Eu si Neconventionalul

marți, 8 noiembrie 2016

Culegere de răspunsuri fără întrebări

- Dorule, existăm dincolo de noi?, mă întreabă prietenii.

- Existăm cu siguranţă, doar că nu noi, ci alţii.

Aşa cum am văzut poţi fi sclavul propriilor tale sentimente, ale iubirii sau urii tale la fel cum poţi fi sclavul propriilor tale intuiţii sau propriei tale raţiuni.

Orice contrarie creează sentimente la dezechilibrul ei către o valență sau alta în concluzie:

- cîte contrarii atîtea sentimente.

Cunoașterea este filozofia însăși și nu doar știință sau neștiință care rămîn doar elemente ale cunoașterii (filozofiei) sau cazuri particulare ale acesteia.

Prostia este o limitare generală a entității/univers (în particular om) și nu una unidirecțională sau particulară ca în cazul geniilor sau de altă natură umană sau neumană.

Cunoașterea este reflectarea realității ca și filozofia pentru că este unul și același lucru.

Paradoxul cunoașterii, sau al filozofiei, este că poate, limita, convenționaliza, nelimitatul chiar fără a putea să îl cuprindă vreodată.

Mulți se cred „deștepți” și tind de atîtea ori să le dau dreptate dar ca să mă contrazică privind identitatea cunoașterii cu filozofia și invers trebuie obligatoriu să găsească cel puțin o excepție sau o diferență indiferent de natura ei, eu nu am găsit-o și nu sunt în stare să o găsesc.

Haosul este necunoscutul identic și neidentic de rapoarte sau comparații și nu cunoscutul de orice natură, la fel cum sistemul este cunoscutul acestor rapoarte, comparații, reflectări, identice și neidentice ale Universului în Sine prin reflectarea lui ca Realitate în Sine la care ajungem cel puțin prin intermediari.

Nu ai așteptări nu vei avea niciodată deziluzii indiferent de la cine sau de la ce. Brîncuși ca și Țuțea au avut așteptări mult prea mari de la poporul român și au trăit cele mai mari deziluzii ale lor.

Brancusi: „Cind am plecat v-am lasat saraci si prosti. V-am regasit si mai saraci, si mai prosti!”
Tutea : „Am facut puscarie 13 ani pentru un neam de timpiti!”

Amîndoi au avut dreptate și nu au știut de ce au avut deziluzii, toate popoarele sunt la fel din acest punct de vedere. Nu popoarele sunt de vină ci cei care au așteptări prea mari sau prea multe de la ceilalți.

Omul este singura entitate/univers care își poate allege sistemul sau sistemele de rerferință la care se raportează în mod conștientsubconștient în limitele existenței sale ca formă, existență și spirit. Ncio altă entitate cunoscută sau necunoscută nu poate face acestă alegere.

Orice entitate/univers ca simultaneitate naște sentimentul entității sau al universului său și invers în raport de dezechilibrul simultaneității ei reflectat pe un sistem oarecare de referință limitat și realtiv. Sentimentele sunt generate de relativul echilibrului convențional și nu de absolutul simultaneității respective. De aceea univesul în Sine nu are sentimente iar noi avem.

Omul este entitatea/univers ce conștientizează propriul subconștient ca întreg față de de celelate entități/univers interioare sau exterioeare ei. În momentul morții sale conștientul nu mai există ca întreg chiar dacă subconștientul rămîne fiind purtat de componentele rămase ca părți ale entității/univers dispărute dar ca întreg ele însăși. Spiritul uman, ca întreg, dispare o dată cu moartea, transformarea, tocmai pentru că dispare conștiența existenței sale ca subconștient, adică nu mai popate reflecta raportul lui ca întreg față de secvențele sau entitățile/univers care îl construiesc.

Nu există unicitate negativă, adică identică și de sens contrar, decît în mintea noastră, la fel cum nu există spațiu sau timp la fel cum nu există singularitate sau pluralitate, ele rămîn doar simultaneități de contrarii și niviodată contrarii.

Contrariile sunt doar o închipuire, o idee a spiritului nostru sau a altor entități/univers. Nu există contrarii și nici sentimente în Universul în Sine doar în realitatea noastră ca și ideile sau spiritul fiecăruia dintre noi.

duminică, 6 noiembrie 2016

Adevărurile neconvnețioale I. Ce este legea.

marți, 25 octombrie 2016

Adevrurile neconvneționale II.

duminică, 23 octombrie 2016

Destin

Mămica mea

tu m-ai adus pe lumea asta

rece și murdară

într-o realitate care nu mă iartă

și m-ai lăsat crezînd că m-am obișnuit cu ea

și știi că nu ne-ntreabă ea vreodată

cît ne-ai iubit

sau cît vom duce dorul tău de-acum încolo.

Eu știu răspunsul

îl știi și tu chiar dacă nu mai ești

și știi la fel de bine că m-apropii

pe-același drum

căci tu mă chemi iar eu te caut

și știm răspunsul

și tu și eu la fel și alții

un paradox ce moare

cînd am să mor și eu și alții.

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Adevăruri neconvenţionale I. Simultaneitatea. Și totuși nelimitatul există.

Și totuși nelimitatul există

Intuitiv avem senzaţia că putem reflecta nelimitatul dar în realitate nimeni şi nimic şi niciodată nu îl poate reflecta. Această definiţie este un adevăr convenţional dar extrapolat este aplicabil la orice şi orice formă de organizare sau cum spun eu orice entitate/univers chiar dacă nimeni şi nimic nu poate verifica aceste limite dincolo de noi sau alte entităţi/univers, putem spune în limitele noastre că sunt nelimitate, neconvenţionale, ca şi în cazul nelimitatului însăşi. În Realitatea în Sine în urma simultaneităţii nelimitatului de mic cu nelimitatul de mare apar entităţile/univers bine determinate reprezentate de unitatea neconvenţională, 1¡. Să luăm un exemplu matematic în acest sens. Orice constantă este un număr (o valoare) indiferent dacă numărul este natural, imaginar, complex sau altfel definit. Să împărţim ca exemplu cifra unu (1) şi ca să ne fie mai simplu o împărţim la multiplii lui zece. O să avem un şir de numere în care prima diviziune va fi 0,1 şi la fiecare diviziune se adaugă un 0, respective 0,01; 0,001; 0,0001; ş.a.m.d., această împărţire nu se termină niciodată deoarece după virgulă se pot adăuga infinite zerouri ba chiar nelimitate dar timpul nu ne permite. Dacă un om ar adăuga zerouri toată viaţa cînd a murit numărul obţinut este un număr diferit de zero oricare ar fi acela dar nu nelimitat de mic. Acest număr obţinut reprezintă limitatul de mic al diviziunilor acestuia iar timpul cît a durat acţiunea sa este limitatul de mare al timpului său existenţial. Dacă divizarea ar fi doar spirituală ea ar fi mult mai mare dar cu siguranţă şi ea tot limitată de existenţa individului respectiv, timpul convenţional rămîne acelaşi. Dacă acel individ ar merge cu viteza gîndului către spaţii cosmice cît mai mari ele ar fi aparent nelimitate şi ca realitate convenţională şi ca Realitate în Sine din păcate în convenţional acele spaţii sunt limitate convenţional de convenţia care le reflectă, de existenţa ei indiferent cît de mari ar fi ele, dar timpul rămîne acelaşi. Acesta este infinitul limitat al unei entităţi/univers sau limitatul lui de mare spiritual, raţional sau intuitiv. La limita nelimitatului împărţirea oricărei constante ca şi a unităţii are ca rezultat ¡ nelimitat de mic iar operaţia inversă arată că 0¡/©¡ = 1¡ şi nu nedeterminat cum s-ar crede. Această demonstraţie este valabilă pentru orice număr şi pentru orice constantă (orice entitate/univers în general, ca entitate) şi ne demonstrează că orice număr, de fapt orice entitate/univers are nelimitate diviziuni (entităţi/univers) componente. Ne arată totodată că orice unitate (entitate/univers) este simultaneitate nelimitată de secvenţe zero nelimitat de mici iar în matematică ştim că unitatea este o sumă nelimitată de subdiviziuni. Orice unitate convenţională împărţită la un număr convenţional are un număr limitat de diviziuni întotdeauna. Din acest motiv trebuie să ne revizuim nu doar convenţiile matematice ci toate convenţiile de la filozofie la religie de la ştiinţe la neştiinţe. Nu în sensul de a le desfiinţa ci în sensul demonstrat aici de lărgire a bazei de calcul respectiv a bazei noastre de cunoaştere şi gîndire, a bazei de comparaţie, de rapoarte. Toate categoriile filozofice trebuiesc regîndite după aceste noi adevăruri şi legi. Această împărţire ne arată că nelimitatul există. Ca adevăr filozofic, adică în filozofie neconvenţională, orie entitate/univers este un nelimitat de mare ©¡ de nelimitat de mic 0¡ simultan iar în convenţional totul este un limitat de mare ∞¡* de zero limitat de mic 0¡* simultan care este simetricul faţă de 1¡* al limitei de existenţă al unei entităţi/univers. Între cele două relaţii matematice există o legătură directă, una este limita celeilalte, respectiv,

Lim 0¡*/∞¡* = lim1¡* = 0¡/©¡ = 1₀¡

unde limita de data aceasta merge de la zero nelimitat de mic la nelimitatul de mare la care nici o entitate/univers nu ajunge dar ştim rezultatul acestui produs pentru că şi noi suntem o astfel de unitate ca orice entitate/univers din nelimitat unde se poate limita simultaneitatea la lege de compoziţie doar matematică sau generală ştiinţă/neştiinţă simultan sau simplă operaţie matematică, fizică, etc. În acest caz poate dispare “¡” specific fiecărei entităţi/univers în parte. Orice fenomen sau materie sau energie sau entitate/univers sau transformare a Universului în Sine poate fi scrisă ca simultanitate a unei sume limitate convenţionale cu o sumă nelimitată neconvenţională. Să nu uităm că Universul în Sine nu ştie matematică şi că el este matematică şi toate ştiinţele şi neştiinţele la un loc. Singura lui posibilitate de transformare nelimitată este energia neconvenţională atracţie/respingere simultan care produce multiplicarea/divizarea entităţilor/univers în nelimitat pe spaţiu/timp simultan iar această permanentă multiplicare/divizare înseamnă transformarea continua. Simultaneitatea este reflectarea aceleiaşi entităţi/univers faţă de sisteme diferite de referinţă. În cazul entităţii/univers entitatea este reflectarea Realităţii în Sine ca individ sau unitate bine definită (formă/existenţă/spirit) în timp ce universul este reflectarea aceleiaşi Realităţi în Sine ca grup nelimitat (transformare/spaţiu/timp). Entităţile/univers nu pot fi identice niciodată decît în stadiul de simultaneitate şi asta doar ca iluzie şi nu ca Realitate în Sine. Simultaneitatea este iluzia/realitate a reprezentării şi nu Realitatea în Sine a paradoxului care nu poate fi reprezentat ca Realitate în Sine.