Trebuie înțeles o dată pentru totdeauna că folosind sintagma „totul este relativ”, admitem că acest relativ este un absolut. La fel cum neconvențional admitem că „totul este natură”, într-o variantă sau alta, ceea ce recunoaștem implicit că natura la rândul ei este un absolut. Indiferent dacă relativul, absolutul, natura sau realitatea ei, etc., devin și se transformă veșnic/etern ca perfecțiune. Motiv pentru care trebuie să evităm aceste limitări la absolut, relativ, natură și realitate, etc. Înlocuindu-le sau cel puțin ținând cont de simultaneitatea lor dialectică și neconvențională ca absolut/relativ, natură/realitate, situație/stare, frumos/urât, bun.bine/rău, pozitiv/negativ, moral/antimoral, etc., după caz.      

 

Neconvențional

Ca natură non dialectică  a dicționarului clasic „neconvențional” este,

„NECONVENȚIONÁL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Pref. ne- + convențional.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”.

În limite simultan/dialectice și neconvenționale, prefixul „ne”, nu în sens clasic de negație sau de altă natură. Acest prefix „ne”, evidențiază sau exprimă neconvenționalul oricărei convenţii ca dialectica sau convenție/extraconvenție  a ei, respectiv alt sau alt fel de convenție întotdeauna. Fără limite, excepții, entități bine definite, constante sau invariabile, absurd sau „imposibil”, etc.  

Prin convenţie,  nedestin al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca alt sau alt fel nedomeniu/netot, netot ca stare sau realitate, nedomeniu ca situaţie sau natură, neconvenţie ca virtual al nedomeniului naturii, neconvenţie ca sistem, neconvenţie umană sau ştiinţifică, ca alt sau alt fel de entitate bine definită, constantă, invariabilă, etc., întotdeauna.    

Ca natură dialectică a dicţionarului simultan/dialectic „neconvențional” este,

„virtualul nedestinului”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„virtualul nedestinului ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„neconvenţional.unicitate”,

convenţie ca percepţie a virtualului nedestinului unicității, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neconvenţional al unicităţii este un virtual al nedestinului perceput al ei iar orice virtual al nedestinului un neconvenţional.unicitate. Neconvenţionalul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau neconvenţional/extraneconvenţional (neneconvenţional) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraneconvenţional”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„neconvenţional”,    

convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neconvenţional este un extraneconvenţional perceput al ei iar orice extraneconvenţional un neconvenţional dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneconvenţionalul cu neconvenționalul, nedomeniul, netotul, nedestinul antineconvenționalul sau neneconvenţionalul, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ştiind că orice extraneconvenţional este un neconvenţional dincolo de percepţie ca situaţie,      

-  stare,       

„extraneconvenţional al stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„neconvenţional.stare”,   

convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice neconvenţional al stării este un extraneconvenţional perceput al ei iar orice extraneconvenţional un  neconvenţional dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional ca stare,             

-  situaţie ca sistem,      

„extraneconvenţional ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„neconvenţional.sistem”,          

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice neconvenţional al situaţiei ca sistem este un extraneconvenţional perceput a ei iar orice extraneconvenţional un neconvenţional dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneconvenţionalul, situaţiei ca sistem, cu neconvenționalul, nedomeniul, netotul, nedestinul, antineconvenționalul sau neneconvenţionalul, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extraneconvenţional este un neconvenţional dincolo de percepţie ca situaţie, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.  

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice neconvenţional devine uman sau ştiinţific, ca alt sau alt fel de entitate bine definită, constantă sau invariabilă, etc., întotdeauna, laic/teistă, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis. Cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii, ca uman sau știință a naturii despre extraneconvenție sau extraneconvențional, nedomeniul, netotul, nedestinul, antineconvenționalul sau neneconvenţionalul, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc.,  ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor.  

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „neconvenţional” al situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraneconvenţionalului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neconvenţionalului/extraneconvenţional”,

sau al dialecticii neconvenţionalului destinului situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antineconvenționalului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neconvenţionalului/antineconvențional”, 

sau al dialecticii neconvenţionalului virtualului destinului situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice neconvenţional este de fapt un extraneconvenţional, ca alt sau alt fel de neconvenţional dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

Nu putem spune sau crede că neconvenție sau neconvențional este doar nelimitatul sau infinitul (așa cum se credea sau se poate crede), din clipa/moment în care haosul este un extraconvenţional sau neconvenţional pentru sistem sau sistemic iar orice diferit al unei convenții umane este extraconvenţional sau neconvenţional al convenţiei respective, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință. Unde şi când orice convenție la rândul ei este un extraconvenţional al convenției anterioare de la care a plecat sau pe care o urmează, cu atât mai mult nu putem rămâne la sensul ei de dicționar clasic, respectiv, „Care nu este convențional”, sau negație a convenţiei, alte filozofii convenţionale, etc. Orice convenție, indiferent de situaţie, natură sau organizare, are ca dialectică şi dimensiune unică a ei înțelegerea/semnificație fiind o simultaneitate de axiome care au ca dialectică semnul/simbol specific. În aceiași clipă/moment în care orice axiomă este o convenție și invers ca simultaneitate/dialectică de secvenţe neconvenționale.  Neconvenționalul nu poate fi doar „Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original”, în condițiile în care totul este convenţie şi extraconvenţie pe o natură și extranatură cu convenţiile și neconvenţiile ei specifice. Orice extraconvenţie este tot o convenţie dar la care nu ajungem sau care nu depinde de limitele unui reper, situație sau sistem de referință, etc. Chiar dacă împreună însemnă ca semnificație un neconvenţional sau o neconvenţie a lor, la care percepțiile noastre sau ale unui conținut nu pot ajunge, la o clipă/moment dată sau nicăieri, niciunde, și nicicând. Neconvenționalul şi limitatul sau nelimitatului lui sunt lucruri diferite, neconvenționalul însemnă dincolo de limitele unei convenţii, în aceiași clipă/moment în care limitele, limitatul şi nelimitatul lor, etc., definesc sau cuprind domeniul lor de definiţie, domeniul, tot sau destinul lor etc. Ca dovadă că un antisistem sau haos (care nu are limite), poate fi limitat (mișcarea browniană) şi este un extraconvenţional prin definiţie pentru sisteme și sistemic, dar şi pentru ele însuși la clipe/moment diferite, comparat, comparativ sau raportat. Să nu uităm că orice extraconvenţional este un convențional şi invers ca secvenţe neconvenționale ale simultaneităţii lor dialectice, la fel ca oricare altă convenție prin extrapolarea ei, chiar dacă este limitată sau nu. Neconvenție sau neconvenţional este totul respectiv, în afara convențiilor „Care nu se supune convențiilor” sau dincolo de convenție, negativ al convenției, infinitul ei și nelimitatul dar şi oricare secvență a lor, etc., ca extrapolare a oricărei convenţiei, ca altă sau alt fel de convenție. Din aceste motive putem spune la fel de bine că neconvenţie însemnă orice unicitate sau particular al ei ca devenire și transformare veșnic/eternă sau perfectă. În pus să nu uităm că orice unicitate sau particular al ei este un nelimitat de secvențe, părți sau diviziuni nelimitat de mici ale ei întotdeauna, știind că orice limitat sau nelimitat multiplicat sau divizat este tot un limitat respectiv nelimitat, mare sau mic, după caz. În acest context totul este neconvenţional, convenţie/extraconvenţie, nelimitat sau limitat/extralimitat, în sens simultan/dialectic și neconvenţional ca alt sau alt fel de convenţie, separat sau împreună, aceasta fiind o altă dovadă că noi sau orice unicitate facem parte din Unicitate și unicităţile ei din Dumnezeu și dumnezeii lui.

Convenția ca și extraconvenţia ei sunt convenții limitate, chiar dacă simultaneitatea lor dialectică și neconvenţională este nelimitată sau fără limită ca limită/extralimită, ținând cont că întotdeauna există o extraconvenție dincolo de orice limită sau convenție. Chiar și dincolo de infinit, de Unicitate sau Dumnezeu sau dincolo de ele, unde și când nu există dincolo deși există un alt sau alt fel de infinit sau nelimitat întotdeauna, Dumnezeu sau unicitate, după caz. Din păcate sau din fericire nu pentru convenția sau extraconvenția inițială ci ca alt sau alt fel de neconvenție, nelimitat, NeDumnezeu sau NeUnicitate, etc. Atât în exteriorul cât și în interiorul oricărui conținut sau entitate/univers ca natură dar și ca iluzii ale lor. cu condiția să nu limităm convenţia și extraconvenția doar la definiţiile clasice, alte filozofii convenţionale sau ceea ce știm sau credem că știm despre ele, etc. Convențiile ca şi extraconvenţiile nu sunt doar ideea, gândul sau închipuirea iluziilor și umbrelor noastre sau ale oricărui conţinut despre natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, sunt și gândurile sau ideile noastre despre propriile noastre convenții, iluzii sau umbre, vise în stare de somn sau de veghe, etc., în oricare variantă a lor ca percepţie sau metaforă. Observați cu atenție orice unicitate sau particular al ei şi veți vedea universul ei nelimitat ca secvenţe nelimitat de mici pe un domeniu, convenție, tot și destin, etc., pe care le cuprinde sau definește ca entităţi sau existenţă/formă/spirit, universuri sau sau conținuturi. În aceiași clipă/moment în care orice entitate limitată este un univers nelimitat ca transformare/spaţiu/timp. Ca expresie a nelimitatului ei sau limitat/extralimitat. În matematică diviziunile oricărui număr sunt nelimitate în aceiaşi clipă/moment în care aceste diviziuni formează un domeniu, convenție, tot sau destin, etc., ca  șir sau set nelimitat, plecând de la secvențe lui zero, infinit mic sa nelimitat mic, cu sau fără natură după caz. Până la orice multiplicare a  lor, unde şi când orice cifră sau număr etc., este  întotdeauna un nelimitat mare de nelimitat mic de astfel de secvențe. Un set sau șir uman, ştiinţific şi infinit, cum este cel al numerelor naturale, este doar aparent nelimitat deoarece oricând el este limitat pe de o parte de neputința şi existența noastră de a cuprinde nelimitatul lui sau al oricărei unicităţii, inclusiv particular al ei ca natură, realitate, natură/realitate și virtual al unicității lor, pe de altă parte este format din cifre şi numere limitate la rândul lor ca înțelegere și semnificație, limitate prin convenţiile noastre umane sau științifice. Trebuie să reținem că orice element al unei extrapolări, cunoscut sau necunoscut, este un neconvențional sau convenție/extraconvenţie a convenției inițiale, de la care pleacă. Convenție cărei umanul sau știința  îi spun axiomă sau limită a setului sau știrului respectiv de convenţii sau de extraconvenţii ca extrapolări ale ei. Nelimitatul fiind dincolo de limitele oricărei extrapolării, convenții sau extraconvenţii, ca domeniu, tot sau destin, etc. Prin definiție simultaneitatea lor dialectică și neconvențională (convențional/extraconvențional) sau nelimitată (limitat/extralimitat), sintetizează existența oricărui conținut ca entitate, existență, formă și spirit odată cu convenția și extraconvenția ei de la care  a plecat sau inițială și extrapolarea ei. Neconvenționalul nu este şi nu poate fi dincolo de devenire sau transformare din clipa/moment în care nu există dincolo de devenire sau transformare dar nici nu aparține iluziilor și umbrelor noastre limitate. Neconvențional este tot ceea ce este de la nelimitatul mic la nelimitatul mare sau orice unicitate și particular al ei ca nelimitat  mare de nelimitat mic. Alt fel spus de la cuante și dincolo de ele până la Unicitate sau Dumnezeu, după caz. În condițiile în care orice convenție este o extraconvenţie și invers ca secvenţe neconvenționale ale simultaneităţii lor dialectice, chiar dacă niciodată aceiași convenție cu aceiași extraconvenţie ca neconvenţional. Știind sau cunoscând totodată, că noi sau orice conținut, virtual, iluzie și umbră, natură sau unicitate, suntem toate acestea inclusiv uman și știință a lor. În acest context, convenția este neconvenționalul extraconvenţiei și invers ca simultaneitate/dialectică neconvenţională, din clipa/moment în care orice extraconvenţional nu se poate defini decât prin convențiile lui și invers ca simultaneitate/dialectică.

