Completare pentru discuții și analize, în vederea unei cât mai largi audiențe ca înțelegere a semnificațiilor neconvneționale.

Să clarificăm toate acestea printr-un exemplu, convenția dicționarelor clasice de „om” și „uman” al lui. Orice cuvânt al dicționarelor clasice, literare sau de altă natură, sunt convenții ale dicționarului unui limbaj, iar totalitatea axiomelor, convențiilor și definițiilor, este expresia limbajului respectiv, literar, matematic, fizic sau juridic, laic sau teist, etc., după caz. Conform dicționarelor clasice omul este,

„Ființă superioară care gândește”.

Ceea ce este o mare limitare, pe care nu o mai putem accepta în mileniul III, având în vedere constatări ale științei că animalele ba chiar și plantele au sentimente, emoții, intuiții și instincte, etc., ca și noi. Asta nu însemnă că negăm existența lor sau a înțelegerilor ca semnificație legate de limbajul, dicționarul, definițiile, axiomele și convențiile limbajului respectiv, specifice. Ca să nu mai spunem de neconvenționalul nostru care aduce în prim plan spiritul cu câmpurile și ideile lui ca natură, care prin proiecția lor pe scoarța cerebrală devin gânduri și idei umane sau umanoide. Cu atât mai mult cu cât din zero sau nimic ca inexistență nu poate apare existență în nici o variantă a naturii sau a proiecțiilor ei. Eliberând convențiile dicționarelor clasice de limitele lor, fără însă a le nega sau le considera inutile. Din contră, noi promovăm armonia lor cu neconvenționalul nostru simultan/dialectic și anticonvențiile, extraconvențiile și condițiile lor de existență specifice. La fel de convenționale.

Anticonvenția acestei înțelegeri ca semnificație de „om”, este sau poate fi supraomul lui Nietsche sau extratereștrii, etc., ca extrapolare sau metaforă a percepției de „om”. Extraconvenția și extraconvenționalul sunt dincolo de convenția și anticonvenția de „om”, supraom sau extraterestru, etc. Acolo unde și când nu mai sunt repere, situații și sistem de referință, comparații sau rapoarte, etc., ci doar metafore.

Alt fel spus unde și când extraconvenția de „om” este extraomul sau extraumanul al lui ca extraumanitate.

Chiar dacă la un alt moment dat spațiu/timp al transformării extraconvenția, extraomul sau extraumanul lui, devine anticonvenție ca metaforă sau chiar convenție ca percepție. Ca alt sau alt fel de convenție, dacă limitele percepției și percepțiilor noastre sau al altor conținuturi ca entități/univers, vor ajunge la ele la alt moment al existenței noastre sau al lor.

 

Introducere în neconvenționalul simultan/dialectic

Plecăm, în acest sens, de la esența neconvenționalului și a elementelor lui convenționale și extraconvenționale, ca dialectică. Cuprinse, cunoscute sau definite prin convențiile noastre neconvenționale și condițiile lor de existență specifice. Ca alt sau alt fel de convenții sau convențional în nici un caz doar limitat la negație, opus sau contrar în sens clasic, uman sau umanoid, ca știință percepută sau metaforă. Un neconvențional unde (spațiu și loc) și când (timp și vreme) extraconvenția și extraconvenționalul sunt generalitatea cea mai generală a oricărei convenții sau convențional extrapolat ca metaforă al situației, stării și unicității lor. Inclusiv Unicitatea sau Dumnezeu, care sunt doar metafore sau extrapolări convenționale ale percepțiilor noastre umane sau științifice.

 

În acest context convenția, convenționalul, anticonvenția și anticonvenționalul, extraconvenția și extraconvenționalul, ba chiar și neconvenționalul propus de noi, au contrarii care se și nu „se anuelază reciproc”.  Respectând atât principiul limitat al lui A. Lavoisier cât și varianta lui neconvențională, ce va fi prezentată în acest preambul al lucrării. Indiferent de situație, natură sau organizare. Ca grai al naturii sau doar proiecție  a lui, umană sau umanoidă, ca natură sau limbaj, știință ca metaforă sau percepție, etc., după caz. Toate fiind doar convenții și convențional ca virtual de iluzii și umbre în limitele condițiilor noastre de existență, umane sau umanoide, ca natură sau limbaj.

 

Convenția, în sensul definițiilor clasice, este o „înțelegere, acord, pact între state, instituții etc. *contract. *, denumire dată unor tratate internaționale”, etc. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință, limitate doar la percepție. Convenționalul pleacă de la convenție și este prin definiție „stabilit, prin convenție, acceptat prin tradiție”, ca natură sau limbaj și percepție a lui. De unde și când, în sensul înțelegerilor noastre ca semnificație, convenționalul este sau devine absolutul convențiilor sale la fel cum absolutul este totalitatea relativurilor lui, ca domeniu de definiție sau tot.  Similar oricărui infinit al unei mulțimi de numere, naturale, reale, raționale, etc., din matematică.

 

În nici un caz convenția și convenționalul definițiilor clasice nu sunt, cuprinse, cunoscute sau definite, împreună cu variantele lor extralimitate sau nelimitate dincolo de percepție, repere, situații și sisteme de referință. Variante de la care pleacă neconvenționalul nostru și tot ceea ce noi vom discuta în continuare având în vedere, totul ca natură sau limbaj sunt convenție și convențional al ei. În limitele umane, umanoide, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință. Chiar și anticonvenționalul sau neconvenționalul simultan și dialectic (simultan/dialectic), infinitul sau nelimitatul, zero sau nimic, existența sau inexistența, Unicitatea sau Dumnezeu, etc., sunt doar convenții și convențional.

 

Extraconvenționalul este tot un convențional dar dincolo de percepție ca extrapolare sau metaforă a lui ca alt sau alt fel de convenţii și convențional. Comparat, comparativ sau raportat cu alt sau alt fel de repere, situaţii și sisteme de referință.

 

Anticonvenționalul este doar o convenție a extraconvenționalului, limitat la particularul lui ca situație, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință. Ca opus sau contrar al convenționalului respectiv.

 

„Neconvenționalul”, în sens clasic, fiind doar un anticonvențional particular ca limbaj, opus sau contrar al convenționalului, uman sau umanoid ca știință, percepție și metaforă a lor. Negație a convenționalului, indiferent de situaţie, natură sau realitate, în și dincolo de repere, situații sau sisteme de referință, ca limbaje sau variante ale naturii. 

 

Neconvenționalul simultan și dialectic (simultan/dialectic) este în și dincolo de toate aceste, convenții de convențional,  este neconvenționalul naturii care suntem și în care existăm, ca simultaneitate și dialectică (simultaneitate/dialectică) a lor.

 

În concluzie, toate acestea sunt convenții și convențional, umane sau umanoide, în limita convențiilor noastre și condițiilor lor specifice de existență ca percepții sau metafore  științifice, laic/teiste, etc. Doar reperele, situațiile sau sistemele de referință fac diferența, prin convențiile noastre, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință. Prin condiții specifice de existență.

 

Umane ca idei (iluzii sau vise în stare de veghe, conștiente), antiumane ca idei (umbre în stare de somn, subconștiente). În ambele variante ca proiecții spirituale ale câmpurilor pe scoarța cerebrală, umane, antiumane și umanoide (uman/antiumane).

 

 

Dorință inutilă

De ce-ți dorești ce nu-i al tău,

Nu este, n-a fost și si nici n-o să fie

nici când și nici o dată.

Caci ai primit o viață limitată,

de la natură sau străbunii tăi,

o dată în infinitul și nelimitatul

inexistenței tale, de tăcere.

Ca să o dai cum ai primit-o,

m ai departe, ca naștere/moarte la fel,

copiilor, nepoților și dincolo de ei.

De ce-ți dorești o naștere și moarte,

când nu-ți iubești iubirea și ura lor la fel,

când viața o blestemi sau o detești,

de-atâtea ori când plângi sau nu-ți convine.

Ori ești nebun de nu-înțelegi al lumii paradox

ori uiți credința ta în Dumnezeu și dumnezeii Lui?

Tu simți, trăiești și înțelegi

Și binele și răul care ești,

la fel ca raiul și iadul din noi sau dincolo de noi.

Căci ești perfecțiunea/„imperfectă”,

a naturii care ești și-n care doar trăiești

o existență limitată.

O existență perfect/„imperfectă” simultan,

chiar dacă crezi, accepți și înțelegi sau nu,

ce ești, ai fost sau ceea ce vei fi,

ca „om” și natură la fel,

omul fiind în esență,

doar uman/„inuman” ca umanoid.