Adevăruri neconvneționale. I. Simultaneitatea.

Nu putem înțelege filozifias neconvențională fără adevărurile ei neconvneționale.

Ce este neconvenționalul

Universul nu ştie ce este aceea gîndire şi nici ceea ce este comparaţie sau raport al gîndirii entităţilor/univers, el este însăşi gîndirea însăşi comparaţia la fel cum este însăşi existenţa sau spiritul sau memoria sau simţurile sau sentimentele, noi în spiritul nostru avem doar iluzia lui limitată sau doar reprezentarea lui limitată. În două mii de ani oamenii nu au înţeles un lucru banal, Universul în Sine, sau Dumnezeu, nu face nici o diferenţă între noi şi animalele din jur sau între noi şi piatra din asfaltul pe care călcăm sau între noi şi natura în care existăm, suntem acelaşi nelimitat de mic faţă de EL un nelimitat de mare, în rest nici o diferenţă care să ne facă să credem că suntem mai vizibili sau mai deştepţi sau mai frumoşi în acest Univers în Sine. Nu înţeleg marile minţi omenşti cum au putut să creadă că suntem diferiţi de natura din jur din acest punct de vedere al universalităţii supreme, cum au putut gîndi că suntem diferiţi ca mateie/energie sau superiori sau raţionali în acelaşi timp în care recunoaştem că suntem datori greşelii iar imperfecţiunea noastră este o normalitate. Pînă acum comparam iluziile noastre de la logică la adevăr de la materie la fenomen de la zero convenţional şi limitat de mic la infinitul nostru limitat de mic şi convenţional, acum trebuie să mergem mai departe şi să comparăm toate acestea cu nelimitatul de mic sau nelimitatul de mare adică esenţa Universului în Sine şi al Realităţii în Sine chiar dacă niciodată nu vom putea face această comparaţie. Universul în Sine ca şi nelimitatul lui există, chiar dacă noi nu ajungem la el niciodată şi îl comparăm doar în limitele noastre limitat de mici. Ca să ne apropiem de el putem foarte bine extrapola limitările noastre în nici un caz să îl aducem pe el mai aproape de noi. Ca să putem aborda subiectul este neapărat necesar să limpezim lucrurile de la început, respectiv să ştim cu destulă siguranţă ce este neconvenționalul și care este diferenţa între lege şi adevăr în neconvenționalul pe care îl propun mai departe. Mai întîi să vedem ce este neconvenționalul și cum putem ajunge la el deoarece nu este simplu ca un limitat să cuprindă nelimitatul care este însăși neconvenționalul la care nimeni și nimic nu ajunge nici direct nici prin intermediari. Dacă nu putem ajunge la el cum putem oare să îl înțelegem sau să ne apropiem de el, pare imposibil, așa și este dar la fel ca în matematică unde se fac extrapolări către infinit și noi putem extrapola convențiile noastre către nelimitat. În matematică nu putem defini numerele naturale dincolo de o anumită limită chiar dacă știm că ele există și în filozofia neconvențională vom face la fel extrapolînd în continuu propriile nostre limite. Acesta este neconvenționalul dar nu neconvenționalul pur la care nimic și nimeni nu poate ajunge ci reflectarea lui ca simboluri sau fenomene sau simultaneități materie/energie în convenționalul nostru. Este cum s-ar spune un convnețional/neconvențional simultan sau limitat/nelimitat pe care eu pentru simplificare îl denumesc neconvențional pe tot parcursul lucrării. În dicționarul convențional aceasta este,

 „CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convențiúne s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis. 
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Limitarea este mult prea mare nu doar la om și umanitatea ci doar la un act între părți eventual o înțelegere scrisă sau vorbită. Noi lărgim dincolo de orice limită acestă convenție și o definim în nelimitat, fără excepțiii și fără dependența de un sistem sau altul de referință,

„orice limitare de nelimitat este o convenție”

sau

„limitaul oricărei entități/univers este o convenție”.

Adică absolut tot ce există ca iluzie/realitate și ca Realitatea în Sine este convnție cu deosebirea că în Realitatea în Sine convențiile sunt simultan și nelimitate sau neconvenționale în timp ce în realitatea naostră sunt doar limitate. Dacă am definit convenția este simplu să definim și neconvenția sau neconvneționalul comparativ cu definiția acestuia din dicționar care spune,

„NECONVENȚIONÁL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Pref. ne- + convențional. 
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Mulți se pot întreba ce poate fi atît de general încît să nu respecte nciodată nici o convenție dar așa cum știți deja noi nu avem întrebări fără răspuns ci doar întrebări retorice de aceea este simplu,

„nelimitaul este însuși neconvenționalul”

sau

„nelimitatul oricărei entități/univers este neconvenționalul”.

Puteți observa că Universul în Sine este doar nelimitat adică neconvenționalul pur și ca entitate și ca univers în timp ce entitățile/univers pe care le cuprinde pot fi limitat/nelimitate ca Realitate în Sine și doar limitate ca iluzie/realitate sau spirit adică și entitatea și universul din ideile unei entități/univers sunt limitate. (ca dovadă că spiritul nostru sau al oricărei entități/univers nu au continuitate ci intră în inexistență ca entitate în timp ce simultaneitatea materie/energie continuă transformarea). Cred că este limpede pentru tot omul că nelimitatul nu respectă niciodată nici o convneție nici măcar convenția că timpul este variabil deoarece în nelimitat nu se mai poate discuta de spațiu și de timp variabil nici măcar deformabil cum spune Einstein. În acest sens, de neconvențional, am să definesc și legătura dintre adevăr şi lege pentru a vedea clar această diferenţă folosind unul din adevărurile neconvenţionale care urmează să vi le prezint, respectiv,

"orice lege este un adevăr limitat la fel cum orice adevăr este o lege fără limite".

            Asta înseamnă că orice lege este un adevăr limitat, sau relativ, adică reflectat sau raportat la un sistem de referinţă, în timp ce adevărul este valabil faţă de orice sistem de referinţă sau orice entitate/univers, fără excepţii fără limite. De reținut că orice excepție a unei legi sau reguli sau norme este o limită a acesteia, o limită a convneției dar este o nelimită o excepție , pentru neconvenționalul ei. Orice entitate/univers este un sistem de referinţă şi o putem numi sistem de referinţă fără să greşim. Am pus între ghinimele toate definiţiile ca să fie clar că ele nu îmi aparţin în mod special mie ci Realităţii în Sine de la care am preluat aceste adevăruri, eu nu inventez nimic doar constat sau scriu în cuvinte și semne ceea ce îmi permite Realitatea în Sine să constat. Acesta este unul din motivele pentru care am separat infinitul de orice natură în cele două componente, respectiv, infinitul limitat şi infinitul nelimitat sau nelimitatul ceea ce se vede și din conţinutul adevărului enunţat care face diferenţa între lege şi adevăr. Infinitul nostru limitat este o lege, nelimitatul un adevăr. În convenţiile mele nelimitatul este un adevăr, o axiomă generalizată, un adevăr convenţional în limitele nostre, o rezonanţă cu Universul în Sine, valabil faţă de orice sistem de referinţă (fără demonstrație) dacă îl extrapolăm în nelimitat, în timp ce infinitul limitat este o lege umană limitată, o lege convenţională, un principiu limitat la sistemul nostru de referinţă sau al fiecărei entităţi/univers. Ca exemplu practic pentru diferenţa dintre adevăr şi lege parabola, indiferent de natura ei, este un adevăr nelimitat dar este lege matematică în limitele existenţei umane, este în acelaşi timp parabolă şi ca sensuri umane dar şi matematice dar la fel de limitată de existenţa umană pentru fiecare dintre noi. În matematică se spune că tinde asimptotic către infinit (nelimitat) dar nimeni şi nimic nu cuprinde nelimitatul şi deci nelimitele parabolei. Confuzia este că în lumea noastră umană sau a oricărei entităţi/univers parabola ca şi existenţa noastră este limitată de propriile noastre limite la un infinit limitat unde orice prabolă pentru noi se termină o dată cu existenţa noastră ideea ei poate continua pentru alții dar pentru noi ea se limitează la existența nostră. Adică parabola pentru orice entitate/univers este limitată de limitatul de mic 0¡* şi limitatul de mare ∞¡* al existenţei entităţii/univers şi nu de nelimtatul ei pe care nu îl cuprindem, adică în limitele neconvneționale 0₀¡ și ©¡, ea este nelimitată dincolo de om şi umanitate sau entităţi/univers ca extrapolare nu pentru noi oameni. Această interpretare este valabilă în viaţa de zi cu zi dar şi în filozofia de orice natură, ştiinţă sau neştiinţă. Putem aminti parabolele oracolelor care se foloseau de ele în dialogul  cu oamenii care la rîndul lor le interpretau în limitele existenţei lor, valabile şi astăzi şi întodeauna în nelimitat dar nu pentru noi ci dincolo de noi. Uneori se confirmau alteori nu în raport de limitele convenţionale alese în raport de sistemul de referinţă. Aş putea spune la fel de bine adevărurilor mele parabole dar asta ar însemna o altă limitare (o interpretare umană) a lor faţă de nelimitat care este şi dincolo de uman şi umanitate.//////.