Două subiecte, Dialectica/teistă şi ateistă şi post-adevărul ca interes sau interes ca adevăr dincolo de adevărul unic şi nerepetabil.

1.      Catedrala Mântuirii Neamului şi Palatul Parlamentului, în acelaşi loc sau mai exact în acelaşi spațiu/timp cultural sau social al României ce reprezintă cele două instituții simbol ale dialecticii/sistemului. Nu un simbol al libertății cum s-ar putea crede ci un simbol al constrângerii acceptate sau impuse de sistemul existent la un moment dat. Şi una şi alta sunt reprezentarea dialecticii/sistemului ca liber/arbitru limitat la una sau mai multe convneţii, legături constrîngeri, etc. ce sunt o simultaneitatae democraţie/dictatură fără discuţie. În nici un caz impunere/neimpunere sau doar neimpunere sau doar libertate. Una teistă alta ateistă dar ambele ca reprezentante supreme ale instituțiilor pentru orice sistem indiferent de natura lui sau a instituțiilor. Teismul are democrația/dictatura lui conştient/subconștientă la fel ca orice parlament cu conştient/subconștientul lui. Libertatea este doar un sentiment ca de altfel şi constrângerea  dincolo de limitele de orice natură. Doar haosul se poate lăuda cu o neimpunere fără limite, sistemele au constrângerea lor mai mare sau mai mică sau libertatea lor mai mare sau mai mică în raport de sentimentele pe care le induce prin reprezentanții săi care în cazul nostru este fără tăgadă religia ca teism sau parlamentul ca ateism. Chiar dacă mulţi parlamentari se laudă cu credinţa lor teistă ei nu fac reguli prin rugăciune sau nu pedepsesc prin afurisenie sau blestem ci fac ceea ce fac prin legile lor ateiste. Preoții nu fac legi dar fac în așa fel încât ori să fie respectați ori să poată impune teismul lor. Iar instituțiile, indiferent de natura lor, așa cum ştim sunt simultaneitatea pârților care le formează plecând de la ființe sau lucruri şi până la fenomenele pe care le cuprind.

2.       Post-adevărul sau lupta dintre adevăr şi interesele ca adevăr. Am citit câteva idei despre post-adevăr şi vreau să fac oamenii să înţeleagă nu doar ce este acest post adevăr dar mai ales inexistența lui. Nu există un ante-adevăr sau un post-adevăr la fel cum nu există un trecut sau un viitor atâta timp cât trecutul este un prezent care a fost iar viitorul un prezent care urmează să vină dar cu siguranță doar prezent şi unul şi altul la timpul lor ca realitate sau reprezentare a acesteia. Reprezentările nostre despre trecut sau viitor nu sunt realități ele sunt intuiții sau instincte dar mai ales sunt sentimente şi nu prezentul care a fost sau care va veni. Şi dacă timpul este astfel adevărul nu poate fi altfel. Ca să nu spun că adevărul nu poate fi trecut sau viitor ci doar un adevăr al prezentului unic şi nerepetabil. Şi poate foarte important este lupta adevărului cu interesele naturii care suntem sau ale entităților/univers sau mai corect lupta adevărului unic cu adevărul intereselor noastre sau al entităților/univers oarecare. Fiecare entitate/univers are adevărul ei care ia de atâtea ori forma intereselor ca adevăr nu pentru că ar fi un alt adevăr decît cel unic şi nerepetabil ci doar faptului că adevărul entităților/univers este limitat ori pe toate direcțiile ca în cazul nostru sau al naturii limitate ori pe direcții unele față de altele ca în cazul neconvențional sau nelimitat. Din păcate post-adevărul este o iluzie care poate induce erori sau limitări la fel de mari ce pot nega adevărul unic în fața intereselor ca adevăr individual sau de grup. Asta pentru că uităm de atâtea ori că adevărul trebuie şi este prioritar întotdeauna în fața intereselor sau intereselor ca adevăr, indiferent de natura lor, dacă vrem să respectăm natura existenţei nostre absolut/relative. Lipsa de procedură (în justiție sau de altă natură) este un exemplu clar al interesului ca adevăr care nu respectă adevărul unic ci doar adevărul unei instituții sau alta sau ale unei persoane sau alta dincolo de adevărul care nu trebuie limitat niciodata indiferent dacă noi sau alții putem reflecta acest adevăr. Avem obligația să căutăm acest adevăr indiferent dacă îl vom găsi sau nu sau dacă ne respectă interesele ca adevăr sau nu. Natura sau adevărul unic nu ține cont de adevărul nostru sau de interesele noastre ca adevăr în timp ce interesele nostre caută în permanență călcarea adevărului unic şi respectarea celui individual sau instituțional ca orice luptă pentru existenţă.