Neconvențional

Ca natură non dialectică  a dicționarului clasic „neconvențional” este,

„NECONVENȚIONÁL, -Ă, neconvenționali, -e, adj. 1. Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalețe, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire îndelungată. [Pr.: -ți-o-] – Pref. ne- + convențional.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie,  alt sau alt fel de tot al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca alt sau alt fel absolut/întreg, alt sau alt fel de întreg ca stare sau realitate, alt sau alt fel absolut ca situaţie sau natură, alt sau alt fel de convenţie ca iluzie a unui alt sau alt fel de absolut al naturii, alt sau alt fel convenţie a situaţiei ca sistem, alt sau alt fel convenţie umană sau ştiinţific, etc.  

Ca natură dialectică a dicţionarului simultan/dialectic „neconvențional” este,

„iluzia unui alt sau alt fel de tot”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia unui alt sau alt fel de tot ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„neconvenţional.unicitate”,

convenţie ca percepţie a unui alt sau alt fel de iluzie a predestinatului respectiv, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neconvenţional al unicităţii este o iluzie a unui alt sau alt fel de tot perceput al ei iar orice iluzie a unui alt sau alt fel de tot un neconvenţional.unicitate, neconvenţionalul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau neconvenţional/extraneconvenţional (neneconvenţional) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraneconvenţional”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„neconvenţional”,    

convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neconvenţional este un extraneconvenţional perceput al ei iar orice extraneconvenţional un neconvenţional dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneconvenţionalul cu neconvenționalul, alt sau alt fel de convenţie, absolut, întreg sau tot, antineconvențional sau neneconvenţional, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ştiind că orice extraneconvenţional este un neconvenţional dincolo de percepţie ca situaţie,      

-  stare,       

„extraneconvenţional al stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„neconvenţional.stare”,   

convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice neconvenţional al stării este un extraneconvenţional perceput al ei iar orice extraneconvenţional un  neconvenţional dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional ca stare,             

-  situaţie ca sistem,      

„extraneconvenţional ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„neconvenţional.sistem”,          

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraneconvenţionalului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice neconvenţional al situaţiei ca sistem este un extraneconvenţional perceput a ei iar orice extraneconvenţional un neconvenţional dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi neconvenţional cu acelaşi extraneconvenţional al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneconvenţionalul, situaţiei ca sistem, cu neconvenționalul, alt sau alt fel de convenţie, absolut, întreg sau tot, antineconvențional sau neneconvenţional, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extraneconvenţional este un neconvenţional dincolo de percepţie ca situaţie, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.        

Ca gând sau idee umană, ştiinţă şi identificare a ei ca egal sau identic, orice neconvenţional sau neconvenţie devine umană ca măsură sau măsurabil precis, ca iluzie umană a naturii despre extraneconvenţional, neconvenţional, alt sau alt fel de convenţie, absolut, întreg sau tot, antineconvențional sau neneconvenţional, inexistența lor ca aneconvenţional sau non neconvenţional, etc., ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicităţii lor.

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „neconvenţional” al situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraneconvenţionalului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neconvenţionalului/extraneconvenţional”,

sau al dialecticii neconvenţionalului iluziei unui alt sau alt fel de tot al situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antineconvenționalului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neconvenţionalului/antineconvențional”, 

sau al dialecticii neconvenţionalului iluziei unui alt sau alt fel de tot al situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Altfel spus orice neconvenţional este de fapt un extraneconvenţional, ca alt sau alt fel de neconvenţional dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

Nu putem spune sau crede că neconvențional este doar nelimitatul sau infinitul (așa cum se credea sau se poate crede) din clipa/moment în care haosul este un extraconvenţional pentru sistem sau sistemic iar orice diferit al unei convenții umane este extraconvenţional al convenţiei respective. Unde şi când orice convenție la rândul ei este un extraconvenţional al convenția anterioare sau pe care o urmează sau de la care a plecat, cu atât mai mult să nu limităm definiția doar la dicționarele clasice şi non dialectice, alte filozofii convenţionale, etc. Orice convenție, indiferent de situaţie, natură sau organizare, are ca dialectică şi dimensiune unică a ei înțelegerea/semnificație.

Neconvenționalul nu poate fi doar „Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original”, în condițiile în care totul este convenţie şi extraconvenţie. Orice extraconvenţie este tot o convenţie la care nu ajungem sau care nu depinde de limitele unui reper, situație sau sistem de referință, etc.  Dar tot o convenţie chiar dacă simultaneitatea lor dialectică este un neconvenţional sau o neconvenţie, la care percepțiile noastre sau ele unui conținut nu pot ajunge, la o clipă/moment dată nimeni,  nicăieri, niciunde, și niciodată. Neconvenționalul şi limitatul sau nelimitatului lui sunt lucruri diferite, neconvenționalul însemnă dincolo de limitele unei convenţii, în aceiași clipă/moment în care limitele, limitatul şi nelimitatul lor, etc. definesc sau cuprind domeniul lor de definiţie, domeniul, absolutul, tot sau destinul lor etc. Ca dovadă că un antisistem sau haos (care nu are limite), poate fi limitat (mișcarea browniană) şi este un extraconvenţional prin definiţie pentru sisteme și sistemic, dar şi pentru ele însuși la clipe/moment diferite, comparat sau raportat. Să nu uităm că orice extraconvenţional este un convențional şi invers ca secvenţe neconvenționale ale simultaneităţii lor dialectice, la fel ca oricare altă convenție prin extrapolarea ei, chiar dacă este limitată sau nu. În afara convențiilor sau „Care nu se supune convențiilor” sau dincolo de convenție este şi infinitul ei, nelimitatul dar şi oricare secvență a lor pe dimensiunea unică a clipei/moment ca extrapolare a convenţiei respective şi nu numai, ca altă sau alt fel de convenție. Din aceste motive putem spune la fel de bine că neconvenţie însemnă orice unicitate sau particular al ei ca devenire și transformare veșnic/eternă sau perfectă. În pus să nu uităm că orice unicitate sau particular al ei este un nelimitat de secvențe sau diviziuni nelimitat de mici ale ei întotdeauna, știind că orice limitat sau nelimitat multiplicat sau divizat este tot un limitat respectiv nelimitat. În acest context totul este nelimitat sau limitat/extralimitat în sens neconvenţional ca alt sau alt fel de convenţie, separat sau împreună, aceasta fiind o altă dovadă că noi sau orice unicitate facem parte din Unicitate și unicităţile ei din Dumnezeu și Dumnezeii lui.

Convenția ca și extraconvenţia ei sunt limitate chiar dacă simultaneitatea lor dialectică și neconvenţională este nelimitată sau fără limită ținând cont că întotdeauna există o extraconvenție dincolo de orice limită sau convenție. Chiar și dincolo de infinit, de Unicitate sau Dumnezeu sau dincolo de ele, unde și când nu există dincolo. Atât în exteriorul cât și în interiorul oricărui conținut sau entitate/univers ca natură dar și ca iluzii ale lor. cu condiția să nu limităm convenţia și extraconvenția doar la definiţiile clasice, alte filozofii convenţionale sau ceea ce știm sau credem că știm despre ele, etc. Convențiile ca şi extraconvenţiile nu sunt doar ideea, gândul sau închipuirea iluziilor noastre sau ale oricărui conţinut despre natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, sunt și gândurile sau ideile noastre despre propriile noastre convenții, iluzii sau umbre, vise în stare de somn sau de veghe, etc., în oricare variantă a lor ca percepţie sau metaforă. Observați cu atenție orice unicitate sau particular al ei şi veți vedea universul ei nelimitat ca secvenţe nelimitat de mic sau de mari sau ca domeniu, convenție, absolut și destin, etc. de conținuturi ca entităţi sau existenţă/formă/spirit. În aceiași clipă/moment în care orice entitate limitată este un univers nelimitat ca transformare/spaţiu/timp. În matematică diviziunile oricărui număr sunt nelimitate în aceiaşi clipă/moment în care aceste diviziuni formează un domeniu, ca tot, convenție sau întreg, absolut sau destin, etc., ca  șir sau set nelimitat, plecând de la secvențe lui zero, infinit mic sa nelimita mic, cu sau fără natură după caz. Până la orice multiplicarea  lor, unde şi când orice cifră sau număr etc. este  întotdeauna un nelimitat mare de nelimitatul mic de astfel de secvențe. Un set sau șir ştiinţific şi infinit, cum este cel al numerelor naturale, este doar aparent nelimitat deoarece oricând el este limitat pe de o parte de neputința şi existența noastră de a cuprinde nelimitatul lui, al oricărei unicităţii sau particular al ei ca natură,  natură/realitate și virtualul unicității lor, pe de altă parte este format din cifre şi numere limitate la rândul lor ca înțelegere și semnificație, limitate prin convenţiile noastre umane sau științifice. Trebuie să reținem că orice element al unei extrapolări, cunoscut sau incunoscut,  este un neconvențional ca extraconvenţie a convenției in inițiale de la care pleacă, convenție cărei umanul sau știința  îi spune axiomă sau limită a setului sau știrului respectiv de convenţii ca extraconvenţii sau extrapolări ale ei. Nelimitatul fiind dincolo de limitele oricărei extrapolării, convenții sau extraconvenţii, ca absolut, tot sau destin, etc. Prin definiție simultaneitatea lor neconvenționalul (convențional/extraconvențional) sau nelimitatul (limitat/extralimitat) sintetizează existența oricărui conținut ca entitate, existență, formă și spirit odată cu convenția și extraconvenția ei de la care  a plecat sau inițială și extrapolarea ei. Neconvenționalul nu este şi nu poate fi dincolo de devenire sau transformare din clipa/moment în care nu există dincolo de devenire sau transformare dar nici nu aparține iluziilor doar noastre limitate. Neconvențional este tot ceea ce este dea la nelimitatul mic la nelimitatul mare sau orice unicitate și particular al ei ca nelimitat  mare de nelimitat mic. Altfel spus de la cuante și dincolo de ele până la Unicitate și dincolo de Ea sau de Dumnezeu. În condițiile în care orice convenție este o extraconvenţie și invers ca secvenţe neconvenționale ale simultaneităţii lor dialectice, chiar dacă niciodată aceiași convenție și aceiași extraconvenţie ca neconvenţional. Știind sau cunoscând că noi sau orice conținut, iluzie, umbră virtual sau natură,  suntem și noi și natura care suntem sau în care existăm. Convenția este neconvenționalul extraconvenţiei și invers ca simultaneitate/dialectică neconvenţională, din clipa/moment în care orice extraconvenţional nu se poate defini decât prin convențiile lui și invers ca simultaneitate/dialectică.

Orice devenire sau transformare ca situație, comparată sau raportată, ale cărei elemente, condiții de existență, limite, elemente de echilibru, elemente de comparație, domeniu de definiție, etc. sunt nelimitate sau se modifică continuu şi etern ca devenire și transformare este o neconvenţie sau un neconvențional ca simulatenitate/dialectică sau convenţie şi extraconvenţie. Şi cum orice devenire sau transformare este veșnică sau eternă, singular/contiguă sau unic/continuă după caz, în orice clipă/moment, loc/vreme sau /spațiu/timp, orice domeniu, convenție, absolut, tot sau destin, etc. este neconvenţional sau convenție/extraconvenţie, separat sau împreună. Ca de altfel și oricare parte sau secvență a lor sau a unei deveniri sau transformări veșnic/eterne ca perfect sau perfecțiune. Având în vedere paradoxul lor care ne spune că orice parte este un întreg și invers, orice secvență un tot și invers, etc. ca simulatenitate/dialectică neconvențională. Dacă luăm în discuție definiția omului ca gând sau idee, în sens clasic, „Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat”, nu putem spune sau crede că un nevrotic, un bolnav sau un handicapat, obez sau subnutrit, hoț sau criminal, etc. este un om în limitele convenției sau convențiilor dicționarelor clasice. Cu atât mai mult ca „Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine”. În acest context ori modificăm definiția completând-o cu LGBTQ ori le păstrăm statul prin definițiile specifice actuale. La fel ca și în cazul negrilor, țiganilor sau cine mai știe ce variante, etc.  Asta nu înseamnă să îi desconsiderăm, să îi exclude, să îi înjosim sau să îi neglijăm, cu atât mai mult să îi considerăm inexistențe cu sau fără natură. Dar nici să amestecăm sensurile ca semnificații, cu atât mai mult cu cât omul simplu nu înțelege ca semnificaţie aceste diferențe și mai mult el trăieșet prin inumanul lui nu doar prin umanul și știința umanoidului care este.  Din acest motiv ca și multe altele convenţiile noastre este una convenţiile naturii alta și trebuie să respectăm natura care suntem sau în care existăm, care nu face diferențe ca armonie, armonie ca echilibru/dezechilibru și nu echilibru sau dezechilibru separat. Natura în toate variantele ei respectă un principiu al normalității pe care ştiinţa ca metaforă sau religia îl definește „cumpătare” iar știința apercepție sau matematica „neutru”. Chiar dacă,  din păcate sau din fericire nimeni, nimic,  niciunde și nicicând, nu  cunoaște limitele acestei cumpătări sau acestui neutru. Doar natura și știutul ei, ca perfecțiune a devenirii și transformării, poate defini sau cuprinde această cumpătare sau acest neutru. Ca soluție logică trebuie ori să respectăm natura, regulile și principiile ei ori să ne întoarcem la natură cu legile și normele noastre umane sau științifice.

!!!Atenție mare la globalizarea democratică sau dictatorială care tind către același lucru sau rezultat, dezechilibrul sau abaterea de la „cumpătare” sau „neutru” ca unitate dialectică.   

O dovadă că orice convenţie, lege sau normă este  doar o iluzie sau umbră ca idee, gând sau închipuire a minții umane sau științifice, ceea ce îl face un om extraconvenţional sau neconvenţional și nu convențional în limitele definiției clasice de om.

În concluzie,

ori eliberăm definiția de om a dicționarelor de limitele ei clasice, ori considerăm că fiecare om este un neconvenţional ca alt sau altfel de om în fiecare secvență a dimensiunii lui clipă/moment, indiferent de situație, natură sau organizare. Oricum trebuie să redefinim convenţia de om ca neconvenţional al lui şi nu ca simplă convenţie sau entitate bine definită a dicţionarului clasic respectiv „Care nu este convențional (1). 2. (Despre artă) Care nu se supune convențiilor, canoanelor; original”, chiar dacă asta însemnă nelimitat sau fără limite ale definiților respective. Definiția clasică nu face clarificări în multe privințe prin sintagma „Care nu este convențional” cu atât mai mult cu cât convenția însăşi este un extraconvenţional la rândul ei, ca alt sau alt fel de convenţie întotdeauna, având în vedere că orice convenţie este consecința extraconvenţionalului ei şi invers ca simultaneitate/dialectică, nou, diferit sau original, etc.

Orice convenție anterioară este sau rămâne convenție a viitoarelor sale extraconvenţii ca neconvențional al ei şi invers, motiv pentru care putem spune că trecutul (prezentul ca trecut) este convenţia iar viitorul (prezentul ca viitor) este extraconvenţionalul lui prin prezentul lor şi invers ca devenire sau transformare sau că vechiul este convenţia iar noul extraconvenţionalul lui întotdeauna şi invers. La fel cum Mircea Eliade conchide că sus, jos nu se știe încotro. …