Excepția este opus sau contrar al oricărei reguli, ca paradox al simultaneității lor dialectice de secvențe sau părți neconvenționale. Ea nu face regula deși o cuprinde sau definește și invers. Regula cuprinde și definește excepția la fel cum orice negativ cuprinde și definește pozitivul lui, binele răul sau frumosul urâtul, etc., după caz. Asocierea, dualitatea, interdisciplinaritatea sau independența etc., regulii față de excepție și invers este doar o utopie, umană sau științifică, în condițiile în care se cuprind și se definesc reciproc ca simultaneitate/dialectică neconvențională de secvențe sau părți. Orice contrarie ca opus sau contrar, fie ea și umană sau științifică, trebuie să respecte aceste principii și reguli ale naturii și condiția să nu „se anuleze reciproc”. Chiar dacă prin convenție și convenții specifice, necesitate, interese sau neputință, etc., ne folosim sau ne-am folosit, la o clipă/moment dată de  contrariile, opusul și contrarul științelor ca percepție sau metaforă, care „se anulează reciproc”.