Dicţionar neconvenţional:Abandon

În convenţional,

“ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink “

În neconvenţional,

„separarea efectelor a două sau mai multe entităţi/univrers una faţă de altă sau de alte entităţi/univers”.

Putem vorbi de abandon şi cînd energia părăseşte propria sursă sau cînd elemente dintr-o planetă se despart de materia/energie mamă deşi ca fenomene nu le-am încadrat pînă acum ca abandon. În realitate este evidentă separarea efectelor acestora unele faţă de altele la fel cum şi efectele bune sau rele sau morale sau imorale ale celui care abandonează dispar de lîngă cei abandonaţi. Dacă doriţi una sau toate entităţile/univers în discuţie nu mai reflectă unul sau mai multe efecte sau toate efectele celorlalte entităţi/univers. Desigur şi părinţii pot face acest lucru faţă de copii lor, faţă de un animal sau faţă de un obiect oarecare. La fiecare caz particular în parte nuanţele sînt evidente şi discutabile de la caz la caz, asta nu înseamnă că putem abandona generalitatea lor neconvenţională şi fără limite evident. Din punct de vedere neconvenţional abandonul nu poate fi doar individual sau doar de grup ca în cazul definiţiei lui convenţionale, pentru că simultaneitatea individ/grup nu ne permite acest lucru, anandonu este osimultaneittae de efecte dispărute. Trebuie să înţelegem că acţiunea abandonării poate fi conştientă sau inconştientă în convenţional dar simultan conştient/inconştientă neconvenţional la fel cum din punct de vedere moral abandonul poate fi moral/imoral simultan în neconvenţional sau moral sau imoral în convenţional. Părăsirea în sensul neconvneţional este doar o formă de a nu mai reflecta efectele unei alte entităţi/univers proprii sau ale universului din care face parte. Dacă renunţăm la o mînă dintr-un motiv sau altul este tot un abandon la fel ca şi atunci cînd renunţăm la ideile noastre, la principii sau oricare alt efect direct sau indirect al energiilor ce ne definesc sau la a privi cerul albastru. Orice entitate/univers din noi sau din afara noastră ne poate abandona sau o putem abandona efectul unei astfel de abandonări este însă altceva, adică una este efectul abandonului individual de la o entitate la alta şi altceva abandonul de grup adică între universul care ne reperezinră şi alte universuri. Abandonul convenţional al dicţionarului este limitat la om şi umanitate (el poate fi extins chiar şi în convenţional chiar dacă rămîne tot limitat) chiar dacă se referă şi la lucruri sau acţiuni. Din păcate orice entitate/univers nu este reprezentată doar de familie şi acţiunile sale ea este definită de un nelimitat de parametrii şi renunţarea la oricare dintre paraetrii este un abandon în acelşai timp în care este abandon şi dacă renunţarea se referă la oricare dintre entităţileunivers componente sau cele din universul pe care îl trăim. Definiţia convenţională se referă doar la drepturi morale dar şi cele imorale sînt drepturi pentru cei care le trăiesc ca drepturi ca să nu spun că morala este un sistem de valori şi nu toţi oamneii au acelaşi sistem de valori şi nici doar valori morale. Unii fură sau omoară ca principiu şi noi omorîm pentru hrană ca principiu nu doar criminalii la fel şi abandonul ca principiu moral depinde de sistemul valorilor care stau la baza acestuia. Cînd ne întoarcem din drum pentru că ne-a trecut calea pisica este un abandon la fel ca şi renunţarea la vot în democraţie doar pentru că nu îţi plac candidaţii sau nu înţelegi rostul tău şi al votului în democraţie. În generalitatea definiţiei neconvneţionale trebuie să înţelegem că Universul în Sine nu are noţiunea de abandon transformarea lui continuă şi simultaneitatea tuturor entităţilor/univers pe care le cuprinde nu poate înţelege noţiunea de abandon dar la nivelul nelimitatului lor aceste noţiuni dispar şi ele. Este limita unde nu mai poate nimeni şi nimic să înţeleagă sau să reflecte în acelşai timp în care totul este însăşi înţelegerea şi reflectarea.