Introducere în neconvenționalul simultan/dialectic

 

Convenția

În sensul definițiilor clasice, convenția este, o „înțelegere, acord, pact între state, instituții etc. *contract. *, denumire dată unor tratate internaționale”, etc. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință, limitate doar la percepții și extrapolări umane sau umanoide. Convenționalul plecând de la convenție este prin definiție „stabilit, prin convenție, acceptat prin tradiție”, ca limbaj sau proiecție a graiului naturii, fiecare cu anticonvențiile, extrapolarea, metaforele și percepțiile lui. Unde și când, în sensul înțelegerilor noastre neconvenționale ca semnificație, convenționalul este sau devine absolutul convențiilor sale la fel cum absolutul este totalitatea relativurilor lui, etc., ca domenii de definiție, domeniu  sau tot, etc., după caz.

 

Similar oricărui infinit sau tot, ca domeniu de definiție sau domeniu, al unei mulțimi de numere, naturale, reale, raționale, etc., din matematică. În nici un (neconvenționalul lui niciun) caz totul sau infinitul nu pot fi o limită a mulțimii de numere respective, infinitul prin convenție sau definiție, fiind fără limită.

 

În nici un caz convenția și convenționalul definițiilor clasice nu trebuie confundate cu variantele lor extrapolate, antilimitate, extralimitate sau nelimitate, după caz, cu atât mai mult cu cele de dincolo de repere, situații și sisteme de referință ca natură, realitate (extranatură) sau unicitate (natură/realitate sau natură/extranatură după caz, ca unicitate), a lor. Toate aceste variante însemnă ca semnificație neconvenționalul nostru uman și umanoid cu tot ceea ce vom discuta în continuare. Având în vedere că totul este natură, antinatură și extranatură (realitate) ca grai al naturii sau doar proiecție a lui ca limbaj. Inclusiv uman și umanoid, indiferent de situație, natură sau organizare, fiecare având convenția și convenționalul lor specific și condițiile lor de existență. Chiar și în limite umane, umanoide sau științifice, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință, laic/teiste.

 

Orice limbaj este, în acest sens, doar convenție, anticonvențional sau extrapolare, extraconvenție, extraconvențional și neconvenționalul, după caz. Simultan și dialectic (simultan/dialectic), în și dincolo de repere, situații și sisteme de referință, chiar dacă noi sau alte conținuturi ajungem sau nu la ele. Inclusiv limitatul, antilimitatul, extralimitatul sau nelimitatul, zero sau nimic, existența sau inexistența, Unicitatea sau Dumnezeu cu unicitățile și dumnezeii Lor, etc.

 

În nici un caz nu trebuie să confundam convențiile și convenționalul naturii cu convențiile noastre umane și umanoide, în sens clasic sau neconvențional, limitate sau nu la om, umanoid în particular sau oricare conținut al naturii în general. Având în vedere că una este convenția formării apei în natură sau în eprubetă (convenție sau proiecție a simultaneității naturii) și alta idea spiritului nostru uman și umanoid (ca uman și antiuman uman/antiuman),  ca limbaj sau proiecție a graiului formării apei din natură.

 

În natură formarea apei are complexitatea ei, ca și a noastră, ca o consecință a limitatului, finitului, infinitului și nelimitatului ei anterior, datorită transformărilor veșnice și eterne. Spre deosebire de proiecția ei ca entitate bine definită, idee sau formulă științifică, constantă și invariabilă prin egalul sau identicul ei convențional,

 

2H + O₂ = H₂O .

 

Dar mai ales punerea sau „impunerea” condițiilor ei specifice de existență, umane sau umanoide. 

Înțelegerile ca semnificație a convenției și convenționalului apei ca natură (grai) și proiecțiile lor ca limbaj, sunt general valabile pentru orice convenție sau convențional al naturii și proiecțiilor ei de la cuantă, atom, moleculă, plantă sau animal, etc. la om, planetă sau galaxie, etc., ca natură sau doar idei despre ele. În oricare variantă a lor cu sau fără contrarii care „se anulează reciproc”. 

 

Formula este o constantă sau invariabilă, prin convenție sau definiție fără devenire sau transformare, datorită punerii noastre umane sau umanoide de condiții de existență, prin egalul sau identicul formulelor noastre utopice sau ideale. În formulă nu apar și nu pot apare transformările sau condițiile formării apei ca natură, finite, infinite, limitate și nelimitate, după caz. Formulele sunt doar proiecție și proiecții ale acestor transformări în limita convențiilor și convenționalului nostru constant și invariabil, constant/invariabil.  Ca dualitate, asociere sau interdisciplinaritate, etc., umane sau umanoide,  sau proiecții ale dialecticii a entităților bine definite. Prin definiție sau doar egalul și identicul lor convențional, unde și când totul devine sau se transformă în constant și invariabil, convenție și convențional.

 

Extraconvenționalul

Ca și convenționalul extraconvenționalul este tot un convențional dar dincolo de reperele, situațiile și sistemele de referință convenției respective. Ca extrapolare sau metaforă a convenției și convenționalului deja stabilit, ideal, utopic, constant și invariabil, care nu poate fi comparat sau raportat cu cele ale convenției inițiale. 

 

Chiar dacă totul este doar convenție și convențional ca alt sau alt fel de convenţii și convențional limitate în tot de-a una (neconvenționalul lui întotdeauna). Spre deosebire de infinit sau nelimitat, fără limită, în continua expansiune prin convențiile noastre și condițiile lor de existență ca limbaj al domeniului de definiție, domeniu sau tot, după caz. Chiar dacă nimeni și nimic nu poate ajunge la infinit, extrainfinit, extralimitat sau nelimitat, Unicitate, Dumnezeu, unicitățile și dumnezeii lor, după caz. 

Comparat, comparativ sau raportat ca alt sau alt fel de repere, situaţii și sisteme de referință permanent, veșnic și etern, etc., după caz. Cu atât mai mult dincolo de ele sau de limitele noastre, ale oricărui corp sau conținut, etc. 

 

Anticonvenționalul

Este, așa cum am spus, doar o convenție limitată a extraconvenționalului, ca extrapolare a convenționalului, limitat la particularul lui ca situație, comparat, comparativ sau raportat cu reperele, situațiile și sistemele de referință ale convenției inițiale. Ca negație, opus sau contrar al convenției și convenționalului respectiv. În limita sau limitele unor repere, situații sau sisteme de referință.

 

„Neconvenționalul”,

 

În sens clasic, însemnă ca semnificate,

 „Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original”.

 

Alt fel (neconvenționalul lui altfel) spus neconvențional în sens clasic este un alt sau alt fel de convențional, care limitat este sau poate fi doar un anticonvențional ca extrapolare a lui sau limbaj, uman sau umanoid, după caz. Un opus sau contrar al convenționalului, uman sau umanoid ca știință, percepție/metaforă și laic/teism al lor. Anticonvențional ca negație, opus sau contrar, al convenției și convențiilor inițiale, indiferent de situaţie, natură sau realitate, în și dincolo de repere, situații sau sisteme de referință.

Orice limbaj fiind doar un caz particular ca proiecție a graiului naturii, în oricare variantă a ei ca natură, realitate (extranatură) sau unicitate (natură/realitate sau natură/extranatură, după caz, etc.  

 

Neconvenționalul simultan și dialectic (simultan/dialectic)

Este în și dincolo de toate acestea, ca grai al naturii sau doar ca limbaj, inclusiv ca proiecție umană, umanoidă sau științifică, în oricare variantă a  lor ca natură care suntem și în care existăm. Unde și când neconvenționalul înțelegerilor noastre ca semnificație este unitate, dimensiune unică sau simultaneitate, etc., a dialecticii dintre convențional și extraconvențional, ca general sau particular al lor.

