Paradoxul lui Tesla sau perpetum mobile

„- Perpetuum mobile de speța întâi, care inițial viza încălcarea primului principiu al termodinamicii. Actual în această categorie intră toate dispozitivele care încalcă principiul conservării energiei, indiferent în ce formă.

-  Perpetuum mobile de speța a doua, care inițial viza încălcarea celui de al doilea principiu al termodinamicii. Actual în această categorie intră toate dispozitivele care violează comportarea statistică a materiei la nivel molecular.

 

-  Perpetuum mobile de speța a treia, concept de dată recentă. În această categorie intră dispozitivele care, deși nu schimbă energie cu exteriorul (sunt sisteme izolate), își păstrează mișcarea pe timp nelimitat, încalcând ireversibilitatea fenomenelor”,

conform enciclopediei libere Wikipedia, sau,

„- Dispozitiv fizico-chimic capabil să funcționeze efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără să primească energie din exterior.

- Denumire dată unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate, cu ritm rapid, alcătuite din note scurte și de valoare egală, a căror succesiune repetată lasă impresia unei mișcări continue.

- Mișcare continuă.”

conform definiţiei 2004-2024 dexonline (https://dexonline.ro)

Filozofia neconvențională susține aceste paradoxuri care sunt de fapt o armonie și normalitate a naturii care suntem și în care existăm. Plecând de la logica noastră neconvențională simultan/dialectică a perfecțiunii veșnic/eterne ca devenire și transformare. Este absurd dacă nu „imposibil” să credem sau să spunem că totul este o simultaneitate/dialectică perfectă neconvențională ca Unicitate, Dumnezeu sau Sistem, în aceiaşi clipă/moment să credem sau să spunem că energia, masa, materia sau puterea, conținuturile sau corpurile, etc., ca secvențe sau părți ale lor, sunt limitate, imperfecte sau antiperfecte, etc. Ar fi ca și când am nega infinitul sau nelimitatul lor ca perfecțiune. În acest context putem spune, fără să limităm lucrurile sau lucrările naturii, Unicității sau Lui Dumnezeu, etc.,  că există perpetum mobile sau energia căutată de ..Tesla, etc. Chiar dacă noi sau alții nu am ajuns la ele sau poate nu vom ajunge la ele niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând, din cauza limitelor noastre ca părți sau secvențe ale perfecțiunii și nu pentru că nu există. Dacă masa sau materia sunt veșnice și eterne, evidența ne spune că și energia sau puterea lor sunt veșnice și eterne. Cu atât mai mult cu cât nu poate exista devenire și transformare perfectă sau veșnic/eternă în lipsa simultaneității lor dialectice ca secvențe neconvenționale. Unicitatea și Dumnezeu sunt  Perpetum Mobile prin definițiile și convențiile naturii, inclusiv umane sau științifice, o dată cu ele tot ceea ce există de la substanță cu configuraţie și psihic la existență cu formă și spirit, etc. Din clipa/moment în care Unicitatea, Dumnezeu, unicitățile și dumnezei, conținuturile și corpurile, entitățile/univers și obiectele/fenomen, existența, forma și spiritul transformarea, spaţiul și timpul, etc., există. Cu siguranța logicii noastre neconvenţionale și simultan/dialectice, a armonie și normalității paradoxului și paradoxurilor, etc. Și o dată cu această înțelegere a semnificaţiei există și paradoxul enrgiei nelimitate și al perpetumului mobil ca perfecțiune veșnic/eternă, chiar dacă noi sau alții, orice conținut sau corp, etc., nu putem ajunge la ele, acum, niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând.  

 Științele sunt personalizarea sau particularizarea filozofiei, la rândul ei filozofia este generalizarea sau standardizarea, științelor respective. Indiferent dacă vorbim despre științe percepute ca matematică, fizică, chimie, biologie sau astrofizică, etc., sau științe ca metaforă respectiv religie, parapsihologie, zodiac, astrologie, alchimie, etc. În plus trebuie să specificăm faptul că una este filozofia umană sau științifică ce nu respectă principiile și regulile naturii, bazată pe legi și norme cu contrarii care „se anulează reciproc”  și alta filozofia naturii care respectă principiile și regulile ei bazată pe contrarii care nu „se anulează reciproc”. În condițiile în care „în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă totul devine și se transformă”, fără limite, excepții, nedeterminat, entități bine definite, constante sau invariabile, absurd sau „imposibil”, etc.    

 

Dincolo de noi și de moartea noastră suntem și vom fi natura care suntem și în care existăm cu principiile și regulile ei, cu contrarii care nu „se anulează reciproc”, nu  legi și norme umane sau științifice cu contrarii care „se anulează reciproc”.

 

Reîntoarcerea la natură (pagină de roman)

Singura soluție ca să putem continua existența ei și propria noastră existență ca natură, degradarea naturii este degradarea noastră ca natură. Din acest motiv am denumit filozofia neconvenţională sau simultan/dialectică filozofia naturii ca reîntoarcere la natură și nu pentru că ar fi natura însăși. Cu atât mai mult natura în variantele ei ca realitate sau extranatură, natură ca natură/realitate sau natură ca virtual al unicității lor, inclusiv umană sau științifică. O condiție obligatorie deoarece lumea, omul, umanitatea și știința lor s-au rătăcit de natură iar așa cum ne spun generațiile anterioare când te-ai rătăcit întoarce-te la locul de unde ai plecat. În cazul nostru ca natură la natura care suntem și în care existăm și noi și generațiile anterioare, prezente sau viitoare, într-o variantă sau alta. Alt fel spus  nu uita de unde ai plecat sau cine ești și la propriu dar și la figurat, așa cum ne-au spus și ne spun părinții încă. În caz, opus sau contrar, vom putea constata pe propria noastră natură, relativ ușor, tot felul de inepții ca extreme sau extremism de la globalizarea capitalistă sau comunistă, dictatorială sau democratică, bancară sau politică, etc. Fapt ce este o consecință a înțelegerilor greșite sau eronate, din neștiință sau interese, etc. Ca exemple putem da eliminarea desenelor animate pentru rasismul lor, virtualul ca iluzii și umbre că putem eradica discriminarea, sclavia sau sărăcia,  prostia sau incultura, crima sau hoția, etc. Ce dovadă mai clară putem aduce decât ceastă luptă inutilă și costisitoare, material, spiritual sau existențial, etc. Ca rătăcire sau abatere de la natura care suntem și în care existăm, unde și când facem tot posibilul să inducem o imunitate științifică care nu respectă principiile și regulile naturii fiind bazată pe contrraii care „se anulează reciproc”. Legile și normele umane și științifice fiind prin convenţii sau definiții doar virtual ca iluzii și umbre ale principiilor și regulilor naturii, vise sau utopii specifice omului și umanității, în nici un caz natură în oricare variantă a ei. Unii chiar cred că putem deveni nemuritori, că nu mai avem nevoie de natură, că selecția naturală este o iluzie sau umbră iar moartea nu este o necesitate ci doar un absurd și „imposibil”. Oare nu vedem că eradicarea hoției sau crimei presupune creșterea către nenumărat sau numărat/extranumărat a infinit a numărului și puterii poliției și polițiștilor la fel cum eradicarea bolilor și bolnavilor presupune același nenumărat al medicilor, instituțiilor medicale, a profesorilor sau educatorilor în cazul copiilor, etc. Toate acestea doar pentru că părinții nu mai respectă natura privind educația și creșterea copiilor lor, sau oamenii preferă medicamente în locul soluțiilor specifice fiecăruia dintre noi, cum făceau generațiile anterioare când lipseau medici, medicamente luând toate acestea din natură, etc. oare nu vedem că suntem cobai ai propriilor noastre legi și norme, umane sau științifice, că acumulăm valori materiale în detrimentul naturii ca apoi să îi folosim ca să salvăm propria noastră natură care suntem și în care existăm, că folosim tehnologiile ca să ne tratăm de bolile profesionale ale tehnologiilor, că acumulările materiale sau umane le distrugem în mod voluntar prin războaie, revolte sau inechități, că sclavia, sărăcia, discriminarea, prostia și incultura, dar și bogăția, cultura sau antidiscriminarea, etc., în loc să fie reduse, ca să nu spune eradicate, au ajuns la cote incredibile. Făcând discrepanța dintre ele de nestăpânit,  provocând un extremism pe toate palierele naturii de la spirit la substanță sau formă, de la  individ la societăți sau chiar întreaga umanitate, etc. Natura în perfecțiunea ei nu admite extremismul, ea este simultaneitatea/dialectică veșnică și eternă ca perfecțiune ale cărei contrarii respectă în totalitate principiile și regulile naturii și nu „se anulează reciproc” niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Priviți cum animalele nu distrug și nu omoară mai mult decât este necesar ca natura să meargă mai departe, există o armonie, normalitate sau cumpătare de la care natura nu abdică, omul, umanitatea și știința lui deși sunt limitate caută să evadeze dincolo de limite călcând propriile lor legi și norme dar și regulile și principiile naturii lor sau în acre există.  Omul nu este nu este mulțumit niciodată, nicăieri și niciunde ca o necesitate a lui de a deveni și a se transforma permanent sau numărat/peren în limitele lui.  Păcat că are minte, judecată sau rațiuni dacă le folosește dincolo de armonia și normalitatea naturii prin rătăcirea lui de natură. Alte fel spus întoarceți-vă la natura care sunteți și în care existați sau nu uitați de unde ați plecat, cine sunteți și cine ați fost ca să puteți vedea ceea ce veți fi prin generațiile viitoare. Nu vă „tăiați craca de sub picioare”, prin mintea, judecățile și rațiunile voastre,  cum ne sfătuiesc generațiile anterioare prin știutul și cunoscutul lor.   

 

Lege

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „lege” este,

„LÉGE, legi, s. f. I. Regulă imperativă stabilită de autoritatea supremă. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esența lui. ◊ Lege fonetică = modificare regulată a unui sunet de-a lungul evoluției unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emană de la organul legislativ al statului și prin care simt reglementate anumite relații sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisă = tradiție, obicei al pământului. Lege fundamentală = constituție. Omul legii = a) reprezentant al autorității de stat; b) persoană care respectă cu strictețe prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ◊ Loc. adj. Fără (de) lege = păcătos; mișel. ◊ Loc. adv. După lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strașnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respectă cu strictețe. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neapărat așa. În numele legii, formulă folosită atunci când se invocă autoritatea legală. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecată. 3. Legalitate; constituționalitate. III. Religie, credință. ◊ Expr. Pe legea mea! = zău! pe conștiința mea! ♦ Datină, obicei. ◊ Expr. în legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Lat. lex, legis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, fundament al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca principiu/esență al ei, esență ca stare sau realitate, principiu ca situaţie sau natură, lege ca virtual al principiului naturii, lege a situaţiei ca sistem, lege umană sau ştiinţifică ca procedură, juridică, literară, medicală, etc. 

Ca natură nedialectică  a dicţionarului simultan/dialectic „lege” este,

„fundament”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„fundamentului ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„lege.unicitate”

convenţie ca percepţie a fundamentului unicității respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice lege a unicităţii este o iluzie a fundamentului perceput al ei  iar orice iluzie a fundamentului o lege.unicitate dincolo de percepţie, legea.unicitate o simultaneitate/dialectică sau lege/extralege (nelege) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extralege”,

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„lege”,

convenţie ca percepţie a extralegii situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice lege este o extralege percepută a ei iar orice extralege o lege dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi lege cu aceiaşi extralege ca situaţie. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegea cu legea, principiul, esența sau fundamentul,  antilegea sau nelegea, inexistența lor ca alege sau non lege, etc., ştiind că orice extralege este o lege dincolo de percepţie ca situaţie,

-  stare,

„extralege ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„lege.stare”,

convenţie ca percepţie a extralegii stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice lege a stării este o extralege percepută al ei iar orice extralege o lege dincolo de percepţie chiar dacă niciodată aceiaşi lege cu aceiaşi extralege ca stare, 

-  situaţie ca sistem,

„extralege ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau,

„lege.sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extralegii situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice lege a situaţiei ca sistem este o extralege  percepută a ei iar orice extralege o lege dincolo de percepţie, a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată aceiaşi lege cu aceiaşi extralege a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegea, situaţiei ca sistem, cu legea, principiul, esența sau fundamentul,  antilegea sau nelegea, inexistența lor ca alege sau non lege, etc., ale situației ca sistem, ştiind că orice extralege este o lege dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, ca egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice lege devine umană sau ştiinţifică ca procedură, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis, cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii. Ca uman sau știință al naturii despre extralege, lege, principiu, esență sau fundament,  antilege sau nelege, inexistența lor ca alege sau non lege, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „lege” ca situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extralegii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legii/extralege”,

sau al dialecticii nelegii angajamentului situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antilegii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legii/antilege”,

sau al dialecticii nelegii angajamentului situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice lege este de fapt o extralege ca alt sau alt fel de lege dincolo de percepţie şi invers ca secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

