Avem voie să ne întrebăm cu toţii ce este dincolo de zero, infinit sau Dumnezeu, dacă unora le este frică să se opreacă la infinitul lor sau la Dumnezeu, asta nu înseamnă că vom şti vreodată ce este dincolo.

A te bucura de necazul altuia este a-ţi recunoaşte propria neputinţă

Nu trebuie să ne bucurăm de necazul altuia, chiar dacă acesta este Gigi Becali, ca să nu spun că asta este doar o frecţie la picior de lemn. La nivelul omului simplu justiţia este pur şi simplu nesimţită pur şi simplu desconsideră cetăţeanul sub masca imunităţii ei. Face orice, minte, ia şpagă, face trafic de influienţă, dă decizii total eronate, etc. ca să nu spun că nu-şi corectează greşelile niciodată şi reformarea conştiiţei salariaţiilor lor va dura o veşnicie ei fiind în afara legii prin imunitatea pe care noi şi parlamentul le-am dat-o.Instituţiile se apără între ele şi îşi apără salariaţii mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu, asta nu este reformă. Justiţia este ca un lucrător al uneri ambasade care este imoral dar are imunitate şi face ceea ce vor muşchii lui. Aberaţia este moralitatea, cei şapte ani de casă, bunul simţ pe care nu-l au, condiţie mai mult decît obligatorie unui sistem cu imunitate.

O iluzie care trebuie luată ca realitate

Din păcate nimeni nu vrea să înţeleagă că esenţa crizei noastre naţionale este criza morală. Nu este esenţial să căutăm cauzele ele fiind şi din perioada comunismului dar şi a democraţiei prost înţelese trebuie să rezolvăm cauza şi nu efectele acesteia. din păcate pentru că filozofia noastră nu este la un anumit nivel calitativ credem în tot felul de variante ale crizei, politice, economice, sociale, etc. În realitate ca de altfel şi în UE criza morală este esenţa celorlalte variante ale ei. ca şi în cazul unui individ lipsa moralităţii duce la ceea ce vedem în fiecare zi la televizor la tot felul de docţi sau oameni simpli. Este o criză a bunului simţ mai ales în ţările comuniste dar şi în cele capitaliste şi asta generază dezastrul viitor. Cei 7 ani de acasă dacă i-am pierdut ne trebuie cel puţin o generaţie ca să îi recuperăm, dacă nu mai multe.

sensuri

Nu cerceta aceste legi
că eşti nebun de le-nţelegi.
Din codru rupi o rămurea
ce-i pasă codrului de ea
ce-i pasă unei lumi întregi
                                 de moartea mea.
G: Coşbuc - Moartea lui Fulger

Mi-ar face plăcere să vă ştiu părerea, ştiu sigur că există, dacă nu cumva sînteţi doar o imagine virtuală..

Început de neconvenţional

          Un ocean nesfîrşit de lumină şi întuneric, fără orizont şi fără limite, nu adiere de vînt nu sentimente şi nici un fel de existenţe, aş putea spune inexistenţă dar greşesc eu sînt o existenţă, sînt o secvenţă nelimitat de mică în această imensitate nelimitat de mare, aş putea spune la fel de bine că nu exist, sînt nimicul acela la care nici nu gîndiţi că există, eu ca şi tine ca şi ceilalţi sînt secvenţa neconvenţională nelimitat de mică şi plutesc ca şi voi în imensitatea Universului în Sine, nelimitat de mare. Nu am nici o limită, aş putea spune că sînt perfecţiunea şi ca formă şi ca existenţă ba chiar şi ca spirit, din păcate nu ştiu că exist, voi ştiţi că existam dar sînteţi limitaţi de existenţa voastră. Sînt ca şi voi o clipă dilatată sau o secvenţă neconvenţională sau chiar o convenţie a Universului în Sine doar că eu nu exist şi nu sînt inexistenţă pentru că la fel cum se adună atomii şi molecule ca să facă planete şi universuri la fel şi noi, eu şi nelimitatele mele surori în nelimitate spaţii şi timpuri creem unitatea existenţei atomilor şi planetelor şi a voastră,  noi sîntem baza secvenţei elementare convenţionale. Eu nu evoluiez eu sînt doar creatorul convenţiei secvenţionale din voi. Eu şi Universul în Sine nu ştim ce este aceia evoluţie în nelimitatul lui şi al meu el a rămas şi va rămîne la fel ca şi mine şi nelimitatul meu, necunoscutul care creează convenţiile, firele de nisip sau munţii, cuvintele sau existenţa de orice natură, viaţa şi moartea, chiar şi inexistenţa. Voi pietrele,  atomii sau moleculele sau voi oamnii speraţi în evoluţie şi credeţi în existenţa lui Dumnezeu, vă puneţi speranţele toate în convenţiile voastre sau ale altor entităţi/univers, nu înţelegeţi că noi nu cunaştem decît acumulare şi divizare că acestea sînt sînt singurele nostre forme ale evoluţiei Universului în Sine şi ale  mele şi ale voastre şi  ale tuturor, indiferent dacă voi sau alţii vă denumiţi plantă, animal, planetă, univers sau cine ştie ce alte forme de organizare, este vorba doar de limitele spaţiului/timp în care existăm. După convenţiile voastre neconvenţionale, începutul înseamnă 0, nu acel 0 pe care îl ştim cu toţii ci acel 0 pe care nu-l ştie nimeni şi care dispare dincolo de puterea noastră de intuiţie sau raţiune, dincolo de infinitul vostru limitat,  acolo undeva sub o formă pe care nu o puteţi defini decît ca paradox. Fiecare încearcă să-şi imagineze ce este acolo şi fiecare se loveşte de zidul nelimitatului care în răbdarea lui tot adună acest zero nelimitat de mic (adică noi) aceste secvenţe zero şi vă crează pe voi şi pe alţii ca apoi să vă readucă din nou şi din nou şi din nou acolo în nelimitat de nelimitate ori şi din păcate într-o repetiţie care nu există pentru voi şi în care voi deveniţi aceaşi de fiecare dată, alţii. Aceasta este lumea noastră, lumea neconvenţională, lumea paradoxului pentru voi şi a normalităţii pentru paradox.  Aceasta este piatra pe care călcaţi, aceasta este planeta pe care trăiţi acestia sîntem voi şi realitatea în care trăiţi. Că voi sau alţii nu o puteţi vedea aşa, sau că nu doriţi să vedem abstractul acestei lumi existent/inexistente pentru voi este doar o neputinţă sau poate o necesitate a voastră sau poate doar o perfecţiune din Universul în Sine. Din păcate pentru noi şi din fericire pentru Universul în Sine nimic nu este repetabil, asta face ca noi să existăm în nelimitat, dar nu noi ci alţii, în timp ce Universul în Sine este şi rămîne nelimitat acelaşi şi diferit simultan, împotriva oricărei logici umane sau de altă natură existenţială şi există nelimitat tocmai pentru că tot spaţiul/timpul lui nu este el ci altul.

