Reîntoarcerea la natură (pagină de roman)

Singura soluție ca să putem continua existența ei și propria noastră existență ca natură, degradarea naturii este degradarea noastră ca natură. Din acest motiv am denumit filozofia neconvenţională sau simultan/dialectică filozofia naturii ca reîntoarcere la natură și nu pentru că ar fi natura însăși. Cu atât mai mult natura în variantele ei ca realitate sau extranatură, natură ca natură/realitate sau natură ca virtual al unicității lor, inclusiv umană sau științifică. O condiție obligatorie deoarece lumea, omul, umanitatea și știința lor s-au rătăcit de natură iar așa cum ne spun generațiile anterioare când te-ai rătăcit întoarce-te la locul de unde ai plecat. În cazul nostru ca natură la natura care suntem și în care existăm și noi și generațiile anterioare, prezente sau viitoare, într-o variantă sau alta. Alt fel spus  nu uita de unde ai plecat sau cine ești și la propriu dar și la figurat, așa cum ne-au spus și ne spun părinții încă. În caz, opus sau contrar, vom putea constata pe propria noastră natură, relativ ușor, tot felul de inepții ca extreme sau extremism de la globalizarea capitalistă sau comunistă, dictatorială sau democratică, bancară sau politică, etc. Fapt ce este o consecință a înțelegerilor greșite sau eronate, din neștiință sau interese, etc. Ca exemple putem da eliminarea desenelor animate pentru rasismul lor, virtualul ca iluzii și umbre că putem eradica discriminarea, sclavia sau sărăcia,  prostia sau incultura, crima sau hoția, etc. Ce dovadă mai clară putem aduce decât ceastă luptă inutilă și costisitoare, material, spiritual sau existențial, etc. Ca rătăcire sau abatere de la natura care suntem și în care existăm, unde și când facem tot posibilul să inducem o imunitate științifică care nu respectă principiile și regulile naturii fiind bazată pe contrraii care „se anulează reciproc”. Legile și normele umane și științifice fiind prin convenţii sau definiții doar virtual ca iluzii și umbre ale principiilor și regulilor naturii, vise sau utopii specifice omului și umanității, în nici un caz natură în oricare variantă a ei. Unii chiar cred că putem deveni nemuritori, că nu mai avem nevoie de natură, că selecția naturală este o iluzie sau umbră iar moartea nu este o necesitate ci doar un absurd și „imposibil”. Oare nu vedem că eradicarea hoției sau crimei presupune creșterea către nenumărat sau numărat/extranumărat a infinit a numărului și puterii poliției și polițiștilor la fel cum eradicarea bolilor și bolnavilor presupune același nenumărat al medicilor, instituțiilor medicale, a profesorilor sau educatorilor în cazul copiilor, etc. Toate acestea doar pentru că părinții nu mai respectă natura privind educația și creșterea copiilor lor, sau oamenii preferă medicamente în locul soluțiilor specifice fiecăruia dintre noi, cum făceau generațiile anterioare când lipseau medici, medicamente luând toate acestea din natură, etc. oare nu vedem că suntem cobai ai propriilor noastre legi și norme, umane sau științifice, că acumulăm valori materiale în detrimentul naturii ca apoi să îi folosim ca să salvăm propria noastră natură care suntem și în care existăm, că folosim tehnologiile ca să ne tratăm de bolile profesionale ale tehnologiilor, că acumulările materiale sau umane le distrugem în mod voluntar prin războaie, revolte sau inechități, că sclavia, sărăcia, discriminarea, prostia și incultura, dar și bogăția, cultura sau antidiscriminarea, etc., în loc să fie reduse, ca să nu spune eradicate, au ajuns la cote incredibile. Făcând discrepanța dintre ele de nestăpânit,  provocând un extremism pe toate palierele naturii de la spirit la substanță sau formă, de la  individ la societăți sau chiar întreaga umanitate, etc. Natura în perfecțiunea ei nu admite extremismul, ea este simultaneitatea/dialectică veșnică și eternă ca perfecțiune ale cărei contrarii respectă în totalitate principiile și regulile naturii și nu „se anulează reciproc” niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Priviți cum animalele nu distrug și nu omoară mai mult decât este necesar ca natura să meargă mai departe, există o armonie, normalitate sau cumpătare de la care natura nu abdică, omul, umanitatea și știința lui deși sunt limitate caută să evadeze dincolo de limite călcând propriile lor legi și norme dar și regulile și principiile naturii lor sau în acre există.  Omul nu este nu este mulțumit niciodată, nicăieri și niciunde ca o necesitate a lui de a deveni și a se transforma permanent sau numărat/peren în limitele lui.  Păcat că are minte, judecată sau rațiuni dacă le folosește dincolo de armonia și normalitatea naturii prin rătăcirea lui de natură. Alte fel spus întoarceți-vă la natura care sunteți și în care existați sau nu uitați de unde ați plecat, cine sunteți și cine ați fost ca să puteți vedea ceea ce veți fi prin generațiile viitoare. Nu vă „tăiați craca de sub picioare”, prin mintea, judecățile și rațiunile voastre,  cum ne sfătuiesc generațiile anterioare prin știutul și cunoscutul lor.   

 

Lege

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „lege” este,

„LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, fundament al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca principiu/esență al ei, esență ca stare sau realitate, principiu ca situaţie sau natură, lege ca virtual al principiului naturii, lege a situaţiei ca sistem, lege umană sau ştiinţifică ca procedură, juridică, literară, medicală, etc. 

Ca natură nedialectică  a dicţionarului simultan/dialectic „lege” este,

„fundament”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„fundamentului ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„lege.unicitate”

convenţie ca percepţie a fundamentului unicității respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice lege a unicităţii este o iluzie a fundamentului perceput al ei  iar orice iluzie a fundamentului o lege.unicitate dincolo de percepţie, legea.unicitate o simultaneitate/dialectică sau lege/extralege (nelege) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extralege”,

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„lege”,

convenţie ca percepţie a extralegii situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice lege este o extralege percepută a ei iar orice extralege o lege dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi lege cu aceiaşi extralege ca situaţie. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegea cu legea, principiul, esența sau fundamentul,  antilegea sau nelegea, inexistența lor ca alege sau non lege, etc., ştiind că orice extralege este o lege dincolo de percepţie ca situaţie,

-  stare,

„extralege ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„lege.stare”,

convenţie ca percepţie a extralegii stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice lege a stării este o extralege percepută al ei iar orice extralege o lege dincolo de percepţie chiar dacă niciodată aceiaşi lege cu aceiaşi extralege ca stare, 

-  situaţie ca sistem,

„extralege ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau,

„lege.sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extralegii situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice lege a situaţiei ca sistem este o extralege  percepută a ei iar orice extralege o lege dincolo de percepţie, a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată aceiaşi lege cu aceiaşi extralege a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegea, situaţiei ca sistem, cu legea, principiul, esența sau fundamentul,  antilegea sau nelegea, inexistența lor ca alege sau non lege, etc., ale situației ca sistem, ştiind că orice extralege este o lege dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, ca egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice lege devine umană sau ştiinţifică ca procedură, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis, cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii. Ca uman sau știință al naturii despre extralege, lege, principiu, esență sau fundament,  antilege sau nelege, inexistența lor ca alege sau non lege, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „lege” ca situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extralegii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legii/extralege”,

sau al dialecticii nelegii angajamentului situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antilegii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legii/antilege”,

sau al dialecticii nelegii angajamentului situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice lege este de fapt o extralege ca alt sau alt fel de lege dincolo de percepţie şi invers ca secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

În limitele umane sau științifice, confundăm de atâtea ori legea cu principiul sau norma, chiar dacă nu există lege fără o normă a ei și invers, iar norma este regula oricărei legi ca principiu. Nimeni nu se deranjează să elibereze definițiile clasice de nedeterminările lor, excepțiile sau limitele, etc. definițiilor clasice care nu respectă principiile și regulile naturii și au contrarii care „se anulează reciproc”.  Alt fel spus sau mai exact să le personalizeze prin convenţie și convenții la fel cum caută mai mereu să le generalizeze prin standarde, proceduri, etc. ca standardizare sau uniformizare, etc., tendința este să facă oamenii, animalele sau natura, etc.,  doar cifre sau numere, substanță fără psihic ca știință percepută, sau doar spirit fără substanță ca știință a metaforei, etc. Unde și când legea umană sau științifică, în oricare variantă a ei, juridică, laică sau teistă, naționale sau comunitară, democratice sau dictatoriale, specifice, etc., este de fapt principiu care nu poate fi implementată fără o noma sau norme ale ei ca regulă, specifice legii respective. Toate acestea fără a limita definiția legii, principiului, esenței sau fundamentului, etc., doar la definițiile clasice, alte filozofii convenționale, sau ceea ce ști sau credem că știm despre ele, etc. Definind cu ajutorul ei înțelegerea ca semnificație a adevărului sau revelaţie, după caz, în sens general sau particular, neconvenţional și simultan/dialectic ca unicitate sau particular al ei.

Definiția legii trebuie înțeleasă ca semnificație plecând de la definiția revelației simultan/dialectică sau revelație/principiu/regulă a naturii al cărui virtual ca iluzii și umbre este adevărul simultan/dialectic sau adevărul/lege/normă, în general ca sistem adevărul/lege/normă, uman sau științific, juridic, moral, teist sau laic, etc. Legea sau legile neconvenționale sau așa cum le știm sau cunoaștem, din dicționarele clasice, nu pot și nu sunt aplicate sau aplicabile în lipsa normelor specifice, așa cum am mai menționat anterior. Chiar dacă noi trăim dialectica adevărului simultan/dialectic când unitate, unitate dialectică, dimensiune unică sau simultaneitate, când lege sau normă, după caz. În acest sens dialectic legea poate fi cuprinsă sau definită de secvențele neconvenţionale ale normelor sale sau de supraunitarul dialecticii respective, ca o consecință a simultaneității lor. limitarea lor la definițiile clasice este doar limitarea doar gânduri sau idei specifice despre lege, esență, fundament, dogmă sau temei, etc., în nici un caz  natura, natura/realitate sau virtualul unicității lor. Gânduri sau idei care nu respectă principiile și regulile naturii iar contrariile lor „se anuelază reciproc”. În aceiaşi clipă/moment în care orice lege este un principiu şi invers, orice lege este o normă și invers, etc., ca secvențe iar haosul lor nu este luat în discuție ca indiferență/întâmplare, chiar dacă există indiferență și întâmplare. Dovezi în acest sens al nerespectării principiilor naturii și contrariilor care „se anuelază reciproc” sunt nenumăratele forme de compensație pentru erorile sau greșelile noastre umane recunoscute prin sintagma că „omul este supus greșelii”. De la erorile justiției la erorile politicii până la erorile medicale recunoscute sau trecute cu vederea după caz. Noi dăm direcția dumneavoastră le puteți exemplifica punctual plecând de la teism care spune să întoarcem și obrazul celălalt, după o palmă până la expresia populară „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, etc. Cu atât mai mult cu cât orice greşeală sau eroare este compensată, mai noi, în bani, bunuri sau scuze, etc. Pe baza adevărurilor umane sau științifice care nu respectă principiile și regulile naturii dar mai ales au contrarii care „se anulează reciproc”.

În limitele umane sau științifice se confundă de atâtea ori legea cu principiul datorită simultaneităţii lor dialectice dar mai ales datorită limitelor umane sau științifice în acest sens. Un exemplu în acest sens este faptul că spunem că este dată o lege în parlament sau altă instituție dar care nu este valabilă în lipsa normelor sale ca adevăr al așa-zisei legi, în acest context în care este o lege, care este principiul ei, în condițiile în care nu poate fi pusă în aplicare fără norma sau normele ei? Noi punem doar întrebări retorice, căci neconvenţional definim legea dată în parlament sau de oricare altă instituție umană sau științifică ca principiu sau lege nenormată nu ca lege, care abia apoi prin normarea ei devine lege sau lege umană, ştiinţifică sau lege normată. Ca gând sau idee, cu asemănare, identificarea, egal, antiegal sau inegal ca identic, etc. specifice. În nici un caz, lege a naturii, realității, naturii/realitate și virtual al unicității lor. În plus oamenii confundă sau cel puțin nu au clarificat încă diferențele sau asemănările dintre legile ca situaţie sau natură şi legile umane sau științifice, teoretice sau practice, chiar dacă este limpede că știu, percep sau trăiesc aceste asemănări, identificări, etc., ca și prioritățile lor. Din păcate oamenii, nu respectă principiile și regulile naturii, în general, datorită intereselor personale sau colective, în aceiași clipă/moment în care nu respectă legile datorită faptului că știu prin natura lor că tot ceea ce nu se vinde și nu se cumpără nu poate fi compensat, în bani sau natură sau oricare altă variantă a lor particula a lor. Nu respectă principiile și regulile naturii, prioritățile ei neavând contrarii care „se anulează reciproc”. Putem observa din ce în ce mai clar că interesele umane sau științifice devin prioritate a lor ca prioritate în fața naturii, din lăcomie, vanitate, prostie sau neștiință, etc. Chiar dacă noi însuși sunt doar natură în toate variantele ei generale sau particulare, ca vibrații/rezonanțe. Este ca și când se cred Unicitate sau Dumnezeu doar pentru că sunt parte sau secvență a lor fără să facă diferența dintre Unicitatea sau Dumnezeu la care nu pot ajunge și unicitățile sau dumnezeii Lor ca gânduri și idei, umane sau științifice.  Din păcate nu înțeleg încă faptul că orice lege a unicităţii sau particularului ei ca natură trebuie şi este deasupra tuturor legilor, umane sau științifice, ca gând sau idee, la fel cum orice lege a naturii care suntem sau în care existăm este deasupra legilor noastre umane sau științifice limitate la asemănarea și identificarea lor. O vorbă din bătrâni spune că întotdeauna când te-ai rătăcit trebuie să te întorci la locul (noi spunem și timpul)  de la care ai plecat. Chiar dacă nu putem ca natură ci doar ca egal sau identic, uman sau științific sau doar ca refacere sau memorie a lor. Nu doar prin datorită faptului că legile umane sau științifice sunt doar o filozofie specifică, metaforă sau percepţie, dar mai ales prin faptul că teoreticul sau practicul lor uman sau științific nu poate şi nu este niciodată natura, realitatea, natura/realitate și virtualul lor ca principii şi reguli ale naturii, care suntem şi în care existăm.  

Ştiinţa face aceste confuzii și dacă privim principul vaselor comunicante având putem observa că are specificul lui în limitele fiecărui lichid sau vas comunicant. Principiul nu este egal sau identic pentru orice vas comunicant chiar dacă este un principiu, la fel cum poruncile lui Dumnezeu nu sunt legi egale sau identice ci doar principii ca natură care devin legi ca principii umane sau științifice fără normele lor obligatorii. Și toate aceste principii ale vaselor comunicante, naturii sau cele zece porunci ale Lui Dumnezeu dar și aceste porunci ca legi umane sau științifice, trebuie normate. În lipsa normelor specifice nu pot fi aplicate. Unele și când ca specific al lichidelor și vaselor comunicante, orice vas comunicant sau orice lichid arte specificul lui ca natură sau dimensiuni, aderență sau vâscozitate, etc., chiar dacă noi sau alții nu putem cuprinde sau orice capră sau varză este unică și ca atare specifică la fel ca orice om sau animal, atom sau moleculă, etc. Specificul oricărui conţinut sau entitate/univers  devine personalizare sau normă ca uman sau știință, La fel cum orice generalizare, standardizare sau uniformizare, etc., devine principiu sau lege ca principiu și nu individualizare, personalizare sau normă, etc. în sens clasic sau neconvenţional. La fel și  în cazul legii lui Arhimede sau multe altele, considerate de om sau știință ca principii și nu legi ca principii fără a căuta, cuprinde sau defini normele lor personalizate sau specifice. Legea lui Arhimede este un principiu ca lege, care aparent este la fel specific oricărui lichid și totuși putem da un exemplu care nu respectă acest principiu. Scufundarea unui corp în acid sau o altă substanță care interacționează fizic sau chimic, etc. Ast fel un corp care se dizolvă nu mai respectă principiul sau principiile lui Arhimede ca și diferite lichide care se amestecă devenind soluții, etc. În aceste cazuri există o dependență/„independență” de vâscozitatea de puterea de relaţie sau solubilitate, etc. a substanțelor sau corpurilor respective. Zahărul este solid dar se dizolvă la fel ca sarea sau alte substanțe, la care trebuie norme specifice, definite sau cuprinse de alți factori interni sau externi care trebuie specificați printr-o normă sau personalizare după caz, ac să nu vorbim de acțiunile universului lor interior/exterior nelimitat pe o devenire și transformare perfectă, veșnic și eternă. Dacă lichidul are o vâscozitate mare iar vasul o ștrangulare suficient de mică sau dacă există un obstacol de altă natură, lichidul nu mai curge iar principiul vaselor comunicante nu mai este respectat. La fel cum decalogul sau cele zece porunci din biblie nu sunt legi ci doar principii, care devin legi prin măsura lor sau reguli ca natură sau norme, comparat, comparativ sau raport cu repere, situații sau sisteme de referință. Ca în expresia populară că unii „fură un ou alții un bou”, care ne arată că sunt necesare presemnalizări sau norme, după caz. Fără reguli sau norme nimeni, nimic, nicăieri și niciunde nu poate să știe sau să spună cu precizie ce însemnă furt sau limită a lui sau a celorlalte principii sau reguli ca natură despre ele sau virtualul lor uman sau științific, chiar dacă aparent măsurăm precis aceste, principii sau reguli, legi sau norme, etc., cu atât mai mult doar umane sau științifice. Decalogul spune să nu furi dar nu specifică dacă din necesitate sau punere a unor condiţii de existenţă sau dacă există o limită a furtului respectiv, etc. Dar nu spune ce să faci dacă altcineva vrea să te ucidă, spune să nu ucizi dar poți ucide la fel de bine din necesitate (ucizi păsări și animale), ca să te aperi sau din „imprudență”, etc., ceea ce nu este acelaşi lucru și deci sunt necesare personalizări sau norme după caz. Cu atât mai mult comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referinţă.  

Dincolo de repere, situaţii ca repere sau sisteme de referință nu mai există legi şi principii convenționale ci doar neconvenționale (dispar convențiile, comparațiile şi reperele) există doar edicte şi fundamente, dome și monade, etc., ca unicitate sau particular al ei, dar mai ales ca adevăr, revelație, veridicitate, etc., simultan/dialectice sau neconvenţionale ca sevențe. Care respectă principiile și regulile naturii, fără contrarii, opus sau contrar, care „se anulează reciproc”. Ele aparțin unicității ca situație/stare și nu trebuie confundate cu situaţia sau starea lor, separat sau împreună, cu atât mai mult cu variantele lor convenționale, umane sau științifice. În lipsa reperelor, situațiilor sau sistemelor de referință, comparației sau raportului, etc., nu există și nu poate exista adevăr, lege sau normă la fel cum în lipsa lor nu poate exista și nu există lumină/întuneric ci doar un griu al lor, simultan/dialectic sau neconvenţional al lor. Chiar dacă, prin convenţii sunt reversibile toate definițiile sau înțelegerile lor ca semnificație, datorită simultaneităţii lor dialectice ca sevențe, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință.  Paradoxul, armonie și normalitatea lui nu pot fi evitate sau anulate, rezolvate sau ocolite, ca perfecțiune a devenirii și transformării veșnice și eterne. Cu condiţia să nu confundăm gândurile şi ideile noastre umane sau științifice ca spirit, minte, rațiune sau judecată, etc., cu gândurile şi ideile noastre scrise sau vorbite, imprimate, etc., unele ca virtual, iluzii și umbre, altele natură, realitate, natură/realitate și virtual al unicității, în nici un caz doar umane sau științifice. Cu atât mai mult să nu limităm dogma, monada,  revelația sau veridicitatea, etc. doar la credința laică sau teistă, alte filozofii convenţionale, definiții clasice, ceea ce știm sau credem că știm despre ele, etc.

Şi haosul are principiile, regulile, legile și normele lui ca revelație sau adevăr, etc., separat sau împreună, chiar dacă simultaneitatea lor dialectică este o indiferență/întâmplare sau noi și alții nu le putem compara sau raporta cu repere, situații sau sisteme de referință. În aceiaşi clipă/moment în care orice lege este un principiu şi invers sau orice lege este o normă și invers, chiar dacă niciodată aceiași lege cu acelaşi principiu sau normă. Cazul în care ar fi acelaşi principiu şi aceiași lege sunt doar umane sau științifice, practic sau teoretic, care nu țin cont de natură sau absolut/relativul ei sau haosul/sistem pe care îl neglijează, cu sau fără intenție. În acest caz perfecțiunea devenirii şi transformării ar fi dispărut demult, ceea ce este dincolo de revelația sau adevărul lor unic, veșnic şi etern şi de simultaneitatea lor dialectica neconvențională ca unicitate şi particular al lor.

Aceste definiții ca adevăr simultan/dialectic respectiv adevăr/lege/normă, adevărul ca dimensiune unică sau simultaneitate, etc., legea/normă ca dialectică a lui, sunt generalitatea cea mai generală ca virtual, iluzii și umbre ale naturii despre revelația simultan/dialectică sau revelație/principiu/regulă a naturii ca unicitate sau particular al ei. Revelația ca dimensiune unică sau simultaneitate, etc., principiul/regula ca dialectică a ei, ca unicitate, natură, realitate, natură/realitate și virtual al unicității, după caz. Pe care nimeni, nimic, nicăieri și niciunde  nu le poate cuprinde, defini, compara sau raporta, cu atât mai mult precis ca uman sau știință. Putem da o serie de exemple de legi sau legi normate ca adevăr ca şi de principii și reguli ale naturii, în generalul sau particularul lor, chiar dacă privind mai atent în jur veți face diferența singuri între principiile și regulile naturii comparat, comparativ sau raportat cu virtualul lor ca iluzii și umbre în general sau doar umane sau științifice, ca principii și reguli, legi și norme, etc. 

Legile oricărei filozofii umane sau științifice ca filozofie, percepţie sau metaforă, sunt măsură sau măsurabil doar aparent precise, chiar prin convențiile lor ca, probabil, nedeterminat, aproximativ sau aleatoriul, etc. Dincolo de aceste legi şi principii, umane sau științifice, datorită haosului ca indiferență/întâmplare nu pot fi măsură sau măsurabil, din clipa/moment în care  nu putem măsura sau norma, compara sau raporta, indiferența sau întâmplarea lor, etc., separat sau împreună. Ast fel avem în știință legea lui Arhimede, legea lui Pitagora sau legile Lui dumnezeu (legi morale) ca multe altele, care sunt principii ale naturii dincolo de uman sau știință, dar și legi ca principii umane sau științifice prin egalul, antiegalul sau inegalul lor ca identic, care nu respectă principiile și regulile naturii lor și au contrarii care „se anulează reciproc”.  În cazul lor având condiția obligatorie să ținem cont de natură, limitele și corecțiile lor permanente, specifice, ca uman sau știință ca permanență dar nu perfecțiune în limitele umanului și științei. Decalogul prin cele zece porunci ale lui este o „impunere”, clasic, sau punere de condiții de existență, în sens neconvenţional, ca principii ale naturii, acre pod deveni legi ca principii umane sau științifice, după caz. Principiile sunt generalitatea regulilor lui și invers regulile sunt personalizarea sau individualizarea acestor principii. În acest sens „să nu ucizi”, să „nu furi”, etc., sunt principii ale naturii dincolo de umanul și știința lor ca lege. Avem voie prin natura noastră să ucidem plante sau animale pentru hrană, să furăm sau să mințim în lupta pentru existență, etc., dincolo de limitele umane sau științifice ca gânduri sau idei, monte, judecată sau rațiune, etc. cu sau fără voia noastră. Toate acestea au fost, sunt și vor fi natură cu o singură condiţie să respectăm principiile și regulile naturii, armonia și normalitatea ei ca perfecțiune, devenire și transformare, etc., dincolo de orice interese umane sau științifice care nu le respectă și se orientează după interese sau contrarii care 1se anulează reciproc. Să nu uităm că hoții sau criminalii, inconștienții sau nebunii, buni sau răi, etc., sunt perfecți ca și noi, prin natura care suntem și în care există,  chiar dacă noi sau alții nu putem cuprinde, cunoaște sau definit, compara sau raporta perfecțiunea  în limitele nostre. Cu atât mai mult dacă pătrundem înțelesul ca semnificație la sintagmei, „Căile Domnului sunt necunoscute”, sau alt fel spus nu putem cuprinde, cunoaște sau definit nelimitatul lor simultan/dialectic sau neconvențional.  Chiar dacă noi și orice conținut suntem parte sau secvență a Lui Dumnezeu sau Unicității, etc. Până la urmă toți și toate suntem perfecți, veșnic și eterni, etc. dar și egali, antilegali sau inegali ca  identic care nu există, cât trăim dar și dincolo de noi. Dacă nu am înțelege ca semnificație în acest fel natura care suntem și în care există ori nu existăm pentru că murim ori nu am existat niciodată, nicăieri, nicicând și niciunde pentru că nu respectăm principiile și regulile naturii, armoniei și normalității paradoxului devenirii și transformării ca perfecțiune a lor. Alt fel spus ori ne-am născut din inexistență, ori existența noastră și a oricărui conținut ca natură devine inexistență, ceea ce este absurd sau chiar „imposibil”. Din inexistență nu poate naște existență și invers. 

Cele zece porunci sunt și rămân principii ale naturii şi nu legi, ca dogme şi monade, ținând cont că orice lege este un virtual, iluzii și umbre ale naturii, desigur pe care noi sau alții ca noi le pot face legi și norme prin convenţiile noastre, chiar dacă doar umane sau științifice.   Ele devin legi și norme ca sistem care prin specificukl uman devin umane sau științifice. Contrariile sistemelor naturii nu „se anulează reciproc”, motiv pentru care nu sunt umane sau științifice ci doar legi ca sistem al unei situații sau alta, doar prin apariția, comparațiilor și rapoartelor cu repere, situații sau sisteme de referință. Să reține reversibilitatea lor prin convenţiile noastre, că nu putem elimina, demonstra sau rezolva paradoxul dar le putem folosi în ajutorul înțelegerilor noastre ca semnificație și nu opus sau contrar la acestora. Orice lege este un principiu şi invers, orice normă o regulă și invers, iar împreună cu toate variantele generale sau particulare, convenţionale și neconvenţionale etc., sunt o  simultaneitate/dialectică de secvențe. Principiile umane sau științifice ca lege, în lipsa normei sau normării, nu sunt aplicabile, chiar dacă sunt limitate la condiții concrete de existență, ca măsură sau măsurabil. Legile justiției ca şi cele ale unui legislativ, laic sau teist, sunt însoțite de norme întotdeauna, deoarece în lipsa normelor orice lege a justiției sau parlamentului este doar un principiu fără aplicabilitate, chiar dacă le limităm doar la gânduri sau idei, umane sau științifice, ca virtual al naturii și nu înțelegem ca semnificaţie că variantele lor ca gânduri sau idei scrise, vorbite, imprimate, etc., sunt natură care respectă principiile și regulile naturii și nu legile și normele nostre umane sau științifice oricât de sofisticate, evoluate sau precise credem că sunt. Ele rămân interpretabile, nelimitate, simultan/dialectice și perfecte ca și natura care suntem și în care existăm,  dar pe care nu am putut-o cuprinde sau defini, nu am putut-o cuprinde sau defini, nu o putem cuprinde sau defini, nu o vom pute putem cuprinde sau defini, nici noi nici al conținut, în limitele noastre sau ale lui.

La urma urmei orice lege este o măsură sau măsurabil ca virtual, iluzii și umbre ale principiilor naturii la fel cum orice normă este virtual iluzii și umbre ale regulilor acestor principii. Legile și normele în limitele sistemelor oricărei situații sau doar în limite umane sau științifice, respectiv absolutul lor relativ specific. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință specifice.    /

 

 

Legătură

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „legătură” este,

„LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (înv.) Cravată. ** Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (în loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, combinație a unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca îndatorare/angajament, angajament ca stare sau realitate, îndatorare ca situaţie sau natură, legătură ca virtual al îndatorării naturii, legătură a situaţiei ca sistem ca relație, legătură umană sau ştiinţifică sau formulă, etc.

Ca natură nedialectică  a dicţionarului simultan/dialectic „legătură” este,

„combinație”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„combinație ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„legătură.unicitate”

convenţie ca percepţie a combinației unicității respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice legătură a unicităţii este o combinație percepută al ei iar orice combinație o  legătură.unicitate dincolo de percepţie, legătura.unicitate o simultaneitate/dialectică sau legătură/extralegătură (nelegătură) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extralegătură”,

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„legătură”,

convenţie ca percepţie a extralegăturii situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice legătură este o extralegătură percepută a ei iar orice extralegătură o legătură dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi legătură cu aceiaşi extralegătură ca situaţie. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegătura cu formula, relația, legătura, îndatorarea, angajamentul sau combinația, antilegătura sau nelegătura, inexistența lor ca alegătură sau non legătură, etc., știind că orice extralegătură este o legătură dincolo de percepţie ca situaţie,

-  stare,

„extralegătură ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„legătură.stare”,

convenţie ca percepţie a extralegăturii stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice legătură a stării este o extralegătură percepută al ei iar orice extralegătură o legătură dincolo de percepţie chiar dacă niciodată aceiaşi legătură cu aceiaşi extralegătură ca stare, 

-  situaţie ca sistem

„extralegătură ca sistem”

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau,

„legătură.sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extralegăturii situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice legătură a situaţiei ca sistem este o extralegătură  percepută a ei iar orice extralegătură o legătură dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată aceiaşi legătură cu aceiaşi extralegătură ca situaţie. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegătura, situaţiei ca sistem, cu formula, relaţia, legătura, îndatorarea, angajamentul sau combinația, antilegătura sau nelegătura, inexistența lor ca alegătură sau non legătură, etc., ale situaţiei ca sistem, știind că orice extralegătură este o legătură dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, ca egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice legătură devine umană sau ştiinţifică ca formulă sau relație, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis, cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii. Ca uman sau știință al naturii despre extralegătură, formulă, relaţie, legătură, îndatorare, angajament sau combinație, antilegătură sau nelegătură, inexistența lor ca alegătură sau non legătură, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „legătură” ca situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extralegăturii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legăturii/extralegătură”,

sau al dialecticii nelegăturii combinației situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antilegăturii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legăturii/antilegătură”,

sau al dialecticii nelegăturii combinației situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice legătură este de fapt o extralegătură ca alt sau alt fel de legătură dincolo de percepţie şi invers.

Ca înțelegere a semnificației trebuie să plecăm de la formulă, relație sau legătură, etc., ca adevăr, revelație sau veridicitate, etc. simultan/dialectică sau neconvenţională. În acest context,

- adevărul uman sau științific, simultan/dialectic este o formulă/lege/normă umană sau științifică, respectiv în cazul formulei relativității

E = mc²,

ca relație clasică devine,

en = mnc²n ,

redând în acest fel (ast fel) natura relației ca uman sau știință dar și absolutul ei relativ nu doar relativ sau doar absolut. Unde și când   „n” este norma specifică oricărei energii, mase sau substanțe, conținut sau entitate/univers, etc., iar egalitatea, inegalitatea, sau antiegalitatea ca identic, după caz, sunt legea adevărului specific ca uman sau știință. În plus nu mai utilizăm litere mari deoarece, neconvențional, ele sunt semne/simbol care aparțin Unicității sau Lui Dumnezeu la care nu ajungem. 

-          Adevărul ca sistem de vine similar dar cu specificația de sistem și nu doar uman sau științific chiar dacă ambele variante sunt doar virtual al naturii și nu natura însăși. În acest sens formula devine relație ca formulă sistem, respectiv,

ej = mjc²j ,

ca extrapolare a formulei în relație ca relaţie/lege/normă sistem sau ca adevăr.sistem simultan/dialectic sau neconvențional de secvențe. Dincolo de aceste variante noi generalizăm sau extrapolăm aceste variante eliberându-le de limitele lor umane, științifice sau sistem, prin convenţiile noastre redându-le natura, principiile și regulile ei care nu au contrraii ce „se anulează reciproc”,  ca simultaneitate/dialectică sau neconvenţională. În acest formulă/lege/normă și relaţia/lege/normă devin legătură/principiu/regulă ca natură respectiv revelație simultan/dialectică ca adevăr, revelație și veridicitate, etc., după caz. Reluând exemplul relației relativității acesta devine sau se transformă în revelație simultan/dialectică, respectiv,

rev.sim.dialj ≅ ej/mj/c²j ,

rev.sim.dialj ≅ c²j/ej/mj ,

sau

c²j ≅ ej/mj,

ceea ce ne spune pe de o parte că viteza luminii nu este o constantă fiind dependentă de energie și masă sau în general de materia și puterea substanței în aceiaşi clipă/moment în care „c²j” este esența relației relativității/absolute sau relativul/absolut al unei substanțe, conținut sau entitate/univers., etc., ca revelație simultan/dialectică sau neconvenţională, „rev.sim.dialj”. În condițiile în care această revelație simultan/dialectică respectă în totalitate, prin convenţie sau în limitele convențiilor noastre, principiile și regulile naturii dar mai ales nu are contrarii, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, ca în variantele ei sistem sau doar umane și științifice.

Lipsa legăturii nu însemnă lipsa liber/arbitru al situaţiei ci doar un liber al situaţiei respective ca în cazul oricărui haos, asta nu însemnă că haosul este libertatea perfectă care nu există știind că există doar liber/arbitru în general sau libertatea lui constrângere în particular. Totodată liberul/arbitru fiind similar legăturii/antilegătură și nu doar legătură, antilegătură, liber sau arbitru separat, etc. Liber/arbitru sau libertatea/constrângere există nu pentru că ar exista ci doar pentru că noi sau orice conținut, entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc., nu putem cuprinde, cunoaşte sau defini nelimitatul devenirii și transformării, perfecțiunii ei ca haos/sistem și nu separat haos sau sistem. Așa cum am mai spus nu există haos sau nu poate exista pe o devenire și transformare perfectă sau veșnic/eternă. Iar dacă ar fi doar haos sau doar sistem, ar dispare sau nu ar fi existat armonia și normalitatea paradoxului naturii, devenirii și trasnformării ei perfecte.  Haosul și sistemul apare odată cu reperele, situațiile sau sistemele de referință, doar datorită limitelor și absolutului lor relativ, ca neputință a părții sau secvenței să cuprindă sau să definească întregul, absolutul sau destinul din care face parte. Dincolo de repere, situații sau sisteme de referință totul este doar simultaneitate/dialectică și neconvențional ca  perfecțiune, definită sau cuprinsă prin convenţiile noastre. Doar o dată cu arbitrul sau arbitratul apare sistemul şi haosul, formulele, relațiile, legăturile, îndatoririle, angajamentele sau combinațiile lor, etc., ca absolut/relativ în oricare variantă convențională și neconvenţională, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situaţii sau sisteme de referință. La fel cum în lipsa energiei sau golului nu putem spune sau crede că există formule, relații sau legături, etc. și invers,  având în vedere că legătura este dată de putere și materie energie și masă, după caz, ca simultaneitate/dialectică și nu de una sau alta separat. Doar materia sau doar puterea ei nu pot avea legături, relații, îndatoriri sau angajamente, etc., în lipsa puterii, golurilor sau energiei, etc., care o cuprinde sau definește ca simultaneitate/dialectică și neconvenţional de secvențe ale lor. Din aceste motive legătura este o consecință a punerii de condiții de existență la fel cum libertatea este o consecință a lipsei punerii de condiții de existență, respectiv liber/arbitru după caz, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință.

Spre deosebire de sistem, haosul are liberul lui arbitru sau doar libertăți și constrângeri şi o dată cu ele și consecințele lor ca formule, relații sau legături, etc., ca punere sau nepunere de condiții de existenţă, consecință a puterii oricărei materii sau substanțe. Haosul în condițiile adevărului sau indiferenței/întâmplare ca formulă/lege/normă și relaţia/lege/normă respectiv devin legătură/principiu/regulă sistemul cu specificul lui. Dacă nu ar fi indiferența/întâmplare ca putere sau punere de condiții de existenţă, constrângeri sau legături, haosul ar fi inexistenţă și o dată cu e și sistemul pe care îl cuprinde sau definește iar împreună inexistența merge mai departe, arătându-ne că în lipsa lor Unicitatea și unicitățile ei, Dumnezeu și dumnezeii Lui ori nu ar fi existat ori ar fi dispăru de mult. Nu trebuie să confundăm în nici un caz punerea condițiilor de existenţă ca sistem cu cele ale haosului dar nici variantele lor particulare intermediare ca legătură, constrângere, raport, limitare, sistem, dictatură, etc. Chiar dacă și haosul dar și sistemul au toate aceste variante în generalul sau particularul lor, neconvențional sau simultan/dialectic. Toate exemplele date în definiția clasică de dicționar sunt doar cazuri particulare de puneri de condiții de existenţă ca legături sau constrângeri, convenții ca sistem sau sistemice, limitări, excepții, nedeterminat, etc., într-o variantă sau alta, ca particular al consecințelor punerii, puterii, golurilor, plinurilor sau energiei, etc., în simultaneitatea lor dialectică sau neconvenţională.

Ca să putem extrapola formulele, relațiile sau legăturile, etc., ca o consecință a punere de condiții de existență, trebuie să definim criteriul sau condiția de existență specifică a lor pe baza elementelor specifice, general valabile, care nu depind de particularul lor ca unicitate sau particular al ei. Fără a le limita doar la definițiilor clasice, ca „impuneri” în sens clasic, uman sau științific care nu respectă principiile și regulile naturii și cu contrarii care „se anulează reciproc”. În acest sens vom constata că varianta general valabilă a legăturii sau condiția general valabilă ce respectă principiile naturii fără contrarii care „se anulează reciproc”, este cea  prezentată de noi, ca filozofie a naturii sau neconvenţională,  respectiv consecința (... sau a ) puterii sau particularului ei ca termen generic sau expresie a măsurii, dependenței/antidependenței sau absolutului/relativ al adevărului sau revelației oricărei substanțe, conținut sau entitate/univers, etc.  Similar oricărei relații a relativității/absolute și nu doar relative, umane sau științifice. Care este o sau se dorește să fie o constantă prin definiţie chiar dacă nu a fost, nu este și nu va fi invariabilă sau constantă pentru că nu există și nu pot exista entități bine definite sau constante, pe o devenire și transformare perfectă și veșnic/eternă, decât în limitele umane sau științifice prin convenție și convenții „impuse” de noi sau alte conținuturi ca entități/univers. În cazul nostru limitat, ca gând sau idee umană  sau științifică, sunt doar cazuri particulare de punere umană sau științifică de condiții de existenţă, ca virtual, iluzii și umbre, filozofie sau știință, metaforă sau percepţie a lor, etc. Haosul nu poate fi considerat o variantă particulară de organizare fără puneri de condiții de existență, formule, relații sau legături, limite, convenții sistem sau sistemice, etc., specifice ca indiferență/întâmplare, știind că orice situație sau natură dar și virtualul lor sau al unicităţii, sunt doar nepunere respectiv punere/antipunere de condiții de existenţă ca particular al punerii/extrapunere fără limite, excepții, nedeterminat, constante sau invariabile, entități bine definite, absurd sau „imposibil”, etc. Am putea spune că haosul este o libertate perfectă în sens clasic (dar nu există perfecțiune în acest sens ci doar perenitate a ei) dincolo de sistemele de referință, deoarece haosul are doar repere, situaţii ca indiferență/întâmplare și nu sisteme de referinţă sau referențiale ca uman sau ştiinţă. De aceea am preferat înțelegerea ca semnificație a haosului ca un sistem cu nelimitate condiții de existență sau niciuna.  Ceea ce se poate înțelege ca semnificație că haosul are nelimitate puneri de condiții de existenţă sau niciuna la fel cum putem spune că are nelimitate legături, constrângeri, formule sau relații, îndatorări sau îndatoriri, angajamente, etc., sau niciuna, în limitele reperelor, situațiilor ca repere ba chiar și a sistemelor de referință sau referențiale.   

Nu există unicitate sau caz particular al ei ca natură, realitate, natură/realitate și virtual al lor sistem fără haos sau indiferență/întâmplare a ei, fiecare cu formule, relații, legături, îndatoriri, angajamente sau combinații, etc., nici măcar ca particular uman sau științific. În caz de opusul/contrar, chiar dacă în limite umane sau științifice putem vorbi de constrângeri sau libertăți, haos sau sistem, separat, etc., chiar dacă este ușor de observat că în jurul nostru nu există formulă, relație, legătură, libertate sau constrângere, etc., perfectă, cu atât mai mult veșnic/eternă, există doar simultaneitatea lor dialectică, deși trăim de atâtea ori libertatea (ca obiect/fenomen) sau constrângerea (ca obiect/fenomen), formula, relaţia sau legătura, lipsa lor, etc., emoții și sentimente ale naturii care suntem și în care existăm. Nu trebuie să confundăm dialectica sau dialectici-le lor permanente (nu perfecte) ca virtual, iluzii și umbre cu trăirea lor ca  emoțiile și sentimente, indiferent dacă sunt natură sau doar virtual al ei ca vibrații/rezonanțe. 

 

În concluzie,

orice formulă, relație, legătură, îndatorare, angajament sau combinație, etc,. nu este și nu poate fi o consecință doar a unei materii cu  altă materie sau doar a energiei cu altă energie ci doar simultaneitatea/dialectică a lor și a tot ce există, ca o consecința sau consecințe ale punerii lor de condiții de existenţă. Am putea spune că orice formulă, relație sau legătură, etc., este un termen generic sau expresie a golurilor sau energiilor şi nu a simultaneității lor dialectice cu plinul, materia sau masa pe care o cuprind sau definesc, dar să nu exagerăm forțând limitarea. Din aceste motive dacă putem cuprinde sau defini golurile, puterea sau doar energiile unui conţinut sau entitate/univers care participă sau pe care le cuprinde sau defineşte, în totalitatea lor, o substanţă, cu siguranță nu putem sau nu am putea stabili, cuprinde, cunoaște sau defini formulele, relațiile, legăturile, îndatorările sau îndatoririle, angajamentele, etc., conținutului, corpului sau substanței respective dacă nu cunoaștem, cuprindem sau definim și materia, plinul sau masa, etc., ale substanței  sau conținutului respectiv. Ar fi ca și când am scrie relațiile relativității fără să cunoaștem unul din elementele ei „m”, „c” sau „e”, în oricare variantă a lor. Cu atât mai mult doar umane sau științifice. Alt fel spus dacă putem cunoaște sau defini doar golurile, puterea sau energia dintre elementele de materie nu vom ști niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând formulele, relațiile, legăturile, îndatoririle, îndatorările, angajamentele sau combinațiile, etc., în lipsa plinurilor, materiei sau masei lor, etc., ale unui conținut sau entitate/univers, în oricare variantă a lui, convențională sau neconvențională, particulară sau generală.   /