Adevăruri neconvneționale. I. Simultaneitatea.

Nu putem înțelege filozifias neconvențională fără adevărurile ei neconvneționale.

Ce este neconvenționalul

Universul nu ştie ce este aceea gîndire şi nici ceea ce este comparaţie sau raport al gîndirii entităţilor/univers, el este însăşi gîndirea însăşi comparaţia la fel cum este însăşi existenţa sau spiritul sau memoria sau simţurile sau sentimentele, noi în spiritul nostru avem doar iluzia lui limitată sau doar reprezentarea lui limitată. În două mii de ani oamenii nu au înţeles un lucru banal, Universul în Sine, sau Dumnezeu, nu face nici o diferenţă între noi şi animalele din jur sau între noi şi piatra din asfaltul pe care călcăm sau între noi şi natura în care existăm, suntem acelaşi nelimitat de mic faţă de EL un nelimitat de mare, în rest nici o diferenţă care să ne facă să credem că suntem mai vizibili sau mai deştepţi sau mai frumoşi în acest Univers în Sine. Nu înţeleg marile minţi omenşti cum au putut să creadă că suntem diferiţi de natura din jur din acest punct de vedere al universalităţii supreme, cum au putut gîndi că suntem diferiţi ca mateie/energie sau superiori sau raţionali în acelaşi timp în care recunoaştem că suntem datori greşelii iar imperfecţiunea noastră este o normalitate. Pînă acum comparam iluziile noastre de la logică la adevăr de la materie la fenomen de la zero convenţional şi limitat de mic la infinitul nostru limitat de mic şi convenţional, acum trebuie să mergem mai departe şi să comparăm toate acestea cu nelimitatul de mic sau nelimitatul de mare adică esenţa Universului în Sine şi al Realităţii în Sine chiar dacă niciodată nu vom putea face această comparaţie. Universul în Sine ca şi nelimitatul lui există, chiar dacă noi nu ajungem la el niciodată şi îl comparăm doar în limitele noastre limitat de mici. Ca să ne apropiem de el putem foarte bine extrapola limitările noastre în nici un caz să îl aducem pe el mai aproape de noi. Ca să putem aborda subiectul este neapărat necesar să limpezim lucrurile de la început, respectiv să ştim cu destulă siguranţă ce este neconvenționalul și care este diferenţa între lege şi adevăr în neconvenționalul pe care îl propun mai departe. Mai întîi să vedem ce este neconvenționalul și cum putem ajunge la el deoarece nu este simplu ca un limitat să cuprindă nelimitatul care este însăși neconvenționalul la care nimeni și nimic nu ajunge nici direct nici prin intermediari. Dacă nu putem ajunge la el cum putem oare să îl înțelegem sau să ne apropiem de el, pare imposibil, așa și este dar la fel ca în matematică unde se fac extrapolări către infinit și noi putem extrapola convențiile noastre către nelimitat. În matematică nu putem defini numerele naturale dincolo de o anumită limită chiar dacă știm că ele există și în filozofia neconvențională vom face la fel extrapolînd în continuu propriile nostre limite. Acesta este neconvenționalul dar nu neconvenționalul pur la care nimic și nimeni nu poate ajunge ci reflectarea lui ca simboluri sau fenomene sau simultaneități materie/energie în convenționalul nostru. Este cum s-ar spune un convnețional/neconvențional simultan sau limitat/nelimitat pe care eu pentru simplificare îl denumesc neconvențional pe tot parcursul lucrării. În dicționarul convențional aceasta este,

 „CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. 
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Limitarea este mult prea mare nu doar la om și umanitatea ci doar la un act între părți eventual o înțelegere scrisă sau vorbită. Noi lărgim dincolo de orice limită acestă convenție și o definim în nelimitat, fără excepțiii și fără dependența de un sistem sau altul de referință,

„orice limitare de nelimitat este o convenție”

sau

„limitaul oricărei entități/univers este o convenție”.

Adică absolut tot ce există ca iluzie/realitate și ca Realitatea în Sine este convnție cu deosebirea că în Realitatea în Sine convențiile sunt simultan și nelimitate sau neconvenționale în timp ce în realitatea naostră sunt doar limitate. Dacă am definit convenția este simplu să definim și neconvenția sau neconvneționalul comparativ cu definiția acestuia din dicționar care spune,

„NECONVENȚIONÁL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Pref. ne- + convențional. 
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Mulți se pot întreba ce poate fi atît de general încît să nu respecte nciodată nici o convenție dar așa cum știți deja noi nu avem întrebări fără răspuns ci doar întrebări retorice de aceea este simplu,

„nelimitaul este însuși neconvenționalul”

sau

„nelimitatul oricărei entități/univers este neconvenționalul”.

Puteți observa că Universul în Sine este doar nelimitat adică neconvenționalul pur și ca entitate și ca univers în timp ce entitățile/univers pe care le cuprinde pot fi limitat/nelimitate ca Realitate în Sine și doar limitate ca iluzie/realitate sau spirit adică și entitatea și universul din ideile unei entități/univers sunt limitate. (ca dovadă că spiritul nostru sau al oricărei entități/univers nu au continuitate ci intră în inexistență ca entitate în timp ce simultaneitatea materie/energie continuă transformarea). Cred că este limpede pentru tot omul că nelimitatul nu respectă niciodată nici o convneție nici măcar convenția că timpul este variabil deoarece în nelimitat nu se mai poate discuta de spațiu și de timp variabil nici măcar deformabil cum spune Einstein. În acest sens, de neconvențional, am să definesc și legătura dintre adevăr şi lege pentru a vedea clar această diferenţă folosind unul din adevărurile neconvenţionale care urmează să vi le prezint, respectiv,

"orice lege este un adevăr limitat la fel cum orice adevăr este o lege fără limite".

            Asta înseamnă că orice lege este un adevăr limitat, sau relativ, adică reflectat sau raportat la un sistem de referinţă, în timp ce adevărul este valabil faţă de orice sistem de referinţă sau orice entitate/univers, fără excepţii fără limite. De reținut că orice excepție a unei legi sau reguli sau norme este o limită a acesteia, o limită a convneției dar este o nelimită o excepție , pentru neconvenționalul ei. Orice entitate/univers este un sistem de referinţă şi o putem numi sistem de referinţă fără să greşim. Am pus între ghinimele toate definiţiile ca să fie clar că ele nu îmi aparţin în mod special mie ci Realităţii în Sine de la care am preluat aceste adevăruri, eu nu inventez nimic doar constat sau scriu în cuvinte și semne ceea ce îmi permite Realitatea în Sine să constat. Acesta este unul din motivele pentru care am separat infinitul de orice natură în cele două componente, respectiv, infinitul limitat şi infinitul nelimitat sau nelimitatul ceea ce se vede și din conţinutul adevărului enunţat care face diferenţa între lege şi adevăr. Infinitul nostru limitat este o lege, nelimitatul un adevăr. În convenţiile mele nelimitatul este un adevăr, o axiomă generalizată, un adevăr convenţional în limitele nostre, o rezonanţă cu Universul în Sine, valabil faţă de orice sistem de referinţă (fără demonstrație) dacă îl extrapolăm în nelimitat, în timp ce infinitul limitat este o lege umană limitată, o lege convenţională, un principiu limitat la sistemul nostru de referinţă sau al fiecărei entităţi/univers. Ca exemplu practic pentru diferenţa dintre adevăr şi lege parabola, indiferent de natura ei, este un adevăr nelimitat dar este lege matematică în limitele existenţei umane, este în acelaşi timp parabolă şi ca sensuri umane dar şi matematice dar la fel de limitată de existenţa umană pentru fiecare dintre noi. În matematică se spune că tinde asimptotic către infinit (nelimitat) dar nimeni şi nimic nu cuprinde nelimitatul şi deci nelimitele parabolei. Confuzia este că în lumea noastră umană sau a oricărei entităţi/univers parabola ca şi existenţa noastră este limitată de propriile noastre limite la un infinit limitat unde orice prabolă pentru noi se termină o dată cu existenţa noastră ideea ei poate continua pentru alții dar pentru noi ea se limitează la existența nostră. Adică parabola pentru orice entitate/univers este limitată de limitatul de mic 0¡* şi limitatul de mare ∞¡* al existenţei entităţii/univers şi nu de nelimtatul ei pe care nu îl cuprindem, adică în limitele neconvneționale 0₀¡ și ©¡, ea este nelimitată dincolo de om şi umanitate sau entităţi/univers ca extrapolare nu pentru noi oameni. Această interpretare este valabilă în viaţa de zi cu zi dar şi în filozofia de orice natură, ştiinţă sau neştiinţă. Putem aminti parabolele oracolelor care se foloseau de ele în dialogul  cu oamenii care la rîndul lor le interpretau în limitele existenţei lor, valabile şi astăzi şi întodeauna în nelimitat dar nu pentru noi ci dincolo de noi. Uneori se confirmau alteori nu în raport de limitele convenţionale alese în raport de sistemul de referinţă. Aş putea spune la fel de bine adevărurilor mele parabole dar asta ar însemna o altă limitare (o interpretare umană) a lor faţă de nelimitat care este şi dincolo de uman şi umanitate.//////.

Culegere de răspunsuri fără întrebări

Introducere

Este doar o aparență inexistența întrebării ea nu poate lipsi din simultaneittae ei cu răspunsul niciodată. Eu nu am decît întrebări retorice chiar dacă răspunsul este neconvențional adică paradox sau de natură logic/ilogică. Răspunsurile convenționale le are fiecare dintre noi prin limitele sau convnețiile sale. Din acest motiv dau doar răspunsuri pentru că mi s-au terminat întrebările sau mai exact sunt una și același lucru simultan.  

Vreau să rămîn un creator de idei sau de iluzii/realitate și nu afaceristul ideilor mele sau ale altora, la fel ca  Brîncuș  nu creez aceste idei aparent utile sau doar reale uneori, eu doar dau inutilul multora dintre ele la o parte ca să se vadă realitatea lor sau numai absurdul paradoxului acestei Realități în Sine.

Căutăm de atîtea ori fundul oceanului fără să ne gîndim că pierdem frumusețea valurilor sale de la suprafață.

Acolo în nelimitat totul și nimicul sunt împreună pentru totdeauna, simultan, așa cum simțim, intuim și noi de atîtea ori pentru că și noi suntem un nelimitat de aceiași natură.

Omul fără voinţă este o cîrpă, uneori raţională, alteori sensibilă mai mult sau mai puţin conştientă simultan.

Moara de măcinat spațiu/timp - Universul în Sine, macină spațiul/timp al fiecăruia dintre noi, al planetei sau sistemelor solare și nu se uită înapoi niciodată.

Dacă moare speranța se naște acțiunea, dacă trăiește sepranța acțiunea moare înainte de a se naște, la fel și iertarea în lipsa ei omul face și imposibilul ca să nu greșească.

- de ce se chinuie omul să muncescă sau de ce crede el că munca este o necesitate?

- pentru că este o necesitate să uite că moare sau că spiriul lui trece în existență pentru nelimitat spațiu/timp.

Ideile citate sunt pentru profesori ca să învețe elevii și se nasc înainte de elevi sau profesori, ideile noi nu pot ficitate îninte de a se naște.

Instinctele sunt viitorul/prezent ca trecut iar intuițiile sunt trecutul/prezent ca viitor.

Munca creează dependență de aceea unii fug cît pot de ea iar alții nu mai scapă de ea dacă s-au apucat.

Speranța moare o data cu fiecare din noi, dacă o descoperim după aceea la alții este speranța lor, o altă speranță, nu a noastră și nici noi o data cu ea.

Tu spirit subconștient ești cel normal care menține și perpetuiază specia și familiea noi cei raționali mai devreme sau mai tîrziu o ajutăm să se autodistrugă în lipsă de sens existential.

Subconștientul este conștientul materiei/energie din noi sau conștientul entităților/univers care ne alcătuiesc. Din păcate noi nu suntem în stare să reflectăm nelimitatul acestui subconștient la fel cum el nu poate să se autoreflecte, sau să ne reflecte pe noi, sau noi să îl transformăm în idei sau limbaj uman, decît în foarte mică măsură.

Să nu uităm că filozofia te face să vezi libertatea constrîngerilor tale şi invers să vezi constrîngerile libertăţilor tale, dacă nu vezi aceste lucruri trăiești cu siguranță subconștient doar pentru că trebuie să trăiești.

Mai întîi caută imperfecțiunile care te așteaptă și abia apoi perfecțiunea pe care o dorești.

Nu există energie liberă există doar materie pe care nu o reflectăm încă sau niciodată la fel cum nu există materie liberă, fără energie, ci doar energie pe care nu o reflectăm încă sau niciodată. 

   Lașitatea nu este o calitate umană ca și prostia sau egoismul, ele sunt erori sau limitări umane ca rezultat al conștienței iluziei noastre față de Realitatea în Sine, în lipsa conștienței nu se poate vorbi de nici una din aceste limitări sau erori. Iertarea corectează erorile, limitările, pînă la un punct, nu doar pe cele de tip negativ ci și pozitivul lor ce tinde către extremă, dincolo de acel punct devine absurdă.              

   Eu sunt bătrîn nu mai pot primi cadouri de la greci.

Eu îmi pierd destul de uşor propriile idei cu atît mai mult pe ale altora.

   Laudele sunt calul Troian al intelectualilor perverși.

Noi ştim că existăm şi că suntem parte a Universului în Sine sau Dumnezeu, Universul în Sine sau Dumnezeu este însăşi existenţa noastră dar nu ştie.

Prezentul este ceea ce ai fost simultan cu ceeea ce vei fi dar nu există.

   Ceea ce suntem acum este viitorul/trecutului nostru în nici un caz prezentul care nu există sau vitorul la care nu ajungem niciodată.

   Empatia este rezonanţa sentimentelor

Gîndirea este ca pescuitul nu ştii niciodată ce idei ai să prinzi.

Urîtul lui Van Gogh este o capodoperă, dacă noi nu vedem urîtul în frumos şi invers nu înseamnă că nu există, este neputinţa noastră în a-l descoperi sau în a-l reflecta sub o formă sau alta.

Conventionalul are limitele în exterior în timp ce neconventionalul are limitele în interior.

  

Să te ferească Dumnezeu de prostia intelectualului sau de curajul subconştient al celui fricos, în general de contraria creată de propria ei simultaneitate, atunci se vede puterea subconştientului fiecăruia dintre noi.

Uneori sunt plin de idei ca un sac fără fund, alteori sacul devine doar o sacoşă sau chiar doar o pungă sau un buzunar fără idei.

   Niciodată nu putem demonstra cu certitudine 100% falsitatea sau veridicitatea unui lucru doar limităm sau prelungim limitele interpretării convenţionale.

Monştrii îi naşte somnul conştiinţei şi nu al raţiunii.

Înmulţirea convenţională este suportul adunării şi nu invers.

Adunarea este interpretarea convenţională a înmulţirii sau mai  exact a multiplicării.

Scăderea este doar interpretarea convenţională a împărţirii.

   O unitate (orice 1 ar fi) nu poate fi adunată cu ea însăși decît dacă este multiplicată, la fel şi invers, la împărţire.

În spatele oricărui fenomen este materia/energie şi efectele ei.

În fuga după după logică oamenii devin absurd de ilogici.

   Materia este suma energiilor care o compun în timp ce energia este suma materiilor ce o produc. Existenţa uneia în lipsa celelalte este absurdă.

   Nu poţi face baie cu o moleculă de apă, o moleculă de apă nici măcar nu este udă.

Zeii uită de atîtea ori ce sunt şi se cred oameni la fel şi oamenii uită de atîtea ori ceea ce sunt şi se cred zei.

Supărarea este efectul unei probleme nerezolvate anterior în timp ce bucuria este prambulul unei probleme viitoare.

 Necazul este efectul unei probleme nerezolvate bucuria a unei probleme care urmează.

Am apucat soarele de pe cer, dincolo de calea lactee  nu voi putea ajunge niciodată, urmeză decăderea.

Timpul sau spațial conventional al unei entităţi/univers este pînă acolo unde se termină efectele entității/univers de orice natură.

   Etica este un efect al unor materii/energii şi ca atare trebuie raportată la o transformare sau la transformarea care o produce sau al cărei efect este.

   Căutarea perfecţiuniii este cea mai mare greşeală umană şi a oricărei entităţi/univers, pe de o parte pentru că nu există şi nu o va găsi nimeni niciodată, pe de altă parte pentru că atunci cînd oamenii simt sau cred că au găsit-o sau sunt foarte aproape de ea, dispar, ori ei ori perfecţiunea lor şi a umanităţii ca să nu mai spun că perfecțiunea căutată în sens pozitiv aduce cu ea și contrariu ei perfect adică negativul ei perfect și nu trebuie nici măcar să ne dorim acest lucru. Oamenii simpli trăiesc această senzație ei nu caută perfecțiunea ei caută echilibrul lor cu natura în care există.

Conștiința este cea care ține în frîu monștrii fiecăruia dintre noi, ei există și dacă vrem și dacă nu vrem, din păcate ne facem că nu îi vedem de atîtea ori.

Prezentul nu există dar transformă permanent viitorul în trecut și invers.

Literatura SF este doar o simplă extrapolare a trecutului/prezent în viitor ca intuiție în timp ce genetica este doar extrapolarea inversă a simultaneității prezent/viitor în trecut ca instinct. 

Gîndirea în neconvențional

Moara care amestecă spațiul cu timpul

O, moară, TU Univers în Sine,

Amesteci spațiul cu timpul mereu

Și înainte și dincolo de noi,

            Si nu știm niciodată timpul de-l trăim

Dacă-i al nostru sau al tău

Sau doar idee mea de timp, apoi,

Aceste timpuri le pui la un loc

Cu spațiul de aceiași natură

Și ne duci către universurile tale

Nelimitat de mici, nelimitat de mari,

Pe care, le limitezi din cînd în cînd,

Cu universul nostru vid

Sau doar … iluzie/realitate.

Pagini de roman. În afara spaţiului şi timpului

Undeva, departe, dincolo de mii şi miliarde de ani de timp şi de lumină sunt eu aceiaşi secvenţă neconvenţională nelimitat de mica într-un nelimitat de mare de nimic, aceiaşi simultaneitate de relativ/absolut de totul şi nimic de sens fără sens de existenţe care nu există. Sunt aceiaşi secvenţă care eram eu sau tu, atunci, fără să ştiu că eram şi fără să ştii că tu erai doar reprezentarea mea de atunci. La fel cum ştiu că eu eram tu atunci iar acum nu ştiu dacă exist chiar dacă sunt o altă reprezentare ca şi tine sau ca şi alţii. Aceiaşi natură dar alta, aceiaşi oameni dar alţii, aceleaşi universuri dar cu totul altele, atît de departe unele de altele la mii şi miliarde de ani de timp şi de lumină, un univers de entităţi de alte entități și alte universuri. Iar eu aceiaşi secvenţă neconvenţională nelimitat de mica într-un nelimitat de mare de nimic. Sunt împreună cu alte mii şi miliarde, nelimitat de multe, de secvenţe nelimitat de mici reprezentate toate într-un fir de iarbă sau pomi sau flori sau chiar oameni şi multe alte mii şi miliarde, nelimitat de multe, de fire de iarbă sau pomi sau flori sau chiar oameni. Pot să spun că pentru mine acum este atunci şi invers nu are nici o importanţă pentru tine sau pentru ceilalţi, sunt nelimitat, sunt tot şi toate şi nimicul care le reprezintă ca flori ca pomi sau chiar oameni sau nimic dar şi trecut şi viitor în acelaş timp, suntem natura însăşi şi fiinţe şi pietre şi morminte şi vid şi Dumnezeu. Pot spune cu certitudine că sunt transcendenţa însăşi că reîncarnarea există ca şi Dumnezeu dacă ar putea să se recunoască. Şi Dumnezeu există dacă ar putea să se recunoscă pe EL însuși. Exista şi atunci ca și acum dar nu pentru voi doar pentru mine şi ai mei, aceleaşi secvenţe nelimitat de mici aşa cum vă simţeaţi şi voi în faţa universului sau a lui Dumnezeu, nelimitat de mici, neputincioşi, nimicuri, fărîme convenţionale de nimc într-un nelimitat de mare. Eu sunt acelaşi, mă simt la fel de bine şi de rău, la fel de frumos şi de urît la fel existenţă ca şi inexistenţă, limitat şi nelimitat, sunt neutrul este evident, nu tu iubire nici suspine nici durere nici adiere nici bătaie de vînt nici rezonanţe nici simţuri nici intuiţii nici trecut nici viitor și nimeni și nimic nu știe că exist nici măcar eu.
O lumină limpede, strălucitoare, mîngîie împrejurimile pline de vietăţi, de energie, de iubire şi de suspine, o pajişte plină de verdele firelor de iarbă şi de blîndeţea soarelui, o adiere de vînt sau doar o voce ca o adiere se aude undeva, poate doar vibraţie care nu există sau poate doar existență care nu este nici măcar vibrație. Ce este aşa greu să vă imaginaţi o vibraţie care nu există cînd atîta lume crede şi îşi imaginează o lume a lui Dumnezeu sau un Univers în Sine sau limita infinitului pe care şi la care nu poate ajunge nimeni şi nimic, nu o ştie nimeni şi pe care nu o poate înţelege cu logica noastră limitată niciodată. Nimeni nu o poate găsi niciodată dar să o mai şi înţeleagă. Imaginile noastre despre Universul în Sine şi lumea lui sunt doar ipoteze, iluzii, ele nu vor fi niciodată o realitate nici măcar ca iluzie, asta dacă nu vrem să facem din El doar o convenție limitată, în nelimitele lui, chiar dacă fiecare din noi suntem o partea a lui şi a lumii pe care o susţine. EL este reprezentarea, voi doar iluzia reprezentării lui. Sunt la fel ca această natură din jurul meu pe care n-o văd, n-o simt dar pe care ca o iluzie a realităţii am trăit-o atunci iar acum ea este iluzia realităţii în care trăiesc, eu sunt ea însăşi şi iluzia şi realitatea ei simultan la fel cum eu sunt o iluzie pentru existența care am fost și care sunt. Era iluzie atunci pentru că ea pentru tine care mă reprezentai nu era o realitate, era doar ceea ce credeai tu că este realitate, pe care am trăit-o prin tine, în timp ce eu sunt o realitate pentru că eu o susţin pe ea ca iluzie, acum este o iluzie pentru că oricît ar fi realitate eu nu voi putea să o reflect nciodată cu toate nelimitele mele. Nu simţuri, nu sentimente, nu existenţe, nu vibraţii sau energii planetare chiar dacă totul este doar existenţă ca Realitate în Sine, doar limite, doar convenţii, doar contrarii pe care nu le văd şi nu le simt niciodată dar ştiu că există cum şi tu ştii că există Dumnezeu fără să-l vezi sau să-l simţi niciodată. Ca şi Dumnezeu sunt toate acestea iluzii şi realităţi simultan şi nu vei înţelege niciodată aceste nenţelesuri dar ele sunt singura ta legătură cu Realitatea în Sine, cu natura care eşti şi care vei fi pentru totdeauna dar nu vei mai şti niciodată că eşti. Aici fiecare fir de iarbă sau floare sau piatră sau fluturi sau miros sau om sau univers îşi trăieşte propriul destin şi ştie chiar dacă nu ştie ca şi tine că nu există întîmplare şi nici haos ci doar perfecţiune, doar variabile nelimitate pe care nu le poţi controla niciodată din cauza limitelor tale care te definesc și te înlănțuie într-un sistem de referință limitat. Aici şi eu m-am întîlnit cu destinul devenit constantă universală şi nelimitată. Acea constantă care pentru voi este doar o variabilă pe care o credeți libertatae sau poate liberul albitru, doar relativă, dar pe care Universul în Sine nu o poate defini fiind atît de mică pentru el cît o secvenţă nelimitat de mică într-un nelimitat de mare ca mine şi ca tine dincolo de mine şi de tine în nelimitat. În liniștea plină de neliniști, lîngă mine, o vibraţie imposbil de definit sau de reflectat mă întreabă,
- Ce sunt eu un fir de iarbă sau doar atomi şi molecule, sau doar secvenţe neconvenţionale nelimitat de mici într-un nelimtat de mare de nimic?
- Imaginează-ţi că acum poţi fi orice vrei, acum, în prezentul care nu există eşti un fir de iarbă, o floare sau un animal, apoi cînd pleci din prezentul care nu există devii trecut şi viitor simultan care te va reprezenta în nelimitat şi în care poţi fi doar secvenţă nelimitat de mică într-o convenţie oricare ar fi ea, ori pom ori plantă ori animal sau paote doar gîndire nematerializată niciodată, la fel ca acum dar alta, într-un nelimitat de mare de nimic poţi fi orice poți fi oricînd ceea ce crezi că eşti.
- Nimeni nu spune nimic în jurul nostru, nu se aud cuvinte, se simt doar gînduri şi idei sau poate nici atît, poate doar vibraţie care nu există sau poate doar existență care nu este nici măcar vibrație, toţi şi toate vorbesc o limbă care nu există şi care este doar sensuri şi trăiri de şoapte, doar esenţe, doar vibraţii nelimitat de mici de simultane vibraţii nelimitat de mari, nelimitat de mici, sunt sensurile abisului din care pleacă orice cuvînt, orice limbă sau rezonanţe convenţionale dincolo de spaţiu şi de timp şi rezonanţe cosmice necunoscute ce nu mai pot definite ca transformare/spaţiu/timp. Eu doar îmi imaginez această mare de verdeaţă şi soare şi lumină şi linişte şi sens şi monstrul de plăcere al pădurii, de vietăţi din jurul meu, că am fost cîndva convenţie ca tine şi ca ceilalţi o sumă limitată de contrarii ca tine şi ca ceilalţi sau natura din jur. Ce paradox, atunci trăiam iluzia reprezentării dispărute de mii şi miliarde de ani de timp şi de lumină, acum trăiesc iluzia Realităţii în Sine care sunt dar pe care nu o pot reflecta niciodată, ce paradox să fii prizonerul celor două lumi şi al iluziei şi al reprezentării.

O buturugă, probabil pierdută de timp în spaţiul eternităţii, probabil un arbore bătrîn pe care zece oameni nu ştiu dacă îl pot cuprind, o linişte ca de momînt sau de inexistenţă, un spaţiu imens şi plin de farmec şi lumină liniştită în care acel limbaj aparent imposibil, de voci ce nu există, acele voci pe care nu le auzi nciodată chiar dacă de atîtea ori le auzim în fiecare din noi ca o conştinţă sau poate conştiinţa însăşi sau spiritul din noi şi eu cu ele împreună la masa tăcerii, le înţeleg perfect chiar şi ne-nţelegerile și ne-nțelesurile dintre ele iar una spune liniştit şi simplu:
- Eu sunt suportul raţiunii voastre, o spune parcă plină de modestie dar fără modestie.
- Te minţi singură nu poţi compara niciodată nimic, se supără o alta, nici chiar pe tine, spune o alta plină de certitudini.
- E absurd să crezi că poţi compara în lipsa mea trecutul, apare o voce din senin.
- Sau poate viitorul spune o alta nostalgic.
- Sau simţuri pe care cu siguranţă doar eu le pot reflecta, se mlădie o voce în tăcere.
- Sau sentimente pe care nici una nu le cunoaşteţi. Ce păcat să vă certaţi inutil cînd nu trăiţi sentimente cînd nici măcar nu trăiţi propriul sentiment al propriei voastre existenţe pierdute cîndva, undeva.
Aş fi vrut să spun şi eu ceva dar tăcerea mea nu este atît de limpede ca a lor, ca o voce feminină ce nu are curajul să-şi rostească iubirea şi doar radiază această iubire. Mă uit la ele şi ele la mine şi ştim cu toţii că că eu sunt suportul care le reprezintă în tăcerea lor zgomotoasă şi eu şi ele înţelegem că eu sunt secvenţa inexistenţei lor şi a mea în care îmi amintesc cumva că şi atunci cînd într-adevăr credeam în existenţa mea eram inexistenţă.

Cunoaștere de sine

Dumnezeu nu știe cine este,

nu știe cine suntem,

sau ce,

El este ceea ce suntem 

și ceea ce nu vom ști niciodată că este.  

Nu știe nimic de existența noastră, 

Cum noi nu știm nimic de existența lui

chiar dacă unii cred și alții nu,

că EL există.

Noi existăm cu siguranța visurilor noastre,

EL ne-a creat

ca să reprezentăm nelimitatul lui

fără să știm, dar mai ales

să știe EL că este. 

Ediția americă identică cu cea germană, evident edituri diferite.

No comment.