Orice devenire sau transformare ca situație, comparată sau raportată, ale cărei elemente, condiții de existență, limite, elemente de echilibru, elemente de comparație, domeniu de definiție, etc., sunt nelimitate sau se modifică continuu şi etern ca devenire și transformare, este o neconvenţie sau un neconvențional ca simulatenitate/dialectică sau convenţie şi extraconvenţie, după caz. Şi cum orice devenire sau transformare este veșnică sau eternă, singular/contiguă sau unic/continuă, după caz, în orice clipă/moment, loc/vreme sau /spațiu/timp, orice domeniu, convenție, tot sau destin, etc., este neconvenţional sau convenție/extraconvenţie, separat sau împreună. Ca de alt fel oricare parte sau secvență a lor sau a unei deveniri sau transformări veșnic/eterne ca perfect sau perfecțiune. Având în vedere paradoxul lor care ne spune că orice parte este un întreg și invers, orice secvență un tot și invers, etc., ca simulatenitate/dialectică neconvențională. Dacă luăm în discuție definiția omului ca gând sau idee, în sens clasic, „Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat”, nu putem spune sau crede că un nevrotic, un bolnav sau un handicapat, obez sau subnutrit, hoț sau criminal, etc., este un om în limitele convenției sau convențiilor dicționarelor clasice. Cu atât mai mult ca „Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine”. În acest context ori modificăm definiția trebuie completată cu LGBTQ sau le păstrăm statul prin definițiile specifice actuale dar le particularizăm prin convenții sau cuvinte specifice după caz. La fel ca și în cazul negrilor, țiganilor sau cine mai știe ce variante, etc. Asta nu înseamnă să îi desconsiderăm, să îi excludem, să îi înjosim sau să îi neglijăm, cu atât mai mult să îi considerăm inexistențe cu sau fără natură. Dar nici să amestecăm sensurile ca semnificații, cu atât mai mult cu cât omul simplu nu înțelege ca semnificaţie aceste diferențe și mai mult el trăiește și prin antiumanul lui nu doar prin umanul și știința umanoidului care este. Animalele fac diferențe în acest sens, chiar dacă nu înțelege semnificațiile lor. De  aceea și noi trebuie să facem diferențe într-o variantă sau alta, păstrând o armonie și normalitate fără a o considera discriminare sau rasism așa cum fac animalelel, plantele, etc., sau natura în general chair dacă știe făăr să cunoască. Din acest motiv ca și multe altele convenţiile noastre sunt una și convenţiile naturii alta, noi trebuie să respectăm natura care suntem sau în care existăm, care face diferențe ca echilibru/dezechilibru și nu echilibru sau dezechilibru separat, în limitele armoniei, normalității, prefecțiunii, veșniciei și eternității lor, etc. Natura în toate variantele ei respectă un principiu al armoniei și normalității pe care ştiinţa ca metaforă sau religia îl definește „cumpătare” iar știința ca percepție sau matematica ca „neutru”. Chiar dacă,  din păcate sau din fericire nimeni, nimic, niciunde și nicicând, nu  cunoaște limitele acestei cumpătări sau acestui neutru. Doar natura și știutul ei, ca perfecțiune a devenirii și transformării, poate defini sau cuprinde această cumpătare sau acest neutru. În plus trebuie înțeles ca semnificație că armonia și normalitatea nu sunt echilibru ci sunt o dialectică echilibru/dezechilibru sau contrarie ca neutru, opus și contrar, ca dialectică pozitiv/negativ uman sau științific sau doar vibrație/rezonanță a naturii care nu este contrarie ca opus sau contrra uma sau științific. Ca soluție logică trebuie ori să respectăm natura, regulile și principiile ei ori să ne întoarcem la natură prin legile și normele noastre umane sau științifice, supă caz, sau în limita convențiilor noaste. .

!!!Atenție mare la globalizarea democratică sau dictatorială care tind către același lucru sau rezultat, dezechilibrul sau abaterea de la „cumpătare” sau „neutru” ca diensiune unică, unitate dialectică sau simulktaneitate, etc. Ca dovadă că orice convenţie, lege sau normă este  doar un virtual ca iluzie și umbră, idee, gând sau închipuire a minții umane sau științifice, ceea ce îl face pe om un convențional/extraconvenţional sau neconvenţional ca umnaoid și nu convențional în sensul sau limitele stricte definiției clasice umane sau științifice.

 

În concluzie,

ori eliberăm definiția de om a dicționarelor de limitele ei clasice, umane sau științifice, ori considerăm că fiecare om este un neconvenţional ca alt sau altfel de om în fiecare secvență a dimensiunii lui clipă/moment, indiferent de situație, natură sau organizare. Oricum trebuie să redefinim convenţia de om ca umanoid sau neconvenţional al lui şi nu ca simplă convenţie sau entitate bine definită a dicţionarului clasic respectiv „Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original”, chiar dacă asta însemnă nelimitat sau fără limite ale definiților respective. Neconvenționalul ca opus sau contrar al convenției și convenționalului. Definiția clasică nu face clarificări în multe privințe prin sintagma „Care nu este convențional” cu atât mai mult cu cât convenția însăşi este un extraconvenţional la rândul ei, ca alt sau alt fel de convenţie întotdeauna, având în vedere că orice convenţie este consecința extraconvenţionalului ei şi invers ca simultaneitate/dialectică, nou, diferit sau original, etc.

Orice convenție anterioară este sau rămâne convenție a viitoarelor sale extraconvenţii ca neconvențional al ei şi invers, motiv pentru care putem spune că trecutul (prezentul ca trecut) este convenţia iar viitorul (prezentul ca viitor) este extraconvenţionalul lui prin prezentul lor ca neutru dintre ele şi invers ca devenire sau transformare sau că vechiul este convenţia iar noul extraconvenţionalul lui întotdeauna şi invers. Prezentul ca neutru este similar lui zero între pozitiv și negativ, cu sau fără natură după caz. La fel cum Mircea Eliade conchide că „sus, jos nu se știe încotro”, ca dovadă clară că știm, prin natura noastră sau în care trăim, că totul este neconvenţional chiar dacă nu putem gândi, judeca sau raționa neconvențional ci doar trăim neconvenţionalul. Prin natura care suntem și în care existăm când ca o convenţie când ca extraconvenție a ei dar și ca neutru sau prezent, după caz,  cu sau fără natură, etc. Chiar dacă  nu cunoaștem înțelegerea ca semnificație a știutului nostru sau al trăirii și emoțiilor sentimente ale ei, despre neconvenţional sau dialectica lui convenţional/extraconvențională.    /