Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink “
Am să plec cu o prezentare de principiu. Adică plec de la un cuvînt oarecare de la începutul dicţionarului ca să putem înţelege că toate cuvintele dicţionarului suportă o discuţie neconvenţională. Trebuie să evidenţiem faptul că acest cuvînt şi oricare nu poate fi exprimat înainte de a fi definite toate literele alfabetului, din acest motiv în principiu trebuia să editez mai întîi un dictionar cu literele alfabetului şi abia apoi pe cel a cuvintelor nu cum este dicţionarul actual cu literele definite separat la fiecare grup de cuvinte. Trebuie de asemenea remarcat că toate literele sînt axiome în timp ce cuvintele sînt rezultatul acestor axiome şi semnificaţiile lor, ca şi în cazul punctelor şi dreptelor unde punctele sînt axiome în timp ce dereptele sînt rezultatul acestor axiome. Orice convenţie, cuvînt, principiu sau entitate/univers este o simultaneitate limitat/nelimitată sau convenţional/neconvenţională. În acest sens convenţia este supusă atît relativului ei convenţional cît şi absolutului ei neconvenţional. Adică orice cuvînt are o reprezentaere (o definiţie, reflectare, etc.) convenţională, una reală şi una neconvenţională. Şi în acest sens am luat spre analiză un cuvînt de început al dicţionarului. Toate cuvintele noului dicţionar nu au exccepţii convenţionale. Dacă analizăm acest cuvînt, această convenţie în raport de dicţionarul clasic, vom constata că la analiza convenţională acest cuvînt este limitat ca definiţie. Nu spune nimic de relativul lui raportat la proporţia abaterii şi nimic dacă abaterea este pozitiv/negativă sau doar pozitivă sau doar negativă, ceea ce mi se pare insuficient dacă dicţionarul face parte din cunoaşterea ştiinţifică şi nu filozofică în general. Nu se raportează de loc la esenţa oricărei entităţi/univers, transformarea cu simultaneitatea ei spaţiu/timp, se referă doar la sensul ei raportat la entitate ca noţiune bine definită. În fondul problemei convenţionale orice modificare a unei conveţii, legi fizice, chimice sau biologice respectiv orice transformare care evident modifică convenţia iniţială este o abatere. Să înţeleg că abaterea este imoralitatea sau doar o latură a imoralităţii sau aparţine şi moralităţii, vă asigur că poate fi şi o abatere morală foarte bine dar şi una imorală la fel de bine. Transformarea de orice natură nu are excepţii este peste tot şi face ca orice convenţie să fie relativă şi evident să se abată permanent de la sensul ei convenţional. Dicţionarele de pînă acum nu fac aceste distincţii, pe de o parte pentru că nu pot, pe de altă parte pentru că nu au luat în calcul simultaneitatea pozitiv/negativ sau simultaneitatea convenţional/neconvenţional. Acum trebuie să încercăm să facem distincţie între cele trei variante ale cunoaşterii noastre referitoare la cuvîntul “abatere” dar privit şi ca generalizare, respectiv variantele convenţională, reală şi neconvenţională. Plecăm de la următorul argument, varianta convenţională este aparent şi relativ o variantă stabilă, o entitate, cu variantele de dicţionar posibile şi atît, ea nu ia în discuţie relativul acestui cuvînt dincolo de dicţionar, care în realitate există. Varianta reală ia în discuţie simultan şi acest relativ al convenţiei respectiv a cuvîntului “abatere”, din acest motiv cuvîntul are mii de interpretări, nuanţe, sensuri, ba chiar nonsensuri, etc. Există o întreagă simbolistică a oricărui cuvînt în mintea oamenilor dar nu numai şi celelalte entităţi/univers au simbolistica lor faţă de acest cuvînt. Mai mult în raport de suportul acestuia (piatră, lemn, film, hîrtie, apă, aer, sunete, vibraţii, etc.) simbolistica lui creşte foarte mult pentru orice entitate/univers. Aceasta este partea reală a reflectării acestui cuvînt şi de altfel a oricărui cuvînt sau convenţie. Dincolo de toate aceste variante există o variantă neconvenţională în care cuvîntul nostru nu mai este cuvînt el este o sumă nelimitată de alte entităţi/univers, semne, sunete, vibraţii şi rezonanţe, etc. la care noi nu vom ajungem niciodată, acolo dispar sensurile noastre convenţionale ca peste timp şi spaţiu să apară din nou. Dacă ne gîndin că din nimic nu poate fi conceput ceva înseamnă că acolo cuvîntul, axiomele noastre ajung la perfecţiune revenind în convenţional doar la nelimitat spaţiu/timp. Şi în nici un caz aceiaşi axiomă sau acelaşi cuvînt ci întotdeauna aceaişi şi alta simultan. În esenţa lui cuvîntul este o vibraţie dincolo de sensul convenţional de vibraţie. Este o vibraţie de secvenţe neconveneţionale nelimitat de mici total diferite de vibraţiile calculatorului sau altui aparat sau om unde sînt vibraţii de zero şi unu, secvenţele lui neconvenţionale sînt sume nelimitate de nelimitat de mic. Trebuie să înţelegem o dată pentru totdeauna că aceste cuvinte ca orice entitate/univers sînt rezultatul intersecţiei nelimitatului de mare (simplu nelimitat ©) şi a nelimitatului de mic 0, (adică 0 nelimitat de mic unde 1/© = 0) unde 0© = 1). În concluzie trebuie să înţelegem că originea unei entităţi/univers şi deci şi a cuvîntului “abatere” este în nelimitatul trecut şi continuă în nelimitatul viitor dincolo de orice capacitate a cunoaşterii convenţionale limitate. Indiferent cît de mare este limitatul, chiar nelimitat apropiat de nelimitat tot limita rămîne iar raportul său cu nelimitatul este întotdeauna zero nelimitat de mic. Cuvîntul “abatere” este o sumă limitată de convenţii şi o sumă nelimitată de neconvenţii sau secvenţe zero nelimitat de mici, acolo unde nu există convenţii sau sunete, litere, cuvinte, etc. sau de orice natură. Să nu înţelegem însă că definiţia mea neconvenţională este una neconvenţională, ea este neconvenţională pentru convenţional, ca extrapolare a acestuia, nicidecum neconvenţională. Aşa cum am spus acolo în neconvenţional, nelimitat, dispar total convenţiile iar noi sau alte entităţi/univers nu vom ajunge niciodată, nu putem atinge într-un fel sau altul nelimitatul. Dacă doriţi în neconvenţional cuvîntul “abatere” se poate defini ca:
“nerespectarea convenţiei”
sau pentru neconvenţional nerespectarea acestuia respective convenţia lui. În conventional nerespectarea convenţiei iniţiale de orice natură raportată la orice transformare, sau trecerea de la o contrarie la alta”. Estenica este abterea unei transformări oarecare de la convenţie, altfel o normalitate. Asta este de fapt neconvenţia faţă de convenţie sau neconvenţionalul faţă de convenţional dar şi viceversa este valabilă. Prin transformare înţelegînd nu doar transformarea convenţională limitată ci şi relativul sau nelimitatul ei plecînd de la esenţa ei neconvenţională nelimitată care include convenţionalul ei limitat. Orice neconvenţional sau orice modificare a convenţei sau efectul oricărei transformări este o abatere. Nu există excepţii în neconventional, ba în mod paradoxal convenţia este abaterea de la neconvenţionalul care ca nelimitat cînd acesta devine convenţie şi deci convenţia este neconvenţionalul neconvenţionalului. Nu există transformare care să menţină convenţia iniţială fără a o transforma, modifica, este ca şi cînd am crede că există identitate în universul în Sine şi nu există. Universul în Sine are două expresii absolute ale abaterii reflectate de noi, convenţia şi neconvneţionalul ei. Convenţia este abaterea de la neconvenţional, de la normalitatea lui, iar neconvenţionalul este abaterea de la convenţie, de la statutul ei în nelimitat. Ele sînt simultane ca Realitate în Sine iar abaterea lor permanentă şi continuă este denumită paradox. Paradoxul este teoretic fără abatere dacă nu-l considerăm pe el însuşi abatere continua. Orice excepţie de la regulă este neconvenţie în convenţional, din păcate şi neconvenţionalul este o regulă şi abaterea lui este convenţia. Orice contrarie este abaterea de la opusul ei aşa cum binele este abaterea răului de la regula lui şi invers. Abaterea liberăţiii este constrîngerea, abaterea relativului este absolutul, abaterea nelimitatului este limitatul şi invers. În convenţional care este caz particular este evidentă abaterea ca nerespectare a uneia sau mai multor reguli. În convenţional nu există regulă fără excepţii şi ca atare abaterea este peste tot. În neconvenţional nu există excepţii chiar dacă ne depăşeşte înţelegerea. Neconvenţionalul este nelimitat chiar dacă exsită limitatul lui, convenţia. Este absurd să credem că cineva cuprinde nelimitatul şi ca atare convenţia este doar o iluzie ca limită a neconvenţionalului. Matematic se poate scrie
Abatere = ∑c¡, c¡ = convenţii încălcate, adică
abaterea eate suma nelimitată a convenţiilor pe care le încalcă o transformare faţă de alta sau neconvenţia faţă de convenţia initială. Este vorba de condiţiile iniţiale de existenţă convenţională sau neconvenţională ale unei trasformări. Atîta timp cît nu există identitate în univers totul este abatere dar o abatere care respectă o regulă nefiind abatere în acelaşi timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu