De unde venim și unde plecăm

 

Din infinitul de tăcere, venim și plecăm

sau doar de-acolo de unde putem

să privim, să gândim sau să visăm,

apoi depinde până unde ajunge

privirea, gândirea și visele noastre,

sau de unde vine și pleacă

imaginația, aparent infinită,

în limitele propriilor noastre convenții.

Putem veni de la părinții care-au fost

și plecăm prin copii care sunt pentru noi

sau care vor veni pentru alții

sau poate dincolo de ei,

de bunii și străbunii lor

plecând apoi către nepoți și strănepoți,

Chiar dacă toți venim de la natura care-am fost

Plecând o dată cu natura care suntem

Către natura care va veni,

de dincolo de noi.

Apoi putem veni

de dincolo de gândurile noastre

sau de la Dumnezeu și dumnezeii lui,

Unicitatea și unicitățile la care nu ajungem,

Căci ori n-am fost

ori nu vom fi chiar dac-am fost,

Sau chiar am fost ce suntem

și vom fi și dincolo de noi.  

Oricum n-am fost ceea ce suntem

și nici că vom mai fi

Chiar dacă suntem ceea ce n-am fost

și nici nu vom mai fi ceea ce suntem,

căci totul e natură cu virtualul ei

de iluzii și umbre sau doar de vise

 în stare de veghe și de somn ale ei,

oricum le-am zice noi

sau alți după noi.