Neutru

Sau limită interioară a unui conținut sau entitate/univers.

Ca natură non dialectică  a dicţionarului clasic „neutru” este,

„NEÚTRU, -Ă, neutri, -e, adj. 1. (Despre state, popoare etc.) Care este în stare de neutralitate, care nu face parte din beligeranți sau dintre părțile adverse; neutral (1). ◊ Zonă neutră sau teritoriu neutru = teritoriu situat între granițele a două țări pe care nu staționează forțe armate. ♦ P. ext. (Despre oameni sau grupuri sociale) Care nu se încadrează în nici un partid, în nici un curent etc.; care se abține de la a se pronunța pro sau contra, păstrând o atitudine rezervată, pasivă. 2. Care nu poate fi calificat nici în sens pozitiv și nici în sens negativ, care nu trezește nici un interes deosebit, care este nesemnificativ, indiferent; care manifestă indiferență, lipsă de participare: spec. lipsit de valoare afectivă sau stilistică. ♦ (Fon.) Care nu participă la o anumită opoziție fonologică. 3. (Gram.; în sintagmele) Gen neutru (și substantivat, n.) = formă a unor părți de vorbire (substantivul, adjectivul etc.) atribuită numelor de lucruri. Substantiv neutru (și substantivat, n.) = substantiv de genul neutru. Vocală neutră = vocală medială. ♦ (Despre sensul cuvintelor) Care este indiferent față de genul (feminin sau masculin) indicat de forma cuvântului; care se poate referi la obiecte de orice gen; neutral (2). 4. (Chim.) Care nu are nici caracter acid, nici caracter bazic; neutral (3). ♦ La care ionii de hidrogen ai acidului au fost înlocuiți cu metale. 5. (Fiz.) Care nu are sarcină electrică; care posedă în cantități egale sarcină electrică pozitivă și negativă. – Din fr. neutre, lat. neuter, -tra, it. neutro. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink”.

Prin convenţie, eterogen al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca anonim/ambigen, ambigen ca stare sau realitate, anonim ca situaţie sau natură, neutru ca virtual al anonimului naturii, neutru al situaţiei ca sistem sau nimic, neutru uman sau ştiinţific, zero sau nimic cu sau fără natură, etc.

Ca natură nedialectică  a dicţionarului simultan/dialectic „neutru” este,

„virtualul eterogenului”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„virtualul eterogenului ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„neutru.unicitate”,

convenţie ca percepţie a iluziei eterogenului unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neutru al unicităţii este un virtual al eterogenului perceput al ei iar orice virtual al eterogenului un neutru.unicitate. Neutrul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau neutru/extraneutru (neneutru) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraneutru”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„neutru”,    

convenţie ca percepţie a extraneutrului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice neutru este un extraneutru perceput al ei iar orice extraneutru un neutru dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neutru cu acelaşi extraneutru al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneutrul cu neutrul, anonimul, ambigenul şi eterogenul, antineutrul şi neneutrul, inexistența lor ca aneutru sau non neutru, etc., ştiind că orice extraneutru este un neutru dincolo de percepţie ca situaţie,       

-  stare,       

„extraneutru al stării”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„neutru.stare”,   

convenţie ca percepţie a extraneutrului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice neutru al stării este un extraneutru perceput al ei iar orice extraneutru un  neutru dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi neutru cu acelaşi extraneutru ca stare,            

-  situaţie ca sistem     

„extraneutru ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„neutru.sistem”,         

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraneutrului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice neutru, al situaţiei ca sistem, este un extraneutru perceput al ei iar orice extraneutru un neutru dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi neutru cu acelaşi extraneutru al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extraneutrul, situaţiei ca sistem, cu neutrul, anonimul, ambigenul şi eterogenul, antineutrul şi neneutrul, inexistența lor ca aneutru non neutru, etc., ale situației ca sistem, ştiind că orice extraneutru este un neutru dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.   

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice neutru devine uman sau ştiinţific, ca alt sau alt fel de neutru, nimic sau zero, etc., cu sau fără natură, laic/teistă, teoretic sau practic, măsură sau măsurabil precis. Cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii, ca uman sau știință a naturii despre extraneutru, neutru, anonim, ambigen şi eterogen, antineutru şi neneutru, inexistența lor ca aneutru non neutru, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, realitate, natură/realitate sau virtual al unicității lor. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „neutru” al situaţiei este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraneutrului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neutrului/extraneutru”,

sau al dialecticii neneutrului virtualului eterogenului situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antineutrului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a neutrului/antineutru”, 

sau al dialecticii neneutrului virtualului eterogenului situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice neutru este de fapt un extraneutru, ca alt sau alt fel de neutru dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

Neutru ca limită interioară, virtual, iluzie și umbră sau limită a contrariilor, cu sau fără natură, care „se anulează reciproc”, spre deosebire de anonim ca neutru al naturii, care nu „se anulează reciproc”. Nu trebuie confundat neutrul cu axioma, axioma este un început sau sfârșit, după caz, ca limită exterioară, neutrul este o limită dintre contrraii, ca început/sfârșit, al contrariilor sau al dialecticii, după caz. Trebuie înțeles o dată pentru totdeauna că folosind sintagma „totul este relativ”, admitem că acest relativ este un absolut. La fel cum neconvențional admitem că „totul este natură”, într-o variantă sau alta, ceea ce recunoaștem implicit că natura la rândul ei este un absolut. Indiferent dacă relativul, absolutul, natura sau realitatea ei, etc., devin și se transformă veșnic/etern ca perfecțiune. Motiv pentru care trebuie să evităm aceste limitări la absolut, relativ, natură și realitate, etc. Înlocuindu-le sau cel puțin ținând cont de simultaneitatea lor dialectică și neconvențională ca absolut/relativ, natură/realitate, situație/stare, frumos/urât, bun.bine/rău, pozitiv/negativ, moral/antimoral, etc., după caz.  Evident cu neutrul, anonimul sau eterogenul lor specific.

Orice neutru sau limită dintre contrarii are ca dialectică opusul sau contrarul specific contrariei sau contrariilor pe care le cuprinde sau definește, de aceiași natură. Respectiv ca zero matematic, unde și cînd  neutrul este limita dintre pozitiv/negativ al oricărei cifre, număr, convenție sau domeniu de definiţie, etc. Având în vedere că orice număr, conținut sau entitate/univers, etc., are o dialectică a lui specifică, evident fiecare are și un neutru sau anonim, după caz. Cu atât mai mult cu cât, în limite umane sau științifice, neutrul numerelor naturale este zero ca limită a contrariilor dintre negativul și pozitivul lor, sau 1 ca unitate de la care pleacă multiplii și submultiplii oricărei unități. Natura nu admite negativul și pozitivul, nici contrariile care „se anulează reciproc” ceea ce „impune” să definim neutrul naturii ca anonim și nu neutru, anonimul ca natură, neutrul ca virtual, iluzii și umbre ale anonimului naturii, cu atât mai mult ca neutru în sens clasic. Din acest motiv ar trebui ca matematica să revizuiască aceste înțelegeri ca semnificație de numere, naturale și nu numai. Orice număr uman sau științific este natura din clipa/moment în care gândurile și ideile nostru sunt vibrații/rezonanțe  ale naturii, într-o variantă sau alta. Ca armonie sau normalitate a paradoxului, perfecțiunii, devenirii și trasnformării lui. În sensul că ar trebuie să cuprindă sau definească numerele naturale așa cum am mai spus și anterior, fără zero în sens clasic și cu valori de la nelimitat mic la nelimitat mare, eventual zero și infinit  al ca multiplii și submultiplii după caz, ai unității matematice. Adică, 

ň1, ... 1:3, 1:2, 1:1 ,1x 2, 1x3, 1x4, 1x5, ... ň1 ,

unde și când „ň1” este un nelimitat mic al unității ca submultiplu iar  „ň1” este un nelimitat mare al aceleiași unități ca multiplu specific. Dar și de faptul că unitatea „1”poate fi orice cifră sau număr, natural, real, întreg, rațional sau irațional, semn/simbol, conținut sau entitate/univers, etc., după caz. Ca paradox, armonie și normalitate a lui. Caz în care contrariile nu „se anulează reciproc”, respectiv 1:3 cu 3 sau 1:2 cu 2, etc., dar alcătuiesc sau cuprind și definesc oricare cifră sau număr derivată din unitatea respectivă, ca multiplii și submultiplii naturali. Plecând de la unitatea respectivă ca neutru sau anonim după caz. Ex. 1:3x3 = 1 . 

Dacă orice număr este definit de simultaneitatea/dialectică a gradului de divizare cu cel de multiplicare sau a axiomelor lui cu convenţiile pe care le cuprinde sau definesc, neutrul este simultaneitatea/dialectică a contrariilor lui. Care nu „se anulează reciproc”, în general, sau care „se anulează reciproc” în particularul lor uman sau științific., conform relaţiei oricărui conținut, în general,

@nj = @kj/ňj/ňj, 

oricărei unități matematice sau științifice, laice sau teiste, în particularul lor. Unde și când „@kj” este conținutul ca uitate dialectică sau dimensiune unică, etc., ca neutru sau anonim, după caz, iar  ň1j/ň1j,  dialectica unității dialectice sau simultaneității, etc., respective ca nelimitat mare și mic. Un conținut care nu există dincolo de repere, situații sau sisteme de referință pe o devenire și transformare perfectă, fără limite, simultan/dialectice și neconvenționale. Uman sau științific, relația devine formulă sau virtual al relației respective. Astfel în cazul numerelor naturale unitatea „1” este neutrul, unitatea sau dimensiunea unică, etc., oricare ar fi el prin convențiile noastre. Ca limită dintre contrarii, umane sau științifice, care nu „se anulează reciproc, dintre zero și infinit, de la care pleacă multiplii și submultiplii lui și al numerelor naturale specifice. Respectiv,

1nj = 1kj/01j/∞1j,

Unde și când 1kj este unitatea, dimensiunea unică sau simulatneitatea, etc., oricărui număr natural în sens clasic, simultan/dialectic și neconvențional limitat la uman sau știință, generat de unitatea respectivă,1kj. Ca limită dintre multipli și submultiplii ei, contrarii care nu „se anulează reciproc”, după caz. Dincolo de particualrul unității matematice, în general ca unitate dialectică, sau dimeniune unică naturală, poate fi orice număr „rnj”, cifră „cnj” sau conținut, @nj, etc., după ca, prin convențiile noastre. Generat de unitățile lor specifice „rkj”, „ckj”, sau @kj, etc., după caz,  ca limită dintre multiplii și submultiplii lor. Nu neapărat doar naturale, ținând cont că până la urmă și virtualul nostru uman sau științific este natură ca vibrații/rezonanțe, paradox, armonie și  normalitate, devenire și transformare, etc.  

 

În concluzie,

în acest context general, unde şi când @nj poate fi orice unicitate sau particular al ei, orice conţinut sau entitate/univers, orice corp sau obiect/fenomen,  ca anonim, absolut, etc., este evident că în particular poate fi unitate matematică, cifră sau număr, după caz, etc., prin convențiile noastre. Dar poate fi și axiomă sau convenție, secvență sau tot, grad de divizare sau multiplicare, secvenţe elementare, axiome sau fatalități, respectiv gradul de multiplicare sau domeniul de definiţie, convenţia sau destin, etc., ale unui conținut @nj, entitate/univers sau particular al lor. Context în care trebuie să înțelegem ca semnificaţie că orice neutru sau anonim, este totdeauna  de aceiași natură cu opusul, contraria pe care o cuprinde sau definește. Diferențele fiind date doar comparat sau comparativ cu repere, situaţii sau sisteme de referinţă. Dincolo de umanul sau știință care are doar contrarii ce „se anulează reciproc”, permițând prin convenție să se considere zero, ca inexistenţă, cu sau fără natură, un neutru. Orice simultaneitate/dialectică, conținut sau entitate/univers  are un neutru și poate fi un neutru, anonim, ambigen sau eterogen, etc. Care nu „se anulează reciproc” în general sau „se anulează reciproc” în particularul lor uman sau științific, datorită specificului său ca identic, opus și contrar. Spre deosebire de materia și antimaterie care nu se anulează reciproc în condițiile în care se emite materie și putere, energie și masă chiar dacă nu putem compara sau raporta aceste emisii sau rezultante, din cauza limitelor sau neputințelor noastre umane sau științifice. Nelimitatul mic poate și este un neutru dar el nu este și nu poate fi inexistență ca zero sau nimic, cu sau fără natură. Trebuie să menționăm că axioma nu este un neutru al opusului sau contrar al convenţiei, convenția fiind un destin axioma o fatalitate, iar axioma doar un început sau sfârșit, după caz. Orice dialectică, cu excepția celor umane sau științifice nu sunt contrarii în sens clasic, care „se anulează reciproc”, chiar dacă paradoxul merge mai departe iar contrariile sunt un paradox prin definiție. Așa cum momentul transformării este dimensiunea unică sau unitatea dialectică a adevărului ei ca spațiu/timp. Dincolo de convenția momentului ca spațiu/timp, acesta nu mai există, pe de o parte deoarece nu ai avem sau nu mai ajungem la repere, situații sau sisteme de referință, pe de altă parte deoarece simultaneitatea/dialectică și neconvențională nu are momente sau nu admite, în nelimitatul perfecțiunii, armoniei și normalității paardoxului devenirii și trasnfromării,  momente, entități bine definite, constante și invariabile, etc. acolo unde și cînd spațiul și timpul nu sunt doar o simultaneitate/dialectică neconvențională ca transformare/spațiu/timp cu momente nelimitat mici ca sevențe, chiar dacă nu sunt inexistențe și au aceiași natură cu transformarea, spațiul și timpul respectiv, ca paradox.

În matematică sau ştiinţă în general relaţia

1 = 0/∞,

convențională sau,

1j = 0j/∞j ,

neconvenţională ca simultaneitate/dialectică neconvențională de secvențe „0j” pe un domeniu de definiţie infinit, „∞j”, al lor, înseamnă ca semnificație simultaneitatea/dialectică  a limitelor sau axiomelor respective ca limite sau axiome cu domeniul lor de definiție ca infinit, uman sau științific, cu opus sau contrar al lor specific. Nici un element al simultaneității/dialectice formulei prezentate nu este și nu poate fi un neutru în sens clasic, deoarece neutrul în acest sens poate  fi doar un zero între minus infinit și plus infinit și nu zero, unu, oricare cifră sau infinit.  În acest caz, în acre nu luăm în considerație negativul care nu există ca natură, (un motiv în plus să excludem întoarcerea transformării ca spațiu/timp) trebuie înțeles ca semnificație că singurul neutru sau anonim al cifrelor sau numerelor este unitatea „1”. Un neutru care nu separă sau nu este o limită a contrariilor în sens clasic care „se anuelază reciproc”. La fel cum zero nu poate fi o limită dintre contrarii, în sens clasic, în cazul relativului/absolut, care pe ode o parte nu „se anulează reciproc”, niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând. Pe de altă parte zero ca inexistență nu poate fi un neutru sau anonim al lor. relativul și absolut nu sunt un neutru ci limita dintre absolut și relativ. Doar unitatea, dimensiunea unică sau simultaneitatea lor, etc., oricare ar fi ele, ca limită dintre contrarii, nu sunt dependente de nelimitatul lor mic sau mare ca absolut sau și relativ. Alt fel spus unitatea matematică este sau poate fi neutrul contrariilor oricărui șir de cifre sau numere, ei ca diviziuni sau multiplicări ale ei, ca natură sau virtual care nu „se anulează reciproc” sau un zero ca neutru sau anonim dintre pozitivul și negativul lor dacă „se anulează reciproc”. Unitatea dialectică a oricărui conţinut nu este și nu poate fi doar relativă sau dependentă de secvențele ei pe tot domeniul ei de definiţie, nici doar absolută, antidependent sau independentă, mai exact ea poate și este relativă și absolută în aceiași măsură, indiferent de situație, natură sau organizare, de aceiași natură cu absolutul/relativ al lor.

Orice reper sau situaţie ca reper este un neutru prin definiție ca și unitatea matematică deoarece este permanent un absolut/relativ care nu depinde de celelalte repere în limitele convenţiei respective ca reper, situație sau sistem de referință. Nu poate exista pozitiv şi negativ în lipsa unui neutru ca limită dintre pozitiv/negativ, cu sau fără natură prin convenţie, la fel cum nu pot exista contrarii în lipsa unui neutru, anonim, ambigen sau eterogen, etc. specific ca unitate, dimeniune unică sau simulatenitate, etc. În matematică zero este un neutru (anonim matematic al adunării şi scăderii), prin convențiile noastre, al contrariilor care „se anulează reciproc”, stabilit prin convențiile nostre umane sau științifice și punerea lor de condiții de existență. La fel cum prezentul este neutrul sau anonimul trecutului cu viitorul  sau substanţa este neutrul materiei/putere sau masei/energie, după caz. În general orice simultaneitate este neutrul dialecticii ei, ca reper la fel cum orice ori orice convențional este neutrul neconvenţionalului sau convenţiei/extraconvenţie ca situaţie. Cu atât mai mult dacă revenim la trăirea oricărei dialectici și emoțiile ei sentimente prezentată la începutul lucrării.    

Contrariile umane sau științifice sunt un particular ca măsură sau măsurabil, atâtea clipe/moment în care trebuie să fie egale şi de sens contrar, care „se anulează reciproc”, în limitele oricărei  extrapolări sau sistem de referință. Din acest motiv putem spune, referitor la contrarii, că neutrul, uman sau științific, este limita dintre contrarii, asta dacă asimilăm prin convenţie contrariile ca dialectică hegeliană, știind că orice conţinut sau entitate/univers este o simultaneitate/dialectică neconvenţională care nu „se anulează reciproc”, respectând principiile natură care spun că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”.  Ca uman sau ştiinţă nu se respectă acest principiu și regulile lui din clipa/moment în care unu minus unu este zero cu sau fără natură ca inexistență adică dispariție perfectă. Ca uman sau știință pozitivul și negativul devin opuse sau contrare în sens clasic sau hegelian prin convenția egalului, antiegalului și inegalului ca identic al lor care „se anulează reciproc”. Orice neutru este şi trebuie să fie întotdeauna de aceiași natură cu simultaneitatea sau dialectica pe care o defineşte sau cuprinde, în caz opus sau contrar dacă este o inexistenţă cu sau fără natură, în sens clasic, apar nedeterminările ca în cazurile matematice, entitățile, bine definite, absurdul și „imposibilul”, etc., știind tot o dată că din inexistență nu poate apare existență. Mai mult trecerea de la un conținut la altul sau de la un absolut la un  relativ și invers nu poate trece în nici un caz prin inexistența lor, cu sau fără natură. Doar dacă noi convenim alt fel, din neputință, necesitate sau interes stabilind prin convenție sau convenţii, alte variante. Trecerea prin orice neutru (ambigen, eterogen, anonim, etc.) nu este şi nu poate fi o întrerupere ca inexistenţă, cu sau fără natură, a veșniciei sau eternității devenirii sau transformării, ştiind că din inexistenţă nu poate naște existenţă. Chiar dacă neutrul sau absolutul, etc., nu participă nici o dată la simultaneitatea/dialectică respectivă. Să ne aducem aminte că din inexistență nu se poate naște existență sau unicităţii, separat sau împreună, ceea ce însemnă că dacă neutrul ar fi inexistenţă, ca în știința percepută, cu sau fără natura unicităţii respective sau particularului ei, întreruperea ar fi definitivă, context în care devenirea sau transformarea, ca şi veșnicia şi eternitatea lor, dispar o dată cu inexistenţa respectivă. Ceea ce ar contrazice o neconvenționalul filozofiei noastre ca natură dar și principiul lui Lavoisier ca virtual al naturii. În cazul unui neutru fără natură în matematică sau în general ca ştiinţă apar limitele, excepțiile, absurdul şi „imposibilul”, nedeterminatul, entitățile bine definite, etc. dar mai ales contrariile cu opusul și contrarul lor care „se anulează reciproc”, etc.     /