Dicţionar neconvenţional - serial

                      Dictionar neconvenţional                                                                               

            Am avut intenţia să fac un dicţionar cu definiţii în neconvenţional, ca multă lume să înţeleagă, să poată convenţionaliza sau analiza şi în alte moduri opţiunile individuale sau de grup, (indiferent dacă este savant sau necalificat, conştient sau nebun, etc.) indiferent dacă este ateu sau nu, indiferent dacă este adeptul unui sistem sau al unei anarhii, să poată să-şi definească în linii axiomatice, limitele ca formă, existenţă, sau spirit (al gîndirii, memeoriei, sentimentelor, intuiţiei, instinctelor, sau  simţurilor), elementele lui de echilibru sau comparaţie al acestora. Nu ştiu dacă am reuşit. Spuneţi-mi ce adevăr doriţi şi eu am să vă demonstrez că există un neadevăr al lui, că este relativ şi între anumite limite, sau o minciună cu importanţă de adevăr şi cu siguranţă am să vă găsesc şi variantele lor negative sau pozitive, adică un adevăr care distruge sau care ne place, sau necesitatea oricărei minciuni, sau inutilitatea oricărui adevăr în alte condiţii de timp şi spaţiu şi transformare (se poate vorbi la fel de mult de paradoxurile adevărului ca şi acelea ale neadevărului, chiar dacă ele în realitate sînt simultane). Dovedim astfel simultaneitatea adevărului şi minciunii, (paradox) cît şi faptul că nimic nu se poate exclude dependenţei de transformare, timp şi spatiu, de individ sau de grup, de convenţional şi neconvenţional, de faptul că neconvenţionalul este relativul/absolut al convenţiei şi invers, iar această simultaneitate face parte din universul infinit de infinit. Mai mult tu însăşi vei găsi variante ale adevarului oricarei minciuni sau minciuna oricarui adevăr (relativul lor). Noi nu le putem convenţionaliza simultan chiar dacă spiritul recepţioneaza simultaneitatea (într-o anumită proporţie) este ca şi cînd am vorbi şi mînca în acelaşi timp. O să-mi spuneţi că şi respirăm şi gîndim în acelaşi timp, da, dar dacă priviţi mai cu atenţie este un simulacru al gîndiri, sau respiratului, nu ne dăm seama dar toate le facem ca reflex ca şi cînd am fi un mort/viu (endead). Orice simultaneitate duală sau multiplă (pîna la infinit mic, sau infinit de infinit, forma/existenţa/spirit, bin/erău, frumos/urît, transformare/timp/spaţiu, sau infinitul planetar, etc.), toate îşi caută cu sîrguinţă, limitele, punctele de echilibru sau comparaţie, tot aşa cum şi omul a căutat cifra zero, sau cifra unu, ca în final să constate că cifra zero poate fi aşezată oriunde pe o axa sau infinitate de axe sau că unu este insuficient pentru comparare, sau că unu poate fi înlocuit cu doi în binar sau cu anul lumina în astronomie sau nano  în infinitul microscopic. Ca limite, orice limită este fata morgana, nu există decît dacă o convenţionalizăm noi, credeţi că vom putea găsi mijlocul unui infinit (chiar infinit mic), în nici un caz, paradoxul acestei situaţii este că universul (chiar şi universul nostru are infinit centre, infinit infinităţi, infinite axe, infinite cu condiţia să nu le limităm singuri datorită incapacităţii noastre de analiză (sau voinţei noastre). Teoretic infinitul nostru ca om sau ca univers este o constantă, are limite clare legate de formă/existenţă/spirit, în realitate aceste limite sînt convenţiile universului nostru, trebuie să luăm însă în consideraţie că facem, vrem sau nu vrem, parte şi din alte universuri, intuitiv, galactic, neconvenţional, etc. În aceste condiţii limitele noastre dispar, dar o dată cu ele şi elementele noastre de stabilitate, de forma/existenţă/spirit, pe lînga faptul că un infinit nu este ceva constant, este ceva ca orizontul care există dar nu-l atingem niciodată. Orice entitate are limite exacte, dar aceste limite exacte pot fi constatate de alţii pentru noi şi doar după ce noi am depăşit limita, ori dacă noi nu ne putem atinge limita este clar că pentru noi exactitatea ei este doar intuiţie.

            Dumnezeu nu are constiinţa existenţei sale, noi însă da, indiferent de tipul de Dumnezeu, la fel ca şi universul intuitiv pe care noi îl convenţionalizăm dar care nu se poate autoreflecta.  Orice ştiinţă are nevoie de un dicţionar, dicţionarul fiind

“opera lexicografică cuprinzînd cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor.”

Îmi permit o generalizare în sensul că este suma axiomelor (convenţiilor) de la care pleacă orice entitate/univers. (nu doar cuvinte ci şi semne de orice gen, sunete, mirosuri, imagini, amintiri, vise dacă ne amintim de Freud, sau sentimente, intuiţii etc.). Şi muzica are un dicţionar ca şi inconştientul lui Freud. Orice convenţie defineşte o entitate, indiferent dacă este o entitate de sine sau de efect. Cuvintele, sunetele, semnele, etc. sînt entităţi de efect, ca orice entitate de efect este transmisibilă de la o entitate la alta în divese proporţii, entitatea de sine nu este transmisibilă. Omul ca un caz particular are şi existenţă de sine şi de efect dar doar existenţa de efect se transmite, existenţa de sine dispare (se transform). Existenţei de efect îi trebuie un suport nu neapărat aceiaşi entitate, cuvintele îi transmit entitatea de efect mai departe, omului sau altei entităţiuivers.