Excepția este opus sau contrar al oricărei reguli, ca paradox al simultaneității lor dialectice de secvențe sau părți neconvenționale. Ea nu face regula deși o cuprinde sau definește și invers. Regula cuprinde și definește excepția la fel cum orice negativ cuprinde și definește pozitivul lui, binele răul sau frumosul urâtul, etc., după caz. Asocierea, dualitatea, interdisciplinaritatea sau independența etc., regulii față de excepție și invers este doar o utopie, umană sau științifică, în condițiile în care se cuprind și se definesc reciproc ca simultaneitate/dialectică neconvențională de secvențe sau părți. Orice contrarie ca opus sau contrar, fie ea și umană sau științifică, trebuie să respecte aceste principii și reguli ale naturii și condiția să nu „se anuleze reciproc”. Chiar dacă prin convenție și convenții specifice, necesitate, interese sau neputință, etc., ne folosim sau ne-am folosit, la o clipă/moment dată de  contrariile, opusul și contrarul științelor ca percepție sau metaforă, care „se anulează reciproc”.       

 

Om

Ca natură non dialectică  a definiției clasice „om” este,

„OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesie; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo. sursa: DEX '09 2009 permalink”.

Prin convenţie, antropoid al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca andruid/antropomorf cu contrarii care „se anulează reciproc”, antropomorf ca stare sau realitate cu contrarii care „se anulează reciproc”, andruid ca situaţie sau natură cu contrarii care „se anulează reciproc”, om sau umanoid uman ca virtual al andruidului naturii cu contrarii care „se anulează reciproc”, om al situaţiei ca sistem, om ca uman sau ştiinţă, laic/teist, etc., cu contrarii care „se anulează reciproc”.    

Care respectă natura cu principiile și regulile ei cu contrarii care nu „se anuelază reciproc” prin natura lui,  care este și în care există, în aceiași clipă/moment în care nu le respectă prin legile și normele lui umane sau științifice ca egal, antiegal sau inegal ca identic, cu contrarii care „se anuelază reciproc”.  

Ca natură nedialectică  a dicţionarului neconvențional „om” este,

„virtualul antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc””,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„virtualul antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc””,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„om.unicitate”,  

convenţie ca percepţie a virtualului antropomorfului cu contrarii care „se anuelază reciproc” al unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice om al unicităţii este virtual al antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc”, perceput al ei, iar orice virtual al antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc” un om.unicitate. Omul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau om/extraom (neom) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraom”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„om”,     

convenţie ca percepţie a extraomului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice om este un extraom perceput al ei iar orice extraom un om dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi om cu acelaşi extraom al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraomul cu omul sau umanoidul, andruidul, antropomorful sau antropoidul cu contrarii care „se anuelază reciproc”, neomul sau antiomul, inexistența lor ca aom sau non om, etc., ştiind că orice extraom este un om dincolo de percepţie ca situaţie,          

-  stare,         

„extraom al stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„om.stare”,     

convenţie ca percepţie a extraomului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice om al stării este un extraom perceput al ei iar orice extraom un om dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi om cu acelaşi extraom ca stare,            

-  situaţie ca sistem,         

„extraom ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„om.sistem”,             

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraomului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice om, al situaţiei ca sistem, este un extraom perceput al ei iar orice extraom un om dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi om cu acelaşi extraom al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraomul, situaţiei ca sistem, cu omul sau umanoidul, andruidul, antropomorful sau antropoidul cu contrarii care „se anuelază reciproc”, neomul sau antiomul, inexistența lor ca aom sau non om, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extraom este un om dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.   

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice om devine uman sau ştiinţific, alt sau alt fel de om ca persoană laic/teistă, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis. Cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii, ca uman sau știință a naturii despre extraom, om sau umanoid, andruid, antropomorf sau antropoid cu contrarii care „se anuelază reciproc”, neom sau antiom, inexistența lor ca aom sau non om, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „om” al situaţiei este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraomului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a omului/extraom”,

sau al dialecticii neomului virtualul antropomorfului situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antiomului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a omului/antiom”, 

sau al dialecticii neomului virtualul antropomorfului situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice om este de fapt un extraom, ca alt sau alt fel de om dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

În afara umanului oricărui umanoid, a gândurilor şi ideilor sale cu asemănare, identificare, egal, antiegal sau inegal ca identic, cu contrarii, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, nu putem discuta de om ca existenţă umană sau științifică. Având în vedere, în general, că „în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul devine și se transformă ca perfecțiune”. Implicit cu principiile și regulile ei cu contrarii, opus și contrar care nu „se anulează reciproc”. Antiumanul și inumanul umanoidului care suntem, nu poate și nu cunoaște ce sunt aceste contrarii, opus sau contrar, care „se anulează reciproc”  chiar dacă natura lor trăiește ca emoții/sentimente existența contrariilor respective. În aceiaşi clipă/moment în care umanul nu poate exista în lipsa inumanului sau antiumanului său ca simulatenitate/dialectică neconvenţională de secvențe. La fel cum omul nu poate fi doar ființă/lucru ca obiect fără fenomenele lui sau poate fi fenomen sau fenomen, fără obiectul lor suport, indiferent dacă discutăm natura lui, în general, sau doar vitualul ca iluzii și umbre. Împreună umanul şi antiumanul lui (cuante, atomi, molecule, planete sau galaxii, etc., suntem umanoidul ca om/extraom, având în vedere că orice lume, corp sau obiect/fenomen este o simultaneitate/dialectică ca natură, realitate, natură/realitate și virtual al a lor. Desigur fără a limita înţelegerea ca semnificaţie doar la definiţiile clasice şi non dialectice, alte filozofii convenţionale, laice sau teiste, ceea ce știm sau credem că știm despere ele.

Calculatorul, inclusiv inteligența artificială, nu pot fi asimilate omului şi umanului din clipa/moment nu ele nu știu ce este natura umană prin natura lor, ele doar cunosc ca egal, antiegal sau inegal ca identic, care „se anulează reciproc”, trăirile umane sau științifice, fără a-și cunoaște propriile trăiri sau emoții/sentimente, ca natură antropomorfă, o dată cu natură umană sau științifică, pe care o cunosc ca opus sau contrar al contrariilor care „se anulează reciproc”. Nu îşi poate pot compara ca uman sau știință, trăiri, gânduri sau idei sau pe ale altor conținuturi, chiar dacă le trăiesc într-o variantă sau alta, prin punerile de condiții de existență umane sau științifice din afara lui. De către om sau umanoid şi ştiinţa lor ca egal, antiegal sau inegal ca identic care „se anulează reciproc”. Să ne aducem aminte că natura, realitatea, natura/realitate şi virtualul lor nu sunt şi nu admit asemănarea și identificarea, umană sau științifică, cu egalul, antiegalul sau inegalul lor ca identic, contrarii, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, etc. Doar umanul oricărui umanoid poate raționa sau judeca lumea (obiecte/fenomen sau ființe/lucruri umane sau științifice) prin egalul, antiegalul sau inegalul lor ca identic care nu respectă principiul Lavoisier prin contrariile ce „se anulează reciproc”. Cu atât mai mult generalizarea lor la natură sau dincolo de ea.

Tot o dată să nu confundăm omul cu umanoidul lui (om/antiom), substanţa, cu existența sau natura lor, etc. fiecare având un specific aparte, umanoidul ca uman/antiuman, omul doar ca umanoid uman sau științific al lui care nu poate şi nu trebuie separat de antiumanul şi antiomul său, etc. Este absurd să credem sau să spunem că umanitatea umanoidului sau a noastră poate exista fără antiumanul lui (atomi, molecule, animal, plantă, etc.) sau al nostru pe o simultaneitate a lor  dialectică, care este sau în care există, ca natură umanoidă, andruidă, antropomorfă sau antropoidă, etc. La fel cum este absurd sau imposibil să credem sau să spunem că totul este ştiinţă iar haosul ca indiferență/întâmplare nu există.  Omul și știința lui ca perfecțiune nu a existat și nu va exista din cauza limitelor ca parte față de întreg sau secvență față de tot, etc., iar perfecțiunea umană sau științifică rămâne doar o permanență numărat/perenă sau numărabilă ca perenitate.    

 

În concluzie,

credem că este relativ/absolut simplu să înțelegem aceste semnificații ținând cont de simultaneitatea lor dialectică dar şi de specificul nostru ca uman şi natură umană, percepută de noi sau alţii, prin expresii de genul „omul în lipsa rațiunii este un animal” sau chiar substanţă (materie/putere) sau alte variante intermediare, etc. În condițiile în care știm și cunoaștem că suntem un mănunchi de atomi şi molecule, organe, cuante, etc., sau că trăim în fiecare zi animalitatea din noi sau din fiecare din noi, în fiecare zi sau clipă/moment a transformării sau devenirii care suntem şi în care existăm. În măsura în care omul își pierde rațiunea şi judecata ca umanoid, ştiinţă, asemănare, identificare, egal, antiegal sau inegal ca identic al ei, etc., cu contrarii care „se anulează reciproc”,  omul respectiv devine animal, plantă, sau doar substanţă, etc., cu configurație și psihic sau în general existență cu formă și spirit, etc. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință în măsura în care umanoidul pierde umanul din el în favoarea antiumanului sau inumanului său, după caz. Dar şi invers în măsura în care umanoidul uman sau antiomul din el ca substanţă cu configurație și psihic sau existență materie/putere cu formă și spirit, începe să judece sau să raționeze, să aibă idei sau în final să  asemene sau să identifice lumea proprie sau în care există, ca opus sau contrar prin contrariile care „se anulează reciproc”, devenind uman al umanoidului respectiv pe măsură ce își pierd legătura cu antiumanul sau inumanul lor. ceea ce este la fel de periculos ca și invers având în vedere că este tendință extremă în ambele variante. Extremism care mai de vreme sau mai târziu duce la convulsii revolte sau chiar războaie, etc. perfecțiunea naturii nu este binele sau răul, nici moralul sau imoralul, frumosul sau urâtul perfect, etc., perfecțiune este doar armonia și normalitatea dintre ele de la nelimitatul lor mic la nelimitatul lor mare. În nici un caz zero sau nimicul ca sistem, ca știință percepută sau metaforă, care sunt prin definiție inexistențe cu sau fără natură. Din păcate mai nou lumea științifică, percepută sau metaforă, își pierde umanul umanoidului care suntem, în favoarea antiumanului sau inumanului științific, indiferent dacă discutăm știința ca percepție sau metafora ei. Cu nelimitate variante intermediare. Alt fel spus și religia dar și matematica devin mult prea științifice în defavoarea umanului care suntem și prin care existăm ca umanoizi. Dialectica umanoidului fiind prin convențiile noastre umanul/extraumanul, uman/antiumanul sau doar uman/inumanul lui, etc. cu atât mai mult dacă privim omul cu atenție sau luăm în discuție știutul lui ca natură, care are la baza ei substanţa sau existența ca a omului de la substanţă la existență ca om și antiuman al lui. Asta nu înseamnă că suntem de acord cu darwinismul sau alte filozofii clasice şi non dialectice ale evoluției umane care este de fapt o evoluție umanoidă, andruidă sau antropoidă, etc., nu doar o trecere de la animal la om ca uman sau știință, cum se crede. Omul nu este doar un animal ca evoluție el este tot ceea ce a fost înainte de a fi, de la cuantă la planetă sau galaxie până la „supraomul” lui Nietsche. Din animal fără rațiune nu putem deveni oameni sau umanoizi, ar însemna ca semnificație că rațiunea apare din inexistenţa ei și  contrazice principiul Lavoisier dar mai ales generalitatea lui ca devenire și transformare a naturii. Să nu uităm niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând că din inexistența nu poate naște existență. Doar oamenii pot crede sau gândi că își pot călca în picioare propriile legi sau norme, din interes, prostie sau inconștiență, etc., cu atât mai mult că pot călca în picioare sau pot să nu respecte principiile și regulile naturii în din aceste motive, interes, prostie sau inconștiență, etc. Mintea, rațiunea şi judecata sunt doar variante limitate sau particulare, ale evoluției oricărui conţinut sau entitate/univers, variante în care nu respectă principul Lavoisier și generalizarea lui ca natură, devenire și transformare perfectă. În caz contrar omul ar apare din neant ca şi mintea, rațiunile şi judecățile lui iar noi sau alţii nu putem accepta apariția existenței din neant sau din inexistenţa ei, cu sau fără natură. Darwinismul este doar un caz particular al înțelegerilor umane sau științifice ca semnificaţie a evoluţiei umane, chiar dacă şi el caută sau găsește ca și noi apariția umană,  din antiumanul sau inumanul care suntem sau în care existăm şi nu din inexistenţă, cu sau fără natură.

Să nu uităm în acest sens că pentru a elimina inconveniențele antiumanului sau inumanului nostru, trebuie sau este necesar să ne dresăm propriul antiuman sau inuman, limitat doar animalul din noi sau din alţii. Asta nu însemnă ca semnificaţie că este posibilă doar existența binelui în lipsa răului său, a sistemului în lipsa haosului și indiferenței lui întâmplare sau doar a animalului din noi și invers, etc.     /

 

Neutru

Sau limită interioară a unui conținut sau entitate/univers.

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „neutru” este,

„NEÚTRU, -Ă, neutri, -e, adj. 1. (Despre state, popoare etc.) Care este în stare de neutralitate, care nu face parte din beligeranți sau dintre părțile adverse; neutral (1). ◊ Zonă neutră sau teritoriu neutru = teritoriu situat între granițele a două țări pe care nu staționează forțe armate. ♦ P. ext. (Despre oameni sau grupuri sociale) Care nu se încadrează în nici un partid, în nici un curent etc.; care se abține de la a se pronunța pro sau contra, păstrând o atitudine rezervată, pasivă. 2. Care nu poate fi calificat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ, care nu trezește nici un interes deosebit, care este nesemnificativ, indiferent; care manifestă indiferență, lipsă de participare: spec. lipsit de valoare afectivă sau stilistică. ♦ (Fon.) Care nu participă la o anumită opoziție fonologică. 3. (Gram.; în sintagmele) Gen neutru (și substantivat, n.) = formă a unor părți de vorbire (substantivul, adjectivul etc.) atribuită numelor de lucruri. Substantiv neutru (și substantivat, n.) = substantiv de genul neutru. Vocală neutră = vocală medială. ♦ (Despre sensul cuvintelor) Care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvântului; care se poate referi la obiecte de orice gen; neutral (2). 4. (Chim.) Care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic; neutral (3). ♦ La care ionii de hidrogen ai acidului au fost înlocuiți cu metale. 5. (Fiz.) Care nu are sarcină electrică; care posedă în cantități egale sarcină electrică pozitivă și negativă. – Din fr. neutre, lat. neuter, -tra, it. neutro. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink”.

Prin convenţie, eterogen al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca anonim/ambigen, ambigen ca stare sau realitate, anonim ca situaţie sau natură, neutru ca virtual al anonimului naturii, neutru al situaţiei ca sistem sau nimic, neutru uman sau ştiinţific, zero sau nimic cu sau fără natură, etc.

Ca natură nedialectică  a dicţionarului simultan/dialectic „neutru” este,

„virtualul eterogenului”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„virtualul eterogenului ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„neutru.unicitate”,

convenţie ca percepţie a iluziei eterogenului unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neutru al unicităţii este un virtual al eterogenului perceput al ei iar orice virtual al eterogenului un neutru.unicitate. Neutrul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau neutru/extraneutru (neneutru) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraneutru”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„neutru”,    

convenţie ca percepţie a extraneutrului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neutru este un extraneutru perceput al ei iar orice extraneutru un neutru dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neutru cu acelaşi extraneutru al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneutrul cu neutrul, anonimul, ambigenul şi eterogenul, antineutrul şi neneutrul, inexistența lor ca aneutru sau non neutru, etc., ştiind că orice extraneutru este un neutru dincolo de percepţie ca situaţie,       

-  stare,       

„extraneutru al stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„neutru.stare”,   

convenţie ca percepţie a extraneutrului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice neutru al stării este un extraneutru perceput al ei iar orice extraneutru un  neutru dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neutru cu acelaşi extraneutru ca stare,            

-  situaţie ca sistem     

„extraneutru ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„neutru.sistem”,         

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraneutrului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice neutru, al situaţiei ca sistem, este un extraneutru perceput al ei iar orice extraneutru un neutru dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi neutru cu acelaşi extraneutru al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneutrul, situaţiei ca sistem, cu neutrul, anonimul, ambigenul şi eterogenul, antineutrul şi neneutrul, inexistența lor ca aneutru non neutru, etc., ale situației ca sistem, ştiind că orice extraneutru este un neutru dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.   

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice neutru devine uman sau ştiinţific, ca alt sau alt fel de neutru, nimic sau zero, etc., cu sau fără natură, laic/teistă, teoretic sau practic, măsură sau măsurabil precis. Cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii, ca uman sau știință a naturii despre extraneutru, neutru, anonim, ambigen şi eterogen, antineutru şi neneutru, inexistența lor ca aneutru non neutru, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „neutru” al situaţiei este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraneutrului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neutrului/extraneutru”,

sau al dialecticii neneutrului virtualului eterogenului situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antineutrului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neutrului/antineutru”, 

sau al dialecticii neneutrului virtualului eterogenului situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice neutru este de fapt un extraneutru, ca alt sau alt fel de neutru dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

Neutru ca limită interioară, virtual, iluzie și umbră sau limită a contrariilor, cu sau fără natură, care „se anulează reciproc”, spre deosebire de anonim ca neutru al naturii, care nu „se anulează reciproc”. Nu trebuie confundat neutrul cu axioma, axioma este un început sau sfârșit, după caz, ca limită exterioară, neutrul este o limită dintre contrraii, ca început/sfârșit, al contrariilor sau al dialecticii, după caz. Trebuie înțeles o dată pentru totdeauna că folosind sintagma „totul este relativ”, admitem că acest relativ este un absolut. La fel cum neconvențional admitem că „totul este natură”, într-o variantă sau alta, ceea ce recunoaștem implicit că natura la rândul ei este un absolut. Indiferent dacă relativul, absolutul, natura sau realitatea ei, etc., devin și se transformă veșnic/etern ca perfecțiune. Motiv pentru care trebuie să evităm aceste limitări la absolut, relativ, natură și realitate, etc. Înlocuindu-le sau cel puțin ținând cont de simultaneitatea lor dialectică și neconvențională ca absolut/relativ, natură/realitate, situație/stare, frumos/urât, bun.bine/rău, pozitiv/negativ, moral/antimoral, etc., după caz.  Evident cu neutrul, anonimul sau eterogenul lor specific.

Orice neutru sau limită dintre contrarii are ca dialectică opusul sau contrarul specific contrariei sau contrariilor pe care le cuprinde sau definește, de aceiași natură. Respectiv ca zero matematic, unde și cînd  neutrul este limita dintre pozitiv/negativ al oricărei cifre, număr, convenție sau domeniu de definiţie, etc. Având în vedere că orice număr, conținut sau entitate/univers, etc., are o dialectică a lui specifică, evident fiecare are și un neutru sau anonim, după caz. Cu atât mai mult cu cât, în limite umane sau științifice, neutrul numerelor naturale este zero ca limită a contrariilor dintre negativul și pozitivul lor, sau 1 ca unitate de la care pleacă multiplii și submultiplii oricărei unități. Natura nu admite negativul și pozitivul, nici contrariile care „se anulează reciproc” ceea ce „impune” să definim neutrul naturii ca anonim și nu neutru, anonimul ca natură, neutrul ca virtual, iluzii și umbre ale anonimului naturii, cu atât mai mult ca neutru în sens clasic. Din acest motiv ar trebui ca matematica să revizuiască aceste înțelegeri ca semnificație de numere, naturale și nu numai. Orice număr uman sau științific este natura din clipa/moment în care gândurile și ideile nostru sunt vibrații/rezonanțe  ale naturii, într-o variantă sau alta. Ca armonie sau normalitate a paradoxului, perfecțiunii, devenirii și trasnformării lui. În sensul că ar trebuie să cuprindă sau definească numerele naturale așa cum am mai spus și anterior, fără zero în sens clasic și cu valori de la nelimitat mic la nelimitat mare, eventual zero și infinit  al ca multiplii și submultiplii după caz, ai unității matematice. Adică, 

ň1, ... 1:3, 1:2, 1:1 ,1x 2, 1x3, 1x4, 1x5, ... ň1 ,

unde și când „ň1” este un nelimitat mic al unității ca submultiplu iar  „ň1” este un nelimitat mare al aceleiași unități ca multiplu specific. Dar și de faptul că unitatea „1”poate fi orice cifră sau număr, natural, real, întreg, rațional sau irațional, semn/simbol, conținut sau entitate/univers, etc., după caz. Ca paradox, armonie și normalitate a lui. Caz în care contrariile nu „se anulează reciproc”, respectiv 1:3 cu 3 sau 1:2 cu 2, etc., dar alcătuiesc sau cuprind și definesc oricare cifră sau număr derivată din unitatea respectivă, ca multiplii și submultiplii naturali. Plecând de la unitatea respectivă ca neutru sau anonim după caz. Ex. 1:3x3 = 1 . 

Dacă orice număr este definit de simultaneitatea/dialectică a gradului de divizare cu cel de multiplicare sau a axiomelor lui cu convenţiile pe care le cuprinde sau definesc, neutrul este simultaneitatea/dialectică a contrariilor lui. Care nu „se anulează reciproc”, în general, sau care „se anulează reciproc” în particularul lor uman sau științific., conform relaţiei oricărui conținut, în general,

@nj = @kj/ňj/ňj, 

oricărei unități matematice sau științifice, laice sau teiste, în particularul lor. Unde și când „@kj” este conținutul ca uitate dialectică sau dimensiune unică, etc., ca neutru sau anonim, după caz, iar  ň1j/ň1j,  dialectica unității dialectice sau simultaneității, etc., respective ca nelimitat mare și mic. Un conținut care nu există dincolo de repere, situații sau sisteme de referință pe o devenire și transformare perfectă, fără limite, simultan/dialectice și neconvenționale. Uman sau științific, relația devine formulă sau virtual al relației respective. Astfel în cazul numerelor naturale unitatea „1” este neutrul, unitatea sau dimensiunea unică, etc., oricare ar fi el prin convențiile noastre. Ca limită dintre contrarii, umane sau științifice, care nu „se anulează reciproc, dintre zero și infinit, de la care pleacă multiplii și submultiplii lui și al numerelor naturale specifice. Respectiv,

1nj = 1kj/01j/∞1j,

Unde și când 1kj este unitatea, dimensiunea unică sau simulatneitatea, etc., oricărui număr natural în sens clasic, simultan/dialectic și neconvențional limitat la uman sau știință, generat de unitatea respectivă,1kj. Ca limită dintre multipli și submultiplii ei, contrarii care nu „se anulează reciproc”, după caz. Dincolo de particualrul unității matematice, în general ca unitate dialectică, sau dimeniune unică naturală, poate fi orice număr „rnj”, cifră „cnj” sau conținut, @nj, etc., după ca, prin convențiile noastre. Generat de unitățile lor specifice „rkj”, „ckj”, sau @kj, etc., după caz,  ca limită dintre multiplii și submultiplii lor. Nu neapărat doar naturale, ținând cont că până la urmă și virtualul nostru uman sau științific este natură ca vibrații/rezonanțe, paradox, armonie și  normalitate, devenire și transformare, etc.  

 

În concluzie,

în acest context general, unde şi când @nj poate fi orice unicitate sau particular al ei, orice conţinut sau entitate/univers, orice corp sau obiect/fenomen,  ca anonim, absolut, etc., este evident că în particular poate fi unitate matematică, cifră sau număr, după caz, etc., prin convențiile noastre. Dar poate fi și axiomă sau convenție, secvență sau tot, grad de divizare sau multiplicare, secvenţe elementare, axiome sau fatalități, respectiv gradul de multiplicare sau domeniul de definiţie, convenţia sau destin, etc., ale unui conținut @nj, entitate/univers sau particular al lor. Context în care trebuie să înțelegem ca semnificaţie că orice neutru sau anonim, este totdeauna  de aceiași natură cu opusul, contraria pe care o cuprinde sau definește. Diferențele fiind date doar comparat sau comparativ cu repere, situaţii sau sisteme de referinţă. Dincolo de umanul sau știință care are doar contrarii ce „se anulează reciproc”, permițând prin convenție să se considere zero, ca inexistenţă, cu sau fără natură, un neutru. Orice simultaneitate/dialectică, conținut sau entitate/univers  are un neutru și poate fi un neutru, anonim, ambigen sau eterogen, etc. Care nu „se anulează reciproc” în general sau „se anulează reciproc” în particularul lor uman sau științific, datorită specificului său ca identic, opus și contrar. Spre deosebire de materia și antimaterie care nu se anulează reciproc în condițiile în care se emite materie și putere, energie și masă chiar dacă nu putem compara sau raporta aceste emisii sau rezultante, din cauza limitelor sau neputințelor noastre umane sau științifice. Nelimitatul mic poate și este un neutru dar el nu este și nu poate fi inexistență ca zero sau nimic, cu sau fără natură. Trebuie să menționăm că axioma nu este un neutru al opusului sau contrar al convenţiei, convenția fiind un destin axioma o fatalitate, iar axioma doar un început sau sfârșit, după caz. Orice dialectică, cu excepția celor umane sau științifice nu sunt contrarii în sens clasic, care „se anulează reciproc”, chiar dacă paradoxul merge mai departe iar contrariile sunt un paradox prin definiție. Așa cum momentul transformării este dimensiunea unică sau unitatea dialectică a adevărului ei ca spațiu/timp. Dincolo de convenția momentului ca spațiu/timp, acesta nu mai există, pe de o parte deoarece nu ai avem sau nu mai ajungem la repere, situații sau sisteme de referință, pe de altă parte deoarece simultaneitatea/dialectică și neconvențională nu are momente sau nu admite, în nelimitatul perfecțiunii, armoniei și normalității paardoxului devenirii și trasnfromării,  momente, entități bine definite, constante și invariabile, etc. acolo unde și cînd spațiul și timpul nu sunt doar o simultaneitate/dialectică neconvențională ca transformare/spațiu/timp cu momente nelimitat mici ca sevențe, chiar dacă nu sunt inexistențe și au aceiași natură cu transformarea, spațiul și timpul respectiv, ca paradox.

În matematică sau ştiinţă în general relaţia

1 = 0/∞,

convențională sau,

1j = 0j/∞j ,

neconvenţională ca simultaneitate/dialectică neconvențională de secvențe „0j” pe un domeniu de definiţie infinit, „∞j”, al lor, înseamnă ca semnificație simultaneitatea/dialectică  a limitelor sau axiomelor respective ca limite sau axiome cu domeniul lor de definiție ca infinit, uman sau științific, cu opus sau contrar al lor specific. Nici un element al simultaneității/dialectice formulei prezentate nu este și nu poate fi un neutru în sens clasic, deoarece neutrul în acest sens poate  fi doar un zero între minus infinit și plus infinit și nu zero, unu, oricare cifră sau infinit.  În acest caz, în acre nu luăm în considerație negativul care nu există ca natură, (un motiv în plus să excludem întoarcerea transformării ca spațiu/timp) trebuie înțeles ca semnificație că singurul neutru sau anonim al cifrelor sau numerelor este unitatea „1”. Un neutru care nu separă sau nu este o limită a contrariilor în sens clasic care „se anuelază reciproc”. La fel cum zero nu poate fi o limită dintre contrarii, în sens clasic, în cazul relativului/absolut, care pe ode o parte nu „se anulează reciproc”, niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Pe de altă parte zero ca inexistență nu poate fi un neutru sau anonim al lor. relativul și absolut nu sunt un neutru ci limita dintre absolut și relativ. Doar unitatea, dimensiunea unică sau simultaneitatea lor, etc., oricare ar fi ele, ca limită dintre contrarii, nu sunt dependente de nelimitatul lor mic sau mare ca absolut sau și relativ. Alt fel spus unitatea matematică este sau poate fi neutrul contrariilor oricărui șir de cifre sau numere, ei ca diviziuni sau multiplicări ale ei, ca natură sau virtual care nu „se anulează reciproc” sau un zero ca neutru sau anonim dintre pozitivul și negativul lor dacă „se anulează reciproc”. Unitatea dialectică a oricărui conţinut nu este și nu poate fi doar relativă sau dependentă de secvențele ei pe tot domeniul ei de definiţie, nici doar absolută, antidependent sau independentă, mai exact ea poate și este relativă și absolută în aceiași măsură, indiferent de situație, natură sau organizare, de aceiași natură cu absolutul/relativ al lor.

Orice reper sau situaţie ca reper este un neutru prin definiție ca și unitatea matematică deoarece este permanent un absolut/relativ care nu depinde de celelalte repere în limitele convenţiei respective ca reper, situație sau sistem de referință. Nu poate exista pozitiv şi negativ în lipsa unui neutru ca limită dintre pozitiv/negativ, cu sau fără natură prin convenţie, la fel cum nu pot exista contrarii în lipsa unui neutru, anonim, ambigen sau eterogen, etc. specific ca unitate, dimeniune unică sau simulatenitate, etc. În matematică zero este un neutru (anonim matematic al adunării şi scăderii), prin convențiile noastre, al contrariilor care „se anulează reciproc”, stabilit prin convențiile nostre umane sau științifice și punerea lor de condiții de existență. La fel cum prezentul este neutrul sau anonimul trecutului cu viitorul  sau substanţa este neutrul materiei/putere sau masei/energie, după caz. În general orice simultaneitate este neutrul dialecticii ei, ca reper la fel cum orice ori orice convențional este neutrul neconvenţionalului sau convenţiei/extraconvenţie ca situaţie. Cu atât mai mult dacă revenim la trăirea oricărei dialectici și emoțiile ei sentimente prezentată la începutul lucrării.    

Contrariile umane sau științifice sunt un particular ca măsură sau măsurabil, atâtea clipe/moment în care trebuie să fie egale şi de sens contrar, care „se anulează reciproc”, în limitele oricărei  extrapolări sau sistem de referință. Din acest motiv putem spune, referitor la contrarii, că neutrul, uman sau științific, este limita dintre contrarii, asta dacă asimilăm prin convenţie contrariile ca dialectică hegeliană, știind că orice conţinut sau entitate/univers este o simultaneitate/dialectică neconvenţională care nu „se anulează reciproc”, respectând principiile natură care spun că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”.  Ca uman sau ştiinţă nu se respectă acest principiu și regulile lui din clipa/moment în care unu minus unu este zero cu sau fără natură ca inexistență adică dispariție perfectă. Ca uman sau știință pozitivul și negativul devin opuse sau contrare în sens clasic sau hegelian prin convenția egalului, antiegalului și inegalului ca identic al lor care „se anulează reciproc”. Orice neutru este şi trebuie să fie întotdeauna de aceiași natură cu simultaneitatea sau dialectica pe care o defineşte sau cuprinde, în caz opus sau contrar dacă este o inexistenţă cu sau fără natură, în sens clasic, apar nedeterminările ca în cazurile matematice, entitățile, bine definite, absurdul și „imposibilul”, etc., știind tot o dată că din inexistență nu poate apare existență. Mai mult trecerea de la un conținut la altul sau de la un absolut la un  relativ și invers nu poate trece în nici un caz prin inexistența lor, cu sau fără natură. Doar dacă noi convenim alt fel, din neputință, necesitate sau interes stabilind prin convenție sau convenţii, alte variante. Trecerea prin orice neutru (ambigen, eterogen, anonim, etc.) nu este şi nu poate fi o întrerupere ca inexistenţă, cu sau fără natură, a veșniciei sau eternității devenirii sau transformării, ştiind că din inexistenţă nu poate naște existenţă. Chiar dacă neutrul sau absolutul, etc., nu participă nici o dată la simultaneitatea/dialectică respectivă. Să ne aducem aminte că din inexistență nu se poate naște existență sau unicităţii, separat sau împreună, ceea ce însemnă că dacă neutrul ar fi inexistenţă, ca în știința percepută, cu sau fără natura unicităţii respective sau particularului ei, întreruperea ar fi definitivă, context în care devenirea sau transformarea, ca şi veșnicia şi eternitatea lor, dispar o dată cu inexistenţa respectivă. Ceea ce ar contrazice o neconvenționalul filozofiei noastre ca natură dar și principiul lui Lavoisier ca virtual al naturii. În cazul unui neutru fără natură în matematică sau în general ca ştiinţă apar limitele, excepțiile, absurdul şi „imposibilul”, nedeterminatul, entitățile bine definite, etc. dar mai ales contrariile cu opusul și contrarul lor care „se anulează reciproc”, etc.     /