Cunoaşterea sau cuprinderea convenției

Altfel spus cunoaşterea sau cuprinderea convenției, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință convenționale și neconvenţionale.

Pe măsură ce înaintăm în neconvenționalul simultan/dialectic prezentat de noi, vom putea constata, relativ ușor, că pe de o parte, în vederea cunoașterii sau cuprinderii oricărei convenţii,  plecăm de la convențiile și axiomele nostre limitate, umane sau științifice, pe de altă parte revenim la aceste convenţii și axiome umane sau științifice, prin extrapolare. Respectiv generalul este o extrapolare către nelimitatul mare iar particularul o generalizare către nelimitatul lor mic, plecând de la axiomele și convenţiile noastre, umane sau științifice, ca dimeniune unice, unități dialectice sau simultaneități, etc. De la iluzii și umbre, umane și științifice, (virtual uman sau științific) la iluzii și umbre (virtual) ca natură sau natură/realitate și invers. Totodată putem constata, la fel de ușor, că orice axiomă sau convenție, poate fi definită prin elementele ei ca limite, domeniu de definiție, unitate dialectică (elemente neutre în sens clasic) sau unitate de comparație sau raportare (elemente de comparație sau raportare în sens clasic), atât neconvenţionale sau fără limite, excepții, nedeterminat, entități bine definite, invariabil sau constant, absurd sau „imposibil”, etc., în sens clasic, cât și convenționale, umane sau științifice cu limite, excepții, nedeterminat, entități bine definite, invariabil sau constant, absurd sau „imposibil”, etc. Mai mult putem constata principiul reversibilității lor care spune că orice convenţie este o axiomă și invers ca simulatenitate/dialectică neconvenţională. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință atât în limite convenţionale cât și neconvenţionale cât și dincolo de ele ca extrapolare. Atât ca natură cât și ca virtual al ei, atât ca laic cât și ca teism, atât ca matematică dar și ca religie, etc.   

În acest sens vom da câteva exemple ca să ne edificăm, plecând de  la axiomele noastre umane sau științifice, laice sau teiste.  În matematică orice convenție matematică cifră, număr, funcție sau mulțime, etc. poate fi definită prin limitele ei, domeniul de definiție, unitatea sau unitățile ei dialectice (elemente neutre) și unitatea sau unitățile ei de comparație (elemente de comparație). Plecăm în acest sens de la relația multiplicării și divizării unității matematice care este nedeterminată.  Respectiv,

0x∞ = 1,  nedeterminată, 

pe care prin indicele „j” o facem determinată ca natură și pe care o scriem, 

0jx∞j = 1j.   

Se pate constata că, prin convenţie, elementele unității sunt 0j, 1j și ∞j. asta în condițiile în care nu s-a luat în discuție negativul matematic care se poate scrie,

  0jx(-∞j) = -1j,

deoarece zero matematic nu poate fi negativ fiind un neutru, chiar dacă nu există ca și negativul de orice natură ca existență. Ca simultaneitate/dialectică neconvenţională putem scrie,

0jx(±∞j) = ±1j.

Ceea ce este o operație logică matematică, fără discuții, unde și când lipsește doar neutrul „0j” dintre infinit și minus infinit ca și dintre 1 și -1. Ca să lămurim lucrurile, (ca lucrare sau facere a naturii, zero cu sau fără  sau cu natură este între minus și plus unu sau între minus și plus infinit ca neutru, anonim, etc., după caz. Ir ca să eliminăm confuzia de orice fel trebuie să facem distincție între 0j ca început sau 0î.j, 0sf.j și neutrul lor 0nj, deoarece infinitul nu este un început sau sfârșit ci un domeniu de definiţie al oricărei convenţii matematice. În acest context relațiile ar trebui scrise,

0î.jx∞dj = 1j

0î.jx(-∞dj) = -1j

(±0î.j)x(±∞dj) = ±1j,

ca multiplicare a axiomei ca început cu domeniul de definiție al convenției respective.

Unde și când avem cele două variante, pozitivă și negativă fără un neutru al lor și a treia pozitiv/negativă cu neutru lor zero cu natură, înțelese ca semnificație a multiplicării lor. Varianta fără natură ca apozitivă sau anegativă nu poate fi luat în calcul fiind inexistență fără natură, care nu poate genera existență cu natură iar variantele pozitive sau negative separat se pot lua prin limitele sau limitările matematice convenţionale. În varianta simultaneităţii lor dialectice sau doar matematice nu, 0î.j și -0î.j, nu sunt un neutrul nici ca pozitiv dar nici ca negativ al lor. Având în vedere că neutrul este limita contrariilor lor care „se anulează reciproc” pentru toate variantele de la minus la plus infinit. Neutrul ca anonim, etc. fiind limita limită interioară și nu limită exterioară a convenţiei sau convențiilor respective. Ca natură sau virtual al ei, iluzie și umbră sau particular al lor simultan/dialectic și neconvenţională nu există conținut, @, sau entitate/univers, care să aibă limite nelimitate sau infinite, cu atât mai mult neutru sau element de comparație sau raport în condițiile în care ori nu cunoaștem reperele, situațiile sau sistemele de referință ori nu există pe o perfecțiune veșnic/eternă fără limite. Cu atât mai mult cu cât nu există contrarii dar mai ales nu „se anulează reciproc”. Matematic sau convenţional, laic sau teist, orice conținut sau entitate/univers, cifră sau număr, mulțime sau funcție, om, plantă sau animal, etc., pleacă de la un început ca zero, 0î.j și se termină ca sfârșit sau zero, 0sf.j, pe un domeniu de definiție limitat sau infinit, după caz, stabilit prin convenţii umane sau științifice ,i nu natură sau vibrație/rezonanță. Infinitul nu poate fi un început sau un sfârșit în aceste cazuri, cu atât mai mult umane sau științifice, laice sau teiste, unde și când totul este limitat de umanul, știința și convenţiile lor. Infinitul în cazurile prezentate trebuie înțeles ca semnificație a domeniului de definiție și nu ca limită, cum se consideră științific în matematică. Concret orice cifră se poate scrie,

3j ≅ 13j /03j/∞3j,

13j ≅ 03j/∞3j, unitate dialectică

03j ≅ 3j/∞3j, axioma lui 3

∞3j ≅ 3j/03j, domeniul  de definiție al lui 3,

 

fără neutru sau anonim, etc., având în vedere inexistența negativului ca și întoarcerea în timp, care sunt convenții ca iluzie și umbră, utopii, etc. În acest context 3j este convenţia respectivă care poate fi orice de la număr, cifră, mulțime sau funcție, etc., matematice, fizice chimice, om, animal, pom sau floare, etc., laice sau teiste, după caz. Respectiv, 

omj ≅ 1omj/0omj/∞ omj,

unde și când infinitul, uman sau științific, poate fi limitat, prin convenţie, la viața lui ca naștere/moarte care este nelimitată ca secvenţe neconvenţionale simultan/dialectice sau poate fi infinită dincolo de existența lui ca viață, așa cum spune religia sau teismul în general, ba chiar și neconvenționalul nostru ca natură, natură/realitate, virtual al unicității, devenire sau transformare, perfecte sau veșnic/eterne. Să nu confundăm cunoașterea sau cuprinderea convenţiei cu definiția ei, cu atât mai mult ca uman sau știință.

 

Armonia umană sau științifică

Armonia naturii nu trebuie confundată cu armonia umană sau ștințifică, una respectă principiul generalizat al natuii inclusiv pe cel al naturii lui Lavoisier iar contrariile nu „se anuleazpă reciproc”, cealaltă nu respectă principul generalizat al naturii, nici măcar principiul limitat al naturii lui Lavoasier iar contrariile „se anulează reciproc”. Singura varinată ca să găsim armonia, umană sau științifică, a noastră sau a oricărui conținut ca entitate/univers este, pe de o parte ca știința percepută, fizică, matematică, chimie, astrofizică sau fizică cuantică, etc., laică sau teistă, să accepte, cuprindă sau să cunoască spiritul ca existență a substabței, teiste sau laice, în aceiași clipă/moment în care, sau la la fel cum, științele ca metaforă, religie, parapsihologie, astrologie, zodiac, alchimie sau premoniție, etc., trebuie să cuprindă sau să definească substanța ca existență a spiritului lor, teist sau laic, etc. Substanța cu formă și spirit, laică sau teistă, a fost este și va fi armonia umană sau științifică, în orice variantă a ei, generală sau particualră, indiferent de situație, natură sau organizare a ei, chiar dacă noi sau alții nu putem cuprinde sau defini această înțelegere a lor ca semnificație.

 Principiul naturii lui Lavoisier și generalizarea lui

Așa cum știm principiul enunțat de A. Lavoisier spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”. Din păcate a spus, printre altele și faptul că acest enunț se referă doar la substanța definită uman sau științific ca masă/energie sau masă și energie ca natură în condițiile în care natura respectivă are egalul, antiegalul sau inegalul ca egal al ei uman sau științific. Ba chiar doar la „substanțele chimice”, ca lege a conservării masei chimice. În aceiași clipă/moment în care există o lege a conservării energiei care spune că „energia totală a unui sistem fizic izolat rămâne nemodificată în timp, indiferent de natura proceselor interne ce au loc în sistem”. Din enunțuri ca principiu și lege ar rezulta că într-un „sistem fizic izolat”, masa și energia sunt constante, ceea e este definit prin teoria relativității lui Einstein ca relație științifică, percepută sau măsurabilă.  Din păcate atât principul naturii lui Lavoisier, legea conservării energiei cât și relațiile relativității restrânse și generale, sunt contrazise de egalul, antiegalul sau identicul uman sau științific și contrariile lor care nu respectă principul Lavoisier deoarece „se anulează reciproc”. Ceea ce însemnă ca semnificație, că nu există devenire sau transformare veșnic/eterne, ca uman sau știință. Natura ne contrazice evident deoarece natura respectă principiul lui lavoisier iar contrariile ei nu „se anulează reciproc”. În caz opus sau contrar Unicitatea sau Dumnezeu nu ar fi existat sau ar fi dispărut demult în nelimitatul ei anterior.  Plecând de la aceste constatări, enunțăm principiul naturii lui A. Lavoisier generalizat, care spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă,  fără limite, excepții, nedeterminat, entităţi bine definite, constante sau invariabile, absurd sau „imposibil”, etc.” chiar dacă noi sau orice conținut ca entitate/univers putem cuprinde sau defini înțelegerea acestui principiu ca semnificaţie, convențională sau neconvențională. Plecând de la corzi sau stringuri la galaxii, metagalaxii și dincolo de ele în nelimitatul lor. Dacă privim găurile negre cu atenție putem constata că ele acumulează galaxii și metagalaxii alcătuite din natură diversă și diversificată ca apoi, în expansiunea lor să creeze tot galaxii și metagalaxii ca același/diferite sau neconvenţional al lor ca alt sau altfel de galaxii și metagalaxii, alt sau altfel de diversitate sau diversificare, etc. În nici un caz egale, antiegale sau inegale ca identic, uman sau științific, care nu respectă nici măcar principiul naturii lui Lavoisier iar contrariile nu „se anulează reciproc”.   

Dacă cineva sau ceva poate demonstra teoretic sau practic ca natură că există contrarii care „se anulează reciproc”, așa cum unu minus unu este zero în orice știință, ca percepție sau metaforă, putem spune că există entități bine definite, constante sau invariabile, etc. Dacă știința în sens clasic neagă continuitatea noastră și a lumii care suntem sau în care existăm, religia prin ciclul nașterii și morții crede într-o lume de apoi veșnic/eternă ca perfecțiune. Din păcate religia neglijează sau nu ia în considerație continuitatea substanţei iar fizica sau matematica nu ia în consideraţie sau  neglijează spiritul uman sau științific. În ambele cazuri însemnă ca semnificaţie că în religie substanța se naște din inexistența ei sau în fizică spiritul se naște la fel din inexistență sau că substanța nu are un spirit al ei. Neconvenţional orice conținut sau entitate/univers are existență/formă/spirit ca simulatenitate/dialectică iar din inexistență nu poate naște existență, niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Perfecțiunea nu poate fi limitată deoarece nu mai este perfecțiune, cu atât mai mult ca veșnice sau eternitate a devenirii sau trasnformării. Dacă găurile negre ar fi limitate ar fi dispărut demult prin expansiunea lor de substanță cu formă și spirit în nelimitatul devenirii sau transformării.

Filozofia neconvenţională și simultan/dialectică respectă în totalitate principiul generalizat al naturii lui Lavoisier iar contrariile nu „se anulează reciproc”. Dacă aceste contrarii „s-ar anula reciproc”, dincolo de ele nu poate și nu există devenire sau transformare, cu atât mai mult perfecțiune, veșnicie sau eternitate. Și totuși există, dacă ținem cont că nimeni, nicăieri, niciodată și nicicând nu a găsit o limită, constantă sau invariabil, etc.   

 Dacă substanța pentru știința percepută, matematică sau fizică, etc. este iluzia existenței cu formă dar fără spirit, pentru ștință ca metaforă, religie sau astrologie, etc., spiritul este iluzia existenței fără substanță dar cu formă.

 Liberul/arbitru un slobod dus de nas sau călăuzit.

 Natura care suntem sau în care existăm știe, noi, ca uman sau știință, doar cunoaștem unele lucruri și lucrări al Unicității sau Lui Dumnezeu, ale devenirii și transformării perfecte care sunem sau în care existăm.

 

Posesie ca proprietate

Singura posesie ca proprietate sunt doar iluziile și umbrele spiritului nostru, uman sau științific, ne naștem odată cu ele și murim, la fel, odată cu ele. Iluzii și umbre ca trăiri, sentimente sau emoții, intuiții sau instincte, vise în stare de veghe sau de somn, iubire, dreptate sau putere, etc. Inclusiv egal, antiegal sau inegal ca identic al lor, care ne definesc sau cuprind umanul, umanitatea sau știința noastră. Venim odată cu ele și plecăm, la fel cum am venit, odată cu ele pentru totdeauna. Altfel spus ceea ce nu se vinde și nu se cumpără niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând ne aparține pentru totdeauna spre deosebire de ceea ce se vinde și se cumpără care nu ne aparține niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând.