Tridimensional

Apare doar în cazul situașiei uynde și cîns avem repere, situații sua siteme de referință, în două variante extreme ale oricărui tridimensional ca situație având în vedere că reperele, situațiile și sistemele de referință aduc odată cu ele acest tridimensional în mai multe variante generale și nelimitate varinate particulare între extremele lui. Unele care respectă principiul naturii în general, altele care respectă principiul naturii lui Lavoisier sau doar uman și științific, care nu respectă nici măcar principiul naturii lui Lavoisier. Trebuie să subliniem că principiul naturii lui Lavoisier este doar un principiu uman sau științific bazat pe egal, inegal și identic ale cărui transformări sunt definite prin egalul sau identicul dintre ele dar și entitățile sunt egale și identice, de la caz la caz. În natura din noi și în care existăm nu există identic, constante sau entități bine definite, indiferent de situație, natură sau organizare. În susținerea înțelegerii noastre ca semnificație plecăm de la tridimensionalul dimensiunii unice a transformării ca unitate dialectică sau spațiu/timp. Unde și când dialectica are o trăire a ei ca spațiu, când acesta este supraunitar, ca trăire nu ca secvențe neconvenţionale, ca timp când timpul este supraunitarul dialecticii ca trăire și un neutru ca dimensiune unică sau unitate dialectică în armonie ca spațiu/timp la care nu mai putem cuprinde sau defini diferențele dintre ele sau prioritatae lor. Această unitate dialectică sau dimensiune unică este denumită de noi moment al transformării. Ea este spațiu/timp ca trăire dar noi sau alții nu mai putem compara sau raporta trăirea ei, față de repere, situații sau sisteme de referință, cu atâtmai mult nu putem cuprinde sau defini priritatae unui element sau altul față de unitatea lor dialectică. Unitatea dialectică fiind iluzia simultaneității, sincronismului, concomitenței și coexistenței oricărei situații ca neutru al oricărui adevăr sau reveleție în genral sau doa contrariii ale lor în particularul situației unde și când apar repere, situații ca repere și sisteme de referință. Așadar orice situație are un tridimensional al ei în jurul unei sau unor unități dialectice ca dimensiune unică sau neutru după caz. În cazul nostru ca simulatenitate/dialectică neconvenţională moment/spațiu/timp al transformării, momentul ca simulatenitate, spațiu/timp ca dialectică sau adevăr după caz. La fel cum spațiul la rândul lui are tridimensionalul lui aici/acolo/dincolo, timpul ca prezent/trecut/viitor sau prezent al trecutului/prezent/prezent al viitorului, ș.a.m.d. Se pot da nenumărate exemple, infinite ba chiar și nelimitate dacă ne permite propria existență. Mai dăm alte câteva exemple:

-  inexistența ca neutru uman sau științific, între existență și anteexistență,

-  riorul ca neutru și instant al experienței, între anteriorul și posteriorul ei,

-  zero științific, între infinit și minus infinit sau,

-  oricarAe negativ/pozitiv al lor,

-  binele și răul față de inexistența lor sau față de orice unitate dialectică a lor ca dimensiune unică. etc.,   

toate cu nenumărate, infinite sau nelimitate variante intermediare între extremele lor ca nelimitat mic și mare.

Plecând de la aceste înțelegeri ale semnificației putem constata relariv ușor că orice transformare sau devenire ese de fapt o simulatenitate/dialectică neconvențională a unei sau mai multor constante/variabile cu una sau mai multe o variavile/constante a lor. În acest conmtext și ținând cont că orice unicitate sau conținut al ei ca entitate/univers, entitatae constantă/variabolă, universul variabil/constant, apare logica perfecțiunii lor ca devenire și transfromare veșnic/eternă, fără limite, excepții, nedeterminat, absurd sau imposibil, constante,entități bine definite sau invariabilal lor, etc.