Limitările lui Einstein „Relativitatea” şi „spațiul deformabil”

„Spațiul deformabil”

Cu siguranță vă întrebați unde este limitarea lui Einstein când el a fost şi este un descoperitor şi un eliberator de limite dar la fel ca întotdeauna răspunsul este lângă noi, este simplu, ca tot ceea ce este natură dincolo de științele şi neștiințele noastre, inventate de noi, ca să o înțelegem. Spațiul şi timpul nu sunt deformabile deoarece spațiul este o constantă nedeformabilă iar timpul este o variabilă nedeformabilă. Variabilul timpului nu însemnă deformare, el are aceiași cadență, ritm sau specific al transformării pe care o definește. Timpul este mereu acelaşi doar spațiul transformării este diferit întotdeauna în raport de influența celorlalte transformări. Limitarea lui Einstein constă în neglijarea cu sau fără intenție a spațiului respectivei transformări știind că nu există timp care să nu definească un spaţiu şi nici spaţiu care să nu definească un timp atâta timp cât ele sunt simultane. În acest context să reluăm lucrurile de la început. Transformarea este definită de simultaneitatea spaţiu/timp ca dimensiune unică a acesteia şi nu invers deoarece în lipsa transformării nu există dimensiune spaţiu/timp a ei. Dimensiunea spaţiu/timp a fiecăruia dintre noi dispare odată cu noi ca transformare. Transformare este cea care este deformabilă în raport de influențele celorlalte transformări sau entităţiunivers ca transfromare şi o dată cu ea şi dimensiunea spaţiu/timp se deformează. În nici un caz separat spațiul şi timpul nu se pot deforma atâta timp cât dispar o dată cu transformarea. Einstein a limitat dimensiunea spaţiu/timp doar la spaţiu neglijând timpul simultaneităţii spațiului respectiv, ceea ce este departe de realitatea sau reprezentarea ei ca realitate. Să facem un mic exercițiu de imaginație, dacă o transformare este lipsită de variabilul timpului său şi ar rămâne doar ca dimensiune spațială, tridimensională sau nu, este evident că devine o constantă sau un stop cadru al cărui spaţiu evident este constant, nevariabil. Odată cu acest lucru transformarea însăşi este nevariabilă şi este absurd să credem că în acel moment al timpului oprit transformarea sau spațiul său este deformabilă. Faptul că spațiul nu poate fi separat de timp niciodată, deoarece sunt o simultaneitate, nu ne permite să constatăm niciodată nevariabilul spațiului la fel cum variabilul timpului este evident doar dacă avem o dimensiune spațială. O accelerație indiferent de mărimea sau durata ei nu are sens în lipsa spațiului pe care îl definește sau îl cuprinde. Faptul că un om plecat în cosmos pe o accelerație specifică rămâne aparent tânăr este o speculație, el trăiește aceiași demisiune spaţiu/timp a transformării lui dar deformată datorită influențelor interioare și exterioare lui. El trăiește acelaşi timp şi spaţiu în acelaşi ritm al timpului său dar se modifică transformarea datorită interacțiunii cu celelalte transformări şi evident şi parametrul lui ca dimensiune spaţiu/timp ca transformare şi nu invers şi în nici un caz separat ca spaţiu sau timp.