Eu sînt o nouă apariţie pe piaţa publicaţiilor aşazis de
specialitate. Mai exact în filozofie. Aşa cum am mai spus anterior am
structurat o filozofie neconvenţională şi chiar am publicat, dar îm limba
română. Din păcate în România la ora actuală politicul a invadat totul şi din
păcate nu un politic constructiv deocamdată. Eu nu ştiu engleză şi de aceea nu
îmi este simplu să public în afară. În ce priveşte lucrările mele am să vă spun că am reuşit sper eu să fac ceea ce filozofia se
chinuie de la începutul cunoaşterii, pe de o parte să structrez un sistem
filozofic care să integreze orice sistem filozofic existent de la Platon la
Kant sau Husserl, iar pe de altă parte să transform matematica în filozofie iar
filozofia în matematică. Am dat mereu un exemplu în acest sens, relaţia noastră cu 0
şi infinit. Infinitul imaginat de dumneavoastră ca şi de umanitate este doar un
infinit limitat, infinitul nelimitat nu ne aparţine şi nu lucrează cu legile şi
reflectările noastre convenţionale. Avem totuşi o relaţie neconvenţională unde
produsul dintre zero nelimitat de mic şi infinitul nelimitat de mare
(nelimitatul ©) este egal cu 1. Adică 0x© = 1. Ceea ce aparent contrazice
matematica convenţională (0xinfinit = nedeterminat, demonstraţia este mai mult
decît banală şi pe înţelesul oricui) dar în realitate este doar o extrapolare
corectă la care nu ajungem niciodată, nici măcar intuitiv, este o limită în afara limitelor noastre
chiar dacă noi înşine sîntem această limită. Este un paradox la fel ca
infinitul nostru de pînă acum, dar este altceva decît infinitul. Avem expresia
matematică a pradoxului existenţei noastre şi al oricărei entităţi/univers, un
zero nelimitat de mic la care nu ajungem niciodată, (nici măcar cu intuiţia
noastră) un nelimitat de mare la fel dar care împreună ne dă realitatea
convenţională adică noi şi orice entitate/univers. Noi sîntem acest paradox eu
dumneavoastră şi ceilalţi la limita dintre nelimitatul de mare şi nelimitatul
de mic. Anul acesta (sper) să definitivez şi un roman în care să demonstrez
legăturile filozofiei neconvenţionale cu literatura sau neştiinţele. Una din
lucrări scrisă împreună cu domnul Florentin Smarandache este pe
"Amazon.com", unele articole prin China sau România sau chiar America.
Este însă prea puţin pentru o filozofie aşa de importantă care redefineşte
limitele cunoaşterii pe orice domeniu şi nu doar atît stabileşte o bază de la
care poate pleca totul în ce priveşte lumea noastră convenţională. Din păcate
nu am posibilităţi materiale, eu sînt handicapat şi supravieţuiesc cu o pensie
de handicap de doar 300 $, ceea ce este foarte puţin chiar şi în România. La
ora actuală am cîteva lucrări traduse în engleză, cartea "Transformare/spaţiu/timp" şi cîteva articole în
colaborare sau individuale. Mai am trei cărţi (sînt deja publicate în România)
la traducere dar depind de situaţia materială următoare. Cu multă stimă celor careau timp şi plăcerea să citească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu