Neconvențional

Ca natură non dialectică  a dicționarului clasic „neconvențional” este,

„NECONVENȚIONÁL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Pref. ne- + convențional.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie,  alt sau alt fel de tot al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca alt sau alt fel absolut/întreg, alt sau alt fel de întreg ca stare sau realitate, alt sau alt fel absolut ca situaţie sau natură, alt sau alt fel de convenţie ca iluzie a unui alt sau alt fel de absolut al naturii, alt sau alt fel convenţie a situaţiei ca sistem, alt sau alt fel convenţie umană sau ştiinţific, etc.  

Ca natură dialectică a dicţionarului simultan/dialectic „neconvențional” este,

„iluzia unui alt sau alt fel de tot”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia unui alt sau alt fel de tot ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„neconvenţional.unicitate”,

convenţie ca percepţie a unui alt sau alt fel de iluzie a predestinatului respectiv, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neconvenţional al unicităţii este o iluzie a unui alt sau alt fel de tot perceput al ei iar orice iluzie a unui alt sau alt fel de tot un neconvenţional.unicitate, neconvenţionalul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau neconvenţional/extraneconvenţional (neneconvenţional) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraneconvenţional”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„neconvenţional”,    

convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neconvenţional este un extraneconvenţional perceput al ei iar orice extraneconvenţional un neconvenţional dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneconvenţionalul cu neconvenționalul, alt sau alt fel de convenţie, absolut, întreg sau tot, antineconvențional sau neneconvenţional, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ştiind că orice extraneconvenţional este un neconvenţional dincolo de percepţie ca situaţie,      

-  stare,       

„extraneconvenţional al stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„neconvenţional.stare”,   

convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice neconvenţional al stării este un extraneconvenţional perceput al ei iar orice extraneconvenţional un  neconvenţional dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional ca stare,             

-  situaţie ca sistem,      

„extraneconvenţional ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„neconvenţional.sistem”,          

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice neconvenţional al situaţiei ca sistem este un extraneconvenţional perceput a ei iar orice extraneconvenţional un neconvenţional dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneconvenţionalul, situaţiei ca sistem, cu neconvenționalul, alt sau alt fel de convenţie, absolut, întreg sau tot, antineconvențional sau neneconvenţional, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extraneconvenţional este un neconvenţional dincolo de percepţie ca situaţie, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.        

Ca gând sau idee umană, ştiinţă şi identificare a ei ca egal sau identic, orice neconvenţional sau neconvenţie devine umană ca măsură sau măsurabil precis, ca iluzie umană a naturii despre extraneconvenţional, neconvenţional, alt sau alt fel de convenţie, absolut, întreg sau tot, antineconvențional sau neneconvenţional, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicităţii lor.

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „neconvenţional” al situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraneconvenţionalului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neconvenţionalului/extraneconvenţional”,

sau al dialecticii neconvenţionalului iluziei unui alt sau alt fel de tot al situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antineconvenționalului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neconvenţionalului/antineconvențional”, 

sau al dialecticii neconvenţionalului iluziei unui alt sau alt fel de tot al situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Altfel spus orice neconvenţional este de fapt un extraneconvenţional, ca alt sau alt fel de neconvenţional dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

Nu putem spune sau crede că neconvențional este doar nelimitatul sau infinitul (așa cum se credea sau se poate crede) din clipa/moment în care haosul este un extraconvenţional pentru sistem sau sistemic iar orice diferit al unei convenții umane este extraconvenţional al convenţiei respective. Unde şi când orice convenție la rândul ei este un extraconvenţional al convenția anterioare sau pe care o urmează sau de la care a plecat, cu atât mai mult să nu limităm definiția doar la dicționarele clasice şi non dialectice, alte filozofii convenţionale, etc. Orice convenție, indiferent de situaţie, natură sau organizare, are ca dialectică şi dimensiune unică a ei înțelegerea/semnificație.

Neconvenționalul nu poate fi doar „Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original”, în condițiile în care totul este convenţie şi extraconvenţie. Orice extraconvenţie este tot o convenţie la care nu ajungem sau care nu depinde de limitele unui reper, situație sau sistem de referință, etc.  Dar tot o convenţie chiar dacă simultaneitatea lor dialectică este un neconvenţional sau o neconvenţie, la care percepțiile noastre sau ele unui conținut nu pot ajunge, la o clipă/moment dată nimeni,  nicăieri, niciunde, și niciodată. Neconvenționalul şi limitatul sau nelimitatului lui sunt lucruri diferite, neconvenționalul însemnă dincolo de limitele unei convenţii, în aceiași clipă/moment în care limitele, limitatul şi nelimitatul lor, etc. definesc sau cuprind domeniul lor de definiţie, domeniul, absolutul, tot sau destinul lor etc. Ca dovadă că un antisistem sau haos (care nu are limite), poate fi limitat (mișcarea browniană) şi este un extraconvenţional prin definiţie pentru sisteme și sistemic, dar şi pentru ele însuși la clipe/moment diferite, comparat sau raportat. Să nu uităm că orice extraconvenţional este un convențional şi invers ca secvenţe neconvenționale ale simultaneităţii lor dialectice, la fel ca oricare altă convenție prin extrapolarea ei, chiar dacă este limitată sau nu. În afara convențiilor sau „Care nu se supune convențiilor” sau dincolo de convenție este şi infinitul ei, nelimitatul dar şi oricare secvență a lor pe dimensiunea unică a clipei/moment ca extrapolare a convenţiei respective şi nu numai, ca altă sau alt fel de convenție. Din aceste motive putem spune la fel de bine că neconvenţie însemnă orice unicitate sau particular al ei ca devenire și transformare veșnic/eternă sau perfectă. În pus să nu uităm că orice unicitate sau particular al ei este un nelimitat de secvențe sau diviziuni nelimitat de mici ale ei întotdeauna, știind că orice limitat sau nelimitat multiplicat sau divizat este tot un limitat respectiv nelimitat. În acest context totul este nelimitat sau limitat/extralimitat în sens neconvenţional ca alt sau alt fel de convenţie, separat sau împreună, aceasta fiind o altă dovadă că noi sau orice unicitate facem parte din Unicitate și unicităţile ei din Dumnezeu și Dumnezeii lui.

