Ce suntem noi?

Ce suntem noi?

Seară, tîrziu.

Demult întunericul apasă,

lumina zilei.

Un roi de fluturi albi,

În jurul lămpii.

În zborul lor de ne-nţeles

crează o fiinţă, apoi alta,

pline de viaţă, de culoare de mister şi suflet.

Nu văd atît de clar

încît să văd că una e bărbatul iar alta

creatorul de fiinţe.

Un corp de aripi lipite între ele

spun vorbe dulci

sau poate doar,

şoapte nerostite,

de bătăi de aripi.

Mă-ntreabă-n zborul lor:

-    Ce suntem noi, fiinţe, sau

simplu roi de fluturi albi?

noi nu vedem în dansul nostru, nu ştim,

n- avem idei dar suntem,

fiinţele din noi nu sunt

dar ştiu că suntem noi şi ele,

un simplu roi ce se numesc fiinţe.   

-    Şi sunteţi şi nu sunteţi roiuri de fiinţe

la rîndul vostru fiecare un roi de alţii,

ca orice fiinţă

nelimitat de mare din nelimitat

secvenţe de nimic.  

Priveşte marea,

din ea

se naşte în nelimitat,

bărbatul şi femeia

şi se întreabă ca şi voi,

-          Ce sunt, şi mare şi tu şi eu?

-          -Mare spune el.

-         - Ce paradox, tu eşti bărbat nu poţi să spui că eşti femeia care te-a născut.

Şi roiul se destramă,

bărbatul şi femeia.

Şi zboară mai departe

şi se opreşte-n mare.

Şi gîndurile mele au plecat şi ele,

doar Dumnezeu e egoist şi singur

pentru toţi şi toate în nemurirea lui.

E ceasul două noaptea

şi somnul a uitat de mine şi gîndurile care nu adorm.

Nu ştiu dacă visez realitatea

sau pur şi simplu sunt realitate,

ca şi ei,

sau ca şi marea,

ca roiul alb de fluturi

care se-nvîrte-n în jurul lămpii seara.