În convenţional,
“ABANDÓN, abandonuri, s. n. 1.
Părăsire împotriva regulilor morale și a obligațiilor materiale a copiilor, a
familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunțare la un drept. 3. Renunțare la continuarea participării într-o probă
sportivă. – Din fr. abandon.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink “
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink “
În neconvenţional,
„separarea efectelor a două sau mai multe entităţi/univrers una faţă de altă sau de alte
entităţi/univers”.
Putem
vorbi de abandon şi cînd energia părăseşte propria sursă sau cînd elemente
dintr-o planetă se despart de materia/energie mamă deşi ca fenomene nu
le-am încadrat pînă acum ca abandon. În realitate este evidentă separarea
efectelor acestora unele faţă de altele la fel cum şi efectele bune sau rele
sau morale sau imorale ale celui care abandonează dispar de lîngă cei
abandonaţi. Dacă doriţi una sau toate entităţile/univers în discuţie nu mai
reflectă unul sau mai multe efecte sau toate efectele celorlalte entităţi/univers. Desigur
şi părinţii pot face acest lucru faţă de copii lor, faţă de un animal sau faţă
de un obiect oarecare. La fiecare caz particular în parte nuanţele sînt
evidente şi discutabile de la caz la caz, asta nu înseamnă că putem abandona
generalitatea lor neconvenţională şi fără limite evident. Din punct de vedere
neconvenţional abandonul nu poate fi doar individual sau doar de grup ca în
cazul definiţiei lui convenţionale, pentru că simultaneitatea individ/grup nu ne
permite acest lucru, anandonu este osimultaneittae de efecte dispărute. Trebuie
să înţelegem că acţiunea abandonării poate fi conştientă sau inconştientă în
convenţional dar simultan conştient/inconştientă neconvenţional la fel cum
din punct de vedere moral abandonul poate fi moral/imoral simultan
în neconvenţional sau moral sau imoral în convenţional. Părăsirea în sensul
neconvneţional este doar o formă de a nu mai reflecta efectele unei alte entităţi/univers
proprii sau ale universului din care face parte. Dacă renunţăm la o mînă
dintr-un motiv sau altul este tot un abandon la fel ca şi atunci cînd renunţăm
la ideile noastre, la principii sau oricare alt efect direct sau indirect al
energiilor ce ne definesc sau la a privi cerul albastru. Orice entitate/univers din
noi sau din afara noastră ne poate abandona sau o putem abandona efectul unei
astfel de abandonări este însă altceva, adică una este efectul abandonului individual
de la o entitate la alta şi altceva abandonul de grup adică între universul
care ne reperezinră şi alte universuri. Abandonul convenţional al dicţionarului
este limitat la om şi umanitate (el poate fi extins chiar şi în convenţional chiar
dacă rămîne tot limitat) chiar dacă se referă şi la lucruri sau acţiuni. Din
păcate orice entitate/univers nu este reprezentată
doar de familie şi acţiunile sale ea este definită de un nelimitat de
parametrii şi renunţarea la oricare dintre paraetrii este un abandon în acelşai
timp în care este abandon şi dacă renunţarea se referă la oricare dintre
entităţileunivers componente sau cele din universul pe care îl trăim. Definiţia
convenţională se referă doar la drepturi morale dar şi cele imorale sînt
drepturi pentru cei care le trăiesc ca drepturi ca să nu spun că morala este un
sistem de valori şi nu toţi oamneii au acelaşi sistem de valori şi nici doar
valori morale. Unii fură sau omoară ca principiu şi noi omorîm pentru hrană ca
principiu nu doar criminalii la fel şi abandonul ca principiu moral depinde de
sistemul valorilor care stau la baza acestuia. Cînd ne întoarcem din drum
pentru că ne-a trecut calea pisica este un abandon la fel ca şi renunţarea la
vot în democraţie doar pentru că nu îţi plac candidaţii sau nu înţelegi rostul
tău şi al votului în democraţie. În generalitatea definiţiei neconvneţionale
trebuie să înţelegem că Universul în Sine nu are noţiunea de abandon
transformarea lui continuă şi simultaneitatea tuturor entităţilor/univers pe
care le cuprinde nu poate înţelege noţiunea de abandon dar la nivelul
nelimitatului lor aceste noţiuni dispar şi ele. Este limita unde nu mai poate
nimeni şi nimic să înţeleagă sau să reflecte în acelşai timp în care totul este
însăşi înţelegerea şi reflectarea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu