Dicţionar neconvneţional

Universul în Sine este însuşi Dumnezeu dar nu este doar Dumnezeul teist aşa cum cred unii, el este Dumnezeul test/ateist al perfecţiunii, el este absolutul, nelimitatul, neutrul, perfecţiunea simultaneităţii oricărei contrarii.

Înainte de cuvînt

                                                                               

Înainte de cuvinte au fost vibraţii şi rezonanţe cosmice neconvenţionale în nelimitate variante de la nelimitat de mici la nelimitat de mari. Apoi acestea au devenit convenţii, sunete sau cuvinte sau doar semene sau litere în spaţiu/timp nelimitat. Am avut intenţia să fac un dicţionar cu definiţii în neconvenţional, ca multă lume să înţeleagă, să poată convenţionaliza sau analiza şi în alte moduri opţiunile individuale sau de grup, (indiferent dacă este savant sau necalificat, conştient sau nebun, etc.) indiferent dacă este ateu sau nu, indiferent dacă este adeptul unui sistem sau al unei anarhii, să poată să-şi definească în linii axiomatice, limitele ca formă, existenţă, sau spirit (al memoriei, gîndirii, sentimentelor, intuiţiei, instinctelor, sau  simţurilor), elementele lui de echilibru sau comparaţie al acestora, vă las să constataţi dacă am reuşit. Luaţi orice adevăr doriţi şi veţi constata că există un neadevăr al lui, că negativul lui este el însuşi în alte condiţii spaţiu/timp sau transformare, că este relativ şi limitat, sau luaţi un neadevăr şi veţi constata acelaşi lucru. Dcacă sîntem atenţi vom găsi în orice negatv un pozitiv şi invers ca dovadă a existenţei paradoxului în orice fenomen sau realitate. Dovedim astfel simultaneitatea adevărului şi minciunii, sau al negativului cu pozitivul (paradox) cît şi faptul că nimic nu se poate exclude dependenţei de transformare, timp şi spatiu, de individ sau de grup, de convenţional şi neconvenţional, de faptul că neconvenţionalul este relativul/absolut simultan al oricărei convenţii şi invers, iar această simultaneitate face parte din universul limitat/nelimitat al Realtăţii în Sine. Mai mult tu însuţi vei găsi variante ale adevarului oricarei minciuni sau minciuna oricărui adevăr (relativul lor). Noi nu le putem convenţionaliza simultan chiar dacă spiritul ne redă aparenţa acestei simultaneităţi (într-o anumită proporţie) este ca şi cînd am vorbi şi mînca în acelaşi timp. O să-mi spuneţi că şi respirăm şi gîndim în acelaşi timp, da, dar dacă priviţi mai cu atenţie este un simulacru al gîndiri sau respiratului simultan, nu ne dăm seama pentru că pe toate le facem ca reflex ca şi cînd am fi un mort/viu (endead). Orice simultaneitate  duală sau multiplă (pîna la nelimitatul de mic, sau nelimitatul de mare, formă/existenţă/spirit, bine/rău, frumos/urît, transformare/spaţiu/timp, sau nelimitatul planetar, etc.), toate îşi caută cu sîrguinţă, limitele, punctele de echilibru sau comparaţie, tot aşa cum şi omul a căutat cifra zero, sau cifra unu, ca în final să constate că cifra zero poate fi aşezată oriunde pe o axa sau infinitate de axe, sau că unu este insuficient pentru comparare, sau că unu poate fi înlocuit cu doi în binar sau cu anul lumina în astronomie sau nano  în infinitul microscopic. Ca limite, orice limită este fata morgana, nu există decît dacă o convenţionalizăm noi, să nu credeţi că vom putea găsi mijlocul unui infinit (chiar infinit mic), în nici un caz, paradoxul acestei situaţii este că universul (chiar şi universul nostru are nelimitate centre, nelimitate nelimite, nelimitate axe, nelimitate cu condiţia să nu le limităm singuri datorită incapacităţii noastre de analiză (sau lipsa voinţei noastre de a recunoa;te acest lucru). Teoretic infinitul nostru ca om sau ca univers este o constantă, are limite clare legate de formă/existent/spirit, în realitate aceste limite sînt convenţiile universului nostru, trebuie să luăm însă în consideraţie că facem, idiferent dacă vrem sau nu vrem, parte şi din alte universuri, intuitive, galactice sau neconvenţionale, etc. în acelaşi timp. În aceste condiţii limitele noastre sînt altele de fiecare dată, iar o dată cu ele şi elementele noastre de stabilitate, de formă/existent/spirit, pe lînga faptul că infinitul nostru chiar dacă este ceva constant, este ceva ca orizontul care există dar nu-l atingem niciodată, este relativ. Orice entitate are limite exacte, dar aceste limite exacte pot fi constatate de alţii pentru noi şi doar după ce noi am depăşit limita, ori dacă noi nu ne putem atinge limita este clar că pentru noi exactitatea ei este doar intuiţie.

   Dumnezeu nu are constienţa existenţei sale, noi însă da, indiferent de tipul de Dumnezeu, la fel ca şi universul intuitiv pe care noi îl convenţionalizăm dar care nu se poate autoreflecta. Absolutul nu are conştienţa existenţei sale, relativul are această conştienţă indiferent de absolutul pe care îl reprezintă. Orice ştiinţă sau neştiinţă are nevoie de un dicţionar, dicţionarul fiind

DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink

Ce sînt cuvintele unei limbi altceva decît efectul unei energii, am sputea spune că energiile care fac cuvintele sînt semne ale cuvîntului iar cuvîntul dicţionarul acestor semne aşa cum alfabetul este setul de semene ce compun dicţionarul fiecărui cuvînt. Literele alcătuiesc dicţionarul cuvitelor la fel cum cuvintele sînt dicţionarul propoziţiilor şi frazelor pe care le compunem. Toate însă convenţionale.

Îmi permit o generalizare în sensul că dicţionarul neconvenţional

este suma axiomelor (convenţii sau neconvenţii) de la care pleacă orice limbaj scris sau vorbit al unei entităţi/univers.

(putem alcătui un dicţionar nu doar din cuvinte ci şi din semne de orice gen, sunete, mirosuri, imagini, amintiri, vise dacă ne amintim de Freud, sau sentimente, intuiţii etc.). Orice vibraţie cosmică este un limbaj şi orice vibraţie cosmică are dicţionarul ei doar noi îl căutăm şi uneori îl găsim alteori nu.

Dacă ne referim doar la limbajul scris sau vorbit putem vorbi doar de litere sau cuvinte. În orice limbaj dicţionarul reprezintă secvenţa elementară a oricărui limbaj, indiferent dacă este un limbaj conştient sau nu, pozitiv sau nu. Şi muzica are un dicţionar ca şi inconştientul lui Freud (dicţionarul viselor). Orice convenţie este o entitate/univers şi defineşte o simultaneitate materie/energie, indiferent dacă este o entitate/univers de sine sau de efect. Cuvintele, sunetele, semnele, etc. sînt entităţi/univers de efect şi ca orice entitate/univers de efect sînt produsul unei materii şi sînt transmisibile de la o entitate/univers la alta în divese proporţii. Entitatea/univers de sine nu este transmisibilă se transformă şi doar efectele ei sînt transmisibile. Omul ca un caz particular are şi existenţă de sine şi de efect dar doar existenţa de efect se transmite, existenţa de sine dispare sau se se transformă. Existenţei de efect îi trebuie un suport nu neapărat aceiaşi entitate/univers care a produs-o, cuvintele sînt entităţile/univers de efect care se transmit mai departe omului sau altei entităţi/univers. Lucrarea trebuie să cuprindă toate convenţiile şi toate domeniile şi nu ştiu dacă am să şi reuşesc, toate cuvintele convenţionale (toate au interpretare şi reală şi neconvenţională nu doar convenţională) se pot redefini şi nu ştiu dacă atinge scopul pe care mi l-am propus, volumul fiind imens, m-aş pierde în definiţii pierzînd din vedere esenţa filozofiei mele dacă redefinesc orice cuvînt sau orice convenţie. În curînd oricine va putea face acest lucru mai bine sau mai rău, dacă are principiile de bază. Eu punctez cît pot de mult convenţiile care duc mai departe limitele convenţionale actuale ale definiţiilor şi interpretărilor entităţilor/univers din dictionary şi care de cele mai multe ori reprezintă categorii filozofice. Cuvintele ca şi literele, de altfel ca orice convenţie, au mii şi milioane de interpretări, ba chiar nelimitate şi fiecare literă sau cuvînt are o poveste a ei mai mult sau mai puţin convenţională pentru noi. Deocamdată mă ocup de poveştile cuvintelor, altă dată mă voi ocupa şi de poveştile neconvenţionale ale fiecărei litere din alfabet în parte.  În esenţă ce înseamnă neconvenţionalul unui cuvînt? Înseamnă ruperea limitelor lor convenţionale şi acest lucru îl facem redefinind cuvintele în aşa fel încît regula să devină atît de generală încît să mergă în nelimitat sau cel puţin dincolo de existenţa noastră şi a lumii noastre convenţionale. Desigur vă întrebaţi cum putem face acest lucru, destul de simplu dacă luăm exemplul relaţiei 0© = 1 unde zero este nelimitatul de mic iar © este nelimitatul de mare la nici unul din ele nu ajungem noi sau umanitatea, ambele (0 şi ©) merg dincolo de noi şi de orice existenţă chiar dacă produsul lor ese o entitate/univers bine definită ca unitate generatoare de alte entităţi/univers. La fel şi cu dicţionarul nostru şi cuvintele lui dacă putem să le redefinim în raport de esenţa Universului în Sine respectiv energiile sale neconvenţionale, vibraţiile şi rezonanţele lor, sau materia pe care o susţin şi cu care sînt simultane, evident punctînd cazurle lor convenţionale ca variante particulare ale neconvenţionalului. Asta vom face pe parcursul lucrării comparînd convenţiile noastre cu neconvenţiile de la care provin respectiv comparînd cuvintele de dicţionar cu esenţele lor neconvenţionale apoi adăugînd noi formulări simultane. Sînt convins că acesta este doar începutul dicţionarului el se va completa permanent cu alte şi alte axiome ca orice dicţionar care se reactualizează mereu.