Noi suntem absolutul secvențelor noastre relative, la fel cum Unicitatea (sau Dumnezeu) sunt absolutul unicităților ei relative (sau dumnezei relativi). La fel cum cifrele și numerele sunt relativul domeniului  lor de definiție, etc. tot așa cum orice cifră sau număr „rj” este simultaneitatea/dialectică și neconvențională a relativurilor sale, „r0j” cu absolutul sau absoluturile lor „r∞j”, ca reper. Să nu confundăm anonimul sau neutrul cu absolutul chiar dacă neutrul și anonimul lui sunt independente. Sunt în aceiași clipă/moment inexistențe, cu sau fără natură, neutrul sau neutralitatea nu există decât în visele sau iluziile noastre, ca situație de  veghe sau de somn.   …

 

Lumea poeziilor

Pentru comentarii sau analiză vă propunem poezii sau comentarii neconvenționale ca simultaneitate/dialectică, deoarece totul este filozofie de la literatură la matematică sau de la ștință în sens clasic la religie, astrologie, etc. Religia consideră spiritul ca esență a existenței, matematica, chimia sau fizica, doar substanța fără spirit ca esență, chiar dacă omul este o substanță cu formă și spirit, indiferent de opțiune. Trebuie să depășim sintagma lui Aristotel că „materia este substanţa din care se fac obiectele”, la fel și poezia trebuie să meargă dincolo de limitele ei convenţionale ca filozofie literară. Aristotel sau Eminescu au fost și sunt repere ale omului, umanității sau științei, dar asta nu însemnă să rămânem la aceste repere în mileniul trei sau mai departe, chiar dacă trebuie să avem reperele noastre convenționale. La fel cum părinții, bunicii sau străbunicii noștri rămân sau ar trebui să rămână reperele noastre dar fară a rămâne la limitele lor sau ale perioadei în care au existat ele. Filozofia în definițiile clasice este o „reflectare a realității”, trebuie oare să înțelegem că poezia, matematica, religia, etc. nu reflectă realitatea prin convențiile lor sau că trăirile noastre ca emoții/sentimente poetice sau științifice nu sunt reflectări ale, realităţii? Filozofia convențională ca și poeziile ei, caută să depășească aceste limite convenţionale iar întrebările noastre rămân doar retorice, fără limite, excepții, nedeterminat, absurd sau imposibil, etc.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I.               Da şi nu

 

Eu,

Tu,

Poate nimeni,

De ce nu totul,

Pustiul,

Ar fi...

Între da și nu

 

 

 

 

I.            Da şi nu

 

Eu,

Tu,

Poate nimeni,

De ce nu totul,

Pustiul,

Ar fi...

Ceea ce sunt, ceea ce ești.

 

Forma și spirtul substanței

Ca să facem înţeleasă înțelegerea noastră ca semnificaţie să privim atent proiecția unui film și trecerea de la aparatul de filmat la sunetele, imaginile sau chiar efectele speciale ale proiecției lui pe ecranul cinematografului. Aparatul nu poate proiecta filmul respectiv dacă nu ar avea gândul și ideea care trebuie proiectată, la fel cum nu am putea merge dacă în mintea și judecata noastră umanoidă nu ar exista gândul sau ideea de mers. Mai nou holograme sau cine mai știe ce ca o consecință a virtualului (psihic sau spirit) unui instrument sau aparat. În caz contrar nu am mai respecta principiul Lavoisier. Putem spune metaforic sau ca știință a metaforei că materia fără virtualul ei, ca formă și spirit, este o materie moartă sau că nu are viață, mai exact o substanță moartă, la fel ca și în cazul lipsei substanţei, unde și cînd în lipsa ei este absurdă existența vieții. O substanță moartă care nu poate naște viață dacă nu ar acea esența vieții în definiția sau cuprinsul ei simulatn/dialectic și neconvenţional, știind sau cunoscând că inexistența  nu naște existență iar inexistența vieții nu poate naște viață. Noi suntem dovada clară că substanța ca materie/putere, sau oricare variantă a ei, are un  virtual specific ca formă și spirit care definesc și cuprind existența ei. Dacă știința percepută (matematică, fizică, etc.) a ales să cerceteze, studieze sau să creadă, etc. că substanța este viața însăși este evident că știința ca metaforă (religie, parapsihologie, astrologie, etc.) a ales să cerceteze, studieze sau să creadă, etc. că forma și spiritul sunt esența vieți. La fel cum Aristotel a înțeles limitat ca semnificație că materia este „substanța din care se fac obiectele” și nu simultaneitatea ei nu că substanța este dialectică materiei cu puterea ei sau în cazul nostru a substanței ca materie/putere cu formă și spirit.  

Trebuie să plecăm de la esența simţurilor și organelor de simț, unde și cînd unele sunt directe, ca natură sau mai exact perepţie a naturii ca formă a substanței, altele indirecte ca metaforă sau extrapolare a percepțiilor care sunt gânduri sau idei despre formele și existenţa substanței respective. Doar împreună ca formă și spirit sau percepție/metaforă definesc sau cuprind existența și invers ca simultaneitate/dialectică de secvențe neconvneționale. Să privim natura dincolo de umanul sau știința lui unde și când trebuie să existe o existență formă și spirit al oricărei entități. În caz contrar, noi care suntem entități, însemnă ca semnificație ne-am născut din inexistenţă, cu sau fără natură, nu din natura care suntem și în care existăm, ceea ce nu este posibil. În acest context parametrii direcți a atomilor și moleculelor, pământului sau planetelor sunt forma lor ca masă și energie sau materie și putere, etc. a substanţei iar spiritul  lor este definit sau cuprins de câmpurile lor ca o consecință a masei/energie sau materie/putere, etc. Este, sper, evident că orice câmp, inclusiv gravitațional, magnetic, etc. sunt o consecință a energiilor și masei sau materiei și puterii lor, etc. ale oricărui conținut sau entitate/univers. Știința percepută sau doar medicina însăși au constatat existența unor câmpuri care evident sunt consecinţă a materiei și puterii naturii noastre în general dar doar umane sau științifice. Religia cută sau crede în existența unei aure a fiecăruia dintre noi dar și a oricărui conținut sau entitate/univers. Altfel spus câmpurile pământului, atomilor și moleculelor, cuantelor și stringurilor, planetelor animalelor, planetelor sau galaxiilor, etc. sunt gândurile și ideile sau parametrii indirecți ai lor. La fel cum parametrii umani sau științific indirecți sunt gândurile și idee noastre. Asta nu însemnă ca semnificație să neglijăm antiumanul sau inumanul nostru ca umanoid sau umanoizi, cuante, stringuri, atomi și molecule, etc. Tot așa cum un aparat de proiecție are parametrii lui direcți indirecți sau orice instrument sau aparat, de la tăblițele babiloniene la cărți, CD-uri, benzi magnetice, etc., care pot transmite virtualul lui altor conținuturi sau entități/univers, desigur prin intermediul naturii care sunt și în care există. Și noi facem la fel transferând sau trecând gândurile și ideile noastre altui sau altor conținuturi sau entități/univers.  Cu condiția categorică să nu separăm materia de puterea ei, masa de energie dat mai ales substanța ca materie/putere sau masă/energie de forma și spiritul ei ca simulatenitate/dialectică neconvenţională. Pe ceastă înțelegere a semnificației este clar că orice imagine, hologramă sau realizare a unui conţinut sau entitate/univers este consecința virtualului conținutului respectiv a gândurilor sau ideilor virtuale sau doar a câmpurilor sau parametrilor indirecți ale lui. Parametrii indirecți sau gânduri și idei care prin limitați și nelimitați intermediari, după caz, duc la refacerea lor pe un alt conținut sau entitate/univers, ca natură. Noi uităm întotdeauna că între percepțiile noastre directe și indirecte și natura care suntem sau în care existăm există întotdeauna nelimitați intermediare care devin limitați doar datorită neputinței noastre de a-i compara sau raporta.  Între emitori și receptori sunt nelimitați intermediari, chiar dacă noi sau alții presupunem sau credem cu totul altceva, la fel ca între oricare percepție a unui organ de simț și natura care suntem sau în care existăm. Legăturile neuronale au nelimitați și nenumărați intermediari, după caz, tot așa cum sunt „de la mână până la gură” în sens clasic sau popular. Dacă noi sau alții nu îi putem cuprinde sau defini este cu totul altceva.  Justificarea acestor înțelegeri ca semnificaţie este relativ simplă, dacă ne amintim că fizica cuantică a ajuns acolo unde nu mai putem face măsurători sau dacă ne gândim că infinitul mic sau mare există iar dincolo de el există un nelimitat mare și mic care nu are limită. În caz opus sau contrar ar fi ca și când am pute găsi o limită cifra „zero” sau „infinitul”, chiar dacă știm și cunoaștem că nu le vom putea găsi niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând.

 

În concluzie

forma și spiritul uman sau științific dispar odată cu noi, ca om sau umanoid, la fel ca oricare câmp sau formă a substanței, parametru direct sau indirect, etc., ceea ce este echivalentul morții, nihilismului sau dispariției, etc. al oricărui conținut sau entitate/univers în sens clasic. Nu pentru că moare, este anihilat sau dispare, etc. ci doar pentru că spiritul și forma lui devin și se transformă în alt sau alt fel de conținut sau entitate/univers  care are alt sau alt fel de repere, situații ca repere sau sisteme de referință.

 

 

 

Perenitate și perfecțiune

Este absurd dacă nu imposibil să credem sau să spunem că ne naștem din atomi și molecule, Unicitate sau  din Dumnezeu ca parte a lor, dar murim sau dispărem pentru totdeauna ca inexistenţă cu (non existență) sau fără natură (aexistenţă), când de fapt murim sau dispărem transformând-ne în atomi și molecule, Unicitate sau Dumnezeu ca parte sau secvență a Lor. Chiar dacă niciodată, nicăieri niciunde și nicicând același om același conținut sau aceiaşi entitate/univers. Dar întotdeauna aceiaşi devenire și transformare ca perfecțiune veșnică și eternă a Unicității sau Lui Dumnezeu sau particularului Lor ca parte sau secvență care suntem. Lavoisier încearcă să ne spună același lucru ca înţelegere a semnificaţiei naturii sale dar nu ajunge la ceea ce înțelegem noi și filozofia noastră neconvenţională ca simulatenitate/dialectică prin convențiile lui care spun că „În natură, nimic nu se pierde nimic nu se câștigă, totul se transformă”(principiul Lavoisier).

Concluzia este simplă orice conținut ca entitate/univers, corp ca iluzie a lui ca obiect/fenomen, există și are o viață a lui permanentă și perfectă atât convenţional cât și neconvenţional ca simulatenitate/dialectică. Alt fel spus în oricare variantă a lor ca  natură, natură/realitate și virtual al unictății lor, Unicitate sau Dumnezeu,  inclusiv uman sau științific, etc.

 

Modelul „universului 25” sau „utopia șobolanilor” este doar un particular, uman sau științific, care are la bază egalul, inegalul și identicul lor, care nu respectă principiul Lavoisier, dincolo de opusul sau contrarul, uman sau științific care „se anulează reciproc”. „În natură, nimic nu se pierde nimic nu se câștigă, totul se transformă”(principiul Lavoisier).

 Extremele umane sau științifice ale metaforei și percepției

Noi am definit neconvenţional și simultan/dialectic cele două variante ale științei, ca metaforă (religie, parapsihologie, alchimie, medium, astrologie, zodiac, etc.) și percepție (matematică, fizică, astronomie, probabilitate, chimie, etc.), fiecare cu specificul ei știut sau cunoscut. Știut ca natură sau din toată natura unui conținut ca entitate/univers, cunoscut din toate informațiile umane sau științifice, educație sau cunoaştere la nivel spiritual ca știință. În acest context trebuie să înțelegem ca semnificație că știința percepută și metaforele ei sunt extremele dialecticii metaforă/percepţie ca știință iar între aceste extreme sunt nenumărate sau nelimitate variante intermediare după caz. De aceea știința în sens clasic este o extremă ca percepție a științei iar religia și științele percepute extremele ca metaforă a oricărei percepții. Așa cum am spus de atâtea ori orice extremitate este extremism și fără discuții dincolo de limitele unei sau unor convenţii. În consecinţă religia (sau științe ca metaforă) ca și matematica (sau științe percepute) sunt extreme și extremism care duse cât mai departe devin catastrofe umane sau științifice pentru armonia naturii sau cumpătarea ei în sens neconvenţional și simultan/dialectic. Este atât de simplu să vedem cât de exagerat este rolul religiei în contextul mileniului trei la fel cum este de exagerat rolul matematicii în contextul aceluiași mileniu. Chiar dacă se poate observa ușor că diviziunile lor sunt toate diviziunile de la începuturile existenţei umane sau științifice până în prezent. Dovada este faptul că oamenii încă mai cred că pământul este plat sau că nu se rotește în jurul soarelui, că încă există vraci și vrăjitori, etc. opus sau contrar faptului că oamenii se cred Dumnezei și speră să facă din AI o gândire umană sau științifică, să aducă spaţiul și timpul înapoi sau chiar să devină nemuritori în sens clasic, etc. Noi suntem nemuritori dar doar în sens neconvenţional ca muritori/extramuritori ai naturii care suntem sau în care existăm ca secvențe neconvenționale de simultaneități/dialectice, devenire și transformare perfectă ca veșnic/etern și nu permanentă ca numărat/peren.       

 

Actualități

NU vă faceți iluzii, războiul din Ucraina nu aduce nimic nou perfecțiunii devenirii și transformării veșnic/eterne. Așa cum spune M. Eminescu în „luceafărul”, ce-ți pasă ție chip de lut dacă sunt eu sau altul”. Chiar dacă și acel Luceafăr este și era muritor ca și noi ca și el, ca tot ce există. În acest context războaiele, bolile, catastrofele, naturale sau doar umane și științifice, etc. nu schimbă destinul sau destinele perfecțiunii devenirii și transformării, schimbă doar destine umane sau științifice ale omului, umanității și științei lor. Schimbă doar variante ale naturii noastre comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință. Ca egal, inegal și identic, opus sau contrar care „se anulează reciproc” sau care nu respectă principiul Lavoisier, „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”. În sensul totului care este un absolut, convenţie întreg și destin, etc. Uman sau științific războaiele sunt catastrofe, nihilism în sens clasic sau fatalitate ca dispariţie a destinelor naturii care suntem sau în care existăm. Doar cei care suportă ororile lui devin mai umani întotdeauna, indiferent din care tabără fac parte.  Să nu uităm că Nietsche a fot idolul lui Hitler chiar dacă el nu a dorit acest lucru cu siguranță. Totul este interpretabil comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință, inclusiv, umane sau științifice, care nu respectă principiul Lavoisier.