-
Dorule, existăm dincolo de noi?, mă întreabă prietenii.
-
Existăm cu siguranţă, doar că nu noi, ci
alţii.
Aşa cum am văzut poţi fi
sclavul propriilor tale sentimente, ale iubirii sau urii tale la fel cum poţi
fi sclavul propriilor tale intuiţii sau propriei tale raţiuni.
Orice contrarie creează sentimente la dezechilibrul ei către o valență sau
alta în concluzie:
- cîte contrarii atîtea sentimente.
Cunoașterea este filozofia însăși și nu doar știință sau
neștiință care rămîn doar elemente ale cunoașterii (filozofiei) sau cazuri
particulare ale acesteia.
Prostia este o limitare generală a entității/univers (în
particular om) și nu una unidirecțională sau particulară ca în cazul geniilor
sau de altă natură umană sau neumană.
Cunoașterea este reflectarea realității ca și filozofia
pentru că este unul și același lucru.
Paradoxul
cunoașterii, sau al filozofiei, este că poate, limita, convenționaliza,
nelimitatul chiar fără a putea să îl cuprindă vreodată.
Mulți se cred „deștepți” și tind de atîtea ori să le dau
dreptate dar ca să mă contrazică privind identitatea cunoașterii cu filozofia
și invers trebuie obligatoriu să găsească cel puțin o excepție sau o diferență
indiferent de natura ei, eu nu am găsit-o și nu sunt în stare să o găsesc.
Haosul
este necunoscutul identic și neidentic de rapoarte sau comparații și nu
cunoscutul de orice natură, la fel cum sistemul este cunoscutul acestor
rapoarte, comparații, reflectări, identice și neidentice ale Universului în
Sine prin reflectarea lui ca Realitate în Sine la care ajungem cel puțin prin
intermediari.
Nu ai
așteptări nu vei avea niciodată deziluzii indiferent de la cine sau de la
ce. Brîncuși ca și Țuțea au avut
așteptări mult prea mari de la poporul român și au trăit
cele mai mari deziluzii ale lor.
Brancusi: „Cind am plecat v-am lasat
saraci si prosti. V-am regasit si mai saraci, si mai prosti!”
Tutea : „Am facut puscarie 13 ani pentru un neam de timpiti!”
Tutea : „Am facut puscarie 13 ani pentru un neam de timpiti!”
Amîndoi au
avut dreptate și nu au știut de ce au avut deziluzii, toate popoarele sunt la
fel din acest punct de vedere. Nu popoarele sunt de vină ci cei care au
așteptări prea mari sau prea multe de la ceilalți.
Omul este singura entitate/univers care își poate allege
sistemul sau sistemele de rerferință la care se raportează în mod
conștientsubconștient în limitele existenței sale ca formă, existență și
spirit. Ncio altă entitate cunoscută sau necunoscută nu poate face acestă
alegere.
Orice entitate/univers ca simultaneitate naște
sentimentul entității sau al universului său și invers în raport de
dezechilibrul simultaneității ei reflectat pe un sistem oarecare de referință
limitat și realtiv. Sentimentele sunt generate de relativul echilibrului
convențional și nu de absolutul simultaneității respective. De aceea univesul
în Sine nu are sentimente iar noi avem.
Omul este entitatea/univers ce
conștientizează propriul subconștient ca întreg față de de celelate
entități/univers interioare sau exterioeare ei. În momentul morții sale
conștientul nu mai există ca întreg chiar dacă subconștientul rămîne fiind
purtat de componentele rămase ca părți
ale entității/univers dispărute dar ca întreg ele însăși. Spiritul uman, ca
întreg, dispare o dată cu moartea, transformarea, tocmai pentru că dispare
conștiența existenței sale ca
subconștient, adică nu mai popate reflecta raportul lui ca întreg față de
secvențele sau entitățile/univers care îl construiesc.
Nu există unicitate
negativă, adică identică și de sens contrar, decît în mintea noastră, la fel
cum nu există spațiu sau timp la fel cum nu există singularitate sau
pluralitate, ele rămîn doar simultaneități de contrarii și niviodată
contrarii.
Contrariile sunt
doar o închipuire, o idee a spiritului nostru sau a altor entități/univers. Nu
există contrarii și nici sentimente în Universul în Sine doar în realitatea
noastră ca și ideile sau spiritul fiecăruia dintre noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu