Extremele umane sau științifice ale metaforei și percepției

Noi am definit neconvenţional și simultan/dialectic cele două variante ale științei, ca metaforă (religie, parapsihologie, alchimie, medium, astrologie, zodiac, etc.) și percepție (matematică, fizică, astronomie, probabilitate, chimie, etc.), fiecare cu specificul ei știut sau cunoscut. Știut ca natură sau din toată natura unui conținut ca entitate/univers, cunoscut din toate informațiile umane sau științifice, educație sau cunoaştere la nivel spiritual ca știință. În acest context trebuie să înțelegem ca semnificație că știința percepută și metaforele ei sunt extremele dialecticii metaforă/percepţie ca știință iar între aceste extreme sunt nenumărate sau nelimitate variante intermediare după caz. De aceea știința în sens clasic este o extremă ca percepție a științei iar religia și științele percepute extremele ca metaforă a oricărei percepții. Așa cum am spus de atâtea ori orice extremitate este extremism și fără discuții dincolo de limitele unei sau unor convenţii. În consecinţă religia (sau științe ca metaforă) ca și matematica (sau științe percepute) sunt extreme și extremism care duse cât mai departe devin catastrofe umane sau științifice pentru armonia naturii sau cumpătarea ei în sens neconvenţional și simultan/dialectic. Este atât de simplu să vedem cât de exagerat este rolul religiei în contextul mileniului trei la fel cum este de exagerat rolul matematicii în contextul aceluiași mileniu. Chiar dacă se poate observa ușor că diviziunile lor sunt toate diviziunile de la începuturile existenţei umane sau științifice până în prezent. Dovada este faptul că oamenii încă mai cred că pământul este plat sau că nu se rotește în jurul soarelui, că încă există vraci și vrăjitori, etc. opus sau contrar faptului că oamenii se cred Dumnezei și speră să facă din AI o gândire umană sau științifică, să aducă spaţiul și timpul înapoi sau chiar să devină nemuritori în sens clasic, etc. Noi suntem nemuritori dar doar în sens neconvenţional ca muritori/extramuritori ai naturii care suntem sau în care existăm ca secvențe neconvenționale de simultaneități/dialectice, devenire și transformare perfectă ca veșnic/etern și nu permanentă ca numărat/peren.