În limitele umane sau științifice, confundăm de atâtea ori legea cu principiul sau norma, chiar dacă nu există lege fără o normă a ei și invers, iar norma este regula oricărei legi ca principiu. Nimeni nu se deranjează să elibereze definițiile clasice de nedeterminările lor, excepțiile sau limitele, etc. definițiilor clasice care nu respectă principiile și regulile naturii și au contrarii care „se anulează reciproc”.  Alt fel spus sau mai exact să le personalizeze prin convenţie și convenții la fel cum caută mai mereu să le generalizeze prin standarde, proceduri, etc. ca standardizare sau uniformizare, etc., tendința este să facă oamenii, animalele sau natura, etc.,  doar cifre sau numere, substanță fără psihic ca știință percepută, sau doar spirit fără substanță ca știință a metaforei, etc. Unde și când legea umană sau științifică, în oricare variantă a ei, juridică, laică sau teistă, naționale sau comunitară, democratice sau dictatoriale, specifice, etc., este de fapt principiu care nu poate fi implementată fără o noma sau norme ale ei ca regulă, specifice legii respective. Toate acestea fără a limita definiția legii, principiului, esenței sau fundamentului, etc., doar la definițiile clasice, alte filozofii convenționale, sau ceea ce ști sau credem că știm despre ele, etc. Definind cu ajutorul ei înțelegerea ca semnificație a adevărului sau revelaţie, după caz, în sens general sau particular, neconvenţional și simultan/dialectic ca unicitate sau particular al ei.

Definiția legii trebuie înțeleasă ca semnificație plecând de la definiția revelației simultan/dialectică sau revelație/principiu/regulă a naturii al cărui virtual ca iluzii și umbre este adevărul simultan/dialectic sau adevărul/lege/normă, în general ca sistem adevărul/lege/normă, uman sau științific, juridic, moral, teist sau laic, etc. Legea sau legile neconvenționale sau așa cum le știm sau cunoaștem, din dicționarele clasice, nu pot și nu sunt aplicate sau aplicabile în lipsa normelor specifice, așa cum am mai menționat anterior. Chiar dacă noi trăim dialectica adevărului simultan/dialectic când unitate, unitate dialectică, dimensiune unică sau simultaneitate, când lege sau normă, după caz. În acest sens dialectic legea poate fi cuprinsă sau definită de secvențele neconvenţionale ale normelor sale sau de supraunitarul dialecticii respective, ca o consecință a simultaneității lor. limitarea lor la definițiile clasice este doar limitarea doar gânduri sau idei specifice despre lege, esență, fundament, dogmă sau temei, etc., în nici un caz  natura, natura/realitate sau virtualul unicității lor. Gânduri sau idei care nu respectă principiile și regulile naturii iar contrariile lor „se anuelază reciproc”. În aceiaşi clipă/moment în care orice lege este un principiu şi invers, orice lege este o normă și invers, etc., ca secvențe iar haosul lor nu este luat în discuție ca indiferență/întâmplare, chiar dacă există indiferență și întâmplare. Dovezi în acest sens al nerespectării principiilor naturii și contrariilor care „se anuelază reciproc” sunt nenumăratele forme de compensație pentru erorile sau greșelile noastre umane recunoscute prin sintagma că „omul este supus greșelii”. De la erorile justiției la erorile politicii până la erorile medicale recunoscute sau trecute cu vederea după caz. Noi dăm direcția dumneavoastră le puteți exemplifica punctual plecând de la teism care spune să întoarcem și obrazul celălalt, după o palmă până la expresia populară „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, etc. Cu atât mai mult cu cât orice greşeală sau eroare este compensată, mai noi, în bani, bunuri sau scuze, etc. Pe baza adevărurilor umane sau științifice care nu respectă principiile și regulile naturii dar mai ales au contrarii care „se anulează reciproc”.

În limitele umane sau științifice se confundă de atâtea ori legea cu principiul datorită simultaneităţii lor dialectice dar mai ales datorită limitelor umane sau științifice în acest sens. Un exemplu în acest sens este faptul că spunem că este dată o lege în parlament sau altă instituție dar care nu este valabilă în lipsa normelor sale ca adevăr al așa-zisei legi, în acest context în care este o lege, care este principiul ei, în condițiile în care nu poate fi pusă în aplicare fără norma sau normele ei? Noi punem doar întrebări retorice, căci neconvenţional definim legea dată în parlament sau de oricare altă instituție umană sau științifică ca principiu sau lege nenormată nu ca lege, care abia apoi prin normarea ei devine lege sau lege umană, ştiinţifică sau lege normată. Ca gând sau idee, cu asemănare, identificarea, egal, antiegal sau inegal ca identic, etc. specifice. În nici un caz, lege a naturii, realității, naturii/realitate și virtual al unicității lor. În plus oamenii confundă sau cel puțin nu au clarificat încă diferențele sau asemănările dintre legile ca situaţie sau natură şi legile umane sau științifice, teoretice sau practice, chiar dacă este limpede că știu, percep sau trăiesc aceste asemănări, identificări, etc., ca și prioritățile lor. Din păcate oamenii, nu respectă principiile și regulile naturii, în general, datorită intereselor personale sau colective, în aceiași clipă/moment în care nu respectă legile datorită faptului că știu prin natura lor că tot ceea ce nu se vinde și nu se cumpără nu poate fi compensat, în bani sau natură sau oricare altă variantă a lor particula a lor. Nu respectă principiile și regulile naturii, prioritățile ei neavând contrarii care „se anulează reciproc”. Putem observa din ce în ce mai clar că interesele umane sau științifice devin prioritate a lor ca prioritate în fața naturii, din lăcomie, vanitate, prostie sau neștiință, etc. Chiar dacă noi însuși sunt doar natură în toate variantele ei generale sau particulare, ca vibrații/rezonanțe. Este ca și când se cred Unicitate sau Dumnezeu doar pentru că sunt parte sau secvență a lor fără să facă diferența dintre Unicitatea sau Dumnezeu la care nu pot ajunge și unicitățile sau dumnezeii Lor ca gânduri și idei, umane sau științifice.  Din păcate nu înțeleg încă faptul că orice lege a unicităţii sau particularului ei ca natură trebuie şi este deasupra tuturor legilor, umane sau științifice, ca gând sau idee, la fel cum orice lege a naturii care suntem sau în care existăm este deasupra legilor noastre umane sau științifice limitate la asemănarea și identificarea lor. O vorbă din bătrâni spune că întotdeauna când te-ai rătăcit trebuie să te întorci la locul (noi spunem și timpul)  de la care ai plecat. Chiar dacă nu putem ca natură ci doar ca egal sau identic, uman sau științific sau doar ca refacere sau memorie a lor. Nu doar prin datorită faptului că legile umane sau științifice sunt doar o filozofie specifică, metaforă sau percepţie, dar mai ales prin faptul că teoreticul sau practicul lor uman sau științific nu poate şi nu este niciodată natura, realitatea, natura/realitate și virtualul lor ca principii şi reguli ale naturii, care suntem şi în care existăm.  

Ştiinţa face aceste confuzii și dacă privim principul vaselor comunicante având putem observa că are specificul lui în limitele fiecărui lichid sau vas comunicant. Principiul nu este egal sau identic pentru orice vas comunicant chiar dacă este un principiu, la fel cum poruncile lui Dumnezeu nu sunt legi egale sau identice ci doar principii ca natură care devin legi ca principii umane sau științifice fără normele lor obligatorii. Și toate aceste principii ale vaselor comunicante, naturii sau cele zece porunci ale Lui Dumnezeu dar și aceste porunci ca legi umane sau științifice, trebuie normate. În lipsa normelor specifice nu pot fi aplicate. Unele și când ca specific al lichidelor și vaselor comunicante, orice vas comunicant sau orice lichid arte specificul lui ca natură sau dimensiuni, aderență sau vâscozitate, etc., chiar dacă noi sau alții nu putem cuprinde sau orice capră sau varză este unică și ca atare specifică la fel ca orice om sau animal, atom sau moleculă, etc. Specificul oricărui conţinut sau entitate/univers  devine personalizare sau normă ca uman sau știință, La fel cum orice generalizare, standardizare sau uniformizare, etc., devine principiu sau lege ca principiu și nu individualizare, personalizare sau normă, etc. în sens clasic sau neconvenţional. La fel și  în cazul legii lui Arhimede sau multe altele, considerate de om sau știință ca principii și nu legi ca principii fără a căuta, cuprinde sau defini normele lor personalizate sau specifice. Legea lui Arhimede este un principiu ca lege, care aparent este la fel specific oricărui lichid și totuși putem da un exemplu care nu respectă acest principiu. Scufundarea unui corp în acid sau o altă substanță care interacționează fizic sau chimic, etc. Ast fel un corp care se dizolvă nu mai respectă principiul sau principiile lui Arhimede ca și diferite lichide care se amestecă devenind soluții, etc. În aceste cazuri există o dependență/„independență” de vâscozitatea de puterea de relaţie sau solubilitate, etc. a substanțelor sau corpurilor respective. Zahărul este solid dar se dizolvă la fel ca sarea sau alte substanțe, la care trebuie norme specifice, definite sau cuprinse de alți factori interni sau externi care trebuie specificați printr-o normă sau personalizare după caz, ac să nu vorbim de acțiunile universului lor interior/exterior nelimitat pe o devenire și transformare perfectă, veșnic și eternă. Dacă lichidul are o vâscozitate mare iar vasul o ștrangulare suficient de mică sau dacă există un obstacol de altă natură, lichidul nu mai curge iar principiul vaselor comunicante nu mai este respectat. La fel cum decalogul sau cele zece porunci din biblie nu sunt legi ci doar principii, care devin legi prin măsura lor sau reguli ca natură sau norme, comparat, comparativ sau raport cu repere, situații sau sisteme de referință. Ca în expresia populară că unii „fură un ou alții un bou”, care ne arată că sunt necesare presemnalizări sau norme, după caz. Fără reguli sau norme nimeni, nimic, nicăieri și niciunde nu poate să știe sau să spună cu precizie ce însemnă furt sau limită a lui sau a celorlalte principii sau reguli ca natură despre ele sau virtualul lor uman sau științific, chiar dacă aparent măsurăm precis aceste, principii sau reguli, legi sau norme, etc., cu atât mai mult doar umane sau științifice. Decalogul spune să nu furi dar nu specifică dacă din necesitate sau punere a unor condiţii de existenţă sau dacă există o limită a furtului respectiv, etc. Dar nu spune ce să faci dacă altcineva vrea să te ucidă, spune să nu ucizi dar poți ucide la fel de bine din necesitate (ucizi păsări și animale), ca să te aperi sau din „imprudență”, etc., ceea ce nu este acelaşi lucru și deci sunt necesare personalizări sau norme după caz. Cu atât mai mult comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referinţă.  

Dincolo de repere, situaţii ca repere sau sisteme de referință nu mai există legi şi principii convenționale ci doar neconvenționale (dispar convențiile, comparațiile şi reperele) există doar edicte şi fundamente, dome și monade, etc., ca unicitate sau particular al ei, dar mai ales ca adevăr, revelație, veridicitate, etc., simultan/dialectice sau neconvenţionale ca sevențe. Care respectă principiile și regulile naturii, fără contrarii, opus sau contrar, care „se anulează reciproc”. Ele aparțin unicității ca situație/stare și nu trebuie confundate cu situaţia sau starea lor, separat sau împreună, cu atât mai mult cu variantele lor convenționale, umane sau științifice. În lipsa reperelor, situațiilor sau sistemelor de referință, comparației sau raportului, etc., nu există și nu poate exista adevăr, lege sau normă la fel cum în lipsa lor nu poate exista și nu există lumină/întuneric ci doar un griu al lor, simultan/dialectic sau neconvenţional al lor. Chiar dacă, prin convenţii sunt reversibile toate definițiile sau înțelegerile lor ca semnificație, datorită simultaneităţii lor dialectice ca sevențe, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință.  Paradoxul, armonie și normalitatea lui nu pot fi evitate sau anulate, rezolvate sau ocolite, ca perfecțiune a devenirii și transformării veșnice și eterne. Cu condiţia să nu confundăm gândurile şi ideile noastre umane sau științifice ca spirit, minte, rațiune sau judecată, etc., cu gândurile şi ideile noastre scrise sau vorbite, imprimate, etc., unele ca virtual, iluzii și umbre, altele natură, realitate, natură/realitate și virtual al unicității, în nici un caz doar umane sau științifice. Cu atât mai mult să nu limităm dogma, monada,  revelația sau veridicitatea, etc. doar la credința laică sau teistă, alte filozofii convenţionale, definiții clasice, ceea ce știm sau credem că știm despre ele, etc.

Şi haosul are principiile, regulile, legile și normele lui ca revelație sau adevăr, etc., separat sau împreună, chiar dacă simultaneitatea lor dialectică este o indiferență/întâmplare sau noi și alții nu le putem compara sau raporta cu repere, situații sau sisteme de referință. În aceiaşi clipă/moment în care orice lege este un principiu şi invers sau orice lege este o normă și invers, chiar dacă niciodată aceiași lege cu acelaşi principiu sau normă. Cazul în care ar fi acelaşi principiu şi aceiași lege sunt doar umane sau științifice, practic sau teoretic, care nu țin cont de natură sau absolut/relativul ei sau haosul/sistem pe care îl neglijează, cu sau fără intenție. În acest caz perfecțiunea devenirii şi transformării ar fi dispărut demult, ceea ce este dincolo de revelația sau adevărul lor unic, veșnic şi etern şi de simultaneitatea lor dialectica neconvențională ca unicitate şi particular al lor.

Aceste definiții ca adevăr simultan/dialectic respectiv adevăr/lege/normă, adevărul ca dimensiune unică sau simultaneitate, etc., legea/normă ca dialectică a lui, sunt generalitatea cea mai generală ca virtual, iluzii și umbre ale naturii despre revelația simultan/dialectică sau revelație/principiu/regulă a naturii ca unicitate sau particular al ei. Revelația ca dimensiune unică sau simultaneitate, etc., principiul/regula ca dialectică a ei, ca unicitate, natură, realitate, natură/realitate și virtual al unicității, după caz. Pe care nimeni, nimic, nicăieri și niciunde  nu le poate cuprinde, defini, compara sau raporta, cu atât mai mult precis ca uman sau știință. Putem da o serie de exemple de legi sau legi normate ca adevăr ca şi de principii și reguli ale naturii, în generalul sau particularul lor, chiar dacă privind mai atent în jur veți face diferența singuri între principiile și regulile naturii comparat, comparativ sau raportat cu virtualul lor ca iluzii și umbre în general sau doar umane sau științifice, ca principii și reguli, legi și norme, etc. 

Legile oricărei filozofii umane sau științifice ca filozofie, percepţie sau metaforă, sunt măsură sau măsurabil doar aparent precise, chiar prin convențiile lor ca, probabil, nedeterminat, aproximativ sau aleatoriul, etc. Dincolo de aceste legi şi principii, umane sau științifice, datorită haosului ca indiferență/întâmplare nu pot fi măsură sau măsurabil, din clipa/moment în care  nu putem măsura sau norma, compara sau raporta, indiferența sau întâmplarea lor, etc., separat sau împreună. Ast fel avem în știință legea lui Arhimede, legea lui Pitagora sau legile Lui dumnezeu (legi morale) ca multe altele, care sunt principii ale naturii dincolo de uman sau știință, dar și legi ca principii umane sau științifice prin egalul, antiegalul sau inegalul lor ca identic, care nu respectă principiile și regulile naturii lor și au contrarii care „se anulează reciproc”.  În cazul lor având condiția obligatorie să ținem cont de natură, limitele și corecțiile lor permanente, specifice, ca uman sau știință ca permanență dar nu perfecțiune în limitele umanului și științei. Decalogul prin cele zece porunci ale lui este o „impunere”, clasic, sau punere de condiții de existență, în sens neconvenţional, ca principii ale naturii, acre pod deveni legi ca principii umane sau științifice, după caz. Principiile sunt generalitatea regulilor lui și invers regulile sunt personalizarea sau individualizarea acestor principii. În acest sens „să nu ucizi”, să „nu furi”, etc., sunt principii ale naturii dincolo de umanul și știința lor ca lege. Avem voie prin natura noastră să ucidem plante sau animale pentru hrană, să furăm sau să mințim în lupta pentru existență, etc., dincolo de limitele umane sau științifice ca gânduri sau idei, monte, judecată sau rațiune, etc. cu sau fără voia noastră. Toate acestea au fost, sunt și vor fi natură cu o singură condiţie să respectăm principiile și regulile naturii, armonia și normalitatea ei ca perfecțiune, devenire și transformare, etc., dincolo de orice interese umane sau științifice care nu le respectă și se orientează după interese sau contrarii care 1se anulează reciproc. Să nu uităm că hoții sau criminalii, inconștienții sau nebunii, buni sau răi, etc., sunt perfecți ca și noi, prin natura care suntem și în care există,  chiar dacă noi sau alții nu putem cuprinde, cunoaște sau definit, compara sau raporta perfecțiunea  în limitele nostre. Cu atât mai mult dacă pătrundem înțelesul ca semnificație la sintagmei, „Căile Domnului sunt necunoscute”, sau alt fel spus nu putem cuprinde, cunoaște sau definit nelimitatul lor simultan/dialectic sau neconvențional.  Chiar dacă noi și orice conținut suntem parte sau secvență a Lui Dumnezeu sau Unicității, etc. Până la urmă toți și toate suntem perfecți, veșnic și eterni, etc. dar și egali, antilegali sau inegali ca  identic care nu există, cât trăim dar și dincolo de noi. Dacă nu am înțelege ca semnificație în acest fel natura care suntem și în care există ori nu existăm pentru că murim ori nu am existat niciodată, nicăieri, nicicând și niciunde pentru că nu respectăm principiile și regulile naturii, armoniei și normalității paradoxului devenirii și transformării ca perfecțiune a lor. Alt fel spus ori ne-am născut din inexistență, ori existența noastră și a oricărui conținut ca natură devine inexistență, ceea ce este absurd sau chiar „imposibil”. Din inexistență nu poate naște existență și invers. 

Cele zece porunci sunt și rămân principii ale naturii şi nu legi, ca dogme şi monade, ținând cont că orice lege este un virtual, iluzii și umbre ale naturii, desigur pe care noi sau alții ca noi le pot face legi și norme prin convenţiile noastre, chiar dacă doar umane sau științifice.   Ele devin legi și norme ca sistem care prin specificukl uman devin umane sau științifice. Contrariile sistemelor naturii nu „se anulează reciproc”, motiv pentru care nu sunt umane sau științifice ci doar legi ca sistem al unei situații sau alta, doar prin apariția, comparațiilor și rapoartelor cu repere, situații sau sisteme de referință. Să reține reversibilitatea lor prin convenţiile noastre, că nu putem elimina, demonstra sau rezolva paradoxul dar le putem folosi în ajutorul înțelegerilor noastre ca semnificație și nu opus sau contrar la acestora. Orice lege este un principiu şi invers, orice normă o regulă și invers, iar împreună cu toate variantele generale sau particulare, convenţionale și neconvenţionale etc., sunt o  simultaneitate/dialectică de secvențe. Principiile umane sau științifice ca lege, în lipsa normei sau normării, nu sunt aplicabile, chiar dacă sunt limitate la condiții concrete de existență, ca măsură sau măsurabil. Legile justiției ca şi cele ale unui legislativ, laic sau teist, sunt însoțite de norme întotdeauna, deoarece în lipsa normelor orice lege a justiției sau parlamentului este doar un principiu fără aplicabilitate, chiar dacă le limităm doar la gânduri sau idei, umane sau științifice, ca virtual al naturii și nu înțelegem ca semnificaţie că variantele lor ca gânduri sau idei scrise, vorbite, imprimate, etc., sunt natură care respectă principiile și regulile naturii și nu legile și normele nostre umane sau științifice oricât de sofisticate, evoluate sau precise credem că sunt. Ele rămân interpretabile, nelimitate, simultan/dialectice și perfecte ca și natura care suntem și în care existăm,  dar pe care nu am putut-o cuprinde sau defini, nu am putut-o cuprinde sau defini, nu o putem cuprinde sau defini, nu o vom pute putem cuprinde sau defini, nici noi nici al conținut, în limitele noastre sau ale lui.

La urma urmei orice lege este o măsură sau măsurabil ca virtual, iluzii și umbre ale principiilor naturii la fel cum orice normă este virtual iluzii și umbre ale regulilor acestor principii. Legile și normele în limitele sistemelor oricărei situații sau doar în limite umane sau științifice, respectiv absolutul lor relativ specific. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații și sisteme de referință specifice.    /