Câmpuri,
formă și spirit
Nu
putem spune formei sau parametrilor ei direcți, că sunt consecința sau cauza/efect
a energiei sau puterii, la fel cum nu
putem spune că sunt consecința sau cauza/efect a masei sau materiei. Nici ca uman sau știință dar nici ca
neconvenţional al lor simultan/dialectic. Din simplul motiv că ambele
sunt consecința sau cauza/efect a simultaneității lor dialectice de
secvențe neconvenţionale.
În
ajutorul nostru vine chiar limbajul convenţional al omului, umanității și
științei care spun deseori că sunt „câmpuri energetice”
sau „forme materiale”, făcând în mod indirect legătura dintre câmpuri, masă și
energie, în sens clasic, sau câmpuri, materie și putere neconvenţionale. Ceea
ce presupune și câmpuri ale masei sau substanței, câmpuri de masă/energie
sau materie/putere, etc. Câmpuri ce pot fi directe sau indirecte ca
parametrii direcți și indirecți sau doar formă și spirit ale substanței ca
natură. Mergem mai departe și facem legătura cu evoluția care nu poate admite
discontinuități pe o devenire și transformare perfectă și veșnic/eternă.
În căutarea sau căutările noastre nu putem admite că din inexistență se naște
existență și invers, în aceste condiții. Altfel spus câmpurile sunt gândurile
și ideile naturii de la care pleacă gândurile și idile unui sistem sau doar
sistem uman și științific. Gândurile și ideile creierului nostru uman sau
științific ca natură sunt precursor al gândurilor și ideilor judecății și
rațiunii noastre umane sau științifice ca virtual, iluzii și umbre ale naturii
lor la nivel cerebral sau al organelor de simț. Unele directe celelalte
indirecte ca parametrii, reguli sau principii, etc. În caz opus sau contrar însemnă
ca semnificaţie sau ar însemna că ele vin sau evoluează din inexistența lor ca
existență anterioară, ceea ce poate și este doar un absurd sau imposibil, uman
sau științific. Dacă analizăm în acest context înțelegerea lor ca semnificaţie
putem constata că știința percepută are relațiile ei comparat sau raportat la
formă și spirit dar și știința ca metaforă are relațiile ei specifice comparat
sau raportat la ele. Știința ca percepție prin formulele specifice parametrilor
direcți și indirecți, religia prin extrapolarea lor dincolo de percepţie.
Respectiv distanțe, arii, suprafețe, tensiune, culoare, câmpuri de masă/energie,
gânduri și idei, etc., sau doar trăiri, emoții și sentimente, gânduri și idei ca
metafore ale lor prin extrapolare ca forme percepute măsurabile ale ştiinţei.
Știința ca metaforă are percepțiile și metaforele ei specifice antimăsurabile, „obrajii
roșii ai fetelor mari” sau „bunul simț”
al armoniei ca echilibru/dezechilibru, ale pozitiv/negativului
sau al omului simplu, etc. Dacă mergem și mai departe putem constata că multe
din relațiile științei ca percepție nu se referă la formă și nici la spirit dar
vom putea constata că mai nou sentimentele sunt la nivelul ADN-ului uman sau
științific ca trăire, emoție și sentiment, etc. prin vibrații/rezonanțe
specifice, adică tot câmpuri într-o variantă sau alta. Diapazonul emite și
recepționează un câmp sau câmpuri de vibrații/rezonanță specifici și nu
substanță din propria lui natură ca substanță. Desigur în ambele variante
direct și indirect. La fel cum noi planeta sau orice conținut, etc. emitem și
recepționăm, în permanență (numărat/peren), câmpuri directe și indirecte
ca parametrii, formă sau spirit.
