Legătură

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „legătură” este,

„LEGĂTÚRĂ, legături, s. f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă și care permite de obicei transmiterea unor mișcări de la unul la celălalt; joncțiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Conectare a mai multor elemente de circuit electric. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♦ Forță de legătură = forță care leagă între ei atomii unei molecule. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care unește sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (înv.) Cravată. ** Fașă, bandaj. 5. Coperțile și cotorul în care se fixează filele unei cărți, ale unui caiet etc. 6. Grup de obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai ușor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relație între fenomene, persoane, colectivități etc. 2. Relație de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relație, cunoștință printre oamenii de seamă sau influenți. 3. Contact stabilit și menținut între diferite persoane, instituții, state etc. ♦ Agent de legătură = agent care ține un contact permanent între două unități militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituții, două întreprinderi etc. 4. (înv.) Acord, înțelegere, convenție. 5. Concordanță între părțile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (în loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, combinație a unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca îndatorare/angajament, angajament ca stare sau realitate, îndatorare ca situaţie sau natură, legătură ca virtual al îndatorării naturii, legătură a situaţiei ca sistem ca relație, legătură umană sau ştiinţifică sau formulă, etc.

Ca natură nedialectică  a dicţionarului simultan/dialectic „legătură” este,

„combinație”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„combinație ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„legătură.unicitate”

convenţie ca percepţie a combinației unicității respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice legătură a unicităţii este o combinație percepută al ei iar orice combinație o  legătură.unicitate dincolo de percepţie, legătura.unicitate o simultaneitate/dialectică sau legătură/extralegătură (nelegătură) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extralegătură”,

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„legătură”,

convenţie ca percepţie a extralegăturii situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice legătură este o extralegătură percepută a ei iar orice extralegătură o legătură dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi legătură cu aceiaşi extralegătură ca situaţie. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegătura cu formula, relația, legătura, îndatorarea, angajamentul sau combinația, antilegătura sau nelegătura, inexistența lor ca alegătură sau non legătură, etc., știind că orice extralegătură este o legătură dincolo de percepţie ca situaţie,

-  stare,

„extralegătură ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„legătură.stare”,

convenţie ca percepţie a extralegăturii stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice legătură a stării este o extralegătură percepută al ei iar orice extralegătură o legătură dincolo de percepţie chiar dacă niciodată aceiaşi legătură cu aceiaşi extralegătură ca stare, 

-  situaţie ca sistem

„extralegătură ca sistem”

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau,

„legătură.sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extralegăturii situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice legătură a situaţiei ca sistem este o extralegătură  percepută a ei iar orice extralegătură o legătură dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată aceiaşi legătură cu aceiaşi extralegătură ca situaţie. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extralegătura, situaţiei ca sistem, cu formula, relaţia, legătura, îndatorarea, angajamentul sau combinația, antilegătura sau nelegătura, inexistența lor ca alegătură sau non legătură, etc., ale situaţiei ca sistem, știind că orice extralegătură este o legătură dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, ca egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice legătură devine umană sau ştiinţifică ca formulă sau relație, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis, cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii. Ca uman sau știință al naturii despre extralegătură, formulă, relaţie, legătură, îndatorare, angajament sau combinație, antilegătură sau nelegătură, inexistența lor ca alegătură sau non legătură, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „legătură” ca situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extralegăturii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legăturii/extralegătură”,

sau al dialecticii nelegăturii combinației situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antilegăturii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a legăturii/antilegătură”,

sau al dialecticii nelegăturii combinației situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice legătură este de fapt o extralegătură ca alt sau alt fel de legătură dincolo de percepţie şi invers.

Ca înțelegere a semnificației trebuie să plecăm de la formulă, relație sau legătură, etc., ca adevăr, revelație sau veridicitate, etc. simultan/dialectică sau neconvenţională. În acest context,

- adevărul uman sau științific, simultan/dialectic este o formulă/lege/normă umană sau științifică, respectiv în cazul formulei relativității

E = mc²,

ca relație clasică devine,

en = mnc²n ,

redând în acest fel (ast fel) natura relației ca uman sau știință dar și absolutul ei relativ nu doar relativ sau doar absolut. Unde și când   „n” este norma specifică oricărei energii, mase sau substanțe, conținut sau entitate/univers, etc., iar egalitatea, inegalitatea, sau antiegalitatea ca identic, după caz, sunt legea adevărului specific ca uman sau știință. În plus nu mai utilizăm litere mari deoarece, neconvențional, ele sunt semne/simbol care aparțin Unicității sau Lui Dumnezeu la care nu ajungem. 

-          Adevărul ca sistem de vine similar dar cu specificația de sistem și nu doar uman sau științific chiar dacă ambele variante sunt doar virtual al naturii și nu natura însăși. În acest sens formula devine relație ca formulă sistem, respectiv,

ej = mjc²j ,

ca extrapolare a formulei în relație ca relaţie/lege/normă sistem sau ca adevăr.sistem simultan/dialectic sau neconvențional de secvențe. Dincolo de aceste variante noi generalizăm sau extrapolăm aceste variante eliberându-le de limitele lor umane, științifice sau sistem, prin convenţiile noastre redându-le natura, principiile și regulile ei care nu au contrraii ce „se anulează reciproc”,  ca simultaneitate/dialectică sau neconvenţională. În acest formulă/lege/normă și relaţia/lege/normă devin legătură/principiu/regulă ca natură respectiv revelație simultan/dialectică ca adevăr, revelație și veridicitate, etc., după caz. Reluând exemplul relației relativității acesta devine sau se transformă în revelație simultan/dialectică, respectiv,

rev.sim.dialj ≅ ej/mj/c²j ,

rev.sim.dialj ≅ c²j/ej/mj ,

sau

c²j ≅ ej/mj,

ceea ce ne spune pe de o parte că viteza luminii nu este o constantă fiind dependentă de energie și masă sau în general de materia și puterea substanței în aceiaşi clipă/moment în care „c²j” este esența relației relativității/absolute sau relativul/absolut al unei substanțe, conținut sau entitate/univers., etc., ca revelație simultan/dialectică sau neconvenţională, „rev.sim.dialj”. În condițiile în care această revelație simultan/dialectică respectă în totalitate, prin convenţie sau în limitele convențiilor noastre, principiile și regulile naturii dar mai ales nu are contrarii, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, ca în variantele ei sistem sau doar umane și științifice.

Lipsa legăturii nu însemnă lipsa liber/arbitru al situaţiei ci doar un liber al situaţiei respective ca în cazul oricărui haos, asta nu însemnă că haosul este libertatea perfectă care nu există știind că există doar liber/arbitru în general sau libertatea lui constrângere în particular. Totodată liberul/arbitru fiind similar legăturii/antilegătură și nu doar legătură, antilegătură, liber sau arbitru separat, etc. Liber/arbitru sau libertatea/constrângere există nu pentru că ar exista ci doar pentru că noi sau orice conținut, entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc., nu putem cuprinde, cunoaşte sau defini nelimitatul devenirii și transformării, perfecțiunii ei ca haos/sistem și nu separat haos sau sistem. Așa cum am mai spus nu există haos sau nu poate exista pe o devenire și transformare perfectă sau veșnic/eternă. Iar dacă ar fi doar haos sau doar sistem, ar dispare sau nu ar fi existat armonia și normalitatea paradoxului naturii, devenirii și trasnformării ei perfecte.  Haosul și sistemul apare odată cu reperele, situațiile sau sistemele de referință, doar datorită limitelor și absolutului lor relativ, ca neputință a părții sau secvenței să cuprindă sau să definească întregul, absolutul sau destinul din care face parte. Dincolo de repere, situații sau sisteme de referință totul este doar simultaneitate/dialectică și neconvențional ca  perfecțiune, definită sau cuprinsă prin convenţiile noastre. Doar o dată cu arbitrul sau arbitratul apare sistemul şi haosul, formulele, relațiile, legăturile, îndatoririle, angajamentele sau combinațiile lor, etc., ca absolut/relativ în oricare variantă convențională și neconvenţională, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situaţii sau sisteme de referință. La fel cum în lipsa energiei sau golului nu putem spune sau crede că există formule, relații sau legături, etc. și invers,  având în vedere că legătura este dată de putere și materie energie și masă, după caz, ca simultaneitate/dialectică și nu de una sau alta separat. Doar materia sau doar puterea ei nu pot avea legături, relații, îndatoriri sau angajamente, etc., în lipsa puterii, golurilor sau energiei, etc., care o cuprinde sau definește ca simultaneitate/dialectică și neconvenţional de secvențe ale lor. Din aceste motive legătura este o consecință a punerii de condiții de existență la fel cum libertatea este o consecință a lipsei punerii de condiții de existență, respectiv liber/arbitru după caz, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință.

Spre deosebire de sistem, haosul are liberul lui arbitru sau doar libertăți și constrângeri şi o dată cu ele și consecințele lor ca formule, relații sau legături, etc., ca punere sau nepunere de condiții de existenţă, consecință a puterii oricărei materii sau substanțe. Haosul în condițiile adevărului sau indiferenței/întâmplare ca formulă/lege/normă și relaţia/lege/normă respectiv devin legătură/principiu/regulă sistemul cu specificul lui. Dacă nu ar fi indiferența/întâmplare ca putere sau punere de condiții de existenţă, constrângeri sau legături, haosul ar fi inexistenţă și o dată cu e și sistemul pe care îl cuprinde sau definește iar împreună inexistența merge mai departe, arătându-ne că în lipsa lor Unicitatea și unicitățile ei, Dumnezeu și dumnezeii Lui ori nu ar fi existat ori ar fi dispăru de mult. Nu trebuie să confundăm în nici un caz punerea condițiilor de existenţă ca sistem cu cele ale haosului dar nici variantele lor particulare intermediare ca legătură, constrângere, raport, limitare, sistem, dictatură, etc. Chiar dacă și haosul dar și sistemul au toate aceste variante în generalul sau particularul lor, neconvențional sau simultan/dialectic. Toate exemplele date în definiția clasică de dicționar sunt doar cazuri particulare de puneri de condiții de existenţă ca legături sau constrângeri, convenții ca sistem sau sistemice, limitări, excepții, nedeterminat, etc., într-o variantă sau alta, ca particular al consecințelor punerii, puterii, golurilor, plinurilor sau energiei, etc., în simultaneitatea lor dialectică sau neconvenţională.

Ca să putem extrapola formulele, relațiile sau legăturile, etc., ca o consecință a punere de condiții de existență, trebuie să definim criteriul sau condiția de existență specifică a lor pe baza elementelor specifice, general valabile, care nu depind de particularul lor ca unicitate sau particular al ei. Fără a le limita doar la definițiilor clasice, ca „impuneri” în sens clasic, uman sau științific care nu respectă principiile și regulile naturii și cu contrarii care „se anulează reciproc”. În acest sens vom constata că varianta general valabilă a legăturii sau condiția general valabilă ce respectă principiile naturii fără contrarii care „se anulează reciproc”, este cea  prezentată de noi, ca filozofie a naturii sau neconvenţională,  respectiv consecința (... sau a ) puterii sau particularului ei ca termen generic sau expresie a măsurii, dependenței/antidependenței sau absolutului/relativ al adevărului sau revelației oricărei substanțe, conținut sau entitate/univers, etc.  Similar oricărei relații a relativității/absolute și nu doar relative, umane sau științifice. Care este o sau se dorește să fie o constantă prin definiţie chiar dacă nu a fost, nu este și nu va fi invariabilă sau constantă pentru că nu există și nu pot exista entități bine definite sau constante, pe o devenire și transformare perfectă și veșnic/eternă, decât în limitele umane sau științifice prin convenție și convenții „impuse” de noi sau alte conținuturi ca entități/univers. În cazul nostru limitat, ca gând sau idee umană  sau științifică, sunt doar cazuri particulare de punere umană sau științifică de condiții de existenţă, ca virtual, iluzii și umbre, filozofie sau știință, metaforă sau percepţie a lor, etc. Haosul nu poate fi considerat o variantă particulară de organizare fără puneri de condiții de existență, formule, relații sau legături, limite, convenții sistem sau sistemice, etc., specifice ca indiferență/întâmplare, știind că orice situație sau natură dar și virtualul lor sau al unicităţii, sunt doar nepunere respectiv punere/antipunere de condiții de existenţă ca particular al punerii/extrapunere fără limite, excepții, nedeterminat, constante sau invariabile, entități bine definite, absurd sau „imposibil”, etc. Am putea spune că haosul este o libertate perfectă în sens clasic (dar nu există perfecțiune în acest sens ci doar perenitate a ei) dincolo de sistemele de referință, deoarece haosul are doar repere, situaţii ca indiferență/întâmplare și nu sisteme de referinţă sau referențiale ca uman sau ştiinţă. De aceea am preferat înțelegerea ca semnificație a haosului ca un sistem cu nelimitate condiții de existență sau niciuna.  Ceea ce se poate înțelege ca semnificație că haosul are nelimitate puneri de condiții de existenţă sau niciuna la fel cum putem spune că are nelimitate legături, constrângeri, formule sau relații, îndatorări sau îndatoriri, angajamente, etc., sau niciuna, în limitele reperelor, situațiilor ca repere ba chiar și a sistemelor de referință sau referențiale.   

Nu există unicitate sau caz particular al ei ca natură, realitate, natură/realitate și virtual al lor sistem fără haos sau indiferență/întâmplare a ei, fiecare cu formule, relații, legături, îndatoriri, angajamente sau combinații, etc., nici măcar ca particular uman sau științific. În caz de opusul/contrar, chiar dacă în limite umane sau științifice putem vorbi de constrângeri sau libertăți, haos sau sistem, separat, etc., chiar dacă este ușor de observat că în jurul nostru nu există formulă, relație, legătură, libertate sau constrângere, etc., perfectă, cu atât mai mult veșnic/eternă, există doar simultaneitatea lor dialectică, deși trăim de atâtea ori libertatea (ca obiect/fenomen) sau constrângerea (ca obiect/fenomen), formula, relaţia sau legătura, lipsa lor, etc., emoții și sentimente ale naturii care suntem și în care existăm. Nu trebuie să confundăm dialectica sau dialectici-le lor permanente (nu perfecte) ca virtual, iluzii și umbre cu trăirea lor ca  emoțiile și sentimente, indiferent dacă sunt natură sau doar virtual al ei ca vibrații/rezonanțe. 

 

În concluzie,

orice formulă, relație, legătură, îndatorare, angajament sau combinație, etc,. nu este și nu poate fi o consecință doar a unei materii cu  altă materie sau doar a energiei cu altă energie ci doar simultaneitatea/dialectică a lor și a tot ce există, ca o consecința sau consecințe ale punerii lor de condiții de existenţă. Am putea spune că orice formulă, relație sau legătură, etc., este un termen generic sau expresie a golurilor sau energiilor şi nu a simultaneității lor dialectice cu plinul, materia sau masa pe care o cuprind sau definesc, dar să nu exagerăm forțând limitarea. Din aceste motive dacă putem cuprinde sau defini golurile, puterea sau doar energiile unui conţinut sau entitate/univers care participă sau pe care le cuprinde sau defineşte, în totalitatea lor, o substanţă, cu siguranță nu putem sau nu am putea stabili, cuprinde, cunoaște sau defini formulele, relațiile, legăturile, îndatorările sau îndatoririle, angajamentele, etc., conținutului, corpului sau substanței respective dacă nu cunoaștem, cuprindem sau definim și materia, plinul sau masa, etc., ale substanței  sau conținutului respectiv. Ar fi ca și când am scrie relațiile relativității fără să cunoaștem unul din elementele ei „m”, „c” sau „e”, în oricare variantă a lor. Cu atât mai mult doar umane sau științifice. Alt fel spus dacă putem cunoaște sau defini doar golurile, puterea sau energia dintre elementele de materie nu vom ști niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând formulele, relațiile, legăturile, îndatoririle, îndatorările, angajamentele sau combinațiile, etc., în lipsa plinurilor, materiei sau masei lor, etc., ale unui conținut sau entitate/univers, în oricare variantă a lui, convențională sau neconvențională, particulară sau generală.   /