 

Dialectică care poate fi un  convențional și extraconvențional sau convențional/extraconvențional dar și convențional și anticonvențional sau convențional/anticonvențional, după caz.

Dincolo de simultaneitate și dialectica ei separate este simultaneitatea/dialectică și neconvențională a oricărui conținut sau corp. Corpul ca proiecție a conținutului naturii sau idee ca limbaj proiecție a graiului câmpurilor naturii conținutului proiectate pe scoarța cerebrală. În acest context simultaneitatea/dialectică a neconvenționalului este neconvenționalul simultan și dialectic,

neconvenționalsim/dial, respectiv neconvențional, convențional și extracovențional sau neconvențional/convențional/extracovențional, unde și când „neconvenționalul” este simultaneitatea iar convenționalul/extraconvențional, dialectica simultaneității și neconvenționalului ei ca limbaj.

 

În condițiile în care chiar dacă convenția și extraconvenția sunt limitate sau finite, neconvenționalul lor ca dialectică sau convențional/extraconvențional  sunt convenții, fără limită sau nelimitate ca neconvențional al lor. Prin convențiile noastre și punerea (impunere în sens clasic) lor de condiții de existență. Neconvenționalul simultan/dialectic fiind generalitatea cea mai generală a oricărei convenții sau convențional în sens clasic și neconvențional,  extrapolat sau metaforă, ca limbaj sau proiecție a graiului naturii.

 

Inclusiv ca Unicitate sau Dumnezeu, cu unicitățile și dumnezeii lor, care sunt doar metafore sau extrapolări convenționale ale percepțiilor noastre umane și antiumane (uman/antiumane), științifice ca metafore și percepții (metaforă/percepție) sau laic și teiste (laic/teiste), etc.

 

Metaforă la rândul ei fiind o extrapolare care nu poate fi comparată sau raportată cu repere, situații sau sistemele de referință ale percepției inițiale. În același și diferitul (același/diferit) spațiu/timp în care orice extrapolare, care nu poate fi comparată sau raportată cu ele, devine metaforă și nu extrapolare. Indiferent de situație, natură sau organizare, sau variante ale lor generale și particulare.

Context în care infinitul, Unicitatea sau Dumnezeu, cu unicitățile și dumnezeii lor, etc., sunt doar metafore sau extrapolări convenționale ale percepțiilor noastre umane și antiumane dincolo de repere, situații și sisteme de referință.

 

În acest context trebuie înțelese ca semnificație convenția și convenționalul, anticonvenția și anticonvenționalul, extraconvenția și extraconvenționalul, ba chiar și neconvenționalul propus de noi. Dar mai ales trebuie să luăm în considerație contrariile, naturii și proiecțiilor ei în variantele lor care se și nu „se anulează reciproc”, cu limitatele, finitele infinitele și nelimitatele lor variante intermediare. Inclusiv neutrul sau anonimul acestor contrarii. Respectând atât principiul limitat al lui A. Lavoisier cât și varianta lui simultan/dialectică și neconvențională, care va fi prezentată în acest preambul al lucrării. Indiferent de situație, natură sau organizare.

 

Tot și toate sunt doar limbaj sau proiecție a graiului naturii în general sau doar limbaj, uman, umanoid și științific, sau particular științific ca metaforă și percepție, etc., după caz. Ca alt sau alt fel de convenții și convențional, ca virtual de iluzii și umbre specifice, în limitele condițiilor noastre de existență, umane sau umanoide, în oricare variantă a lor.

 

Convenția ca proiecție a simultaneității, la fel cum dualitatea este proiecția dialecticii, asocierea a dialecticii sociale, interdisciplinaritatea a dialecticii disciplinelor, etc., limitate la limbaj.

 

În plus trebuie să reținem faptul că orice anticonvenție este o convenție comparată sau raportată cu repere, situații sau sisteme, ca opus sau contrar, dar tot convenție ca extrapolare a convenției sau convenționalului inițial. În nici un caz extraconvenție dincolo de reperele, situațiile sau sistemele de referință ale convenției sau convenționalului respectiv. Cu atât mai mult dincolo de ele unde și când sunt nelimitate astfel de repere, situații și sisteme de referință, nu ajungem la ele nici noi nici alte conținuturi și nu le putem compara sau raporta din cauza limitelor noastre sau ale altor conținuturi.

 

Limitat la situație și particularul ei uman sau umanoid, extraconvenția devine alt sau alt fel de convenție sau anticonvenție ca extrapolare, nu ca metaforă. Extrapolare care poate fi comparată sau raportată cu reperele, situațiile sau sistemele de referință al convenției inițiale.

 

Context în care putem spune, prin convențiile noastre,  că doi este extrapolarea lui unu iar minus unu doar opus sau contrar al lui. Și nu metaforă, la fel cum în contextul matematic negativul numerelor naturale este mulțimea antinumerelor naturale iar numerele  raționale, complexe sau iraționale, etc., doar un extraconvențional al lor matematic ca extrapolare a numerelor naturale. Desigur prin convențiile noastre și condițiile lor de existență neconvenționale.

Tot așa cum unicitatea, infinitul sau dumnezeu sunt extraconvenții față de convențiile noastre limitate iar Unicitatea, Infinitul sau Dumnezeu sunt doar metafore ale infinitului, unicităților și dumnezeilor Lor, etc., de dincolo de ele.  Toate ca metafore și percepții dincolo de limitatul, antilimitatul și nelimitatul nostru finit comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință limitate.

 

În concluzie,

Toate acestea sunt doar convenții și convențional, umane sau umanoide, în limita existenței și inexistenței noastre și a condițiilor lor specifice de existență, ca percepții și metafore științifice, laic/teiste, etc. Unele ca grai al naturii, în toate variantele ei, altele ca proiecții ale lor ca limbaj, prin condițiile noastre și ale lor de existență. Doar reperele, situațiile sau sistemele de referință fac diferența, prin convenție și convențional, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință. Prin condițiile noastre și ale lor specifice de existență.

Umane sau umanoide ca idei (iluzii sau vise în stare de veghe, conștiente), antiumane ca idei (umbre sau vise în stare de somn, subconștiente). În ambele variante ca proiecții spirituale ale câmpurilor proiectate pe scoarța cerebrală, umane, antiumane și umanoide (uman/antiumane) după caz.

 

Să clarificăm toate acestea printr-un exemplu, convenția dicționarelor clasice de „om”, „uman” și umanoid al lui.

Plecând de la faptul că omul din definiția clasică este limitat doar la uman, neglijând sau limitând, în mod voit sau nu, inumanul sau antiumanul (atomi, molecule , organe, reflexe, intuiții și instincte, etc.) lui specifice. Din acest motiv, omul ca simultaneitate și dialectică a lui neconvențională este un umanoid uman și antiuman (uman/antiuman) nu doar limitat la varianta lui clasică de „om.”.

 

Umanul are ca prioritate cunoașterea științifică, prin educație sau cunoaștere „impusă” (ca punere de condiții de existență umane) ca știință, percepută sau metaforă. Antiumanul sau inumanul, după caz, au ca prioritate știutului naturii care suntem și în care existăm. Cu instinctele, intuițiile, experiențele sau reflexele ei, etc., chiar dacă umanul și antiumanul au aceiași dialectică știutul și cunoscutul (știut/cunoscut) dar cu priorități diferite.  Fiecare cu prioritatea lui umanul prioritizând știutul,  antiumanul doar cunoscutul comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință, ca percepție sau metaforă, după caz.

 

Alt fel spus una este experiența unui om care nu știe să citească dar știe ceea ce a trăit, alta este un copil care nu are experiențe de viață dar cunoaște din ceea  ce a citit sau a primit prin educația lui umană ca știință sau educație, „impusă” . Chiar dacă aceste înțelegeri ca  semnificație nu pot exista separat una de cealaltă, la fel cum nu poate exista umanul fără antiumanul lui, (uman/antiuman) laicul fără teismul lui (laic/teism) sau lumina fără întuneric (lumină/întuneric), etc.

Între cele două extreme, opuse sau contrare,  cu sau fără contrarii care „se anulează reciproc”, fiind limitate, finite, infinite și nelimitate variante intermediare.

 

În acest sens umanoidul este om/uman/antiuman ca umanoid sau omsimultan/dialectic ca om cu umanul și antiumanul lui, om/uman/antiuman sau om/uman/inuman al lui, după caz. Unde și când omul este un uman/antiuman, antiomul un antiuman/uman (uman/antiuman) ca prioritatea specifică umanoidă. Doar reperele, situațiile sau sistemele de referință fac diferența.

 

Orice cuvânt al dicționarelor clasice, literare sau de altă natură, sunt convenții ale dicționarului unui limbaj clasic, iar totalitatea axiomelor, convențiilor și definițiilor, sunt expresia limbajului respectiv, literar, matematic, fizic sau juridic, laic sau teist, sau de altă natură (visele lui Freud), etc., după caz.

 

Conform dicționarelor clasice omul este,

„ființă superioară care gândește”.

Ceea ce este o mare limitare, pe care nu o mai putem accepta în mileniul III, având în vedere constatări ale științei că animalele ba chiar și plantele au sentimente, emoții, intuiții și instincte, chiar și judecăți sau rațiuni, etc., ca și noi. Evident cu un limbaj sau grai specifice ca înțelegeri ale ca semnificațiilor, fiecare limbaj sau grai cu dicționarul, definițiile, axiomele și convențiile lui ca natură sau proiecții. Ca să nu mai spunem de neconvenționalul nostru care aduce în prim plan spiritul cu câmpurile și ideile lui ca natură, care prin proiecția lor pe o scoarța devin gânduri și idei ale naturii sau doar umane sau umanoide, ca proiecții pe scoarța cerebrală. Ca limbaj. Cu atât mai mult cu cât din zero sau nimic ca inexistență nu pot apare existențe în nici o variantă a naturii sau a proiecțiilor ei.

 

Eliberând, în acest mod, convențiile dicționarelor clasice de limitele lor, fără însă a le nega sau le considera inutile. Din contră, noi promovăm armonia lor, convențională și extraconvențională prin neconvenționalul nostru simultan/dialectic, o dată (neconvenționalul lui odată) cu variantele lor particulare anticonvenționale sau extrapolare, doar umane și umanoide cu condițiile lor de existență specifice. La fel de convenționale.

Anticonvenția acestei înțelegeri ca semnificație de „om”, este sau poate fi supraomul lui Nietsche sau extratereștrii, etc., ca extrapolare a percepției de „om” sau ca metaforă dincolo de ele. Extraconvenția și extraconvenționalul sunt dincolo de convenția sau anticonvenția de „om”, supraom sau extraterestru, etc. ba chiar și dincolo de orice imaginație a noastre. Acolo unde și când nu mai sunt repere, situații și sistem de referință, comparații sau rapoarte, etc., sunt infinite și nelimitate, ca alt sau alt fel de percepții, extrapolări sau metafore.

Alt fel spus acolo unde și când extraconvenția de „om” este extraomul sau extraumanul lui ca extraumanitate sau extraumanoid, la care nu putem ajunge prin percepțiile și extrapolările lor sau ale altor conținuturi sau corpuri.

 

Chiar dacă la un alt moment dat spațiu/timp al transformării extraconvenția, extraomul sau extraumanul lui, devin anticonvenție ca percepție, extrapolare sau metaforă umană sau umanoidă, după caz. Convenția ca  percepție, anticonvenția ca extrapolare, metafora ca extraconvenție a convenției respective, după caz, ca alt sau alt fel de convenții. Cu condiția ca în limitele percepției, extrapolării sau metaforelor, noastre sau al altor conținuturi ca entități/univers, să putem ajunge la ele, la alt moment dat al existenței noastre sau al lor. comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință.

Toate aceste înțelegeri ca semnificație trebuie completate la convențiile și convenționalul limbajelor, dicționarelor, axiomelor și convențiilor  clasice, în sensul celor de mai sus ca posibilitate a eliberării convenției și convenționalului, în sens clasic, de limitele puse („impuse” în sens clasic), prin condiții specifice de existență.

 

(Fragment din lucrarea „Dicționar simultan/dialectic și neconvențional” - Păroiu Tudor)

 

Unitatea și conținutul ca unitate, simultane și dialectice

Plecând de la formula matematică a nedeterminării,

 

1= 0x∞ ,

 

putem generaliza această formulă transformând-o în alt sau alt fel de formulă neconvențională și simultan/dialectică de secvențe și părți, ca relație a naturii oricărui conținut sau corp. În acest sens să plecăm de la varianta ei determinată prin specificarea naturii sau indicele „j”,  adică,

 

1j = 0jx∞j .

 

În acest context putem observa că unitatea, „1j”, are ca dialectică, prin convenție,  produsul dintre zero și infinit, „0jx∞j”, care generalizat ca relație matematică a naturii poate deveni simultană și dialectică, adică,

 

1j = 0j/∞j .

 

Mergând mai de parte, putem scrie relația respectivă ca simultaneitate/dialectică și neconvențională de secvențe și părți a unității simultan și dialectică (simultan/dialectică) 1sim/dial, adică,

 

1jsim/dial ≅ 1j/0j/∞j .

 

Unde și când unitatea „1j” este unitate, dimeniune unică sau simultaneitate, etc., iar „0j/∞j”, este dialectica unității respective sau a unității simultan și dialectică „1jsim/dial” , după caz. Devine dialectică a unității simultane și dialectice în clipa/moment în care depășește convenționalul ei, al unui conținut sau corp, etc. Respectiv simultaneitatea nu mai poate fi comparată sau raportată ca unitatea sau simultaneitate etc., cu repere, situații sau sisteme de referință.

 

Nu pentru că nu există ci doar pentru că acel convențional al lor nu mai poate cuprinde, cunoaște sau defini, reperele, situațiile sau sistemele de referință respective.

 

Toate aceste înțelegeri ca semnificație sunt cu referire strictă doar la matematică sau știință în general, după caz.

 

Dincolo de matematică, uman sau umanoid, este înțelegerea ca semnificație generală a naturii oricărui conținut sau corp, simultane și dialectice de secvențe ți părți ca relație  a naturii, respectiv,

 

@jsim/dial ≅ @j/0j/∞j .

 

În acest context trebuie să înțelegem că dialectica unității matematice nu este doar un zero și infinit, „0jx∞j”, ci o sumă de variante de la 1 la n  a lui „0jx∞j”, adică,

 

1jsim/dial ≅ .

 

Unde și când, , în limitele matematice este de fapt mulțimea variantelor lui de zero cu infiniturile lor, care sunt și ele infinite sau chiar nelimitate după caz. Respectiv, „0jx∞j”, devine,

 

01jx∞1j, 02jx∞2j, ... 0kjx∞kj ,

 

desigur infinite sau nelimitate după caz.

 

Aceasta este dialectica unității matematice ca proiecție a dialecticii oricărui conținut al naturii de secvențe și părți, indiferent de mulțimea numerelor lui zero și infinit specifice unității respective. Mulțimi, naturale, ca multipli sau diviziuni, întregi, raționale, iraționale, reale sau complexe, etc.

 

Înțelegere ca semnificație este valabilă și în cazul generalizării formulei matematice ca relație a naturii oricărui conținut sau corp, etc. Indiferent de situație, natură sau organizare.