Nihilism

Ca natură non dialectică  a dicționarului clasic „nihilism” este,

„NIHILÍSM s. n. 1. (Fil.) Modalitate de gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori. 2. Atitudine, tendință, concepție sau manifestare care neagă rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută. – Din fr. nihilism.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de CristinaDianaN | Semnalează o greșeală | Permalink”.

sau,

„NIHILÍSM s. n. Atitudine, tendință, concepție sau manifestare care neagă rânduielile, instituțiile, morala, tradițiile culturale existente într-o societate dată, fără să le opună, în schimb, altele superioare; atitudine de negare absolută. – Din fr. nihilisme.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Prin convenţie, desfacere a unicităţii ca situaţiei/stare a ei sau dispariție/pieire, pieire ca stare sau realitate,  dispariție ca situaţie sau natură, nihilism ca iluzie dispariției naturii, nihilism al situaţiei ca sistem sau sfârșit,  nihilism uman sau ştiinţific ca moarte sau deces, al formei, existenţei sau spiritului, etc.

Ca natură nedialectică  a dicţionarului neconvențional „nihilism” este,

„iluzia desfacerii”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia desfacerii ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„nihilism.unicitate”,

convenţie ca percepţie a iluziei desfacerii unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice nihilism al unicităţii este o iluzie a desfacerii percepute a ei iar orice iluzie a desfacerii un nihilism.unicitate, nihilismul.unicitate o simultaneitate/dialectică sau nihilism/extranihilism (nenihilism) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extranihilism”,  

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„nihilism”,    

convenţie ca percepţie a extranihilismului situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice nihilism este un extranihilism perceput al ei iar orice extranihilism un nihilism dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi nihilism cu acelaşi extranihilism al situaţiei. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extranihilismul cu nihilismul, dispariție, pieirea sau desfacerea, nenihilismul sau antinihilismul, inexistența lor ca anihilism sau non nihilism, etc., ştiind că orice extranihilism este un nihilism dincolo de percepţie ca situaţie,        

-  stare,         

„extranihilism ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„nihilism.stare”,   

convenţie ca percepţie a extranihilismului stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice nihilism al stării este un extranihilism perceput al ei iar orice extranihilism un nihilism dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi nihilism cu acelaşi extranihilism ca stare,            

-  situaţie ca sistem,      

„extranihilism ca sistem”,

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„nihilism.sistem”,         

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extranihilismului situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice nihilism, al situaţiei ca sistem, este un extranihilism perceput al ei iar orice extranihilism un nihilism dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil, chiar dacă niciodată acelaşi nihilism cu acelaşi extranihilism al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu condiția să nu confundăm în nici un caz extranihilismul, situaţiei ca sistem, cu nihilismul, dispariția, pieirea sau desfacerea, nenihilismul sau antinihilismul, inexistența lor ca anihilism sau non nihilism, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extranihilism este un nihilism dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.          

Ca gând sau idee umană, ştiinţă şi identificare a ei ca egal, inegal și identic, opus sau contrar care „se anulează reciproc”, orice nihilism devine uman ca măsură sau măsurabil precis, ca iluzie umană a naturii despre extranihilism, nihilism, dispariție, pieire sau dispariție, nenihilism sau antinihilism, inexistența lor ca anihilism sau non nihilism, etc., ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual la unicităţii. 

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „nihilism” a situaţiei este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extranihilismului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a nihilism/extranihilism”,

sau al dialecticii nenihilismului iluziei desfacerii situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antinihilismului”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a nihilismului/antinihilism”, 

sau al dialecticii nenihilismului iluziei desfacerii situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Altfel spus orice nihilism este de fapt un extranihilism, ca alt sau alt fel de nihilism dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

Dacă luăm în discuție dialectica fatalității ca geneză/nihilism putem spune că orice nihilism este simultaneitatea/dialectică a secvenţelor genezei sau subunitarul dialecticii fatalității. În aceiași clipă/moment în care să nu uităm că nu există dispariție sau nihilism, cum nu există, sfârșit sau moarte a devenirii sau transformării ca natură, naturii/realitate și virtual al lor. În plus doar virtualul ca iluzii și umbre ele unui conținut dispar pentru totdeauna ca egal inegal și identic, opus sau contrar care se anulează reciproc și nu respectă principiul Lavoisier. NU ca egal, inegal și identic, opus sau contrar, care nu „se anulează reciproc”, dar respectă principiul Lavoisier. Când virtualul uman sau științific a murit și noi suntem deja morți, chiar dacă existăm ca inuman al nostru. Altfel spus omul și umanul lui se naște și moare odată cu gândurile și ideile lui, opusul și contrarul care „se anulează reciproc” și nu mai respectă principiul Lavoisier care spune că „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă totul se transformă. În acest context nihilismul este o extrageneză iar geneza un extranihilism și invers ca simultaneitate/dialectică de secvenţe neconvenţionale.  În particular dispariția sau nihilismul ei, ca situaţie sau particular al ei, poate fi „atitudine de negare absolută” sau neexistență sau „gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori”, în limitele gândurilor sau ideilor umană sau științifice, prin convenţiile noastre, în nici un caz inexistență, cu sau fără natură. În particularul ei ca sistem dispariția sau nihilismul devin sfârșit al ei ca situaţie sistem şi poate fi acceptat ca o „atitudine de negare absolută” sau neexistență în sens clasic, ca opus sau contrar al existenței care „se anulează reciproc”, ca „gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori” a situaţiei ca sistem prin convenţie, etc.

 Nașterea sau moartea sunt doar geneză și nihilism al gândurilor şi ideilor umane sau științifice, cu sau fără identificare, organice sau anorganice, ca egal, inegal și identic, opus sau contrar care „se anulează reciproc”. În aceiaşi clipă/moment în care nașterea în sens clasic şi limitat este doar o geneză organică „A aduce la lumină, a apărea”, „a da naștere unei ființe”, „Început, origine”, etc. iar moartea de asemenea doar „Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces” cu referinţă la organic, uman sau ştiinţă ca muritori. Religia nu admite nihilismul ca „gândire specifică oricărei doctrine filosofice care își propune negarea radicală a unui sistem de valori”, din clipa/moment în care admite existenţa de dincolo de moarte sau ciclul renașterii în diferite variante. La fel ca spiritismul sau multe alte variante ale lor. trăirea ca emoție/sentiment a fatalităţii este cu totul altceva. Dacă trecerea ca apariţie/dispariție sau doar limitat la iluzii naștere/moarte a unei situaţii este de la dispariție către apariţie avem un sens al fatalității ca trăire a genezei sau început, invers dacă trecerea este de la apariţie către dispariție sau naștere către moarte trăim sensul nihilismului sau sfârșitului unei situaţii ca trăire sau emoții/sentimente ale dialecticii fatalității. În acest sens putem spune că zero sau 1 este o geneză ca fatalitate umană sau ştiinţifică sau un început, în aceiaşi  clipă/moment în care există un alt zero, mai devreme sau mai târziu, ca sfârșit sau fatalitate  umană sau științifică, în nici un caz un nihilism sau sfârşit ca infinit. Aici trebuie să facem o remarcă deoarece infinitul nu poate fi un sfârșit al conținutului sau entității univers ci doar al domeniului, convenţiei, absolutului sau destinului lor, etc. Infinitul este, așa cum am mai spus,  un domeniu de definiţie şi nu o limită, axiomă sau fatalitate, etc. Asta Dacă dorim să dăm o natură convențiilor şi axiomelor matematice, la fel cum zero nu poate fi un început în lipsa unei naturi specifice. Trebuie acceptat în matematică sau orice ştiinţă că infinitul este un tot sau întreg ca simulatenitate/dialectică a oricărui, număr, cifră sau relație matematică, etc. iar începutul sau sfârșitul lui este un zero, cu sau fără natură, ca același/diferit. Unul ca început al unui sfârșit sau sfârșit/început ca început în sensul de mai sus, iar celălalt ca început al sfârșitului sau început/sfârșit ca sfârșit, desigur de aceiaşi natură.

Orice sistem de valori, în sens clasic, are începutul şi sfârșitul lui ca nihilism, dispariție, pierire și desfacere, etc. dar nu putem spune acelaşi lucru de o unicitate sau devenirea ei veșnică şi transformarea eternă care merg mai departe întotdeauna către nelimitatul lor mic sau mare. Ceea ce ne permite să spunem că înțelegerea ca semnificație de început sau sfârșit, moarte sau naștere,  separat sau împreună sunt doar convenții limitate și non dialectice ale dicţionarelor clasice sau filozofiilor convenţionale care depind de repere, situaţii sau sisteme de referință și absolut/relativul lor, dar mai ales introduc opusul sau contrarul lor care poate să se anuleze sau nu reciproc. Cuantele, atomii şi moleculele, plantele sau animalele, etc. nu știu ce este aceea naștere sau moarte chiar dacă trăiesc această situaţie ca emoţie/sentiment. Sfârșitul sau moartea nu există ca unicitate sau particular al ei, natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, doar reperele, situațiile și sistemele de referință aduc cu ele limitele, opusul sau contrar, absolutul și relativul lor, etc. de la egal/inegal și identic ca iluzie la același/diferit ca natură sau vibrație/rezonanță. 

Nihilismul în sensul clasic limitează lucrurile la „negarea radicală a unui sistem de valori”, ca uman sau ştiinţă, dar moartea nu este şi nu poate fi o negare, totală şi definitivă, este o necesitate a devenirii şi transformării în veșnicia și eternitatea lor. Ca şi în cazul ateismului, limitat la negarea lui Dumnezeu sau inexistența Lui, să nu limităm nihilismul la „negarea radicală a unui sistem de valori” sau a Lui Dumnezeu, el este dispariția percepută a naturii, naturii/realitate și virtualului unicității, ca virtual sau iluzie a ca trecerii oricărei unicitate sau particular al ei, comparat, comparativ și raportat cu repere, situaţii sau sisteme de referinţă. Nu putem rămâne la limitele definițiilor clasice şi non dialectice ale înțelegerii ca semnificaţie deoarece nihilismul nu este o dispariție a vibrațiilor/rezonanțe ci o apariție și o dispariţie ca simultaneitate/dialectică neconvenţională. Ca trecere de la o unicitate la alta sau de la un conținut la altul, etc., nu negarea lor ca identificare, egal, inegal și identic, „care se anulează reciproc”. Pe de altă parte nihilismul ca nașterea sau moartea sunt doar etape ale devenirii şi transformării ca normalitate, necesitate sau simultaneitate/dialectică neconvențională întotdeauna, în generalul sau particular lor.

 

 În concluzie

să reținem principiul lui Lavoisier ca generalitate nu doar în limite umane sau științifice ca opus sau contrar care „se anulează reciproc” ci și dincolo de ele, având în vedere că „în natură,  nimic nu pierde, nimic nu se câștigă totul se transformă”. Altfel spus nimic nu dispare fără a apare altceva (sau alte conținuturi, entități/univers sau obiecte/fenomen) în locul dispariției respective și invers, ca unicitate sau particular al lor. Ceea ce oamenii au înțeles ca semnificație prin sintagma, „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă” a gândurilor şi ideilor umane sau științifice chiar dacă sunt grevate de opusul sau contrar care „se anulează reciproc„. Nu mai putem limita fatalitatea sau dialectica ei ca geneză/nihilism doar la nihilismul ei deoarece ar însemnă la urma urmei o întrerupere a evoluției, o discontinuitate a devenirii şi transformării care ar avea ca rezultat dispariția totală sau definitivă ca inexistență a oricărei unicităţi sau particular al ei. Ceea ce nu se confirmă dacă admitem perfecțiunea devenirii și transformării, veșnicia şi eternitatea lor sau dacă privim în jurul nostru cu atenție.

De reținut faptul că sfârșitul (sistemelor şi sistemicului în general) sau  moartea (sfârșitul sistemicului organic sau anorganic după caz, indiferent de natura lui) sunt doar cazuri particulare ale nihilismului ca situaţie şi dispariție sistem percepute ,i nu metaforă a lor. Se pot da multe exemple în acest sens, holocaustul sau moartea în masă generată de o minte sau forță umană în aceiaşi clipă/moment în care pot fi generate şi de alte forțe, planete, vulcani, etc. sau doar o moarte a propriilor gânduri sau idei ca nihilism spiritual sau spiritual uman, etc. dar toate acestea în condițiile în care nu există nihilism fără extranihilismul sau geneza lui și invers. Dacă am rămâne la definiția clasică şi non dialectică a nihilismului am deveni atât de conservatori şi limitați încât nu am putea lua în discuție eliberarea definițiilor şi extrapolarea lor ca dialectică, natură sau natură/realitate și virtual al unicităţii lor,  ca vibraţie/rezonanță sau reprezentare/reflectare, separat sau împreună, cu atât mai mult ca simultaneitate/dialectică de secvenţe neconvenţionale.

Este la fel de fals, gândul și ideea că materia şi antimateria „se anulează reciproc”, precum este de fals, gândul și ideea, că dincolo de noi nu mai rămâne natura, natura/realitate și virtual lor și al nostru ca unicitate sau particular al naturii, naturii/realitate și virtual al lor și al nostru care suntem și în acrea existăm. Inclusiv cu iluziile și umbrele noastre umane sau științifice, într-o variantă sau alta ca şi materia şi antimateria. Să nu uităm că „nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”, sau devine ca perfecțiune sau veșnic/etern. …