Definiția convenției

Alt fel spus definiția cifrelor, numerelor, oricărui conţinut sau entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc. În acest scop plecăm de la unitatea matematică și convenționalul ei ca unitate, „1def” sau „1defj”, prin definiție sau convenție și punerea lor de condiții de existență. Să constatăm mai întâi că orice convenție poate fi definită prin elementele ei, axiome, limite, domeniu sau domeniu de definiție, elemente neutre și de comparaţie, etc. Cu condiția să poată fi cuprinse sau definite prin convenţiile unei unicități, conținut sau entitate/univers, etc. Mergem pe exemplul unității matematice, ca definiție prin convenţie, care poate fi înlocuită cu orice conținut sau entitate/univers, etc. Nu doar ca dimensiune unică, unitate dialectică sau simultaneitate, etc., a definiţiei respective, în general, dar și ca unitate umană sau științifică, matematică, fizică teistă sau laică, etc. Placăm de la unitatea matematică pentru simplificare dar mai ales pentru eliminarea limitelor sau nedeterminatului înțelegerii ca semnificaţie definiției unității matematice. Astfel unitatea matematică, definită sau ca definiție, „1defj”, este o simultaneitatea/dialectică neconvenţională a unității ca dimensiune unică, unitate dialectică sau simultaneitate, etc. A cărei dialectică nu mai poate fi trăită ca emoții sau sentimente, nu pentru că nu există ci doar pentru că noi sau alții nu mai putem ajunge la trăirea sau trăirile ei. Definiția unității matematice dialectice „1defj”, se poate scrie prin convenţiile noastre,

1def1j ≅ 1λ1j/0λ1j/∞λ1j

sau

1defj ≅ 1λj/0λj/∞λj,

cu condiția să se subînțeleagă faptul că toate elementele au aceiași natură cu unitate definiției respective. Ca simultaneitate/dialectică a dimensiunii unice, unitatea dialectică sau simultaneitatea, etc., „1λj”, cu axiomele „0λj” și domeniul lor de definiţie, ∞λj.  În condițiile în care, 0λj, nu poate fi zero ca inexistență, cu sau fără natură, el fiind ca și infinitul sau domeniul lor de definiţie de aceiași natură cu unitatea respectivă. În conformitate cu această relație orice cifră sau număr poate fi definită prin înlocuirea unității astfel definită, cu cifra sau numărul care ne interesează, respectiv,

2defj ≅ 1λ2j/0λ2j/∞λ2j ,

sau,

2defj ≅ 1λj/0λj/∞λj .

Unde și când dialectica unității dialectice „0λj/∞λj”, este dimensiunea unică a definiției respective, dincolo de dialectica ei care nu poate fi trăită ca emoție/sentiment.  Având în vedere că,

0λj ≅ 2j/∞λj

și invers. De unde și când,

0λj/∞λj ≅ 2j

sau

2j ≅ 0λj/∞λj,

întotdeauna, inclusiv ca uman sau știință, unde, respectiv, 

2j = 0j/∞j.

Similar poate fi cuprinsă cunoscută sau definită cuprind cifră sau număr, având în vedere că unitatea dialectică, dimensiunea unică sau simultaneitatea lor este unu matematic „1”, iar dialectica oricărei unități dialectice este numărul sau cifra respectivă prin definiție, respectiv în cazul lui 2j,

2j = 02j/∞2j ,

sau

2j = 0j/∞j ,

de aceiași natură și subînțelegând că toate elementele,  0j și ∞j , sunt specifice lui 2j.

Pentru cifra trei, definiția este,

3defj ≅ 1λj/0λj/∞λj ,

specifice cifrei 3, ș.a.m.d., pentru orice cifră sau număr, chiar conținut sau entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc., ca definiție.

Obligatoriu trebuie indicele „j”, care elimină nedeterminările, în aceiași clip/moment în care zero are natură și nu poate fi inexistență, cu sau fără natură, ca în matematică în particular sau știință în general. Neconvenţional simultan/dialectic respectă principiile și regulile naturii iar contrariile nu se anulează reciproc, spre deosebire de uman sau știință. Adică orice conținut, „@”, este definit sau cuprins de relația,

@defj ≅ 1λ@j/0λ@j/∞λ@j ,

sau,

@defj ≅ 1λj/0λj/∞λj ,

pentru orice conținut sau entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc.

Plecând de la definițiile prezentate să analizăm diferențele și asemănările între dialectica umană sau științifică a unității dialectice matematice și varianta ei simultan/dialectică și neconvenţională ca natură. Printr-o lege de compoziție convențională uman sau științifică extrapolată dincolo de uman sau știință în neconvenționalul ei simultan/dialectic.  

Ca lege de compoziție neconvenţională dialectica unității matematice, 0λj/∞λj, poate fi scrisă înlocuind simultaneitatea cu toate operațiile matematice, de la adunare și scădere la integrale, probabilități, sau alte funcții specifice umanului sau științei, etc. Să analizăm variantele simplificate ca adunare, scădere, înmulțire și împărțire, ca lege de compoziție, unde și când toate elementele au natură și nu sunt inexistența sau nedeterminări ca uman sau știință. Nu putem discuta inexistența lor, cu sau fără natură, în condițiile în care negativul nu există, zero nu este inexistenţă ca existență cu sau fără natură, infinitul de aceiași natură cu unitatea și dialectica ei, etc. Astfel, ca lege de compoziție avem patru variante limitat la operațiile simple matematice,

0j/∞j  ≅   ±0j + ∞j  = ∞j ,

pentru valorile pozitive ale simultaneității, indiferent de pozitivul sau negativul lui zero, zero diferit de inexistenţă cu sau fără natură,

                ±0j - ∞j  = - ∞j ,

indiferent de valorile  lui zero,

                 ±0j x ∞j  = ±∞j ,

indiferent de valorile lui zero și

                 ±0j : ∞j  = ±0j ,

indiferent de valorile lui zero, oricât de mare sau de mic ar fi. Toate aceste variante se reduc la două în care dialectica devine zero sau infinit, pozitive sau negative, după caz, în nici un caz inexistență, cu sau fără natură. La fel cum diviziunile unui atom sunt sau pot fi infinit de mici dar niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând un zero ca inexistență, cu sau fără natură. Chiar dacă natura nu admite negativul în sens clasic ci doar ca antipozitiv sau anticonținut al oricărui conținut sau entitate/univers. , corp sau obiect/fenomen, etc.

 

În concluzie,

limitat la neconvenționalul nostru comparat sau raportat la sensul clasic avem pentru orice unitate dialectică patru valori ale dialectici lui pe acre le poate lua sau care cuprind sau definesc unitate matematică respectivă ca definiție. Aceste valori sunt,

(-∞j, 0, 1 și +∞j) ,

ceea ce ne arată că orice unitate matematică are ca domeniu de definiție valorile respective, alt fel spus nu poate exista ca definiție dacă nu avem valorile ei din domeniul de definiție respectiv. Domeniu de definiție, ±∞j, element sau elemente neutre ±0j, iar dimeniune unică, unitate dialectică sau simulatenitate, etc., „1j”, ca elemente de comparație. Trebuie să observam că oricare din elementele respective sunt simultaneități/dialectice dependente de natura unității definite la fel ca și unitatea respectivă sau la fel cu orice tot ca secvenţe ale lui, etc.  dacă eliminăm negativul matematic care „se anulează reciproc” cu pozitivul lui, atunci relația devine, (anti∞j, 0j, 1j, ∞j), unde și când toate elementele sunt naturale, respectă principiile și legile naturii iar contrariile nu „se anulează reciproc”, pentru că nu mai există contrarii.  Mai lipsește doar dependența permanentă de loc/vreme sau spațiu/timp ca să facem din matematică o știință a naturii, general valabilă, fără limite, nedeterminat, absurd sau „imposibil”, etc.  

Să trecem la etapa următoare a generalizării, unde și când nu mai discutăm limitat doar de cifre sau numere, pozitiv sau negativ, etc.,  ci de conținut și entitate/univers ca generalitate a situației valabil pentru haosul/sistem al ei. În acest context legea de compoziție pleacă de la definiția oricărui conținut care se scrie,

@defj ≅ @λj/@lim@λj/@extralim@λj ,  

sau

@defj ≅ @λj/@limλj/@antilimλj ,

sau

@defj ≅ @j/@limj/@antilimj ,

știind și cunoscând deja că @j, @limj și @antilimj, sunt dimensiunea unică, limitatul respectiv antiimitatul ei ca situație, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referinţă. Dialectica la rândul ei poate fi scrisă, ca lege de compoziție, umană sau științifică,  

@limj/@antilimj ≅   ±@limj + @antilimj  = @antilimj  ,

indiferent de valorile lor, care prin convenţie și condițiile lor de existență nu pot fi nimic sau zero, ca existență a inexistenței, cu sau fără natură,

               ±@limj - @antilimj  = - @antilimj  ,

indiferent de valorile  lui ±@limj,

                 ±@limj x @antilimj  = @antilimj  ,

indiferent de valorile lui zero și

                 ±@limj: @antilimj  = ±@limj .

Dacă eliminăm valorile negative sau le înlocuim cu antilimitatul lor, râmăm ca elemente ale definiției,

@limj și @antilimj ,

fără elemente neutre dar cu elemente de comparație ca natură sau vibrație/rezonanță, prin  conținutul ca dimensiune unică, unitate dialectică sau simultaneitate, etc. Fără limite, nedeterminat, entități bine definite, constante sau invariabile, absurd sau „imposibil”, etc., care respectă principiile și regulile naturii iar contrariile nu „se anulează reciproc”, etc. Alt fel spus ajungem la aceiași variantă a dialecticii sau acolo de unde și când am plecat ca unitate dialectică a oricărui conținut sau entitate/univers, ca @limj/@antilimj. Ceea ce însemnă ca semnificație că orice conținut poate fi cunoscut, cuprins sau definit dacă știm sau cunoaștem elementele lui simultan/dialectice și neconvenţionale. Altfel spus orice conținut sau entitate/univers poate fi cunoscută, cuprinsă sau definită dacă știm sau cunoaștem limitatul și antilimitatul ei simultan/dialectic și neconvenţional. Iar dacă le putem limita la uman sau știință ele devin sau se transformă în convenții umane sau științifice. După cum se observă nu există condiții de existenţă în sens clasic iar toate elementele în discuție nu au limite, nedeterminări, etc. Dacă limitat la uman sau știință definiția are o axiomă de la care pleacă, un domeniu de definiție, element neutru și de comparaţie, adică -∞, 0, 1 și ∞,  sau doar 0, 1 și ∞,  dacă eliminăm negativul lor care nu există, similar și simultan/dialectic și neconvenţional avem @limj, @ și  @antilimj, care nu mai au limite, excepţii, nedeterminat, constante sau invariabil, etc., absurd sau „imposibil”, entităţi bine definite, etc., nici măcar condiții de existență ca generalitate dincolo de repere, situații sau sisteme de referință. Negativul științei trebuie înțeles ca semnificație ca antipozitiv, respectiv tot un pozitiv și nu opus sau contrar care îl anulează la fel ca binele și răul care oricât am crede sau spune nu „se anulează reciproc”, indiferent de situaţie natură sau organizare a ei.  Răul nu poate fi un negativ, în acest context, ci doar un antibine care poate fi tot un bine comparat, comparativ sau raportat cu alt sau alte repere, situații sau sisteme de referință. Ca exemplu terorismul este un rău cunoscut sau definit față de moral sau moralitate dar este un bine față de imoralul sau imoralitatea terorismului și teroriștilor. Doar sistemul de referinţă este altul. Putem da nenumărate sau nelimitate exemple, după caz, dar este mai simplu să constatăm că orice cuantă, atom sau moleculă, om sau druid, plantă sau animal, planetă sau galaxie, etc., nu pot și nu au un negativ al lor, în sens clasic cu  care să „se anuleze reciproc”. Sper că după această dizertație care a plecat de la o umbră umană sau științifică, mai exact un vis în stare de somn, devenit un vis ca iluzie în stare de veghe, se poate înțelege ca semnificație de ce filozofia simultan/dialectică și neconvenţională este cea mai generală extrapolare a gândurilor și ideilor nostre umane sau științifice ca virtual, iluzii și umbre.