Revenire la introducere
Continuăm plimbarea noastră prin imensitatea
filozofiei neconvenționale, chiar dacă știm cu siguranța relativului nostru că
nu o putem cuprinde nici noi nici alții niciodată avem datoria eternității să
producem efecte, efecte ale energiei și materiei care ne reprezintă și care nu
sunt niciodată independente sau „libere” așa cum mulți cred despere energie și
efectele sale. Nu există nici energie „liberă” nici efecte „libere” ale
acesteia ele aparțin altei entități/univers
sau altui univers pe care nu putem să îl reflectăm acum sau poate niciodată dar
niciodată libere. Libertatea este o utopie singura ei existență este
constrîngerea eliberată dar niciodată în totalitate la fel ca paradoxul, este
doar o trecere de la o libertate/consdtrîngere
la alta la fel cum totul este o trecere permanentă de la un paradox la altul. Trebuie
să înțelegem că extrapolările noastre către nelimitatul de mare sau de mic nu sunt
altceva decît evoluția gradului de multiplicare/divizare
al entității/univers de oricare
natură ar fi aceasta către nelimitatul de mic sau de mare adică orice
extrapolare este doar un grad mai mare sau mai mic de multipălicare/divizare al unei entități/univers
oarecare indiferent dacă materie, fenomen sau energie sau pur și simplu idee
sau experiență de o anumită natură. Adevărurile nostre sunt și ele în acest
context evoluții ale gradului de multiplicare/divizare
al experiențelor mele sau ale altora către nelimitatul de mic sau nelimitatul
de mare chiar dacă știm cu toții că nu putem cuprinde nelimitatul niciodată și
nu putem verifica aceste extrapolări la limitele lor dincolo de limitele nostre
sau ale altora. Și eu am făcut de atîtea
ori greșeala să compar perfecțiunea cu nelimitatul dar este o mare eroare,
limitare, deoarece nelimitatul este perfect/imperfect
simultan iar perefcțiunea doar o latură a contrariilor noastre perfect și
imperfect care nu există în nelimitat și nici ca Realitate în Sine. Chiar dacă
am spune perfectul pozitiv/negativ
nu este corect neconvențional deoarece și imperfecțiunea este pozitiv/negativă dar și simultană cu
perfecțiunea în Realitatea în Sine. Doar noi cu limitele noastre vedem cînd
perfecțiounea cînd imperfecțiunea, cînd positivă cînd negativă, pentru că le
raportăm la sistemele nostre limitate și relative de referință. //////..
9. Adevărul cunoaşterii sau teoria C*
Gîndirea materiei simplu sau complex
organizate este aceiaşi ca principiu pentru toarte entitățile/univers, toate au la bază experiențele sau mai exact
capacitatea de a compara aceste experiențe, de a face rapoarte, de a reflecta Realitatea în Sine în
spirit, diferenţa este dată de gradul de multiplicare/divizare,
extrapolare, al comparaţiilor, al convenţiilor, al rapoartelor de orice natură din
spirit şi nu al neconvenţionalului lor ca Realitate în Sine. Omul are un grad
de multiplicare/divizare, al acestor
convenții, mai mare sau mai mic (cu siguranță nici cel mai mare nici cel mai
mic) al comparaţiilor sale spirituale (al rapoartelor, comparaţiilor
transformate în idei) faţă de alte entităţi/univers.
Cînd spunem gîndire nu facem referire doar la om ca pînă nu demult, acum
trebuie să acceptăm că piatra are gîndirea ei ca şi atomul chiar dacă noi avem
altă impresie pentru că limitele nostre nu ne permit să reflectăm acest lucru.
Desigur fiecare entitate/univers cu
capacitatea ei de memorie sau comparaţie a Realităţii în Sine. Atomii fac
comparaţii atîta timp cît ei nu se asociază nici cu orice alt atom și nici oricum
şi nici în orice condiţii, ei selectează asocierea şi evident se pune
întrebarea pe ce criterii dacă nu ar exiata comparaţii şi rapoarte. Asta
dovedeşte că ei aleg în mod “conştient” (oricum mult mai corect şi mult mai
exact decît noi oamenii) sau subconştient condiţiile
şi entităţile/univers cu care se
asociază. Din păcate omul este dovada nerespectării propriilor lui convenţii
dar şi a erorilor de comparaţie (de gîndire) scoase în evidență de comparația
propriilor comparații sau rapoartele propriilor rapoarte pe care le denumim
conștiență. Doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen în anumite condiţii fac
doar o moleculă de apă oamenii dacă se căsătoresc pot naşte demoni. Sau poate
că şi moleclele de apă sau atomii fac aceste erori dar noi încă nu le cunoaştem
sau nu le vom cunoaşte niciodată. Pentru că mintea umană sau cea a entităților/univers, sau mai corect
spiritul acestora şi nu numai, nu pot reflecta Realitatea în Sine ca
simultaneitate sau ca limitat/nelimitat,
omul și entitățile/univers se folosesc
de trucuri comparative, matematice, fizice, ştiinţifice sau neştiinţifice, cum
este de exemplu identitatea ipotetică impusă prin condiţii de existenţă sau alte
diverse convenţii în general. Nu există lege matematică sau formula științifică
fără condiții de existență precizate în scris sau doar subînțelese. Toate ştiinţele
şi neştiinţele ca şi interdisciplinaritatea sau religia sau etica sunt modele, imitaţii
trucate ale realităţii. Aşa cum am mai spus matematica pleacă de la cifre care
sunt convenţii, ele nu au corespondent nelimitat ca Realitate în Sine şi nici
nu reprezintă exact Realitatea în Sine. Să luăm ca exemplu unu sau unitatea de
orice natură ar fi ea, nu poate fi identificată cu unitatea din Realitatea în Sine
care poate fi orice entitate/univers
(orice entitate/univers ca Realitate
în Sine este o unitate) chiar dacă şi entitatea/univers
şi unitatea matematică au nelimitate diviziuni. Asta deoarece diviziunile unității
matematice sunt identice (zecimi, sutimi, etc.) în timp ce diviziunile unei entități/univers Realitate în Sine nu
sunt identice niciodată (respectiv atomi, molecule, protoni, electroni, etc.).
Unu din matematică poate fi reprezentat în Realitatea în Sine de orice entitate/univers (om, plantă, animal, planetă,
etc.) iar ca să ne fie clar că realitatea din matematică nu este o Realitate în
Sine ci doar o iluzie/realitate sau
un truc al acesteia argumentăm cu esenţa de la care pleacă, identitatea care nu
există în Universul în Sine. În concluzie matematica, ca orice știință sau
neștiință de altfel, este un truc prin care putem înţelege, putem face rapoarte,
între anumite fenomene ale Realităţii în Sine reflectate în spiritul nostru comparativ
cu fenomenele matematice relative sau de altă natură din spiritul nostru , sau
cel puţin credem că le înţelegem. Este ca atunci cînd în lipsa unui model fizic
sau matematic Realitate în Sine facem noi un model, o copie, o machetă, mai
mult sau mai puţin perfectă, pe care studiem fenomenul care ne interesează.
Toate ştiinţele şi neştiinţele sunt trucuri comparative ale raţiunii noastre, poate
involuntare sau voluntare, conştiente sau subconştiente, raţionale sau
iraţionale dar doar trucuri comparative la fel ca redarea Realităţii în Sine în
cinematografie sau artă de orice natură. Şi entităţile/univers în afara omului se folosesc de trucuri,
calculatorul de variantele lui 0 şi 1 (biţi), animalele de instincte, mirosuri
sau gusturi comparative, etc. Și atomii sau materia amorfă folosește trucuri
comparative, ele poartă idei, sentimente, instincte sau alte multe informaţii
pe care unii sau alţii le pot prelua de la ele după aceia sau mult mai tîrziu.
Aşa aflăm noi de trecutul sau viitorul nostru chiar dacă nu am existat atunci.
Aşa cum am mai spus raţiunea noastră este doar o capacitate de a compara elementele
din realitatea noastră, iluzia/realitate,
nu putem compara Realităţile în Sine care suntem dar putem compara reflectările
lor din realitatea noastră adică iluziile/realitate
la care ajungem, evident un truc ca să
putem compara. Adică nu putem compara universurile nelimitate care suntem dar
putem compara imaginile lor din spiritul nostru sau al altor entităţi/univers şi ne facem o părere,
chiar dacă aceasta este relativă este o părere despre realitatea care suntem şi
în care existăm uneori. Legile fizicii sau chimiei sau biologiei nu sunt decît
trucuri comparative în care mintea noastră compară iluziile noastre despre
realitate ca să putem să înţelegem ceea ce nu este de înţeles nicioadată ca
Realitate în Sine sau simultaneitate sau perfecţiune sau neutru al
contrariilor. Uneori avem impresia că ne este mai uşor să căutăm limita dintre
contrarii decît nelimitatul lor. Fals, este la fel de imposibil şi oricum la
limita dintre ele ca şi la limitele lor, dispar convenţiile noastre. Şi aici
dau exemple simple, lumina şi întunericul sau binele şi răul. Nu cred că este
cineva care crede că poate determina neutrul lor dar nici nelimitatul
extremelor lor acestea aparțin perfecțiunii Universului în Sine și în nici un
caz nouă sau altor entități/univers.
La limita luminii perfecte orbim şi nu mai ştim ce este aceea lumină sau întuneric
la limita întunericului perfect suntem deja orbi şi nu mai putem vorbi de
întuneric sau de lumină. Interdisciplinaritatea este tot un truc al
comparaţiilor, (truc comparativ) pentru că nu putem găsi limitele dintre
ştiinţe sau simultaneitatae lor căutăm legături interdisciplinare dar fiţi
siguri că toate aceste legături interdisciplinare au condiţii de existenţă fără
de care nu ar exista convenţiile (în primul rînd nu sunt bine definite convențiile
referitoare la disciplinele în discuție, ele sunt definite relativ pentru a
putea defini interdisciplinaritatea altfel ar fi imposibil de definit și una și
alta, evident definițiile sunt relative și limitate de noi prin convenții) ceea
ce ne arată că interdisciplinaritatea nu este o Realitate în Sine ci doar
comparaţii ale reflectărilor noastre despre Realitatea în Sine. Noi nu comparăm
Realităţi în Sine ci doar idei care sunt reflectări ale Realităţii în Sine şi
nu Realitatea în Sine. La fel face şi cîinele cu mirosurile sale le transformă
în idei sau instincte şi le compară ca să le poată separa sau distinge separat.
Unii poate se gîndesc că dacă măsurăm două suprafeţe fizice măsurăm Realitatea
în Sine este absurd pentru că noi de fapt comparăm mai întîi suprafeţele
respective cu etalonele noastre convenţionale (unităţi de măsură) le
transformăm în idei apoi le comparăm. ///////..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu