Principiul naturii lui Lavoisier și generalizarea lui

Așa cum știm principiul enunțat de A. Lavoisier spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”. Din păcate a spus, printre altele și faptul că acest enunț se referă doar la substanța definită uman sau științific ca masă/energie sau masă și energie ca natură în condițiile în care natura respectivă are egalul, antiegalul sau inegalul ca egal al ei uman sau științific. Ba chiar doar la „substanțele chimice”, ca lege a conservării masei chimice. În aceiași clipă/moment în care există o lege a conservării energiei care spune că „energia totală a unui sistem fizic izolat rămâne nemodificată în timp, indiferent de natura proceselor interne ce au loc în sistem”. Din enunțuri ca principiu și lege ar rezulta că într-un „sistem fizic izolat”, masa și energia sunt constante, ceea e este definit prin teoria relativității lui Einstein ca relație științifică, percepută sau măsurabilă.  Din păcate atât principul naturii lui Lavoisier, legea conservării energiei cât și relațiile relativității restrânse și generale, sunt contrazise de egalul, antiegalul sau identicul uman sau științific și contrariile lor care nu respectă principul Lavoisier deoarece „se anulează reciproc”. Ceea ce însemnă ca semnificație, că nu există devenire sau transformare veșnic/eterne, ca uman sau știință. Natura ne contrazice evident deoarece natura respectă principiul lui lavoisier iar contrariile ei nu „se anulează reciproc”. În caz opus sau contrar Unicitatea sau Dumnezeu nu ar fi existat sau ar fi dispărut demult în nelimitatul ei anterior.  Plecând de la aceste constatări, enunțăm principiul naturii lui A. Lavoisier generalizat, care spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă,  fără limite, excepții, nedeterminat, entităţi bine definite, constante sau invariabile, absurd sau „imposibil”, etc.” chiar dacă noi sau orice conținut ca entitate/univers putem cuprinde sau defini înțelegerea acestui principiu ca semnificaţie, convențională sau neconvențională. Plecând de la corzi sau stringuri la galaxii, metagalaxii și dincolo de ele în nelimitatul lor. Dacă privim găurile negre cu atenție putem constata că ele acumulează galaxii și metagalaxii alcătuite din natură diversă și diversificată ca apoi, în expansiunea lor să creeze tot galaxii și metagalaxii ca același/diferite sau neconvenţional al lor ca alt sau altfel de galaxii și metagalaxii, alt sau altfel de diversitate sau diversificare, etc. În nici un caz egale, antiegale sau inegale ca identic, uman sau științific, care nu respectă nici măcar principiul naturii lui Lavoisier iar contrariile nu „se anulează reciproc”.   

Dacă cineva sau ceva poate demonstra teoretic sau practic ca natură că există contrarii care „se anulează reciproc”, așa cum unu minus unu este zero în orice știință, ca percepție sau metaforă, putem spune că există entități bine definite, constante sau invariabile, etc. Dacă știința în sens clasic neagă continuitatea noastră și a lumii care suntem sau în care existăm, religia prin ciclul nașterii și morții crede într-o lume de apoi veșnic/eternă ca perfecțiune. Din păcate religia neglijează sau nu ia în considerație continuitatea substanţei iar fizica sau matematica nu ia în consideraţie sau  neglijează spiritul uman sau științific. În ambele cazuri însemnă ca semnificaţie că în religie substanța se naște din inexistența ei sau în fizică spiritul se naște la fel din inexistență sau că substanța nu are un spirit al ei. Neconvenţional orice conținut sau entitate/univers are existență/formă/spirit ca simulatenitate/dialectică iar din inexistență nu poate naște existență, niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Perfecțiunea nu poate fi limitată deoarece nu mai este perfecțiune, cu atât mai mult ca veșnice sau eternitate a devenirii sau trasnformării. Dacă găurile negre ar fi limitate ar fi dispărut demult prin expansiunea lor de substanță cu formă și spirit în nelimitatul devenirii sau transformării.

Filozofia neconvenţională și simultan/dialectică respectă în totalitate principiul generalizat al naturii lui Lavoisier iar contrariile nu „se anulează reciproc”. Dacă aceste contrarii „s-ar anula reciproc”, dincolo de ele nu poate și nu există devenire sau transformare, cu atât mai mult perfecțiune, veșnicie sau eternitate. Și totuși există, dacă ținem cont că nimeni, nicăieri, niciodată și nicicând nu a găsit o limită, constantă sau invariabil, etc.