Perenitate și perfecțiune

Este absurd dacă nu imposibil să credem sau să spunem că ne naștem din atomi și molecule, Unicitate sau  din Dumnezeu ca parte a lor, dar murim sau dispărem pentru totdeauna ca inexistenţă cu (non existență) sau fără natură (aexistenţă), când de fapt murim sau dispărem transformând-ne în atomi și molecule, Unicitate sau Dumnezeu ca parte sau secvență a Lor. Chiar dacă niciodată, nicăieri niciunde și nicicând același om același conținut sau aceiaşi entitate/univers. Dar întotdeauna aceiaşi devenire și transformare ca perfecțiune veșnică și eternă a Unicității sau Lui Dumnezeu sau particularului Lor ca parte sau secvență care suntem. Lavoisier încearcă să ne spună același lucru ca înţelegere a semnificaţiei naturii sale dar nu ajunge la ceea ce înțelegem noi și filozofia noastră neconvenţională ca simulatenitate/dialectică prin convențiile lui care spun că „În natură, nimic nu se pierde nimic nu se câștigă, totul se transformă”(principiul Lavoisier).

Concluzia este simplă orice conținut ca entitate/univers, corp ca iluzie a lui ca obiect/fenomen, există și are o viață a lui permanentă și perfectă atât convenţional cât și neconvenţional ca simulatenitate/dialectică. Alt fel spus în oricare variantă a lor ca  natură, natură/realitate și virtual al unictății lor, Unicitate sau Dumnezeu,  inclusiv uman sau științific, etc.