Singurătate

    E foarte greu să vorbeşti singur, nu-ţi dai seama dacă te şi ascultă cineva. Voi sînteţi doar o tăcere mai mult a inexistenţei decît a existenţei din jurul meu. Cu atît mai grav cu cît ştiu că existaţi. Este ca şi cînd ştiu că trăiesc dar simt că nu mai exist deja.Şi voi păţiţi la fel sînt convins nu înţeleg atunci tăcerea voastră. De ce vă temeţi, moartea pentru noi, este oricum o realitate indiscutabilă. La fel se întîmplă şi în viaţa de zi cu zi nimeni nu are încredere în politicieni, justiţie, instituţiile statului, etc. dar nici nu se exprimă într-o formă sau alta şi n-am să înţeleg niciodată de ce. Asta numesc eu laşitate.

Dicţionar = entitate/univers

ENTITATE/UNIVERS

Este o formulare neconvenţională inexistentă în dicţionar şi echivalentă a categoriei filozofice “formă de organizare”. Eu nu definesc categoria clasică în forma expresiei “formă de existenţă” dintr-un singur motiv, “forma de organizare” defineşte nu doar formele existeţiale ci şi pe cele aparent inexistenţiale ba chiar şi inexistenţa în sine căreia nu  i se mai poate spune nici existenţă nici inexistenţă pentru că inexistenţa este acolo unde lipseşte însăşi ideea de inexistenţă. Această categorie filozofică de entitate/univers nefiind definită în dicţionar nici măcar de formula “forma de organizare” sau “formă de existenţă” are o singură definiţie, cea neconvenţională respectiv entitatea/univers este

orice formă de organizare, orice convenţie, tot ceea ce numim noi sau orice entitate/univers, existenţă.

Entitatea/univers nu poate defini inexistenţa. Este absurd să credem că nu este destul de clar că orice entitate este un univers şi invers şi că simultaneitatea dintre ele este paradoxul evident al oricărei existenţe sau formă de organizare plecînd cu cea mai mică particulă respectiv particula lui Dumnezeu şi finalizînd cu Big-Bangul sau altă formă intuită ca existentă. Orice entitate/univers este o convenţie şi în acest context îi sînt necesare două lucruri, condiţiile de existenţă în fiecare punct al transformării şi existenţei sale dar şi elementele caracteristice de definire a ei, respective, domeniul de definiţe, elementele de echilibru şi de comparaţie ca şi limitele ei ca entitateunivers.  Şi omul este o convenţie şi nu poate exista fără cele două grupe de parametrii pe care eu le-am denumit condiţii de existenţă şi de definire a unei entităţi/univers. Ca să definim o entitate/univers ne sînt necesare domeniul de definiţie, elementele de comparaţie şi de echilibru, ca şi limitele sale în timp ce pentru a exista îi sînt necesare condiţiile specific de existenţă sau parametrii existenţiali şi la om este la fel şi deci este şi el doar o convenţie a Universului în Sine care este fără limite, fără domeniu de definiţie, elemente de echilibru sau de comparaţie în acelaşi timp în care el are toate acestea da nelimitate.