Și totuși
nelimitatul există
Intuitiv avem
senzaţia că putem reflecta nelimitatul dar în realitate nimeni şi nimic şi
niciodată nu îl poate reflecta. Această definiţie este un adevăr convenţional dar
extrapolat este aplicabil la orice şi orice formă de organizare sau cum spun eu
orice entitate/univers chiar dacă
nimeni şi nimic nu poate verifica aceste limite dincolo de noi sau alte entităţi/univers, putem spune în
limitele noastre că sunt nelimitate, neconvenţionale, ca şi în cazul
nelimitatului însăşi. În Realitatea în Sine în urma simultaneităţii
nelimitatului de mic cu nelimitatul de mare apar entităţile/univers bine determinate reprezentate de unitatea
neconvenţională, 1¡. Să luăm un exemplu
matematic în acest sens. Orice constantă este un număr (o valoare) indiferent
dacă numărul este natural, imaginar, complex sau altfel definit. Să împărţim ca
exemplu cifra unu (1) şi ca să ne fie mai simplu o împărţim la multiplii lui
zece. O să avem un şir de numere în care prima diviziune va fi 0,1 şi la
fiecare diviziune se adaugă un 0, respective 0,01; 0,001; 0,0001; ş.a.m.d., această împărţire nu se termină niciodată
deoarece după virgulă se pot adăuga infinite zerouri ba chiar nelimitate dar timpul
nu ne permite. Dacă un om ar adăuga
zerouri toată viaţa cînd a murit numărul obţinut este un număr diferit de zero
oricare ar fi acela dar nu nelimitat de mic. Acest număr obţinut reprezintă
limitatul de mic al diviziunilor acestuia iar timpul cît a durat acţiunea sa
este limitatul de mare al timpului său existenţial. Dacă divizarea ar fi doar
spirituală ea ar fi mult mai mare dar cu siguranţă şi ea tot limitată de
existenţa individului respectiv, timpul convenţional rămîne acelaşi. Dacă acel
individ ar merge cu viteza gîndului către spaţii cosmice cît mai mari ele ar fi
aparent nelimitate şi ca realitate convenţională şi ca Realitate în Sine din
păcate în convenţional acele spaţii sunt limitate convenţional de convenţia
care le reflectă, de existenţa ei indiferent cît de mari ar fi ele, dar timpul
rămîne acelaşi. Acesta este infinitul limitat al unei entităţi/univers sau limitatul lui de mare spiritual, raţional sau
intuitiv. La limita nelimitatului împărţirea oricărei constante ca şi a
unităţii are ca rezultat
¡ nelimitat de mic iar operaţia
inversă arată că 0¡/©¡ = 1¡ şi nu nedeterminat cum s-ar crede. Această
demonstraţie este valabilă pentru orice număr şi pentru orice constantă (orice entitate/univers în general, ca entitate) şi ne demonstrează că orice
număr, de fapt orice entitate/univers
are nelimitate diviziuni (entităţi/univers)
componente. Ne arată totodată că orice unitate (entitate/univers) este simultaneitate nelimitată de secvenţe zero nelimitat
de mici iar în matematică ştim că unitatea este o sumă nelimitată de
subdiviziuni. Orice unitate convenţională împărţită la un număr convenţional
are un număr limitat de diviziuni întotdeauna.
Din acest motiv trebuie să ne revizuim nu doar convenţiile matematice ci
toate convenţiile de la filozofie la religie de la ştiinţe la neştiinţe. Nu în
sensul de a le desfiinţa ci în sensul demonstrat aici de lărgire a bazei de
calcul respectiv a bazei noastre de cunoaştere şi gîndire, a bazei de
comparaţie, de rapoarte. Toate categoriile filozofice trebuiesc regîndite după
aceste noi adevăruri şi legi. Această împărţire ne arată că nelimitatul există.
Ca
adevăr filozofic, adică în filozofie neconvenţională, orie entitate/univers este un nelimitat de mare ©¡ de nelimitat de mic 0¡
simultan iar în convenţional totul este un limitat de mare ∞¡* de zero limitat
de mic 0¡* simultan care este simetricul faţă de 1¡* al limitei de existenţă al
unei entităţi/univers. Între cele două
relaţii matematice există o legătură directă, una este limita celeilalte,
respectiv,
Lim 0¡*/∞¡* = lim1¡*
= 0¡/©¡ = 1₀¡
unde limita de data aceasta
merge de la zero nelimitat de mic la
nelimitatul de mare la care nici o entitate/univers
nu ajunge dar ştim rezultatul acestui produs pentru că şi noi suntem o astfel
de unitate ca orice entitate/univers
din nelimitat unde se poate limita simultaneitatea la lege de compoziţie doar
matematică sau generală ştiinţă/neştiinţă
simultan sau simplă operaţie matematică, fizică, etc. În acest caz poate
dispare “¡” specific fiecărei entităţi/univers în parte. Orice
fenomen sau materie sau energie sau entitate/univers
sau transformare a Universului în Sine poate fi scrisă ca simultanitate a unei
sume limitate convenţionale cu o sumă nelimitată neconvenţională. Să nu uităm
că Universul în Sine nu ştie matematică şi că el este matematică şi toate
ştiinţele şi neştiinţele la un loc. Singura lui posibilitate de transformare
nelimitată este energia neconvenţională atracţie/respingere
simultan care produce multiplicarea/divizarea
entităţilor/univers în nelimitat pe spaţiu/timp simultan iar această
permanentă multiplicare/divizare înseamnă transformarea
continua. Simultaneitatea este reflectarea aceleiaşi entităţi/univers
faţă de sisteme diferite de
referinţă. În cazul entităţii/univers
entitatea este reflectarea Realităţii în Sine ca individ sau unitate bine
definită (formă/existenţă/spirit) în
timp ce universul este reflectarea aceleiaşi Realităţi în Sine ca grup
nelimitat (transformare/spaţiu/timp).
Entităţile/univers nu pot fi
identice niciodată decît în stadiul de simultaneitate şi asta doar ca iluzie şi
nu ca Realitate în Sine. Simultaneitatea este iluzia/realitate a reprezentării şi nu Realitatea în Sine a paradoxului
care nu poate fi reprezentat ca Realitate în Sine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu