Moarte

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „moarte” este,

„MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. moral; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-si viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; desperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi desperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, tis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, dispariție a unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca decedare/pierire, pierire ca stare sau realitate, decedare ca situaţie sau natură, moarte ca iluzie a decedării a naturii, moarte a situaţiei ca sistem sau sfârșit, sfârșit uman sau ştiinţific, etc.

Ca natură nedialectică a dicţionarului simultan/dialectic „moarte” este,

„iluzia dispariției”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia dispariției ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„moarte.unicitate”,

convenţie ca percepţie a unicității respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice moarte a unicităţii este o iluzie a dispariției percepute a ei iar orice iluzie a dispariției identificate o moarte.unicitate, moartea.unicitate o simultaneitate/dialectică sau moarte/extramoarte (nemoarte) ca situaţie/stare a unicităţii.

-  situaţie,

„extramoarte”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„moarte”, 

convenţie ca percepţie a extramorţii situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice moarte este o extramoarte percepută a ei iar orice extramoarte o moarte dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi moarte cu aceiaşi extramoarte a situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extramoartea cu moartea, decedarea, pierirea sau dispariția, nemoartea sau antimoartea, inexistența lor ca amoarte sau non moarte, etc., ştiind că orice extramoarte este o moarte dincolo de percepţie ca situaţie,       

-  stare,       

„extramoarte a stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„moarte.stare”,  

convenţie ca percepţie a extramorţii stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice moarte a stării este o extramoarte percepută a ei iar orice extramoarte o moarte dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiaşi moarte cu aceiaşi extramoarte ca stare,          

-  situaţie ca sistem     

„extramoarte ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„moarte.sistem”,      

 măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extramorţii situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice moarte a situaţiei ca sistem este o extramoarte percepută a ei iar orice extramoarte o moarte dincolo de percepţie, a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată aceiaşi moarte cu aceiaşi extramoarte a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extramoartea, situaţiei ca sistem, cu moartea, decedarea, pierirea sau dispariția, nemoartea sau antimoartea, inexistența lor ca amoarte sau non moarte, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extramoarte este o moarte dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.         

Ca gând sau idee umană, ştiinţă şi identificare a ei ca egal sau identic, orice moarte devine umană ca măsură sau măsurabil precis, ca iluzie umană a naturii despre extramoarte, moarte, decedare, pierire sau dispariție, nemoarte sau antimoarte, inexistența lor ca amoarte sau non moarte, etc., identificată ca egal/inegal și identic al lor și al situației ca sistem, ştiind că orice extramoarte este o moarte dincolo de percepţie a situaţiei ca sistem, ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicității lor.

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „moarte” a situaţie este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extramorţii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a morții/extramoarte”,

sau al dialecticii nemorţii iluziei dispariției identificate  a situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antimorţii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a morții/antimoarte”, 

sau al dialecticii nemorţii iluziei dispariției identificate a situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Altfel spus orice moarte este de fapt o extramoarte, ca alt sau alt fel de moarte dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

În particularul lor uman sau științific, ca gânduri sau idei, moartea devine sfârșit ca inexistenţă a existenței, absurd, imposibil sau paradox uman, în sens clasic sau lipsă a vieții, opus sau contrar al ei uman sau ştiinţific, ca identificare specifică, egal/inegal ca identic al lor, uman sau științific. Ca gânduri sau idei umane sau științifice antimoartea, ca opus sau contrar al nașterii, viața de dincolo din teism sau laic, poate fi eventual sinucidere, transă, sedare, comă, sau ridicarea la Dumnezeu în sens teist, etc. Dacă definim moartea ca element al vieții sau al dialecticii ei naștere/moarte, moartea devine o simultaneitate/dialectică a secvenţelor neconvenționale ale nașterii ei sau subunitarul dialecticii vieții. Altfel spus moarte este decedarea sau dispariția identificării, egalului și inegalului ca identic al lor și al identificării umane sau științifice. Moarte, decedare, pierire sau dispariţie, etc.   a judecății, rațiunii și rațiunilor umane sau științifice. În nici un caz a naturii, naturii/realitate și virtualului unicității care suntem sau în care existăm. Cu atât mai mult dacă ținem cont că în „natură nimic nu se piere, nimic nu se câștigă totul se transformă”.   Și totuși se schimbă ceva, acest ceva este moartea sau dispariția judecăților, rațiunii, identificării, egalului, inegalului și identicului lor specific, uman sau științific. Aceste convenții definesc ce va ce este doar iluzie/umbră sau virtual, chiar dacă iluzie/umbră ca virtual nu este natură, natură/realitate sau substanţă. Indiferent de situaţie, natură sau organizare, umană sau nu, în lipsa virtualului lor conținutul sau entitatea moare nu pentru că moare natura sau natura/realitate a lui, acre este sau în acre există, ci doar pentru că nu poate se identifice ca uman sau știință, egal/inegal și identic al lor. Altfel spus moartea este iluzia dispariției egalului, inegalului şi identicului, uman sau ştiinţific, pentru totdeauna nu ca permanență ci ca perfecțiune sau veșnic/etern. E simplu,  este sfârșitul sau inexistenţa noastră ca uman sau știință şi nu ca natură, natura/realitate sau virtual al unicității care suntem sau în care existăm. Natură care suntem sau în care existăm, care nu are limite, este perfectă ac orice conținut sau entitate/univers ca devenire și transformarea. Începutul sau sfârșitul nu sunt existențe ci doar convenţii, umane sau științifice, pe de  o parte deoarece fatalitatea este geneză/nihilism iar nașterea un început/sfârșit iar moartea un sfârși/început. Ca dovadă că oamenii, prin natura lor știu că moartea este doar un alt început sau doar o trecere, etc. de la cuante la galaxii, etc. Pantele sau animalele, etc., știu că există, prin natura lor, chiar dacă nu cunosc sau nu pot raporta  nu pot raporta acest știut la sistemele noastre umane sau științifice. Ca dovadă că putem stabili, desigur cu mai multă sau mai puțină precizie, umană sau științifică, apariția sau dispariția lor ca existenţă, căreia putem să-i spunem viață sau doar naștere/moarte ca și pentru noi. Așa cum am spus nu trebuie să confundăm știutul naturii cu iluziile sau umbrele lui, cu atât mai mult cu cele umane sau științifice, filozofia sau  cunoaşterea/extracunoaştere a ei, etc.    

Dincolo de gândurile şi ideile umane sau științifice nu există moarte în sens clasic ca „Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces”, „moarte biologică”, „moarte clinică”, etc., ca opus sau contrar „care se anulează reciproc”. Știind că totul este doar devenire sau transformare, în contextul în care oamenii intuiesc cu instinctele, intuițiile și natura lor  că moartea este doar o „trecere” sau că „există lume dincolo de ea”. Cu atât mai mult cu cât viața definită în mod clasic ca „Sinteză a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizează organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu” este de fapt o „Sinteză a proceselor” cuantice şi subcuanatice, unde şi când nu mai putem discuta de organic şi anorganic al nostru sau al lor, cu atât mai mult de viață, naștere sau moarte în sens clasic, uman sau științific. În acest sens simultan/dialectic și neconvenţional este mai puțin important ca natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, dacă este vorba de om, umanitate sau doar un animal, plantă sau galaxii  întregi, atomi sau molecule, etc. În plus ştim sau cunoaștem că orice om este un nelimitat mare de alte secvențe ale lui ca nelimitat mic, la fel ca Unicitatea sau Dumnezeu, orice conținut sau entitate/univers  unicitate sau particular al ei, etc. ca simultaneitate/dialectică neconvenţională. Dincolo de limitele lui umane sau științifice.

Limitat prin convenție, moartea este o consecință a luptei între entitate şi universul ei ca transformare, continuă şi eternă, ca gând sau idee, luptă pentru existență a convenției cu neconvenționalul ei şi invers, indiferent de natură, situație sau organizare ca generalitate. Ca viață, în particular, este consecința ca gând sau idee, umană sau științifică, a luptei pentru existență a identificării umane sau științifice ca egal, inegal și identic al lor, etc., indiferent dacă organic sau anorganic, chiar dacă știm că atomii şi moleculele sau plantele sau planetele, dispar sau mor la fel ca și noi prin comparațiile lor ca asemănare/raport și nu prin natura, natura/realitate sau virtualul unicității lor. Ca rezultat sau consecință a devenirii și transformării perfecte a lor, chiar dacă noi convenim sau nu acest lucru ca gând sau idee, umană sau științifică. Simultan/dialectic viața este o naștere/moarte ca idee umană (sau chiar început/sfârșit ca sistem în general) care nu trebuie limitată doar la om sau umanitate deoarece şi plantele se nasc şi mor cu viața lor dar şi materia/putere indiferent de situaţie, natură sau organizare  în condițiile definițiilor noastre generalizate ca bios (organic/anorganic) fără a limita înțelegerile noastre semnificație la dicționarele clasice.  

Să ne aducem aminte că oamenii au acceptat gândul sau ideea că în ”natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”, inclusiv gândul şi idea, spirituală, indiferent de natură, situație sau organizare. În plus dacă natura noastră umană  sau științific ar muri sau dispărea pentru totdeauna, ori nu am fi existat ori nu ar fi apărut niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând, știind că din inexistenţă nu poate naște existenţă, cu atât mai mult doar umană sau științifică. Din păcate sau poate din fericire reapariția existenței, în orice variantă a ei, nu este asemenea sau identică ca egal/inegală și identic al lor, niciodată, nicăieri, nicicând şi niciunde, ceea ce ne permite să spunem că nu mai apare aceiaşi niciodată, chiar dacă reapare ca asemănare/identificare dar ca acelaşi/diferit întotdeauna. La fel ca noi sau orice conţinut ca entitate/univers, ba chiar substanţă, cu sau fără spirit, etc.  

În lipsa asemănării și identificării, ca raport sau comparație cu repere situații sau sisteme de referință,   culoarea, tensiunea arterială sau temperatura unui conţinut sau entitate/univers, etc. sunt vibrații/rezonanțe, neidentificate, chiar dacă sunt specifice unei formei, existențe sau spirit. În lipsa identificării și asemănării nu putem spune că există ci doar sunt cea ce sunt ca natură, natură/realitate și virtual și trăim ca emoție/sentiment existența lor. Odată cu măsura sau măsurabilul lor devin sistem sau sistem uman și științific. În raport sau comparație de asemănare/identificare și precizia măsurii sau măsurării. Dacă măsura sau măsurarea are la bază egalul/inegal ca identic sau asemănător ca identic, raport sau comparație ca identic, este evident vorba de uman sau știință. Chiar gândurile și ideile pot fi măsură sau măsurabil precis, având în vedere că precisul lor este absolut/relativ și nu absolut sau relativ separat.  Culoarea este un gând sau o idee a minții ca percepţie sau metaforă, directă sau indirectă, a simțului vizual, în același spațiu/timp în care gustul este gând sau idee a simțului gustativ, mirosul a celui olfactiv, etc. În lipsa preciziei umane sau științifice trăim ca emoție/sentiment culoarea sau culorile și ca natură și ca spirit, dar nu ca raport/comparație   a egalului/inegal ca identic, uman sau științific. În care opusul sau contrarul „se anulează reciproc”.

În lipsa spiritului, uman sau științific, ştim și trăim ca emoție/sentiment, natură, natură/realitate și virtual al unicității care suntem sau în care existăm, prin știutul nostru ca natură dar pe acre nu mai putem compara ca natură sau vibrații/rezonanță umane sau științifice, chiar dacă există sau existăm. Condiție în care nu mai putem spune că suntem om, oameni sau umanitate chiar dacă trăim sau existăm. În acest caz suntem cu totul altceva, poate „legumă”, plantă sau animal, doar atomi și molecule, substanţă cu spirit ca materie/putere organică sau anorganică, etc., cum spun oamenii uneori mai în glumă, mai în serios. În cazul în care gândul sau ideea moare în oricare variantă a lor nimic nu mai există, chiar dacă există, deoarece nu mai poate fi comparată sau raportat la repere, situații sau sisteme de referință, asemănător unui haos nelimitat. Ar fi ca în cazul unui calculator sau inteligență artificială care nu primește nici o informație ca gând sau idee din interior dar nici din exteriorul ei. Chiar dacă are programele lui, acestea nu au ce prelucra, analiza, compara sau vibra/rezona. În aceste condiții chiar dacă el există sau funcționează nu are ce prelucra, nu are informații exterioare dar nici interioare cu care să intre în vibrație/rezonanță deci nu există, chiar dacă există ca paradox. Nașterea este de fapt apariția gândurilor sau ideilor umane sau științifice ca raport, comparație, asemănare/identificare, egal/inegal și identic al lor, iar moartea doar dispariția acestor gânduri şi idei umane sau științifice odată cu transformarea sau devenirea fiecărui dintre noi.

 

În concluzie,

moartea nu există, în sens clasic sau convenţional, decât ca gând sau idee umană sau ştiinţifică, egal/inegal și identic al lor. Altfel spus moartea este iluzia dispariției ca fatalitate sau geneză/nihilism care uman sau științific devine sfârşit/început spre deosebire de naștere care este doar un început/sfârșit, uman sau științific. Ca natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, sensul nașterii și orții dispare totul devenind fatalitate ca geneză/nihilism al oricărui destin. Comparația și raportul față de repere, situații sau sisteme de referință fac diferența ca asemănare/identificare, nicidecum ca natură, natură/realitate sau virtual al unicități lor.  Noi, nici un conținut sau entitate/univers nu se naște  și moare decât prin convenţiile lor și ale noastre sau condițiile lor de existență convenţionale, pe o devenire și transformare perfectă, doar situațiile, reperele sau sistemele de referință cu absolut/relativul lor aduc apariția și dispariția ca generalitate sau doar naștere și moarte în particular, etc. Gândurile şi ideile cărților noastre nu sunt gândurile şi ideile noastre ca uman, umanitate sau ştiinţă, ele sunt, devin sau transformă gândurile și ideile noastre umane sau științifice în natură, natură/realitate și virtual al unicității, prin natura care suntem sau în acre existăm, în nici un caz ideile minții umane sau științifice care suntem, sau convențiile noastre.  La fel ca orice gând sau idee transferate, casete, CD, înregistrare audio, etc., ca devenire sau transformare a naturii, natură/realitate și virtual al unicității lor, odată cu noul lor suport ca substanţă cu spirit. Să nu facem greșeala sau limitarea  să credem sau să spunem că moartea însemnă dispariția existenței unicităţii sau particularului ei, a noastră sau a  naturi și naturii/realitate, având în vedere că până la urmă doar gândurile şi ideile noastre umane sau științifice mor sau dispar pentru totdeauna ca o consecință a devenirii și transformării lor. chiar dacă reapar întotdeauna ca neconvenţional al lor simulatn/dialectic, ca alt sau altfel de existențe. NU pentru că dispar sau pentru că nu mai există ci doar pentru că virtualul nostru uman sau științific, specific, nu le mai poate compara sau raporta ca asemănare/identificare, egal/inegal și identic al lor şi al nostru. Este doar o transformare și devenire ca natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, dincolo de egal, inegal și identic al lor. Chiar dacă oamenii știu, prin natura lor, că perfecțiunea există ca natură, natură/realitate și virtual al lor sau chiar dacă ei recunosc acest știut prin sintagma „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă” ca perfecțiune sau veșnic/etern al ei. În caz contrar totul ar fi murit sau dispărut demult în nelimitatul Unicităţii şi unicităților Ei sau limitat al lui Dumnezeu și dumnezeilor Lui. În nici un caz nu putem discuta de inexistenţa devenirii sau transformării în condițiile în care inexistența este nimicul (un nimic ca inexistenţă cu sau fără natură sau natură/realitate) care nu poate fi numit existenţă, decât ca gând sau idee, umană sau științifică. Moartea este o metaforă a neputinței gândurilor şi ideilor, umane sau științifice, de a înţelege ca semnificaţie paradoxul ca absurd sau imposibil, uman sau ştiinţific. Nimicul din care nu se poate naște ceva sau nici o existenţă spre deosebire de nimicul existențial sau nelimitat mic cu natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, indiferent cât de mic este. Dar din care se nasc existențe întotdeauna ca natură sau natură/realitate și virtual al unicității lor. De reținut că moartea, în sens clasic, este doar iluzia dispariției comparației și raportului ca asemănare/identificare, umană sau științifică, specifică, bazate pe egal, inegal și identic al lor  sau ale gândurilor şi ideilor noastre umane sau științifice. Comparat, comparativ sau raportat cu repere situații sau doar sisteme de referință, umane sau științifice. Unde şi când opusul sau „contrarul se anulează reciproc” ca o consecință a egalului, inegalului și identicului lor.   …

 

Spiritul și existența lui

În limitele definițiilor dicționarului nostru nu discutăm de umbrele naturii ci doar de iluziile ei. Dacă iluziile naturii sunt gânduri și idei ale conștientului nostru umbrele ei sunt gânduri și idei ale subconștientului nostru, altfel așa cu am mai spus vise în stare de veghe sau de somn, percepții sau metafore, etc. De iluzii ne ocupăm noi, de umbre s-a ocupat Freud și urmașii lui ca uman sau știință. Plecând de la gândul și ideea că spiritul este virtualul oricărui conținut sau entitate/univers în generalul și particularul lui. Din aceste motive trebuie să redefinim expresia clasică de materie-idee ca materie/spirit mai exact substanță/spirit ca să ținem cont și de puterea oricărei materii, ca materie/putere cu spirit. Respectiv materie/putere/spirit, care în limite umane sau științifice devine masă/energie/idee. Este cel puțin absurd dacă nu doar „imposibil” să credem sau să spunem că nu există spirit din clipa/moment în care orice conținut sau entitate/univers știe prin gândurile și ideile lui ca natură că există iar noi știm și cunoaștem că existăm prin gândurile și ideile noastre, umane sau științifice. Matematica sau știința percepută nu știe sau nu cunoaște aceste fenomene din clipa/moment în care nu apar în nici o variantă în cuprinsul lor, de-a lungul existenței umane sau științifice. Religia ca și metaforele științei cred sau cel puțin spun că există spirit.

 

 

Umbre și iluzii

 De multe ori detaliile pot defini esențele și invers, din acest  motiv încercăm să clarificăm unele detalii cum ar fi umbra și iluzia. Să privim umbrele și iluziile spirituale ale omului, umanității și științei lor. Dacă umbrele lor sunt visele în stare de somn sau subconștiente, iluziile sunt visele în stare de veghe sau conștiente. În somn nu există conștient al gândurilor și ideilor umane sau științifice ci doar ale inumanului sau antiumanului și știutului lor. umbrele naturii umane sau științifice nu pot fi controlate prin iluziile noastre umane sau științifice. Ele trebuie educate prin natura lor ca vibraţie/rezonanță și nu doar prin spiritul uman sau științific. Trebuie ajuns la natura lor știind că gândurile și ideile spiritului nu se pot transmite direct de la un spirit la altul ci doar prin antura suport a spiritelor respective. Evident luând în considerație că orice creier sau centru indirect de vibrație/rezonanță nu are un contact, legătură sau relație, etc. directă cu natura altui sau altor spirite. În acest context umbrele și iluziile naturii nu se pot transmite direct, motiv pentru care nelimitații intermediari ca natură, natură/realitate și virtual al unicităţii nu pot transmite identificările umane sau științifice ca egal, inegal sau identic al lor specific. Motiv pentru care moartea sau dispariția, umană sau științifică pare o inexistență, chiar dacă din punct de vedere convențional este doar o trecere iar neconvențional o continuitate simulatn/dialectică ca extraexistență. Valabil oriunde, oricând, pentru orice conținut sau entitate/univers ca și pentru noi sau alții ca oamnei, umanitate sau știință. Acum rămâne celor care citesc să decidă dacă iluziile și umbrele sunt detalii sau esențe sau doar o simulatenitate/dialectică neconvențională de esențe și detalii.    

 

Prefer recomandări de la un om serios, chiar dacă greșesc, având în vedere că oamenii serioși greșesc doar odată, a doua oară este prostie, neștiință sau necunoaştere, etc.  Cei neserioși (în sens clasic) greșesc în permanență ca obișnuință. Recomandă orice și pe oricine, oricând și oriunde, din interes, prostie sau cine mai știe ce logică sau argument stupit. Din păcate sunt de atâtea ori supărat pe mine că nu știu să aleg omul serios, abia atunci îmi dau seama cât de mulți sunt.

 

Anterior, rior și posterior

Nu avem nici un argument sau drept logic, uman sau științific, cu atât mai mult simultan/dialectic și neconvenţional să modificăm anteriorul sau trecutul nostru uman sau științific. Cu atât mai mult natura sau vibrațiile ei rezonanțe ale trecutului sau anteriorului (experiență ca natură trecută) din prezentul sau riorul (experiență ca prezent al naturii) care vibrează sau îl reprezintă în noi, natura care suntem sau în care existăm, ca prezent sau acum.  Știind că viitorul sau posteriorul (experiență viitoare ca natură) este o simultaneitate/dialectică neconvenţională a trecutului cu prezentul sau anteriorul cu riorul lui. A modifica viitorul sau posteriorul nostru prin prezentul sau riorul lui este ca și când am apăsa pe accelerația dispariției noastre ca uman și umanitate sau a ne opune naturii care suntem sau în care existăm. Trebuie să înțelegem odată pentru totdeauna că nu noi ca uman, oameni sau umanitate mergem mai departe în nelimitat ci doar natura noastră și natura în care existăm ca vibrație/rezonanță, conținut sau entitate/univers. 

Apropo de eliminarea trecutului sclaviei sau discriminări, etc. din prezent ca natură sau iluzie, distrugerea statuilor, cărților, ideilor sau gândurilor noastre despre el în prezent, etc.

 

 

Filozofia te învață sau te ajută să știi sau să cunoști natura care ești sau în care exiști ca iluzie, în aceiași clipă/moment în care știința te ajută sau învață doar să cunoaști aceste iluzii ale lor umane sau științifice. 

 Filozofie neconvențională altfel definită

Filozofia neconvențională este filozofia domeniului, convenției, absolutului, totului și destinului, etc. inclusiv a părților sau secvențelor lor ca domeniu, convenție, absolut, tot și destin, etc., cunoscute și ascunse, ca simultaneitate/dialectică. Altfel spus convenționalul este filosofia convenției, absolutului, totului și destinului, etc. inclusiv a părților sau secvențelor lor ca domeniu, convenție, absolut, tot și destin, etc., cunoscute, extraconvenționalul filosofia convenției, absolutului, totului și destinului, etc. inclusiv a părților sau secvențelor lor ca domeniu, convenție absolut, tot și destin, etc., necunoscute în sens clasic sau ascunse în sens neconvențional.