Powered By Blogger

luni, 10 octombrie 2016

Adevăruri neconvneționale II. Revenire la introducere.

Revenire la introducere 
Continuăm plimbarea noastră prin imensitatea filozofiei neconvenționale, chiar dacă știm cu siguranța relativului nostru că nu o putem cuprinde nici noi nici alții niciodată avem datoria eternității să producem efecte, efecte ale energiei și materiei care ne reprezintă și care nu sunt niciodată independente sau „libere” așa cum mulți cred despere energie și efectele sale. Nu există nici energie „liberă” nici efecte „libere” ale acesteia ele aparțin altei entități/univers sau altui univers pe care nu putem să îl reflectăm acum sau poate niciodată dar niciodată libere. Libertatea este o utopie singura ei existență este constrîngerea eliberată dar niciodată în totalitate la fel ca paradoxul, este doar o trecere de la o libertate/consdtrîngere la alta la fel cum totul este o trecere permanentă de la un paradox la altul. Trebuie să înțelegem că extrapolările noastre către nelimitatul de mare sau de mic nu sunt altceva decît evoluția gradului de multiplicare/divizare al entității/univers de oricare natură ar fi aceasta către nelimitatul de mic sau de mare adică orice extrapolare este doar un grad mai mare sau mai mic de multipălicare/divizare al unei entități/univers oarecare indiferent dacă materie, fenomen sau energie sau pur și simplu idee sau experiență de o anumită natură. Adevărurile nostre sunt și ele în acest context evoluții ale gradului de multiplicare/divizare al experiențelor mele sau ale altora către nelimitatul de mic sau nelimitatul de mare chiar dacă știm cu toții că nu putem cuprinde nelimitatul niciodată și nu putem verifica aceste extrapolări la limitele lor dincolo de limitele nostre sau ale altora.  Și eu am făcut de atîtea ori greșeala să compar perfecțiunea cu nelimitatul dar este o mare eroare, limitare, deoarece nelimitatul este perfect/imperfect simultan iar perefcțiunea doar o latură a contrariilor noastre perfect și imperfect care nu există în nelimitat și nici ca Realitate în Sine. Chiar dacă am spune perfectul pozitiv/negativ nu este corect neconvențional deoarece și imperfecțiunea este pozitiv/negativă dar și simultană cu perfecțiunea în Realitatea în Sine. Doar noi cu limitele noastre vedem cînd perfecțiounea cînd imperfecțiunea, cînd positivă cînd negativă, pentru că le raportăm la sistemele nostre limitate și relative de referință. //////..

9. Adevărul cunoaşterii sau teoria C*

Gîndirea materiei simplu sau complex organizate este aceiaşi ca principiu pentru toarte entitățile/univers, toate au la bază experiențele sau mai exact capacitatea de a compara aceste experiențe, de a face rapoarte, de a reflecta Realitatea în Sine în spirit, diferenţa este dată de gradul de multiplicare/divizare, extrapolare, al comparaţiilor, al convenţiilor, al rapoartelor de orice natură din spirit şi nu al neconvenţionalului lor ca Realitate în Sine. Omul are un grad de multiplicare/divizare, al acestor convenții, mai mare sau mai mic (cu siguranță nici cel mai mare nici cel mai mic) al comparaţiilor sale spirituale (al rapoartelor, comparaţiilor transformate în idei) faţă de alte entităţi/univers. Cînd spunem gîndire nu facem referire doar la om ca pînă nu demult, acum trebuie să acceptăm că piatra are gîndirea ei ca şi atomul chiar dacă noi avem altă impresie pentru că limitele nostre nu ne permit să reflectăm acest lucru. Desigur fiecare entitate/univers cu capacitatea ei de memorie sau comparaţie a Realităţii în Sine. Atomii fac comparaţii atîta timp cît ei nu se asociază nici cu orice alt atom și nici oricum şi nici în orice condiţii, ei selectează asocierea şi evident se pune întrebarea pe ce criterii dacă nu ar exiata comparaţii şi rapoarte. Asta dovedeşte că ei aleg în mod “conştient” (oricum mult mai corect şi mult mai exact decît noi oamenii) sau subconştient condiţiile şi entităţile/univers cu care se asociază. Din păcate omul este dovada nerespectării propriilor lui convenţii dar şi a erorilor de comparaţie (de gîndire) scoase în evidență de comparația propriilor comparații sau rapoartele propriilor rapoarte pe care le denumim conștiență. Doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen în anumite condiţii fac doar o moleculă de apă oamenii dacă se căsătoresc pot naşte demoni. Sau poate că şi moleclele de apă sau atomii fac aceste erori dar noi încă nu le cunoaştem sau nu le vom cunoaşte niciodată. Pentru că mintea umană sau cea a entităților/univers, sau mai corect spiritul acestora şi nu numai, nu pot reflecta Realitatea în Sine ca simultaneitate sau ca limitat/nelimitat, omul și entitățile/univers se folosesc de trucuri comparative, matematice, fizice, ştiinţifice sau neştiinţifice, cum este de exemplu identitatea ipotetică impusă prin condiţii de existenţă sau alte diverse convenţii în general. Nu există lege matematică sau formula științifică fără condiții de existență precizate în scris sau doar subînțelese. Toate ştiinţele şi neştiinţele ca şi interdisciplinaritatea sau religia sau etica sunt modele, imitaţii trucate ale realităţii. Aşa cum am mai spus matematica pleacă de la cifre care sunt convenţii, ele nu au corespondent nelimitat ca Realitate în Sine şi nici nu reprezintă exact Realitatea în Sine. Să luăm ca exemplu unu sau unitatea de orice natură ar fi ea, nu poate fi identificată cu unitatea din Realitatea în Sine care poate fi orice entitate/univers (orice entitate/univers ca Realitate în Sine este o unitate) chiar dacă şi entitatea/univers şi unitatea matematică au nelimitate diviziuni. Asta deoarece diviziunile unității matematice sunt identice (zecimi, sutimi, etc.) în timp ce diviziunile unei entități/univers Realitate în Sine nu sunt identice niciodată (respectiv atomi, molecule, protoni, electroni, etc.). Unu din matematică poate fi reprezentat în Realitatea în Sine de orice entitate/univers (om, plantă, animal, planetă, etc.) iar ca să ne fie clar că realitatea din matematică nu este o Realitate în Sine ci doar o iluzie/realitate sau un truc al acesteia argumentăm cu esenţa de la care pleacă, identitatea care nu există în Universul în Sine. În concluzie matematica, ca orice știință sau neștiință de altfel, este un truc prin care putem înţelege, putem face rapoarte, între anumite fenomene ale Realităţii în Sine reflectate în spiritul nostru comparativ cu fenomenele matematice relative sau de altă natură din spiritul nostru , sau cel puţin credem că le înţelegem. Este ca atunci cînd în lipsa unui model fizic sau matematic Realitate în Sine facem noi un model, o copie, o machetă, mai mult sau mai puţin perfectă, pe care studiem fenomenul care ne interesează. Toate ştiinţele şi neştiinţele sunt trucuri comparative ale raţiunii noastre, poate involuntare sau voluntare, conştiente sau subconştiente, raţionale sau iraţionale dar doar trucuri comparative la fel ca redarea Realităţii în Sine în cinematografie sau artă de orice natură. Şi entităţile/univers în afara omului se folosesc de trucuri, calculatorul de variantele lui 0 şi 1 (biţi), animalele de instincte, mirosuri sau gusturi comparative, etc. Și atomii sau materia amorfă folosește trucuri comparative, ele poartă idei, sentimente, instincte sau alte multe informaţii pe care unii sau alţii le pot prelua de la ele după aceia sau mult mai tîrziu. Aşa aflăm noi de trecutul sau viitorul nostru chiar dacă nu am existat atunci. Aşa cum am mai spus raţiunea noastră este doar o capacitate de a compara elementele din realitatea noastră, iluzia/realitate, nu putem compara Realităţile în Sine care suntem dar putem compara reflectările lor din realitatea noastră adică iluziile/realitate la  care ajungem, evident un truc ca să putem compara. Adică nu putem compara universurile nelimitate care suntem dar putem compara imaginile lor din spiritul nostru sau al altor entităţi/univers şi ne facem o părere, chiar dacă aceasta este relativă este o părere despre realitatea care suntem şi în care existăm uneori. Legile fizicii sau chimiei sau biologiei nu sunt decît trucuri comparative în care mintea noastră compară iluziile noastre despre realitate ca să putem să înţelegem ceea ce nu este de înţeles nicioadată ca Realitate în Sine sau simultaneitate sau perfecţiune sau neutru al contrariilor. Uneori avem impresia că ne este mai uşor să căutăm limita dintre contrarii decît nelimitatul lor. Fals, este la fel de imposibil şi oricum la limita dintre ele ca şi la limitele lor, dispar convenţiile noastre. Şi aici dau exemple simple, lumina şi întunericul sau binele şi răul. Nu cred că este cineva care crede că poate determina neutrul lor dar nici nelimitatul extremelor lor acestea aparțin perfecțiunii Universului în Sine și în nici un caz nouă sau altor entități/univers. La limita luminii perfecte orbim şi nu mai ştim ce este aceea lumină sau întuneric la limita întunericului perfect suntem deja orbi şi nu mai putem vorbi de întuneric sau de lumină. Interdisciplinaritatea este tot un truc al comparaţiilor, (truc comparativ) pentru că nu putem găsi limitele dintre ştiinţe sau simultaneitatae lor căutăm legături interdisciplinare dar fiţi siguri că toate aceste legături interdisciplinare au condiţii de existenţă fără de care nu ar exista convenţiile (în primul rînd nu sunt bine definite convențiile referitoare la disciplinele în discuție, ele sunt definite relativ pentru a putea defini interdisciplinaritatea altfel ar fi imposibil de definit și una și alta, evident definițiile sunt relative și limitate de noi prin convenții) ceea ce ne arată că interdisciplinaritatea nu este o Realitate în Sine ci doar comparaţii ale reflectărilor noastre despre Realitatea în Sine. Noi nu comparăm Realităţi în Sine ci doar idei care sunt reflectări ale Realităţii în Sine şi nu Realitatea în Sine. La fel face şi cîinele cu mirosurile sale le transformă în idei sau instincte şi le compară ca să le poată separa sau distinge separat. Unii poate se gîndesc că dacă măsurăm două suprafeţe fizice măsurăm Realitatea în Sine este absurd pentru că noi de fapt comparăm mai întîi suprafeţele respective cu etalonele noastre convenţionale (unităţi de măsură) le transformăm în idei apoi le comparăm. ///////.. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu