Mi-ar face plăcere să vă ştiu părerea, ştiu sigur că există, dacă nu cumva sînteţi doar o imagine virtuală..

Început de neconvenţional

          Un ocean nesfîrşit de lumină şi întuneric, fără orizont şi fără limite, nu adiere de vînt nu sentimente şi nici un fel de existenţe, aş putea spune inexistenţă dar greşesc eu sînt o existenţă, sînt o secvenţă nelimitat de mică în această imensitate nelimitat de mare, aş putea spune la fel de bine că nu exist, sînt nimicul acela la care nici nu gîndiţi că există, eu ca şi tine ca şi ceilalţi sînt secvenţa neconvenţională nelimitat de mică şi plutesc ca şi voi în imensitatea Universului în Sine, nelimitat de mare. Nu am nici o limită, aş putea spune că sînt perfecţiunea şi ca formă şi ca existenţă ba chiar şi ca spirit, din păcate nu ştiu că exist, voi ştiţi că existam dar sînteţi limitaţi de existenţa voastră. Sînt ca şi voi o clipă dilatată sau o secvenţă neconvenţională sau chiar o convenţie a Universului în Sine doar că eu nu exist şi nu sînt inexistenţă pentru că la fel cum se adună atomii şi molecule ca să facă planete şi universuri la fel şi noi, eu şi nelimitatele mele surori în nelimitate spaţii şi timpuri creem unitatea existenţei atomilor şi planetelor şi a voastră,  noi sîntem baza secvenţei elementare convenţionale. Eu nu evoluiez eu sînt doar creatorul convenţiei secvenţionale din voi. Eu şi Universul în Sine nu ştim ce este aceia evoluţie în nelimitatul lui şi al meu el a rămas şi va rămîne la fel ca şi mine şi nelimitatul meu, necunoscutul care creează convenţiile, firele de nisip sau munţii, cuvintele sau existenţa de orice natură, viaţa şi moartea, chiar şi inexistenţa. Voi pietrele,  atomii sau moleculele sau voi oamnii speraţi în evoluţie şi credeţi în existenţa lui Dumnezeu, vă puneţi speranţele toate în convenţiile voastre sau ale altor entităţi/univers, nu înţelegeţi că noi nu cunaştem decît acumulare şi divizare că acestea sînt sînt singurele nostre forme ale evoluţiei Universului în Sine şi ale  mele şi ale voastre şi  ale tuturor, indiferent dacă voi sau alţii vă denumiţi plantă, animal, planetă, univers sau cine ştie ce alte forme de organizare, este vorba doar de limitele spaţiului/timp în care existăm. După convenţiile voastre neconvenţionale, începutul înseamnă 0, nu acel 0 pe care îl ştim cu toţii ci acel 0 pe care nu-l ştie nimeni şi care dispare dincolo de puterea noastră de intuiţie sau raţiune, dincolo de infinitul vostru limitat,  acolo undeva sub o formă pe care nu o puteţi defini decît ca paradox. Fiecare încearcă să-şi imagineze ce este acolo şi fiecare se loveşte de zidul nelimitatului care în răbdarea lui tot adună acest zero nelimitat de mic (adică noi) aceste secvenţe zero şi vă crează pe voi şi pe alţii ca apoi să vă readucă din nou şi din nou şi din nou acolo în nelimitat de nelimitate ori şi din păcate într-o repetiţie care nu există pentru voi şi în care voi deveniţi aceaşi de fiecare dată, alţii. Aceasta este lumea noastră, lumea neconvenţională, lumea paradoxului pentru voi şi a normalităţii pentru paradox.  Aceasta este piatra pe care călcaţi, aceasta este planeta pe care trăiţi acestia sîntem voi şi realitatea în care trăiţi. Că voi sau alţii nu o puteţi vedea aşa, sau că nu doriţi să vedem abstractul acestei lumi existent/inexistente pentru voi este doar o neputinţă sau poate o necesitate a voastră sau poate doar o perfecţiune din Universul în Sine. Din păcate pentru noi şi din fericire pentru Universul în Sine nimic nu este repetabil, asta face ca noi să existăm în nelimitat, dar nu noi ci alţii, în timp ce Universul în Sine este şi rămîne nelimitat acelaşi şi diferit simultan, împotriva oricărei logici umane sau de altă natură existenţială şi există nelimitat tocmai pentru că tot spaţiul/timpul lui nu este el ci altul.