Convenția ca și extraconvenţia ei sunt limitate chiar dacă simultaneitatea lor dialectică și neconvenţională este nelimitată sau fără limită ținând cont că întotdeauna există o extraconvenție dincolo de orice limită sau convenție. Chiar și dincolo de infinit, de Unicitate sau Dumnezeu sau dincolo de ele, unde și când nu există dincolo. Atât în exteriorul cât și în interiorul oricărui conținut sau entitate/univers ca natură dar și ca iluzii ale lor. cu condiția să nu limităm convenţia și extraconvenția doar la definiţiile clasice, alte filozofii convenţionale sau ceea ce știm sau credem că știm despre ele, etc. Convențiile ca şi extraconvenţiile nu sunt doar ideea, gândul sau închipuirea iluziilor noastre sau ale oricărui conţinut despre natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, sunt și gândurile sau ideile noastre despre propriile noastre convenții, iluzii sau umbre, vise în stare de somn sau de veghe, etc., în oricare variantă a lor ca percepţie sau metaforă. Observați cu atenție orice unicitate sau particular al ei şi veți vedea universul ei nelimitat ca secvenţe nelimitat de mic sau de mari sau ca domeniu, convenție, absolut și destin, etc. de conținuturi ca entităţi sau existenţă/formă/spirit. În aceiași clipă/moment în care orice entitate limitată este un univers nelimitat ca transformare/spaţiu/timp. În matematică diviziunile oricărui număr sunt nelimitate în aceiaşi clipă/moment în care aceste diviziuni formează un domeniu, ca tot, convenție sau întreg, absolut sau destin, etc., ca  șir sau set nelimitat, plecând de la secvențe lui zero, infinit mic sa nelimita mic, cu sau fără natură după caz. Până la orice multiplicarea  lor, unde şi când orice cifră sau număr etc. este  întotdeauna un nelimitat mare de nelimitatul mic de astfel de secvențe. Un set sau șir ştiinţific şi infinit, cum este cel al numerelor naturale, este doar aparent nelimitat deoarece oricând el este limitat pe de o parte de neputința şi existența noastră de a cuprinde nelimitatul lui, al oricărei unicităţii sau particular al ei ca natură,  natură/realitate și virtualul unicității lor, pe de altă parte este format din cifre şi numere limitate la rândul lor ca înțelegere și semnificație, limitate prin convenţiile noastre umane sau științifice. Trebuie să reținem că orice element al unei extrapolări, cunoscut sau incunoscut,  este un neconvențional ca extraconvenţie a convenției in inițiale de la care pleacă, convenție cărei umanul sau știința  îi spune axiomă sau limită a setului sau știrului respectiv de convenţii ca extraconvenţii sau extrapolări ale ei. Nelimitatul fiind dincolo de limitele oricărei extrapolării, convenții sau extraconvenţii, ca absolut, tot sau destin, etc. Prin definiție simultaneitatea lor neconvenționalul (convențional/extraconvențional) sau nelimitatul (limitat/extralimitat) sintetizează existența oricărui conținut ca entitate, existență, formă și spirit odată cu convenția și extraconvenția ei de la care  a plecat sau inițială și extrapolarea ei. Neconvenționalul nu este şi nu poate fi dincolo de devenire sau transformare din clipa/moment în care nu există dincolo de devenire sau transformare dar nici nu aparține iluziilor doar noastre limitate. Neconvențional este tot ceea ce este dea la nelimitatul mic la nelimitatul mare sau orice unicitate și particular al ei ca nelimitat  mare de nelimitat mic. Altfel spus de la cuante și dincolo de ele până la Unicitate și dincolo de Ea sau de Dumnezeu. În condițiile în care orice convenție este o extraconvenţie și invers ca secvenţe neconvenționale ale simultaneităţii lor dialectice, chiar dacă niciodată aceiași convenție și aceiași extraconvenţie ca neconvenţional. Știind sau cunoscând că noi sau orice conținut, iluzie, umbră virtual sau natură,  suntem și noi și natura care suntem sau în care existăm. Convenția este neconvenționalul extraconvenţiei și invers ca simultaneitate/dialectică neconvenţională, din clipa/moment în care orice extraconvenţional nu se poate defini decât prin convențiile lui și invers ca simultaneitate/dialectică.

Orice devenire sau transformare ca situație, comparată sau raportată, ale cărei elemente, condiții de existență, limite, elemente de echilibru, elemente de comparație, domeniu de definiție, etc. sunt nelimitate sau se modifică continuu şi etern ca devenire și transformare este o neconvenţie sau un neconvențional ca simulatenitate/dialectică sau convenţie şi extraconvenţie. Şi cum orice devenire sau transformare este veșnică sau eternă, singular/contiguă sau unic/continuă după caz, în orice clipă/moment, loc/vreme sau /spațiu/timp, orice domeniu, convenție, absolut, tot sau destin, etc. este neconvenţional sau convenție/extraconvenţie, separat sau împreună. Ca de altfel și oricare parte sau secvență a lor sau a unei deveniri sau transformări veșnic/eterne ca perfect sau perfecțiune. Având în vedere paradoxul lor care ne spune că orice parte este un întreg și invers, orice secvență un tot și invers, etc. ca simulatenitate/dialectică neconvențională. Dacă luăm în discuție definiția omului ca gând sau idee, în sens clasic, „Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat”, nu putem spune sau crede că un nevrotic, un bolnav sau un handicapat, obez sau subnutrit, hoț sau criminal, etc. este un om în limitele convenției sau convențiilor dicționarelor clasice. Cu atât mai mult ca „Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine”. În acest context ori modificăm definiția completând-o cu LGBTQ ori le păstrăm statul prin definițiile specifice actuale. La fel ca și în cazul negrilor, țiganilor sau cine mai știe ce variante, etc.  Asta nu înseamnă să îi desconsiderăm, să îi exclude, să îi înjosim sau să îi neglijăm, cu atât mai mult să îi considerăm inexistențe cu sau fără natură. Dar nici să amestecăm sensurile ca semnificații, cu atât mai mult cu cât omul simplu nu înțelege ca semnificaţie aceste diferențe și mai mult el trăieșet prin inumanul lui nu doar prin umanul și știința umanoidului care este.  Din acest motiv ca și multe altele convenţiile noastre este una convenţiile naturii alta și trebuie să respectăm natura care suntem sau în care existăm, care nu face diferențe ca armonie, armonie ca echilibru/dezechilibru și nu echilibru sau dezechilibru separat. Natura în toate variantele ei respectă un principiu al normalității pe care ştiinţa ca metaforă sau religia îl definește „cumpătare” iar știința apercepție sau matematica „neutru”. Chiar dacă,  din păcate sau din fericire nimeni, nimic,  niciunde și nicicând, nu  cunoaște limitele acestei cumpătări sau acestui neutru. Doar natura și știutul ei, ca perfecțiune a devenirii și transformării, poate defini sau cuprinde această cumpătare sau acest neutru. Ca soluție logică trebuie ori să respectăm natura, regulile și principiile ei ori să ne întoarcem la natură cu legile și normele noastre umane sau științifice.

!!!Atenție mare la globalizarea democratică sau dictatorială care tind către același lucru sau rezultat, dezechilibrul sau abaterea de la „cumpătare” sau „neutru” ca unitate dialectică.   

O dovadă că orice convenţie, lege sau normă este  doar o iluzie sau umbră ca idee, gând sau închipuire a minții umane sau științifice, ceea ce îl face un om extraconvenţional sau neconvenţional și nu convențional în limitele definiției clasice de om.

În concluzie,

ori eliberăm definiția de om a dicționarelor de limitele ei clasice, ori considerăm că fiecare om este un neconvenţional ca alt sau altfel de om în fiecare secvență a dimensiunii lui clipă/moment, indiferent de situație, natură sau organizare. Oricum trebuie să redefinim convenţia de om ca neconvenţional al lui şi nu ca simplă convenţie sau entitate bine definită a dicţionarului clasic respectiv „Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original”, chiar dacă asta însemnă nelimitat sau fără limite ale definiților respective. Definiția clasică nu face clarificări în multe privințe prin sintagma „Care nu este convențional” cu atât mai mult cu cât convenția însăşi este un extraconvenţional la rândul ei, ca alt sau alt fel de convenţie întotdeauna, având în vedere că orice convenţie este consecința extraconvenţionalului ei şi invers ca simultaneitate/dialectică, nou, diferit sau original, etc.

Orice convenție anterioară este sau rămâne convenție a viitoarelor sale extraconvenţii ca neconvențional al ei şi invers, motiv pentru care putem spune că trecutul (prezentul ca trecut) este convenţia iar viitorul (prezentul ca viitor) este extraconvenţionalul lui prin prezentul lor şi invers ca devenire sau transformare sau că vechiul este convenţia iar noul extraconvenţionalul lui întotdeauna şi invers. La fel cum Mircea Eliade conchide că sus, jos nu se știe încotro. …

 

 

Moarte

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „moarte” este,

„MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. moral; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-si viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; desperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi desperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, tis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, dispariție a unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca decedare/pierire, pierire ca stare sau realitate, decedare ca situaţie sau natură, moarte ca iluzie a decedării a naturii, moarte a situaţiei ca sistem sau sfârșit, sfârșit uman sau ştiinţific, etc.

Ca natură nedialectică a dicţionarului simultan/dialectic „moarte” este,

„iluzia dispariției”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia dispariției ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„moarte.unicitate”,

convenţie ca percepţie a unicității respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice moarte a unicităţii este o iluzie a dispariției percepute a ei iar orice iluzie a dispariției identificate o moarte.unicitate, moartea.unicitate o simultaneitate/dialectică sau moarte/extramoarte (nemoarte) ca situaţie/stare a unicităţii.

-  situaţie,

„extramoarte”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„moarte”, 

convenţie ca percepţie a extramorţii situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice moarte este o extramoarte percepută a ei iar orice extramoarte o moarte dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi moarte cu aceiaşi extramoarte a situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extramoartea cu moartea, decedarea, pierirea sau dispariția, nemoartea sau antimoartea, inexistența lor ca amoarte sau non moarte, etc., ştiind că orice extramoarte este o moarte dincolo de percepţie ca situaţie,       

-  stare,       

„extramoarte a stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„moarte.stare”,  

convenţie ca percepţie a extramorţii stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice moarte a stării este o extramoarte percepută a ei iar orice extramoarte o moarte dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi moarte cu aceiaşi extramoarte ca stare,          

-  situaţie ca sistem     

„extramoarte ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„moarte.sistem”,      

 măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extramorţii situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice moarte a situaţiei ca sistem este o extramoarte percepută a ei iar orice extramoarte o moarte dincolo de percepţie, a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată aceiaşi moarte cu aceiaşi extramoarte a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extramoartea, situaţiei ca sistem, cu moartea, decedarea, pierirea sau dispariția, nemoartea sau antimoartea, inexistența lor ca amoarte sau non moarte, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extramoarte este o moarte dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.         

Ca gând sau idee umană, ştiinţă şi identificare a ei ca egal sau identic, orice moarte devine umană ca măsură sau măsurabil precis, ca iluzie umană a naturii despre extramoarte, moarte, decedare, pierire sau dispariție, nemoarte sau antimoarte, inexistența lor ca amoarte sau non moarte, etc., identificată ca egal/inegal și identic al lor și al situației ca sistem, ştiind că orice extramoarte este o moarte dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicității lor.

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „moarte” a situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extramorţii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a morții/extramoarte”,

sau al dialecticii nemorţii iluziei dispariției identificate  a situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antimorţii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a morții/antimoarte”, 

sau al dialecticii nemorţii iluziei dispariției identificate a situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Altfel spus orice moarte este de fapt o extramoarte, ca alt sau alt fel de moarte dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

În particularul lor uman sau științific, ca gânduri sau idei, moartea devine sfârșit ca inexistenţă a existenței, absurd, imposibil sau paradox uman, în sens clasic sau lipsă a vieții, opus sau contrar al ei uman sau ştiinţific, ca identificare specifică, egal/inegal ca identic al lor, uman sau științific. Ca gânduri sau idei umane sau științifice antimoartea, ca opus sau contrar al nașterii, viața de dincolo din teism sau laic, poate fi eventual sinucidere, transă, sedare, comă, sau ridicarea la Dumnezeu în sens teist, etc. Dacă definim moartea ca element al vieții sau al dialecticii ei naștere/moarte, moartea devine o simultaneitate/dialectică a secvenţelor neconvenționale ale nașterii ei sau subunitarul dialecticii vieții. Altfel spus moarte este decedarea sau dispariția identificării, egalului și inegalului ca identic al lor și al identificării umane sau științifice. Moarte, decedare, pierire sau dispariţie, etc.   a judecății, rațiunii și rațiunilor umane sau științifice. În nici un caz a naturii, naturii/realitate și virtualului unicității care suntem sau în care existăm. Cu atât mai mult dacă ținem cont că în „natură nimic nu se piere, nimic nu se câștigă totul se transformă”.   Și totuși se schimbă ceva, acest ceva este moartea sau dispariția judecăților, rațiunii, identificării, egalului, inegalului și identicului lor specific, uman sau științific. Aceste convenții definesc ce va ce este doar iluzie/umbră sau virtual, chiar dacă iluzie/umbră ca virtual nu este natură, natură/realitate sau substanţă. Indiferent de situaţie, natură sau organizare, umană sau nu, în lipsa virtualului lor conținutul sau entitatea moare nu pentru că moare natura sau natura/realitate a lui, acre este sau în acre există, ci doar pentru că nu poate se identifice ca uman sau știință, egal/inegal și identic al lor. Altfel spus moartea este iluzia dispariției egalului, inegalului şi identicului, uman sau ştiinţific, pentru totdeauna nu ca permanență ci ca perfecțiune sau veșnic/etern. E simplu,  este sfârșitul sau inexistenţa noastră ca uman sau știință şi nu ca natură, natura/realitate sau virtual al unicității care suntem sau în care existăm. Natură care suntem sau în care existăm, care nu are limite, este perfectă ac orice conținut sau entitate/univers ca devenire și transformarea. Începutul sau sfârșitul nu sunt existențe ci doar convenţii, umane sau științifice, pe de  o parte deoarece fatalitatea este geneză/nihilism iar nașterea un început/sfârșit iar moartea un sfârși/început. Ca dovadă că oamenii, prin natura lor știu că moartea este doar un alt început sau doar o trecere, etc. de la cuante la galaxii, etc. Pantele sau animalele, etc., știu că există, prin natura lor, chiar dacă nu cunosc sau nu pot raporta  nu pot raporta acest știut la sistemele noastre umane sau științifice. Ca dovadă că putem stabili, desigur cu mai multă sau mai puțină precizie, umană sau științifică, apariția sau dispariția lor ca existenţă, căreia putem să-i spunem viață sau doar naștere/moarte ca și pentru noi. Așa cum am spus nu trebuie să confundăm știutul naturii cu iluziile sau umbrele lui, cu atât mai mult cu cele umane sau științifice, filozofia sau  cunoaşterea/extracunoaştere a ei, etc.    

Dincolo de gândurile şi ideile umane sau științifice nu există moarte în sens clasic ca „Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces”, „moarte biologică”, „moarte clinică”, etc., ca opus sau contrar „care se anulează reciproc”. Știind că totul este doar devenire sau transformare, în contextul în care oamenii intuiesc cu instinctele, intuițiile și natura lor  că moartea este doar o „trecere” sau că „există lume dincolo de ea”. Cu atât mai mult cu cât viața definită în mod clasic ca „Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu” este de fapt o „Sinteză a proceselor” cuantice şi subcuanatice, unde şi când nu mai putem discuta de organic şi anorganic al nostru sau al lor, cu atât mai mult de viață, naștere sau moarte în sens clasic, uman sau științific. În acest sens simultan/dialectic și neconvenţional este mai puțin important ca natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, dacă este vorba de om, umanitate sau doar un animal, plantă sau galaxii  întregi, atomi sau molecule, etc. În plus ştim sau cunoaștem că orice om este un nelimitat mare de alte secvențe ale lui ca nelimitat mic, la fel ca Unicitatea sau Dumnezeu, orice conținut sau entitate/univers  unicitate sau particular al ei, etc. ca simultaneitate/dialectică neconvenţională. Dincolo de limitele lui umane sau științifice.

Limitat prin convenție, moartea este o consecință a luptei între entitate şi universul ei ca transformare, continuă şi eternă, ca gând sau idee, luptă pentru existență a convenției cu neconvenționalul ei şi invers, indiferent de natură, situație sau organizare ca generalitate. Ca viață, în particular, este consecința ca gând sau idee, umană sau științifică, a luptei pentru existență a identificării umane sau științifice ca egal, inegal și identic al lor, etc., indiferent dacă organic sau anorganic, chiar dacă știm că atomii şi moleculele sau plantele sau planetele, dispar sau mor la fel ca și noi prin comparațiile lor ca asemănare/raport și nu prin natura, natura/realitate sau virtualul unicității lor. Ca rezultat sau consecință a devenirii și transformării perfecte a lor, chiar dacă noi convenim sau nu acest lucru ca gând sau idee, umană sau științifică. Simultan/dialectic viața este o naștere/moarte ca idee umană (sau chiar început/sfârșit ca sistem în general) care nu trebuie limitată doar la om sau umanitate deoarece şi plantele se nasc şi mor cu viața lor dar şi materia/putere indiferent de situaţie, natură sau organizare  în condițiile definițiilor noastre generalizate ca bios (organic/anorganic) fără a limita înțelegerile noastre semnificație la dicționarele clasice.  

Să ne aducem aminte că oamenii au acceptat gândul sau ideea că în ”natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”, inclusiv gândul şi idea, spirituală, indiferent de natură, situație sau organizare. În plus dacă natura noastră umană  sau științific ar muri sau dispărea pentru totdeauna, ori nu am fi existat ori nu ar fi apărut niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând, știind că din inexistenţă nu poate naște existenţă, cu atât mai mult doar umană sau științifică. Din păcate sau poate din fericire reapariția existenței, în orice variantă a ei, nu este asemenea sau identică ca egal/inegală și identic al lor, niciodată, nicăieri, nicicând şi niciunde, ceea ce ne permite să spunem că nu mai apare aceiaşi niciodată, chiar dacă reapare ca asemănare/identificare dar ca acelaşi/diferit întotdeauna. La fel ca noi sau orice conţinut ca entitate/univers, ba chiar substanţă, cu sau fără spirit, etc.  

În lipsa asemănării și identificării, ca raport sau comparație cu repere situații sau sisteme de referință,   culoarea, tensiunea arterială sau temperatura unui conţinut sau entitate/univers, etc. sunt vibrații/rezonanțe, neidentificate, chiar dacă sunt specifice unei formei, existențe sau spirit. În lipsa identificării și asemănării nu putem spune că există ci doar sunt cea ce sunt ca natură, natură/realitate și virtual și trăim ca emoție/sentiment existența lor. Odată cu măsura sau măsurabilul lor devin sistem sau sistem uman și științific. În raport sau comparație de asemănare/identificare și precizia măsurii sau măsurării. Dacă măsura sau măsurarea are la bază egalul/inegal ca identic sau asemănător ca identic, raport sau comparație ca identic, este evident vorba de uman sau știință. Chiar gândurile și ideile pot fi măsură sau măsurabil precis, având în vedere că precisul lor este absolut/relativ și nu absolut sau relativ separat.  Culoarea este un gând sau o idee a minții ca percepţie sau metaforă, directă sau indirectă, a simțului vizual, în același spațiu/timp în care gustul este gând sau idee a simțului gustativ, mirosul a celui olfactiv, etc. În lipsa preciziei umane sau științifice trăim ca emoție/sentiment culoarea sau culorile și ca natură și ca spirit, dar nu ca raport/comparație   a egalului/inegal ca identic, uman sau științific. În care opusul sau contrarul „se anulează reciproc”.

În lipsa spiritului, uman sau științific, ştim și trăim ca emoție/sentiment, natură, natură/realitate și virtual al unicității care suntem sau în care existăm, prin știutul nostru ca natură dar pe acre nu mai putem compara ca natură sau vibrații/rezonanță umane sau științifice, chiar dacă există sau existăm. Condiție în care nu mai putem spune că suntem om, oameni sau umanitate chiar dacă trăim sau existăm. În acest caz suntem cu totul altceva, poate „legumă”, plantă sau animal, doar atomi și molecule, substanţă cu spirit ca materie/putere organică sau anorganică, etc., cum spun oamenii uneori mai în glumă, mai în serios. În cazul în care gândul sau ideea moare în oricare variantă a lor nimic nu mai există, chiar dacă există, deoarece nu mai poate fi comparată sau raportat la repere, situații sau sisteme de referință, asemănător unui haos nelimitat. Ar fi ca în cazul unui calculator sau inteligență artificială care nu primește nici o informație ca gând sau idee din interior dar nici din exteriorul ei. Chiar dacă are programele lui, acestea nu au ce prelucra, analiza, compara sau vibra/rezona. În aceste condiții chiar dacă el există sau funcționează nu are ce prelucra, nu are informații exterioare dar nici interioare cu care să intre în vibrație/rezonanță deci nu există, chiar dacă există ca paradox. Nașterea este de fapt apariția gândurilor sau ideilor umane sau științifice ca raport, comparație, asemănare/identificare, egal/inegal și identic al lor, iar moartea doar dispariția acestor gânduri şi idei umane sau științifice odată cu transformarea sau devenirea fiecărui dintre noi.

 

În concluzie,

moartea nu există, în sens clasic sau convenţional, decât ca gând sau idee umană sau ştiinţifică, egal/inegal și identic al lor. Altfel spus moartea este iluzia dispariției ca fatalitate sau geneză/nihilism care uman sau științific devine sfârşit/început spre deosebire de naștere care este doar un început/sfârșit, uman sau științific. Ca natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, sensul nașterii și orții dispare totul devenind fatalitate ca geneză/nihilism al oricărui destin. Comparația și raportul față de repere, situații sau sisteme de referință fac diferența ca asemănare/identificare, nicidecum ca natură, natură/realitate sau virtual al unicități lor.  Noi, nici un conținut sau entitate/univers nu se naște  și moare decât prin convenţiile lor și ale noastre sau condițiile lor de existență convenţionale, pe o devenire și transformare perfectă, doar situațiile, reperele sau sistemele de referință cu absolut/relativul lor aduc apariția și dispariția ca generalitate sau doar naștere și moarte în particular, etc. Gândurile şi ideile cărților noastre nu sunt gândurile şi ideile noastre ca uman, umanitate sau ştiinţă, ele sunt, devin sau transformă gândurile și ideile noastre umane sau științifice în natură, natură/realitate și virtual al unicității, prin natura care suntem sau în acre existăm, în nici un caz ideile minții umane sau științifice care suntem, sau convențiile noastre.  La fel ca orice gând sau idee transferate, casete, CD, înregistrare audio, etc., ca devenire sau transformare a naturii, natură/realitate și virtual al unicității lor, odată cu noul lor suport ca substanţă cu spirit. Să nu facem greșeala sau limitarea  să credem sau să spunem că moartea însemnă dispariția existenței unicităţii sau particularului ei, a noastră sau a  naturi și naturii/realitate, având în vedere că până la urmă doar gândurile şi ideile noastre umane sau științifice mor sau dispar pentru totdeauna ca o consecință a devenirii și transformării lor. chiar dacă reapar întotdeauna ca neconvenţional al lor simulatn/dialectic, ca alt sau altfel de existențe. NU pentru că dispar sau pentru că nu mai există ci doar pentru că virtualul nostru uman sau științific, specific, nu le mai poate compara sau raporta ca asemănare/identificare, egal/inegal și identic al lor şi al nostru. Este doar o transformare și devenire ca natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, dincolo de egal, inegal și identic al lor. Chiar dacă oamenii știu, prin natura lor, că perfecțiunea există ca natură, natură/realitate și virtual al lor sau chiar dacă ei recunosc acest știut prin sintagma „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă” ca perfecțiune sau veșnic/etern al ei. În caz contrar totul ar fi murit sau dispărut demult în nelimitatul Unicităţii şi unicităților Ei sau limitat al lui Dumnezeu și dumnezeilor Lui. În nici un caz nu putem discuta de inexistenţa devenirii sau transformării în condițiile în care inexistența este nimicul (un nimic ca inexistenţă cu sau fără natură sau natură/realitate) care nu poate fi numit existenţă, decât ca gând sau idee, umană sau științifică. Moartea este o metaforă a neputinței gândurilor şi ideilor, umane sau științifice, de a înţelege ca semnificaţie paradoxul ca absurd sau imposibil, uman sau ştiinţific. Nimicul din care nu se poate naște ceva sau nici o existenţă spre deosebire de nimicul existențial sau nelimitat mic cu natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, indiferent cât de mic este. Dar din care se nasc existențe întotdeauna ca natură sau natură/realitate și virtual al unicității lor. De reținut că moartea, în sens clasic, este doar iluzia dispariției comparației și raportului ca asemănare/identificare, umană sau științifică, specifică, bazate pe egal, inegal și identic al lor  sau ale gândurilor şi ideilor noastre umane sau științifice. Comparat, comparativ sau raportat cu repere situații sau doar sisteme de referință, umane sau științifice. Unde şi când opusul sau „contrarul se anulează reciproc” ca o consecință a egalului, inegalului și identicului lor.   …