Trebuie înțeles o dată pentru totdeauna că folosind sintagma „totul este relativ”, admitem că acest relativ este un absolut. La fel cum neconvențional admitem că „totul este natură”, într-o variantă sau alta, ceea ce recunoaștem implicit că natura la rândul ei este un absolut. Indiferent dacă relativul, absolutul, natura sau realitatea ei, etc., devin și se transformă veșnic/etern ca perfecțiune. Motiv pentru care trebuie să evităm aceste limitări la absolut, relativ, natură și realitate, etc. Înlocuindu-le sau cel puțin ținând cont de simultaneitatea lor dialectică și neconvențională ca absolut/relativ, natură/realitate, situație/stare, frumos/urât, bun.bine/rău, pozitiv/negativ, moral/antimoral, etc., după caz.