Absolut/extraabsolut

Ca generalitate a absolutului/relativ, dincolo de repere, situații sau sisteme de referință, în condițiile în care nu poate şi nu există opus sau contrar, egal, inegal ca identic, ştiinţă (știut uman), limite, excepții, nedeterminat, în sens clasic, absurd sau imposibil, etc., chiar dacă natura, natura/realitate şi virtualul lor sunt şi știu că toate acestea, există ca inexistență, prin noi sau alții ca noi. În plus respectăm principiul generalizat al naturii lui Lavoisier și nu există contrarii care „se anulează reciproc”. Absolutul/extraabsolut este acolo unde şi când stăpânul şi extrastăpînul sunt unul şi acelaşi lucru ca secvenţe neconvenţionale admițând paradoxul simultan/dialectic neconvențional al absolutului/extraabsolut şi ca absolut/relativ al lor, ca situația sau uman și științific,  sau oricare alt particular al lor, ca paradox. Deoarece extraparadox poate fi și este și relativul paradoxului ca alt sau alt fel de absolut. În condițiile în care orice extraabsolut este un absolut dincolo de percepţie iar extrarelativul un relativ dincolo de percepţie. În aceiaşi clipă/moment în care orice absolut este un relativ şi invers de secvenţe neconvenţionale. Este cel puțin o limitare, dacă nu eroare, abatere sau greșeală, etc., să credem sau să spunem că perfecțiunea devenirii veșnice sau transformării eterne poate fi relativă sau dependentă de repere, situaţii sau sisteme de referinţă, ceva sau altceva, acolo unde şi când nu există toate acestea sau unde și când totul este perfecțiune ca veșnic/etern al ei. Ca generalitate dar și particular al lor. Altfel ar fi ca şi când am spune sau crede că perfecțiunea sau veșnicia/eternitate a ei este sau poate fi dependentă de repere, situaţii sau sisteme de referinţă, etc., sau Unicitatea și Dumnezeu sunt dependente de repere, situații sau sisteme de referință, ceea ce ar limita perfecțiunea lor prin definiție, cu siguranță.   Noi şi filozofia neconvenţională dăm multe astfel de soluții fără limite, excepții, absurd sau imposibil, etc. şi rugăm orice cititor, fără excepție, să ne contrazică sau să ne completeze prin exemple sau demonstrații logice, etc. În acest caz doar să ne dea un singur exemplu de limită a absolutului/extraabsolut, ştiind că deși absolutul şi extraabsolutul sunt limitate, simultaneitatea lor dialectică este nelimitată, ca un absolut care merge, devine și se transformă sau se modifică veșnic şi etern și odată cu ele orice limită a lor ca absolut neconvenţional, neabsolut sau absolut/extraabsolut. Este evident că astfel de definiții nu întâlniți în limitele umane sau științifice ale dicţionarelor clasice, filozofiilor convenţionale, ceea ce știam sau credeam că ştim până la o clipă/moment dată, etc. Ca în oricare definiţie neconvenţională plecăm de la definiția clasică a absolutului şi limitele lui umane sau științifice, pe care o generalizăm dincolo de orice limită, opus sau contrar, egal, inegal ca identic, știut sau ştiinţă (știut uman), limite, excepții, nedeterminat în sens clasic, invariabil, absurd sau „imposibil”, etc. Am redat deja definiţiile convențiilor clasice şi neconvenţionale ca unități dialectice sau simultaneitate de absolut şi relativ,  ca reper, situație sau sistem de referință acum prezentăm definiția dialecticii lor sau adevăr al oricărui reper ca revelație absolut/extraabsolută sau absolut/relativă.  În generalul și particularul lor.

Prin convenţie Prin convenţie, complet/extracomplet al unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca tot/extratot//destin/extradestin, destin/extradestin ca stare sau realitate, tot/extratot ca situaţie sau natură, absolut/extraabsolut ca iluzie a  totului/extratot al naturii, absolut/extraabsolut al situaţiei ca sistem ca absolut/relativ, absolut/relativ uman sau ştiinţific, etc.

    Ca natură nedialectică  a dicţionarului neconvenţional „absolut/extraabsolut” este,

„iluzia completului/extracomplet”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„iluzia completului/extracomplet ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„absolut/extraabsolut unicitate”,  

convenţie ca metaforă şi percepţie a iluziei completului/extracomplet al unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice absolut/extraabsolut al unicităţii este o iluzie a completului/extracomplet perceput al ei iar orice iluzie a completului/extracomplet un absolut/extraabsolut unicitate dincolo de percepţie, absolutul/extraabsolut unicitate o simultaneitate/dialectică sau absolut/extraabsolut//extra.absolut/extraabsolut (ne.absolut/extraabsolut) ca situaţie/stare a unicităţii, 

-  situaţie,  

„extra absolut/extraabsolut”,

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau,

„absolut/extraabsolut”,

convenţie ca percepţie a extra absolutului/extraabsolut al situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice absolut/extraabsolut este un extra absolut/extraabsolut perceput a ei iar orice extra absolut/extraabsolut un  absolut/extraabsolut dincolo de percepţie. Cu condiția să nu confundăm extra absolutul/extraabsolut, cu  absolutul/extraabsolut, totul/extratot, destinul/extradestin sau completul/extracomplet, etc., ne absolutul/extraabsolut sau anti absolutul/extraabsolut, inexistența lor ca a absolut/extraabsolut sau non .absolut/extraabsolut, etc., ştiind că orice extra absolut/extraabsolut este un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie al situaţiei, chiar dacă niciodată acelaşi absolut/extraabsolut cu acelaşi extra absolut/extraabsolut ca situaţie,  

-  stare, 

„extra absolut/extraabsolut ca stare”,

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau,

„absolut/extraabsolut stare”,

convenţie ca percepţie a extra absolutului/extraabsolut al stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice absolut/extraabsolut al stării este un extra absolut/extraabsolut perceput al ei iar orice extra absolut/extraabsolut un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată acelaşi absolut/extraabsolut cu acelaşi extra absolut/extraabsolut ca stare,   

-  situaţie ca sistem

„extra absolut/extraabsolut ca sistem”

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau,

„absolut/extraabsolut sistem”, 

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a extra absolutului/extraabsolut al situaţiei respective ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice absolut/extraabsolut, al situaţiei ca sistem, este un extra absolut/extraabsolut perceput a ei iar orice extra absolut/extraabsolut un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. Cu aceiaşi condiție să nu confundăm în nici un caz extra absolutul/extraabsolut, situaţiei ca sistem, cu absolutul/extraabsolut, totul/extratot, destinul/extradestin sau completul/extracomplet, etc., ne absolutul/extraabsolut sau anti absolutul/extraabsolut, inexistența lor ca a absolut/extraabsolut sau non .absolut/extraabsolut, etc., ale situaţiei ca sistem, ştiind că orice extra absolut/extraabsolut este un absolut/extraabsolut dincolo de percepţie al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil. 

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, egal, inegal ca identic, etc., orice absolut/extraabsolut devine uman sau ştiinţific, măsură sau măsurabil precis, cu contrarii care „se anulează reciproc” și nu respectă principiul Lavoisier. Ca iluzie umană a naturii despre extra absolut/extraabsolut, absolut/extraabsolut, tot/extratot, destin/extradestin sau complet/extracomplet, etc., ne absolut/extraabsolut sau anti absolut/extraabsolut, inexistența lor ca a absolut/extraabsolut sau non .absolut/extraabsolut, etc., ca iluzie, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicității lor.  De umbra virtualului uman sau științific nu putem discuta deocamdată, chiar dacă dialectica lui este iluzia/umbră. Umbra virtualului uman sau științific este iluzia subconștietului nostru de care s-a ocupat Freud și alții dar încă prea puțin.  

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „absolut/extraabsolut” este,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor extra absolutului/extraabsolut”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a absolutului/extraabsolut//extra absolut/extraabsolut”,

sau al dialecticii ne absolutului/extraabsolut al iluziei completului/extracomplet al  situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a secvențelor anti absolutului/extraabsolut”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a absolutului/extraabsolut//anti absolut/extraabsolut”,

sau al dialecticii ne absolutului/extraabsolut al iluziei completului/extracomplet al  situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particularul ei. Altfel spus orice absolut/extraabsolut este de fapt un extra absolut/extraabsolut, ca alt sau alt fel de absolut/extraabsolut dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice.

 

 

Așa cum am spus de mai multe ori dincolo de repere, situaţii sau sisteme de referinţă nu există opus sau contrar, egal sau identic, cunoaştere sau ştiinţă (știut uman), limite, excepții, nedeterminat, în sens clasic, absurd sau imposibil, etc., nu pentru că nu există ci doar pentru că noi sau alţii nu putem ajunge la ele niciodată, nicăieri şi niciunde. În plus din cauza limitelor noastre, umane sau științifice, nu are sens să insistăm pe definiţiile de dincolo de repere, situaţii sau sisteme de referinţă ştiind că nu putem ajunge la ele decât ca metaforă sau extrapolare a gândurilor şi ideilor noastre umane sau prin știutul nostru ca naturii, natură/realitate şi virtualul lor la care nu putem ajunge prin umanul sau ştiinţa lui.   

De reținut în continuare că oricare definiţie ca dialectică are o astfel de generalitate ca absolut/extraabsolut faţă de particularul ei ca absolut/relativ, pe care le mai redăm în limita necesității. Având în vedere că se poate ajunge relativ simplu de la generalizare la particularul ei și fără ajutorul nostru. Generalizarea oricărei simultaneități, convenţie, unitate dialectică sau dimensiune unică c ași oricare dialectică a lor fiind dincolo de limitele noastre umane sau științifice, de orice limită, opus sau contrar, egal, inegal ca identic, cunoaştere sau ştiinţă (știut uman), excepții, nedeterminat în sens clasic, absurd sau imposibil, etc. Pe care sperăm că le-am depășit și le depășim prin numărul restrâns al definițiilor noastre atât ca dimeniune unică, unitate dialectică sau simulatenitate, etc.  cât și ca dialectică, adevăr, revelație, etc. a lor. De nenumăratul lor din dicționarele clasice ne vom ocupa ulterior, considerând suficient pentru prima parte a dicţionarului. Pe care îl prezentăm cu scopul evident de a ne putea înțelege ca semnificație  filozofia neconvențională și simultan/dialectică în variantă care să respecte principiul naturii lui Lavoisier generalizat cu contrarii care nu „se anulează reciproc”, fără limite, excepții, nedeterminat, invariabil, constante sau entități bine definite, etc. Extrapolarea ulterioară a convențiilor noastre simultan/dialectice și neconvenţionale poate fi făcută urmând ADN-ul sau tiparul convențiilor sau dimensiunilor unice prezentate în prim parte a dicționarului nostru  neconvenţional. Insistăm doar pe variantele lor strict necesare din punctul nostru de vedere chiar dacă suntem convinși de necesitatea sau cesitatea/extracesitatea continuării prezentei lucrări. Pe de o parte deoarece tot ceea ce prezentăm este doar o variantă limitată gândurilor și ideilor noastre transferate indirect prin natura, natura/realitate și virtualul unicității noastre care suntem și în care existăm. Pe de altă parte deoarece orice limitare necesită corecții permanente    numărat/peren ca perfecțiune umană sau științifică dar și ca perfecțiune veșnic/eternă a devenirii și transformării,  comparat, comparativ sau raportat cu repere, situaţii sau sisteme de referinţă, Nu în ultimul rând trebuie să ținem cont de „imperfecțiunea” umană sau științifică cu limitele, excepțiile, nedeterminatul, invariabilul, constantele sau entitățile ei bine definite, absurd sau imposibil, etc. Din aceste motive definiţiile prezentate sunt sau rămân doar un minim de exemple ca generalizare sau particular al lor din nenumăratul lor limitat pe care am putut să- cuprindem sau definim.  

Cu condiția general valabilă, pe care a repetat-o insistent să nu confundăm definițiile noastre neconvenționale ca simulatenitate/dialectică cu definițiile lor clasice, ale altor filozofiile convenţionale, ceea ce știm sau cunoaștem, dorim să știm sau să cunoaștem despre ele, etc., cu atât mai mult doar limitat la cunoașterea lor umană sau științifică. ...