Om

Ca natură non dialectică  a definiției clasice „om” este,

„OM, oameni, s. m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat. ◊ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prietenește. ◊ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toți) oamenii = om obișnuit, care nu se deosebește prin nimic esențial de alții. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obișnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la ușă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenții bune. ♦ Persoană integră, care întrunește calități morale deosebite, care se remarcă prin cinste și corectitudine. ◊ Expr. (A fi) un om (o dată) și jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însușiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însușirile umane caracteristice; a asigura învățătura cuiva calificându-l într-o profesie; b) a da, a oferi (cuiva) o situație materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăți; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependență) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ◊ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soț. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelației boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo. sursa: DEX '09 2009 permalink”.

Prin convenţie, antropoid al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca andruid/antropomorf cu contrarii care „se anulează reciproc”, antropomorf ca stare sau realitate cu contrarii care „se anulează reciproc”, andruid ca situaţie sau natură cu contrarii care „se anulează reciproc”, om sau umanoid uman ca virtual al andruidului naturii cu contrarii care „se anulează reciproc”, om al situaţiei ca sistem, om ca uman sau ştiinţă, laic/teist, etc., cu contrarii care „se anulează reciproc”.    

Care respectă natura cu principiile și regulile ei cu contrarii care nu „se anuelază reciproc” prin natura lui,  care este și în care există, în aceiași clipă/moment în care nu le respectă prin legile și normele lui umane sau științifice ca egal, antiegal sau inegal ca identic, cu contrarii care „se anuelază reciproc”.  

Ca natură nedialectică  a dicţionarului neconvențional „om” este,

„virtualul antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc””,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„virtualul antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc””,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„om.unicitate”,  

convenţie ca percepţie a virtualului antropomorfului cu contrarii care „se anuelază reciproc” al unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice om al unicităţii este virtual al antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc”, perceput al ei, iar orice virtual al antropoidului cu contrarii care „se anuelază reciproc” un om.unicitate. Omul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau om/extraom (neom) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraom”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„om”,     

convenţie ca percepţie a extraomului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice om este un extraom perceput al ei iar orice extraom un om dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi om cu acelaşi extraom al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraomul cu omul sau umanoidul, andruidul, antropomorful sau antropoidul cu contrarii care „se anuelază reciproc”, neomul sau antiomul, inexistența lor ca aom sau non om, etc., ştiind că orice extraom este un om dincolo de percepţie ca situaţie,          

-  stare,         

„extraom al stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„om.stare”,     

convenţie ca percepţie a extraomului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice om al stării este un extraom perceput al ei iar orice extraom un om dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi om cu acelaşi extraom ca stare,            

-  situaţie ca sistem,         

„extraom ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„om.sistem”,             

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraomului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice om, al situaţiei ca sistem, este un extraom perceput al ei iar orice extraom un om dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi om cu acelaşi extraom al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraomul, situaţiei ca sistem, cu omul sau umanoidul, andruidul, antropomorful sau antropoidul cu contrarii care „se anuelază reciproc”, neomul sau antiomul, inexistența lor ca aom sau non om, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extraom este un om dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.   

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice om devine uman sau ştiinţific, alt sau alt fel de om ca persoană laic/teistă, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis. Cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii, ca uman sau știință a naturii despre extraom, om sau umanoid, andruid, antropomorf sau antropoid cu contrarii care „se anuelază reciproc”, neom sau antiom, inexistența lor ca aom sau non om, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „om” al situaţiei este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraomului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a omului/extraom”,

sau al dialecticii neomului virtualul antropomorfului situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antiomului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a omului/antiom”, 

sau al dialecticii neomului virtualul antropomorfului situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice om este de fapt un extraom, ca alt sau alt fel de om dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

În afara umanului oricărui umanoid, a gândurilor şi ideilor sale cu asemănare, identificare, egal, antiegal sau inegal ca identic, cu contrarii, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, nu putem discuta de om ca existenţă umană sau științifică. Având în vedere, în general, că „în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul devine și se transformă ca perfecțiune”. Implicit cu principiile și regulile ei cu contrarii, opus și contrar care nu „se anulează reciproc”. Antiumanul și inumanul umanoidului care suntem, nu poate și nu cunoaște ce sunt aceste contrarii, opus sau contrar, care „se anulează reciproc”  chiar dacă natura lor trăiește ca emoții/sentimente existența contrariilor respective. În aceiaşi clipă/moment în care umanul nu poate exista în lipsa inumanului sau antiumanului său ca simulatenitate/dialectică neconvenţională de secvențe. La fel cum omul nu poate fi doar ființă/lucru ca obiect fără fenomenele lui sau poate fi fenomen sau fenomen, fără obiectul lor suport, indiferent dacă discutăm natura lui, în general, sau doar vitualul ca iluzii și umbre. Împreună umanul şi antiumanul lui (cuante, atomi, molecule, planete sau galaxii, etc., suntem umanoidul ca om/extraom, având în vedere că orice lume, corp sau obiect/fenomen este o simultaneitate/dialectică ca natură, realitate, natură/realitate și virtual al a lor. Desigur fără a limita înţelegerea ca semnificaţie doar la definiţiile clasice şi non dialectice, alte filozofii convenţionale, laice sau teiste, ceea ce știm sau credem că știm despere ele.

Calculatorul, inclusiv inteligența artificială, nu pot fi asimilate omului şi umanului din clipa/moment nu ele nu știu ce este natura umană prin natura lor, ele doar cunosc ca egal, antiegal sau inegal ca identic, care „se anulează reciproc”, trăirile umane sau științifice, fără a-și cunoaște propriile trăiri sau emoții/sentimente, ca natură antropomorfă, o dată cu natură umană sau științifică, pe care o cunosc ca opus sau contrar al contrariilor care „se anulează reciproc”. Nu îşi poate pot compara ca uman sau știință, trăiri, gânduri sau idei sau pe ale altor conținuturi, chiar dacă le trăiesc într-o variantă sau alta, prin punerile de condiții de existență umane sau științifice din afara lui. De către om sau umanoid şi ştiinţa lor ca egal, antiegal sau inegal ca identic care „se anulează reciproc”. Să ne aducem aminte că natura, realitatea, natura/realitate şi virtualul lor nu sunt şi nu admit asemănarea și identificarea, umană sau științifică, cu egalul, antiegalul sau inegalul lor ca identic, contrarii, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, etc. Doar umanul oricărui umanoid poate raționa sau judeca lumea (obiecte/fenomen sau ființe/lucruri umane sau științifice) prin egalul, antiegalul sau inegalul lor ca identic care nu respectă principiul Lavoisier prin contrariile ce „se anulează reciproc”. Cu atât mai mult generalizarea lor la natură sau dincolo de ea.

Tot o dată să nu confundăm omul cu umanoidul lui (om/antiom), substanţa, cu existența sau natura lor, etc. fiecare având un specific aparte, umanoidul ca uman/antiuman, omul doar ca umanoid uman sau științific al lui care nu poate şi nu trebuie separat de antiumanul şi antiomul său, etc. Este absurd să credem sau să spunem că umanitatea umanoidului sau a noastră poate exista fără antiumanul lui (atomi, molecule, animal, plantă, etc.) sau al nostru pe o simultaneitate a lor  dialectică, care este sau în care există, ca natură umanoidă, andruidă, antropomorfă sau antropoidă, etc. La fel cum este absurd sau imposibil să credem sau să spunem că totul este ştiinţă iar haosul ca indiferență/întâmplare nu există.  Omul și știința lui ca perfecțiune nu a existat și nu va exista din cauza limitelor ca parte față de întreg sau secvență față de tot, etc., iar perfecțiunea umană sau științifică rămâne doar o permanență numărat/perenă sau numărabilă ca perenitate.    

 

În concluzie,

credem că este relativ/absolut simplu să înțelegem aceste semnificații ținând cont de simultaneitatea lor dialectică dar şi de specificul nostru ca uman şi natură umană, percepută de noi sau alţii, prin expresii de genul „omul în lipsa rațiunii este un animal” sau chiar substanţă (materie/putere) sau alte variante intermediare, etc. În condițiile în care știm și cunoaștem că suntem un mănunchi de atomi şi molecule, organe, cuante, etc., sau că trăim în fiecare zi animalitatea din noi sau din fiecare din noi, în fiecare zi sau clipă/moment a transformării sau devenirii care suntem şi în care existăm. În măsura în care omul își pierde rațiunea şi judecata ca umanoid, ştiinţă, asemănare, identificare, egal, antiegal sau inegal ca identic al ei, etc., cu contrarii care „se anulează reciproc”,  omul respectiv devine animal, plantă, sau doar substanţă, etc., cu configurație și psihic sau în general existență cu formă și spirit, etc. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință în măsura în care umanoidul pierde umanul din el în favoarea antiumanului sau inumanului său, după caz. Dar şi invers în măsura în care umanoidul uman sau antiomul din el ca substanţă cu configurație și psihic sau existență materie/putere cu formă și spirit, începe să judece sau să raționeze, să aibă idei sau în final să  asemene sau să identifice lumea proprie sau în care există, ca opus sau contrar prin contrariile care „se anulează reciproc”, devenind uman al umanoidului respectiv pe măsură ce își pierd legătura cu antiumanul sau inumanul lor. ceea ce este la fel de periculos ca și invers având în vedere că este tendință extremă în ambele variante. Extremism care mai de vreme sau mai târziu duce la convulsii revolte sau chiar războaie, etc. perfecțiunea naturii nu este binele sau răul, nici moralul sau imoralul, frumosul sau urâtul perfect, etc., perfecțiune este doar armonia și normalitatea dintre ele de la nelimitatul lor mic la nelimitatul lor mare. În nici un caz zero sau nimicul ca sistem, ca știință percepută sau metaforă, care sunt prin definiție inexistențe cu sau fără natură. Din păcate mai nou lumea științifică, percepută sau metaforă, își pierde umanul umanoidului care suntem, în favoarea antiumanului sau inumanului științific, indiferent dacă discutăm știința ca percepție sau metafora ei. Cu nelimitate variante intermediare. Alt fel spus și religia dar și matematica devin mult prea științifice în defavoarea umanului care suntem și prin care existăm ca umanoizi. Dialectica umanoidului fiind prin convențiile noastre umanul/extraumanul, uman/antiumanul sau doar uman/inumanul lui, etc. cu atât mai mult dacă privim omul cu atenție sau luăm în discuție știutul lui ca natură, care are la baza ei substanţa sau existența ca a omului de la substanţă la existență ca om și antiuman al lui. Asta nu înseamnă că suntem de acord cu darwinismul sau alte filozofii clasice şi non dialectice ale evoluției umane care este de fapt o evoluție umanoidă, andruidă sau antropoidă, etc., nu doar o trecere de la animal la om ca uman sau știință, cum se crede. Omul nu este doar un animal ca evoluție el este tot ceea ce a fost înainte de a fi, de la cuantă la planetă sau galaxie până la „supraomul” lui Nietsche. Din animal fără rațiune nu putem deveni oameni sau umanoizi, ar însemna ca semnificație că rațiunea apare din inexistenţa ei și  contrazice principiul Lavoisier dar mai ales generalitatea lui ca devenire și transformare a naturii. Să nu uităm niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând că din inexistența nu poate naște existență. Doar oamenii pot crede sau gândi că își pot călca în picioare propriile legi sau norme, din interes, prostie sau inconștiență, etc., cu atât mai mult că pot călca în picioare sau pot să nu respecte principiile și regulile naturii în din aceste motive, interes, prostie sau inconștiență, etc. Mintea, rațiunea şi judecata sunt doar variante limitate sau particulare, ale evoluției oricărui conţinut sau entitate/univers, variante în care nu respectă principul Lavoisier și generalizarea lui ca natură, devenire și transformare perfectă. În caz contrar omul ar apare din neant ca şi mintea, rațiunile şi judecățile lui iar noi sau alţii nu putem accepta apariția existenței din neant sau din inexistenţa ei, cu sau fără natură. Darwinismul este doar un caz particular al înțelegerilor umane sau științifice ca semnificaţie a evoluţiei umane, chiar dacă şi el caută sau găsește ca și noi apariția umană,  din antiumanul sau inumanul care suntem sau în care existăm şi nu din inexistenţă, cu sau fără natură.

Să nu uităm în acest sens că pentru a elimina inconveniențele antiumanului sau inumanului nostru, trebuie sau este necesar să ne dresăm propriul antiuman sau inuman, limitat doar animalul din noi sau din alţii. Asta nu însemnă ca semnificaţie că este posibilă doar existența binelui în lipsa răului său, a sistemului în lipsa haosului și indiferenței lui întâmplare sau doar a animalului din noi și invers, etc.     /