II.
Redăm aici
pe scurt definițiile adevărurilor absolut/relative
care sunt valabile pentru oricine și orice entitate/univers
inclusiv cuvintele acestui dicționar. Dar mai mult orice entitate/univers este definită de toate aceste adevăruri simultan. Fără
ele nu ar exista legi și nici axiome care să ne ajute. Dificultatea a fost că
oamenii au definit mai întâi legile și apoi adevărurile de la care ar fi
trebuit să plece, noi ducem lucrurile şi fenomenele la adevărurile lor şi apoi
definim legile acestor fenomene sau lucruri prin extrapolări. Noi prezentăm
cititorilor direcțiile adevărului şi nu entităţi/univers
punctuale pe aceste direcții ale adevărului lor. Orice adevăr trebuie și este
mai presus de orice lege chiar dacă unii sau alții uneori pot crede altceva
indiferent de natura legii sau adevărului de la care pleacă legea. Să nu
confundăm însă adevărurile noastre cu Adevărurile/Absolut/Relative
ale Entității/Univers, chiar dacă şi
adevărurile noastre sunt absolut/relative,
ele sunt doar secvențe ale Adevărului/Absolut/Relativ
sau reflectări ale acestuia raportate la un sistem sau altul de referinţă. Ca
dovadă a valabilității acestei susțineri, axiomele de la care pleacă orice demonstrație,
sunt adevăruri/convenționale/sistemice (limitate,
nedemonstrate dar acceptate) şi de la aceste adevăruri pleacă orice lege sau
adevăr convențional sau nu raportat la un sistem de referinţă pe orice domeniu sau
realitate, reprezentată. Uneori ne păcălim singuri şi credem că axiomele își
pierd puterea după ce descoperim legile dar vom constata că nu există dreaptă
sau curbă sau formă matematică fără axiomele punct şi dreaptă indiferent de
calculul sofisticat pe care îl facem. Nu există număr sau formulă matematică în
lipsa unității şi a diviziunilor sale. Entitatea/Univers
nu știe ce este aceea axiomă EA nu este o axiomă este o realitate şi un adevăr
de la care pleacă totul, inclusiv axiomele oricărei realități, dar la care
nimeni şi nimic nu ajunge iar adevărurile toate, indiferent de ceea ce reprezintă,
pleacă de la adevărul Entității/Univers
ca axiome, intuiții, etc. respectiv limitatul şi nelimitatul EI ca reflectare
sau reprezentare. Totul, absolut totul, se poate exprima în raport de aceste
axiome ca simultaneitate limită/simbol
sau limită/semn. Entitatea/Univers nu este axiomă EA este
dincolo de orice axiomă sau intuiție este adevărul suprem, unic şi nerepetabil,
dincolo de orice adevăr indiferent de natura realității sau reprezentării ei. Să
nu limităm acest adevăr la unul pozitiv sau negativ sau convențional sau neconvențional
identic sau neidentic, adevărul este toate acestea la un loc. Prin orice convenție
umană sau neumană limităm adevărul la reprezentările lui raportate la un sistem
de referinţă, în acest caz el nu mai este un adevăr unic, deoarece acolo în
nelimitat convențiile de orice natură sunt depășite, dispar. Dreapta nu este o
axiomă este o simultaneitate (matematic doar sumă) de puncte iar punctul este o
axiomă dacă nu îl considerăm simultaneitatea geneză/nihilism sau început/sfârșit
simultan așa cum îl vom defini mai departe. Paralele nu ar exista în lipsa
acestor adevăruri limitate, punct şi dreaptă,
adevăr care este departe de a fi un adevăr absolut/relativ deoarece este
doar un adevăr convențional plecat de la o realitate prin reprezentarea ei față
de un sistem de referinţă ce este doar un caz particular al Adevărului şi
Realităţii. În Entitatea/Univers nu există puncte fără dimensiuni şi nici
limite şi nici drepte sau drepte paralele. Adevărul/Absolut/Relativ
prin adevărurile lui absolut/relative
ale entităților/univers pe care le
cuprinde este valabil pentru orice entitate/univers
şi orice dimensiune spațiu/timp la
fel cum orice diviziune a nelimitatului este un nelimitat. În acelaşi timp adevărul/convențional este limitat nu
pentru că este limitat ci pentru că este limitată entitatea/univers (ca întreg şi reprezentare) care îl reflectă şi
sistemele ei de referinţă. ff
1.
Adevărul/simultaneităţii sau teoria simj*
„totul
este o simultaneitate”
inclusiv
cu nimicul care este o secvență a totului întotdeauna iar la limita
extrapolării lor totul este doar o simultaneitate de nimic acolo unde lipsește
orice limitare sau convenție, sau
„orice entitate/univers este o simultaneitate de alte entităţi/univers”.
2. Adevărul/paradoxului sau teoria p* (posj/impj*)
„totul este paradox”
sau
„orice
entitate/univers este un paradox”
şi
nimicul este un paradox de aceiași natură.
3. Adevărul/existenţei sau teoria exij (formj/sspj*)
„totul este existență”,
chiar
şi nimicul ei care este de aceiași natura cu existența respectivă sau,
„în lipsa existenţei forma şi spiritul nu există”
sau
„orice existență este simultaneitate formă/spirit”.
4. Adevărul/transformării sau
teoria trj* (s/t*)
„totul este transformare”
sau
„în lipsa transformării spațiul şi
timpul nu există”,
sau
„orice transformare este o simultaneitate spațiu/timp”.
Limitând lucrurile doar la dimensiunea spaţiu/timp trebuie să recunoaștem faptul că spațiul este
constant iar timpul variabil întotdeauna.
5. Adevărul/spațiului/constant
sau teoria s/c*
„totul este un spaţiu/constant”
sau
„pe tot domeniul de definiție al oricărei entităţi/univers spațiul ei
este constant”.
Faptul că Einstein ne spune că spațiul
este variabil este o limitare deoarece el nu discută dimensiunea spaţiu/timp, care este şi constantă şi
variabilă în acelaşi timp, în plus el limitează spațiul la cel limitat, convneţionale
al entităţi/univers sau al transformării
ei şi nu la cel absolut/realtiv
nelimitat care nu se poate deforma niciodată deoarece nelimitatul rămâne un
nelimitat întotdeauna şi nelimitatul nu se poate deforma. Mai mult, spațiul lui
nu este un spaţiu în afara timpului sau pe un timp constant ca să putem discuta
nevariabilul său ci este un spaţiu/timp
unde timpul nu este constant niciodată şi modifică spațiul în permanență. Dacă
am limita timpul la un timp constant am observa destul de simplu că transformarea
devine un stop cadru cu un spaţiu nevariabil. Desigur pentru oameni şi limitele
lor este mai simplu un spaţiu variabil din cauza neputinței lor de a înțelege dimensiunea
spaţiu/timp simultan şi nu separat
după două mii de ani cu spațiul şi timpul lor tridimensional.
6. Adevărul/timpului/variabil sau
teoria t/c*
“totul este timp/variabil”
sau
„pe tot domeniul de definiție al oricărei entităţi/univers timpul ei este variabil”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu