I

Idee

Ca natură non dialectică a dicţionarului clasic „idee” este,

„IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept. 2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊ Expr. A avea idee = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamație de dezaprobare. Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. 3. (În expr.) Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊ Expr. (Fam.) A băga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc. O idee mai mare. – Din fr. idee, lat. idea.
Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink”

sau,

„IDÉE ~i f. 1) Reprezentare generală și abstractă, care se formează în conștiința omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; noțiune. 2) Rezultat al procesului de gândire; gând. ◊ ~ fixă idee care stăruie mereu în mintea cuiva; idee obsedantă. A avea ~ a avea cunoștințe sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Concepție de bază a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intenție de a întreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. Idea Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink”.

A spune că ideea „se formează în conștiința omului” este ca şi când ai spune că spiritul este conștiința însăşi dincolo de memorie, ba chiar dincolo de gândire, judecată sau doar rațiune, cu atât mai mult în condițiile conștiinței simultan/dialectice neconvenționale ca gânduri sau idei conștient/subconștiente. Totodată această înțelegere a semnificației ne arată că însăşi definiția clasică, ca metaforă sau percepţie,  înţelege că semnificația de idee la care se referă este doar o variantă virtuală, teoretică sau practică, chiar dacă doar  limitată la spiritul nostru uman sau științific. Fără însă ca definițiile clasice să conștientizeze că ideea ca generalitate există şi dincolo de umanul sau ştiinţa lui, alt fel, în cazul clasic, ar fi ca şi când ideea ar apare din inexistenţa ei, cu sau fără natură. În plus trebuie făcută mențiunea că una sunt ideile formei sau parametrii ei direcți și alta ideile spirituale sau parametrii indirecți pe care noi le denumim simultan/dialectic și neconvențional idei directe și indirecte sau doar idei. Știind și cunoscând totodată că parametrii direcți sunt idei sau câmpuri directe iar ideile spirituale sau indirecte sunt parametrii indirecți sau vibrații/rezonanțe indirecte ca virtual, iluzii și umbre ale gândurilor naturii. Inclusiv ca uman sau știință. Noi am propunem în acest sens ideile directe și indirecte ca virtual al gândurilor directe și indirecte ale naturii sau virtual, iluzii și umbre ale câmpurile directe și indirecte care generează aceste gânduri. Ale formei ca parametrii direcți sau ale spiritului ca parametrii indirecți pentru orice conținut sau entitate/univers. Fiecare conținut cu organele lui specifice directe și indirecte sau centre de rezonanțe directe (organe de simț directe) sau indirecte (organe de simț indirecte, creier sau altceva), specifice naturii respective a conținutului sau entității/univers respective. Ținând cont în aceiași clipă/moment că totul este o simultaneitate/dialectică și neconvențională, unde și când nu poate exista formă fără spirit, câmpuri directe fără câmpurile lor indirecte, gânduri fără idei și invers, parametrii direcți fără cei indirecți, etc., pentru simplul fapt că se cuprind și definesc reciproc ca și contrariile naturii, în generalul și particularul lor. Alt fel ar fi ca și când am crede sau spune că rezonanța poate exista fără vibrația sau vibrațiile ei și invers ca natură. Toate acestea deoarece logica noastră, umană sau științifică, simultan/dialectică și neconvenţională, ne spune că în spatele oricărui virtual, iluzie, umbră, gând sau idee, practică sau teoretică, etc., este întotdeauna o natură, natură/realitate și virtual  al unicității, ca vibraţie/rezonanță care defineşte forma dar și spiritul, uman sau științific. De la care pleacă și revine orice gând sau idee a lor prin organe specifice de simț directe și indirecte. Să ne amintim că medicina ca ştiinţă ne arată că în spatele oricărui gând sau idee, vis în stare de veghe sau de somn, sunt emitori/receptori şi sinapse neuronale, conținuturi sau entități/univers, ca natură sau  vibrații/rezonanțe ale lor. Orice gând sau idee, ale formei sau spirtului nu apar din inexistență şi nici nu dispar în inexistenţă, gândurile și ideile ca și câmpurile, directe și indirecte, sunt existențe, în nici un caz inexistențe, cu sau fără natură. Chiar dacă nu le putem spune masă sau energie, materie sau putere, etc., ele fiind o existență ca expresie a gândurilor și câmpurilor directe și indirecte ale naturii care suntem sau în care existăm, în general, sau doar ale naturii noastre umane sau științifice, în particularul lor.

Ceea ce justifică teoriile noastre că antiumanul sau inumanul, din noi și din afara noastră, au avut, au și vor avea idei, gânduri, câmpuri, viziuni, etc., directe și indirecte,  dincolo de noi, de umanul sau umanoidul nostru, știind și cunoscând că din inexistență nu poate naște existență. La fel cum omul ca uman al umanoidului care suntem nu poate apare din inexistența lui ci din antiomul şi antiumanul lui, cuante, atomi și molecule, etc., ca opus sau contrar aparent al omului, umanului și umanoidului care suntem. Antiumanul din noi sau din afara noastră are gândurile şi ideile lui ca şi noi, evident alte sau alt fel de gânduri sau idei, ca neconvenţional al lor din care apare existența noastră și a naturii care suntem. Dacă luăm în considerație că totul este natură și vibraţie/rezonanță, unele directe (formă) altele indirecte (spirit), ca virtual, iluzii și umbre ale existenței naturii și realității ei ca extranatură. În aceiași clipă/moment în care gândul și ideea ca vibraţii/rezonanțe sau definiţie sunt o simultaneitate/dialectică neconvențională sau virtual al naturii gândurilor la rândul lor virtual, iluzii și umbre ale câmpurilor directe și indirecte ale naturii oricărui conţinut sau entitate/univers, prin convenție sau convenții specifice. În sensul de idee, ca proiecție a gândurilor respective, în nici un caz natura, natura/realitate sau virtual unicității lor. Diferența între gânduri și idei în general şi particularul lor uman sau științific, în particular, este dată de repere, situații și sisteme de referință, asemănarea și identificarea lor comparat, comparativ sau raportat cu aceste repere, situații sau sisteme de referință, măsura sau măsurabilul lor, etc. Ideile nu sunt și nu trebuie limitate doar la proiecții indirecte la nivel spiritul ca natură sau realitate, (extranatură) în nici un caz doar la „Reflectare a realității în conștiință”, trebuie extrapolate ca natură, natură/realitate și virtual la unicităţii lor, câmpuri, viziuni sau înfățișări, directe și indirecte, etc., chiar dacă noi sau alții nu putem trece dincolo de virtualul, iluziile și umbrele naturii sau vibrațiilor ei rezonanțe, directe și indirecte, ca formă și spirit. La fel ca noi și natura noastră este orice conținut sau entitate/univers cu existență/formă/spirit sau corp ca obiect/fenomen, substanță/configurație/psihic, etc., care respectă principiile și regulile naturii dar mai ales nu au sau nu acceptă contrarii care „se anulează reciproc”. Alt fel putem crede sau spune că din inexistență poate naște existență și invers, chiar dacă este clar ca „bună ziua” că în această variantă perfecțiunea și veșnicul/etern al ei or ar fi dispărut de mult ori nu ar fi existat. Așa cum se întâmplă ca uman și știință care nu respectă principiile și regulile naturii și ale căror contrariii „se anulează reciproc”. De reținut încă de la începutul definiției că orice idee umană sau științifică, idee ca sistem, Idee, gând, câmp, viziune şi înfățișare, etc., în sens simultan/dialectic și neconvenţional, are variantele ei directe ca formă,  parametrii sau câmpuri directe și indirecte ca spirit, parametrii indirecți sau câmpuri indirecte spirituale, după caz.  

Prin convenţie,  viziune a unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca gând/câmp, câmp ca stare sau realitate, gând ca situaţie sau natură, idee ca virtual al gândului naturii, idee a situaţiei ca sistem, idee directă sau indirectă umană sau ştiinţifică, a formei sau spiritului, etc.

Ca natură nedialectică a dicţionarului simultan/dialectic „idee”, este, 

„virtualul viziunii”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„virtualul viziunii ca unicitate”,

natură/realitate, convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„idee.unicitate”, (natură/realitate)

convenţie ca percepţie a unicității respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice idee a unicităţii este un virtual al viziunii percepute a ei, iar orice virtual al viziunii o idee.unicitate, ideea.unicitate o simultaneitate/dialectică sau idee/extraidee (neidee, nu în sens clasic ca opus sau contrar) ca situaţie/stare a unicităţii,

-  situaţie,

„extraidee”, (umbră ca virtual al naturii)

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau, 

„idee”, (iluzie ca virtual al naturii),

convenţie ca percepţie a extraideii situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice idee este o extraidee percepută a ei iar orice extraidee o idee dincolo de percepţie,  chiar dacă niciodată aceiaşi idee cu aceiaşi extraidee ca situaţie. Fără a confunda extraideea cu idea, gândul, câmpul sau viziunea indirectă, antiidea sau neidea, inexistenţa lor ca aidee sau non idee, etc., știind că orice extraidee este o idee dincolo de percepţie, ca situaţie,

„extraidee ca stare”,

umbră ca virtual al realității, convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau, 

„idee stare”,

iluzie ca virtual al realității, convenţie ca percepţie a extraideii stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice idee al stării este o extraidee percepută a ei iar orice extraidee o idee dincolo de percepţie,  chiar dacă niciodată aceiași idee cu aceiași extraidee ca stare,

-  situaţie ca sistem, 

„extraidee ca sistem”,

umbră a virtualului naturii ca sistem, măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„idee.sistem”,

iluzie a virtualului naturii ca sistem, măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extraideii situaţiei ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii ca sistem, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice idee a situaţiei ca sistem este o extraidee percepută a ei iar orice extraidee o idee dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată aceiași idee cu aceiași extraidee a situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. În condițiile în care nu trebuie să confundăm extraideea, situaţiei ca sistem, cu idea, gândul, viziunea sau înfățișarea, antiideea sau neidea, inexistenţa lor ca aidee sau non idee, etc., ale situaţiei ca sistem, știind că orice extraidee este o idee dincolo de percepţie, a situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, ca egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice idee devine umană sau ştiinţifică, teoretică sau practică, măsură sau măsurabil precis, cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii. Ca uman sau știință al naturii despre extraidee, idee, gând, viziune sau înfățișare, antiidee sau neidee, inexistenţa lor ca aidee sau non idee, etc., ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicității lor.

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „idee” ca situaţie este, 

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extraideii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a ideii/extraidee”,

sau al dialecticii neideii virtualului viziunii situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor antiideii”,

pe care o cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau, 

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a ideii/antiidee”,   

sau al dialecticii neideii virtualului viziunii situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Alt fel spus orice idee este de fapt o extraidee, ca alt sau alt fel de idee dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale, ale simultaneităţii lor dialectice.

Pentru a înțelege corect semnificația de idee trebuie să ținem cont de simultaneitatea ei dialectică și neconvențională ca idee umană sau științifică, idee ca sistem, Idee, gând, câmp, viziune şi înfățișare, etc., unde și când orice idee este toate acestea și invers. În aceiași clipă/moment în care fiecare din toate acestea, la rândul lor sunt, idee umană sau științifică, idee ca sistem, Idee, gând, câmp, viziune şi înfățișare, etc. și invers. Fiecare cu adevărul, revelația sau veridicitatea ei, etc., specifică. În acest context orice idee este un virtual, iluzii și umbre ale gândului, câmpului, viziunii sau înfățișării și invers ca secvențe neconvenționale simultan/dialectice, după caz prin convenție sau convenții sau punerea lor de condiții de existență. În nici un caz ca domenii, convenții, tot, întreg sau destine, etc. La fel cum orice proiecție a unei drepte pe o axă sau mai multe sunt virtualul ca iluzii și umbre al acelei drepte dar niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând dreapta însăși, cu atât mai mult ca natură, natură/realitate și virtual al lor la care nu putem ajunge cu vitualul, iluziile și umbrele noastre umane sau științifice. Indiferent dacă discutăm de o dreaptă sau linie/curbă ca traiectorie sau natură ori doar gând sau idee umană sau științifică ca dreaptă cu o singură dimensiune, care nu există decât în mintea, judecata și rațiunile noastre, după caz. Noi nu folosim ideea de irațiune sau irațional al ei deoarece pentru noi și neconvenționalul nostru, irațiunea și iraționalul, sunt inexistenţă, cu sau fără natură. Ceea ce presupune implicit inexistenţa rațiunii şi judecății şi nu este cazul în neconvenționalul nostru simultan/dialectic. Neconvenționalul cuprinde sau definește nu doar existența și extraexistența ei ca existențe ci și inexistența definită sau cuprinsă de mintea, judecățile și rațiunile noastre umane sau științifice. În caz opus sau contrar paradoxul lor nu ar mai fi o armonie, normalitate sau perfecțiune, etc., a devenirii și transformării, deoarece o existență fără antiexistența sau inexistența ei nu poate fi paradox. Ar fi precum nașterea fără moarte sau lumina fără întuneric, etc. Este la fel ca paradoxul în care noi, orice conținut sau entitate/univers, etc., ne naștem împotriva oricărei probabilități sau cu o probabilitate zero, infinit mic, nelimitat mic (respectiv 1, o constantă sau un limitat raportate la infinit sau nelimitat, după caz), dar murim cu probabilitate 1, infinit sau nelimitat mare întotdeauna (respectiv 1, o constantă sau un limitat raportate la zero, infinit mic sau nelimitat mic, după caz). Cu atât mai mult cu cât nu există viață ca naștere fără moarte și invers sau lumină fără întuneric, dialectică, adevăr sau veridicitate, etc., fără contrariile lor, chiar dacă discutăm de contrarii care nu „se anulează reciproc” și respectă principiile și regulile naturii sau „se anulează reciproc” și nu respectă principiile și regulile ei.

Ca să ne facem înțeleși ca semnificație, în ceea ce încercăm noi să prezentăm, ca gând şi idee, trebuie să plecăm de la forma și spiritul oricărei unicităţii sau particular al ei ca simultaneitate/dialectică, respectiv spiritul simultan/dialectic ca  memorie/gândire/emotivitate în generalul sau particularul lor. La urma urmei, gândurile și ideile sunt natură ca vibrații/rezonanțe directe ca formă sau indirecte ca spirit, după caz, având în vedere că organele de simț directe sunt tot natură, natură/realitate și virtual, ca și cele indirecte, fiecare cu specificul lui. Ca o consecință a interacțiunilor directe sau indirecte ale câmpurilor organelor de simț directe (limbă, ochi, etc.) sau de natură spirituală al organelor indirecte de simț creier sau centre de vibrații/rezonanțe indirecte, etc., cu natura care suntem sau în care existăm. În contextul în care parametrii direcți ai formei, câmpuri directe, etc., sunt gânduri și idei directe care se transformă la nivel spiritual în gânduri și idei indirecte ca natură sau doar virtual, iluzii și umbre ale lor, inclusiv umane sau științifice. Ca un exemplu în acest sens percepțiile sunt au drept consecință apariția parametrilor, ideilor, gândurilor sau câmpurilor directe ale unui conținut sau entitate/univers ca virtual, iluzii și umbre, în aceiași clipă/moment în care metaforele sunt spirituale ca vise în stare de veghe sau de somn, câmpuri, gânduri sau idei, etc., indirecte ca virtual, iluzii și umbre, indirecte, parametrii indirecți sau spirituali. Visele în stare de veghe ca iluzii sau gânduri și idei conștiente, în stare de somn ca umbre, gânduri sau idei subconștiente. Este absurd să credem sau să spunem că subconștientul sau visele în stare de somn, subconștiente sau umbre, nu au gândurile și ideile lor, la fel cum au și visele în stare de veghe, conștiente sau iluzii. Ideile sunt expresia virtualului (iluzie/umbră) gândurilor naturii în general ca situaţie sau doar gânduri umane sau științifice în particularul lor, în ambele variante ale lor ca formă sau spirit, ca natură sau doar uman și științifică, idee ca sistem, Idee, gând, câmp, viziune şi înfățișare, etc., directe și indirecte. Memoria ca și amintirea sunt capacitatea de refacerea a gândurilor şi ideilor în general, memoria ca virtual, iluzii și umbre ale celeilalte, fără a le limita doar la spirit. În condițiile în care și forma și spiritul au memoria și amintirea lor specifică, în variante directe ca formă și indirecte ca spirit, ca o consecință a gândurilor naturii în simultaneitatea lor dialectică cu câmpurile, viziunile sau înfățișările, etc. ale organelor de simț specifice, directe sau indirecte, după caz. Definiția clasică limitează totul doar la entitatea bine definită dar mai ales la umanul ei ca „Termen generic”, noi generalizăm definiția la unicitate și particularul ei plecând tot de la entitate dar în variantă simultan/dialectică și neconvențională. Urmând ca altă dată sau cu altă ocazie, să prezentăm entitatea în simultaneitatea ei dialectică cu universul care transformă continuu şi etern entitatea respectivă sau orice conținut, entitate/univers, lume, corp sau obiect/fenomen, etc.

Orice conținut sau entitate/univers are o memorie, amintire, pomenire şi refacere, etc., ca simultaneitate/dialectică neconvenţională, specifice oricărui element al conţinutului sau entităţii/univers. Prin orice entitate a lui acre are o memorie, amintire, pomenire şi refacere, etc., în variante specifice existenței, formei sau spiritului entității respective. În plus acestea sunt specifice naturii, naturii/realitate și virtualului unicității, după caz, ca formă sau directe (parametrii direcți ca memorie, amintire, etc.), ca spirit sau indirecte (parametrii indirecți ca memorie, amintire, etc.), etc. Ceea ce scoate în evidență faptul că memoria formei este o amintire sau pomenire, etc., ca refacere directă a ideilor formei sau parametrilor direcți ai entității și conținutului său iar cele ale spiritului o memorie sau amintire ca refacere a ideilor ca memorie și amintire, etc., indirecte sau spirituale, după caz, chiar şi în particularul lor uman sau ştiinţific. Ca virtual (iluzie/umbră), în toate variantele lui ca simultaneitate/dialectică neconvențională, ca o consecinţă a vibrațiilor/rezonanțe ale naturii şi realităţii. Acest lucru deoarece una este culoarea ca amintire directă a formei naturii unei situaţii şi alta gândul sau ideea despre culoarea formei respective ca expresie a vibrațiilor/rezonanțe indirecte ale spiritului, indiferent de conținut sau  entitate/univers corp sau obiect/fenomen, etc., inclusiv uman sau științific. Orice conținut, entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc., percepe direct unicitatea, natura, natura/realitate  și virtualul lor, care suntem și în care existăm, prin simțurile noastre directe ca natură, natură/realitate și virtual ale unicității dar niciodată, nicăieri, niciunde și nicicând prin metaforele organelor de simț indirecte nu pot fi percepute ca metaforă chiar dacă pleacă sau revin ca refacere sau extrapolare, la natura care sunt sau în acre există. Tot așa cum virtualul indirect ca iluzii și umbre nu poate fi și nu este același cu virtualul direct ca iluzii și umbre ale simţurilor directe. Natura este și dincolo de ele ca extranatură sau realitate. Limitând gândurile și ideile doar la uman sau știință apar două aspecte care trebuie depășite. Unul în care gândurile și ideile umane sau științifice apar din inexistență dacă nu pleacă de la variantele lor directe ca simultaneitate/dialectică neconvențională de idei umane sau științifice, idei ca sistem, Idei, gânduri, câmpuri, viziuni şi înfățișări, etc. Altul în care nu putem face legăturile între gânduri și idei cu natura care suntem sau în care existăm, percepțiile și metaforele organelor noastre de simț sau ale oricărui conținut ca entitate/univers, dacă evoluția lor nu este perfectă ca armonie și normalitate, veșnicie și eternitate fără inexistența ei cu sau fără natură. Din inexistență nu poate naște existență.  

Putem măsura natura și vibrațiile ei rezonanțe în mod direct, prin natura care suntem sau în care existăm sau a aparatelor și instrumentelor ca natură. Asta nu însemnă ca semnificație că putem crede sau spune că măsurătorile ca natură sunt percepțiile  și metaforele noastre sau ale aparatelor, instrumentelor, etc., de care ne folosim. Ar fi o mare eroare să credem sau să spunem că virtualul lor și al nostru este natura, natura/realitate și virtualul unicității pe care o măsurăm noi sau aparatele și instrumentele de care ne folosim. Percepții și metafore ca virtual, iluzii și umbre ale naturii, directe sau indirecte, conștiente sau nu, vise în stare de somn sau veghe, vibrații și rezonanță, după caz, dar niciodată, nicicând, nicăieri și niciunde natura, natura/realitatea și virtualul lor, de la care pleacă sau revine. Virtualul (iluzie/umbră) de care vorbim în televiziune, film, sau calculator, etc., este doar o limitare sau înțelegere limitată, umană sau științifică, a virtualului, deoarece virtualul ca iluzii şi umbre nu sunt imaginile unui ecran sau sunetele unui aparat, etc., care sunt unicităţi,  natură sau natură/realitate cu virtualul lor specific. Respectiv sunt gândurile şi ideile din spatele lor sau ale sunetelor și imaginilor respective, biți, câmpuri sau de altă natură, directe sau indirecte după caz. Desigur şi imaginile televizorului dar şi natura sau realitatea le putem numi virtuale, în sens clasic, uman sau științific, din clipa/moment în care ceea ce vedem, ascultăm, auzim, etc., la televizor sau pe monitorul calculatorului respectiv, este transferat de la natură prin simțurile noastre sau al tehnologiei respective directe la spiritul nostru ca percepții sau metafore indirecte ale lor. Ca virtual, iluzii și umbre ale naturii și nu ca natură, natură/realitate și virtual al lor specific. Adică toate aceste ecrane sau monitoare, lumină sau sunete sau vibrații/rezonanțe ale acestor aparate sunt natură cu un virtual al lor specific, nu sunt în nici un caz virtuale ci natură sau natură/realitate ca unicitate sau particular. Nu sunt,  în nici un caz, gânduri sau idei pe ecranul televizorului, monitor sau radio, deoarece le percepem ca natură sau natură/realitate și virtual al a lor prin natura, natura/realitate și virtualul nostru în general şi organele noastre de simț, nu prin virtual lor ca iluzii  şi umbre, directe sau indirecte. În caz opus sau contrar, dacă transferul ar fi virtual, iluzii sau umbre, am putea spune că gândurile şi ideile pot fi transferate direct de la un organ de simț al unui conținut sau entitate/univers la altul, un spirit la altul, etc. Indiferent de situaţie natură sau organizare, caz în care ar dispare sau nu ar exista variantele lor indirecte, ceea ce nu poate fi neconvenţional, simultan/dialectic, paradox sau perfecțiune etc., ca armonie sau normalitate a lor. poate doar un absurd sau „imposibil” uman sau științific. Ar fi ca şi când am putea să ne transferăm gândurile şi ideile virtuale din mintea sau spiritul nostru sau al altora direct prin natura şi simțurile creierului nostru sau centrelor noastre indirecte de vibrație/rezonanță şi nu este cazul. Ca în filmele S.F., sau am putea trăi sau simți ca emoții și sentimente directe, trăirile, emoțiile și sentimentele emoțiile unui conținut sau entitate/univers prin organele noastre de simț directe și ale conținutului sau entitate/univers, respective. Să nu confundăm în nici un caz gândurile şi ideile, indiferent dacă ale formei sau spiritului, directe sau indirecte, câmpuri sau gânduri, etc., indiferent de situaţie, natură sau organizare cu informația sau limbajul, direct sau indirect, transmis, primit sau receptat, de organele de simț ale oricărei unicităţi sau particular al ei. Să nu confundăm natura, realitatea sau natura/realitate cu virtualul, iluziile şi umbrele lor, ca filozofie sau oglindire, în nici o variantă a lor. Ceea ce trebuie să înțelegem ca semnificație este că virtualul nu sunt iluziile şi umbrele unui spirit, sunt i ideile, gândurile, câmpurile viziunile și înfățișările oricărui conţinut sau entitate/univers la nivelul organelor de simț directe și indirecte, inclusiv ca sistem sau uman și știință ca simultaneitate/dialectică neconvențională. Din percepțiile organelor directe de simț se nasc gândurile și ideile formei iar din metaforele lor gânduri și idei spirituale ale creierului sau organelor de simț indirecte, inclusiv umane sau științifice. În caz opus sau contrar am contrazice gândul sau ideea că din inexistenţă nu poate apare existenţă și invers, chiar dacă existența/antiexistența sau varianta ei umană sau științifică existență/inexistență este o dialectică, armonie, normalitate și perfecțiune a naturii oricărui conținut sau entitate/univers ca modelare sau creație dar mai ales ca paradox, veșnicie și eternitate, etc.  

A limita ideea doar la uman sau știință, doar la virtualul definiției clasice şi non dialectice ca „Termen generic” sau „Reprezentare generală și abstractă, care se formează în conștiința omului, despre un obiect sau despre un fenomen”, este sau a fost doar o necesitate a neputințelor noastre la o clipă/moment dată, loc/vreme sau spaţiu/timp. În nici un caz unicitate sau particular al ei ca natură, natură/realitate și virtual al ei, chiar dacă le limităm doar la sistem sau uman și știință, ca măsură sau măsurabil, etc., așa cum încearcă se ne propună dicționarele clasice. Percepția este prin convenţiile noastre un transfer direct ca natură, natură/realitate și virtual dincolo de convențiile și convenționalul nostru ca neconvenționalul  simultan/dialectic. Pe de o parte deoarece totul este o simultaneitate/dialectică neconvențională, pe de altă parte deoarece transferul are întotdeauna nelimitați intermediari cu nelimitate variante ale lor. Chiar și în cazul nostru uman sau științific, unde și când măsura și măsurabilul sunt aparent precise, nu pentru că sunt precise ci doar pentru că în limitele și neputința noastră, umană sau științifică, nu putem cuprinde sau defini nelimitatul lor. Motiv pentru care stabilim, convenționalizăm sau definim repere, situații și sisteme de referință față de care comparăm sau raportăm în limitele noastre, umane sau științifice. Desigur nu trebuie să rămânem la definițiile clasice și non dialectice, umane sau științifice, alte filozofii convenţionale sau ceea ce știm sau credem că știm despre idea umană sau științifică, idea ca sistem, Idee, gând, câmp, viziune şi înfățișare, etc. Cu variantele lor directe și indirecte, nelimitați intermediari ca simultaneitate/dialectică neconvențională, etc., nu doar asociere, dualitate, interdisciplinaritate, etc.

Am susținut şi susținem că materia şi idea sunt simultan/dialectice şi revenim la această metaforă (intuiție/instinct extrapolat) pentru a generaliza sensul de idee după care am generalizat substanța cu configurație și psihic sau existența cu formă și spirit, etc.  Ca simultaneitate/dialectică și neconvențională, dincolo de cazul limitării lor la asociere dualitate sau interdisciplinaritate, etc., ca materie-idee sau undă-corpuscul, biofizică, biochimie, etc., în generalul sau particularul lor. Este absurd sau cel puțin „imposibil” să credem sau să spunem că natura, natura/realitate și virtualul unicității ca sevențe sau părți ale Unicităţii sau Lui Dumnezeu nu au forma și spiritul lor, ba chiar și existența, în condițiile în care existența, forma și spiritul nostru sunt parte și secvență a Lor ca perfecțiune, armonie sau normalitate, paradox sau veșnic/etern, etc.. Alt fel spus ideea este secvență și parte a ideilor Unicității și unicităților sale în oricare variantă a lor simultan/dialectică și neconvențională sau doar umană și științifică. La fel cum  biții şi transferul lor sunt ideile, gândurile sau câmpurile, etc.,  ale computerului sau calculatorului respectiv, ca punere de condiții de existență prin convențiile unui soft al hardului său (creier anorganic) sau percepțiile senzorilor săi specifici ca organe de simț directe și anorganice sau organice după caz. Noi spune cyborg dacă un om are organe de simț anorganice prin atașare, dar și un calculator este un cyborg dacă are organe de simț organice atașate la el. Câmpurile lor, directe și indirecte, sunt parametrii, gânduri sau idei ale formei iar cele indirecte ale spiritului lor organic ori anorganic sau doar organic/anorganic ca cyborg. Cu condiția să nu ne limităm propriile gândurile și idei doar la om, umanitate sau știință, deoarece în acest caz ne duce la ideea că natura care suntem sau din care facem parte nu are gânduri sau idei, nu suntem parte sau secvențe ale ei, Unicităţii sau Lui Dumnezeu sau gândurile și ideile noastre, directe și indirecte s-au născut din inexistența lor, cu sau fără antură. Noi suntem parte și secvență a gândirii lor la fel cum neuronii sunt parte și secvență a gândirii noastre chiar dacă ei nu au idei, în sens clasic, uman sau ştiinţific ci doar gânduri şi idei specifice lor dar de aceiași natură ca natură cu noi. Din care apar gândurile şi ideile noastre umane, virtuale, practice sau teoretice, științifice şi identificarea lor ca egal/inegal sau identic/inidentic (identic/neidentic în sens clasic). Dacă din întâmplare nu ar fi de aceiași natură cu siguranță nu puteau apare gândurile și ideile noastre, știind și cunoscând că din iluzii și umbre nu poate naște substanță la fel cum din întuneric nu poate nașe lumină sau din rău bine, etc. Chiar dacă tot și toate sunt o simultaneitate/dialectică neconvențională de secvențe ale lor, nu ca destine.

Orice spirit, convențional sau nu, este doar o simultaneitate/dialectică a ideilor umane sau științifice, idei ca sistem, Idei, gânduri, câmpuri, viziuni şi înfățișări, etc. ale lui, ca unicitate sau particular al ei ,ce pot deveni în particular gânduri și idei umane sau științifice cu asemănăre/identificare specifică, pentru că există deja într-o variantă sau alta. Ideile definite clasic şi non dialectic sunt definite în mod limitat idei sau gândire umană, (a nu se confunda gândurile cu gândirea indiferent în care variantă). Suntem convinși că acum este evidentă confuzia sau limitarea definițiilor clasice şi non dialectice ca idee, gând sau gândire, etc. Plecând de la generalitatea gândirii sau a ideilor prezentate de noi în mod simultan/dialectic şi nu doar idee în sensul de „Termen generic” sau „Reprezentare generală și abstractă, care se formează în conștiința omului, despre un obiect sau despre un fenomen”. Nu trebuie să limităm spiritul, memoria, emotivitatea, sensibilitatea sau gândirea doar la gânduri sau idei, umane sau ştiinţifice, teoretice sau practice, deoarece în caz contrar limităm posibilitățile perfecțiunii veșnice şi eterne ale Unicităţii și unicităților Ei, care suntem sau din care facem parte noi şi orice conţinut sau entitate/univers, ceea ce nu este cazul. În plus dacă situația care suntem nu ar avea gânduri şi idei, inclusiv umane sau științifice, într-o  variantă sau alta, cu siguranță gândirile sau ideile, umane sau științifice, ar dispare sau nu ar fi existat ştiind că din inexistenţă nu poate apare existenţă.

 

În concluzie,

ideea ca virtual, iluzie și umbră a gândului naturii nu poate fi doar „Termen generic” la fel cum nu poate fi doar „Reprezentare generală și abstractă”, deoarece ideea este o proiecție ca manifestare a naturii și vibrației/rezonanță, într-o formă sau alta. Uneori generală alteori particulară, uneori abstractă alteori nu, chiar dacă doar ca virtual al gândurilor şi ideilor noastre, umane sau științifice. Calculatorul, în sens clasic sau nu, face comparații de vibrații/rezonanțe directe și indirecte, câmpuri, directe și indirecte, etc., ca gânduri sau idei, doar dacă primește aceste vibrații/rezonanțe de la senzorii lui cu rol de organe de simţ directe organice, anorganice sau organice/anorganice ca cyborg. Datele externe pe care le primește prin cabluri sau internet, organe de simț ca senzori ai lui, etc., percep prin natura lor ca  vibrații/rezonanțe primite de organele lui de simţ, la fel cum noi primim astfel de informații sau comunicări ale limbajelor din diferite surse sau prin diferite simțuri ale noastre sau ale altor aparate sau instrumente, etc.  Deosebirea dintre computer, om, sau om/mașină sau om/computer ca cyborg, este natura organelor lor de simţ directe şi indirecte, organice, anorganice sau organic/anorganice după caz. Comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sistemele referință.  Chiar dacă în oricare variantă a lor au la bază natura, natura/realitate și virtualul unicităţii lor. De la Unicitate și unicitățile Ei, doar la uman sau știință, de la principiile și regulile care respectă natura cu contrarii care nu „se anulează reciproc”, la legile și normele care nu respectă natura cu contrarii care „se anulează reciproc”, etc.  Omul sau calculatorul sunt doar un  același/diferit ca alt sau alt fel de conținut sau entitate/univers, în nici un caz doar aceleași sau diferit separat, cu atât mai mult doar egal, antiegal sau inegal ca identic, uman sau științifice în sens clasic. Asemeni unei imagini a noastră, voce sau sunet, film sau hologramă care suntem noi dar alții ca alt sau alt fel ca noi. Computerul ca natură anorganică, antiuman sau inuman, omul în sens clasic ca natură organică, sau umanoid, cyborg, etc., fiecare cu organe specifice de simț,  directe și indirecte ale formei sau spiritului, etc. Chiar dacă noi și orice conţinut sau entitate/univers suntem doar o simultaneitate/dialectică neconvențională de cuante, atomi și molecule, plantă sau animal, planetă, galaxie, etc., ba chiar Unicitate sau Dumnezeu ca secvențe sau părți ale lor, perfecte, veșnic/eterne și  nelimitate.

Și ideile au o existență formă și spirit, chiar dacă nu sunt substanțe, au o dimensiune unică, unitatea dialectică și simultaneitate a lor, etc., în aceiași clipă/moment în care au organele lor de simț, directe și indirecte, etc. Cu nelimitate dimensiuni unidimensionale și nelimitate direcții sau doar tridimensional al lor specific. Ca dovadă că nu poți avea două sau mai multe idei în aceiași clipă/moment, loc/vreme sau spațiu/timp al lor. Nici ca uman sau știință dar nici ca  simultaneitate/dialectică neconvențională, cu atât mai mult unicitate, stare sau situație, natură, natură/realitate și virtual al lor, etc. Dacă cineva crede că există gând sau idee fără dimeniune să  ne spună și nouă dar având în spatele exemplului o logică, indiferent dacă neconvențională, umană și științifică sau de oricare altă natură.     /