Grad divizare, kdij

Sau limita, orizontul, extremitatea, marginea, frontiera și capătul, etc., cea mai mică a unei unicităţii sau particular al ei, conţinut sau entitate/univers, corp sau obiect/fenomen, etc., până la care se poate ajunge ca divizare sau submultiplu al lor unicitățile sau particualrul lor. Gradul divizare sau de divizare, kdij sau limita mică, sunt doar iluzii ale orizontului mic sau marginii mici a domeniului, totului, întregului sau  destinului, etc., separat sau împreună, în particular ca axiomă sau fatalitate, etc., până la care poate ajunge infinitul sau nelimitatul ei mic sau al oricărei unicităţii și particular al lor, naturală sau virtuală. Care poate fi natură, natură/realitate și virtual al unității sau doar virtual ca iluzii și umbre ale naturii, stabilite de noi sau alţii prin convenţii sau înțelegeri ale semnificațiilor convenționale. Trebuie să înțelegem această semnificație în sens simultan/dialectic şi neconvențional, nu doar uman sau ştiinţific, deoarece uman sau ştiinţific omul este o constantă prin definiţie ca orice cifră sau număr, fără devenire sau transformare, ceea ce nu este o expresie sau imagine prea fidelă sau precisă a naturii, natură/realitate sau virtualului lor, în nici un caz. Din păcate natura sau natura/realitate nu este un număr, cifră, constantă sau entitate bine definită, etc., ca uman sau știință, este o vibrație/rezonanță perfectă, veșnică şi eternă ca devenire sau transformare. Din acest motiv avem două variante diferite ale gradului divizării sau multiplicării specifice ca generalitate sau particular al lor, ca axiomă sau fatalitate, etc., grad de divizare, kdcij, specific creației și specific modelului sau modelării, kdmij, oricărui conţinut sau entitate/univers ca operă sau model al creaţiei oricărei unicităţi sau particular al ei.

Prin convenţie, margine mică a unicităţii sau situaţiei/stare a ei ca orizont/extremitate mică, extremitate mică a stării sau realităţii, orizont mic al situaţiei sau naturii, grad divizare ca virtual al orizontului mic al naturii sau limită mică, grad divizare al situaţiei ca sistem sau minim, grad divizare uman sau ştiinţific, zero cu sau fără natură, infinit mic, minim uman sau științific, etc. 

Ca natură nedialectică  a dicţionarului simultan/dialectic „grad divizare” este,

„virtualul marginii mici”,

ca expresie sau termen generic al devenirii unicităţii inclusiv orice particular al ei, printre care:

-  unicitate,

„virtualul marginii mici ca unicitate”,

convenţie ca metaforă a situaţiei/stare sau naturii/realitate a ei sau,

„grad divizare.unicitate”,   

convenţie ca percepţie a virtualului marginii mici a unicităţii respective, comparat/extracomparat cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice grad de divizare al unicităţii  este un virtual al marginii mici percepute a ei iar orice virtual al marginii mici un grad divizare.unicitate dincolo de percepţie, gradul divizare.unicitate o simultaneitate/dialectică sau grad divizare/extradivizare (grad nedivizare) ca situaţie/stare a unicităţii,    

-  situaţie,  

„grad extradivizare”

convenţie ca metaforă a situaţiei sau naturii ei sau, 

„grad divizare”,   

convenţie ca percepţie a gradului extradivizării situaţiei respective, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii. În condițiile în care orice grad divizare al situației este un grad extradivizare perceput al ei iar orice grad extradivizare un grad divizare dincolo de percepţie,  chiar dacă niciodată același grad divizare cu același grad extradivizare ca situaţie. Fără a confunda gradul extradivizare cu gradul divizare, limita, orizontul, marginea sau extremitatea mică, gradul antidivizare, gradul nedivizare, inexistenţa lor ca grad adivizare sau grad non divizare, etc., știind că orice grad extradivizare este un grad divizare dincolo de percepţie, ca situaţie,  

„grad extradivizare ca stare”,      

convenţie ca metaforă a stării sau realităţii ei sau, 

„grad divizare.stare”,   

convenţie ca percepţie a gradului extradivizării stării respective, extracomparat sau extracomparativ cu repere sau situaţii. Unde şi când orice grad divizare al stării este un grad extradivizare perceput al ei iar orice grad extradivizare un grad divizare dincolo de percepţie,  chiar dacă niciodată același grad divizare cu același grad extradivizare ca stare,   

-  situaţie ca sistem,  

„grad extradivizare ca sistem”, 

măsură sau măsurabil, convenţie ca metaforă a situaţiei ca sistem sau naturii ei sau, 

„grad divizare.sistem”,  

măsură sau măsurabil, convenţie ca percepţie a gradului extradivizării al situaţiei ca sistem, comparat sau comparativ cu repere sau situaţii ca sistem, indiferent de situaţie, natură sau organizare. Unde şi când orice grad divizare al situaţiei ca sistem este un grad extradivizare perceput al ei iar orice grad extradivizare un grad divizare dincolo de percepţie, chiar dacă niciodată același gard divizare cu același grad extradivizare al situaţiei ca sistem, măsură sau măsurabil. În condițiile în care nu trebuie să confundăm gradul extradivizării cu gradul divizare, limita, orizontul, marginea sau extremitatea mică, gradul antidivizare, gradul nedivizare, inexistenţa lor ca grad adivizare sau grad non divizare, etc., știind că orice grad de extradivizare este un grad de divizare dincolo de percepţie, al situaţiei ca sistem, chiar dacă totul este măsură sau măsurabil.     

Ca gând sau idee umană, ştiinţă, asemănare şi identificare a lor, ca egal, antiegal sau inegal ca identic, etc., orice grad divizare devine uman sau ştiinţific ca minim, gând sau idee, măsură sau măsurabil precis sau idee, cu opus sau contrar care „se anulează reciproc” și nu respectă principiile naturii. Ca uman sau științific, al naturii despre extragrad divizare, grad divizare, limită, orizont, margine sau extremitate mică, grad antidivizare, grad nedivizare, inexistenţa lor ca grad adivizare sau grad non divizare, etc.,  ca virtual, iluzii și umbre, în nici un caz natură, natură/realitate sau virtual al unicității lor.

Ca simultaneitate/dialectică putem spune că orice „grad divizare” ca situaţie este,   

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor gradului extradivizării”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei în general sau,

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a gradului divizării/extradivizare”

al dialecticii gradului nedivizării virtualului marginii mici al situaţiei în general sau,

„simultaneitatea/dialectică a  secvențelor gradului antidivizare”,

pe care îl cuprinde sau defineşte ca secvențe neconvenționale ale situaţiei ca sistem, opus sau contrar în particular sau, 

„supraunitarul simultaneităţii/dialectice a gradului divizării/antidivizare”,    

al dialecticii gradului nedivizării virtualului marginii mici a situaţiei ca sistem, opus sau contrar, în particularul ei. Altfel spus orice grad divizare este de fapt un grad extradivizare, ca alt sau alt fel de grad divizare dincolo de percepţie şi invers, de secvenţe neconvenţionale, ale simultaneităţii lor dialectice.    

De reținut faptul că plecând de la dialectica evoluţiei ca multiplicare/extramultiplicare, sau limitat la situație ca sistem  multiplicare/divizare, unde și când extramultiplicarea devine divizare, comparat, comparativ sau raportat cu repere,  situaţii sau sisteme de referință, opus sau contrar în particularul lor, putem defini gradul divizării față de gradul multiplicării conținutului sau entității/univers respective. Astfel gradul divizare, al divizării sau de divizare devine simultaneitatea/dialectică a secvențelor gradului multiplicare, al multiplicării sau de multiplicare ca secvențe neconvenţionale ale simultaneităţii lor dialectice. Cu atât mai mult cu cât știm că orice multiplicare, umană sau științifică, este inversul divizării și invers, ceea ce este valabil și dincolo de uman sau știință ca neconvențional al lor. Ca gânduri sau idei umane sau științifice, este evidentă reversibilitatea lor ştiinţifică, indiferent dacă metaforă sau percepţie a lor ca ştiinţă. Nu trebuie confundat, în nici un caz, gradul de divizare al oricărui conținut ca domeniu, tot, absolut, sau destin, etc., kdfij, cu cel al multiplicării lor. Alt fel spus orice diviziune a uni conținut sau entitate/univers are un corespondent ca multiplicare adică diviziunile sun proiecții ale multiplicării și invers, după caz. Ca exemplu infinitul diviziunilor unității are corespondent infinitul multiplilor ei ca secvențe neconvenționale nu ca tot, întreg sau destin, etc. La fel cum toate punctele unei drepte au corespondent pe orice proiecție a ei chiar dacă proiecția este un punct ca substanță, cu nelimitate dimensiuni unidimensionale, sau doar uman sau științific fără dimensiuni.  

Dacă orice domeniu, convenție, tot, întreg sau destin, etc., este definit și unul singur axiomele, limitele sau fatalitățile au întotdeauna un minim și maxim al lor pe tot domeniul de definiție al lor. Pleacă de la o apariție ca minim al ei până la un maxim ca apoi să dispară sau  să se termină la fel, ca alt sau altfel de minim al ei ca nelimitat mic, limită mică, orizont mic, extremitate mică și margine mică, etc., una ca apariție sau început, cealaltă ca dispariție sau sfârșit. Nu trebuie să confundăm minimul și maximul evoluției fatalităţii pe domeniul, convenția, tot, întregul sau destinului ei, etc., cu începutul sau sfârșitul, apariția sau dispariția, etc. Trebuie să înțelegem ca semnificație că geneza/nihilism a fatalităţii nu este spontană ca un punct fără dimensiune, orice fatalitate, apariție, dispariție, naștere sau moarte, etc., are o dimensiune clipă/moment specifică. Nu ne naștem instantaneu și nu murim instantaneu, trecerea de substanță cu configurație și psihic la existență cu formă și spirit  are o clipă/moment specifică întotdeauna. Ca orice apariție sau dispariție de alt fel.  Un popor o planetă sau univers, etc., nici atât și fiecare variantă a apariției, dispariției, nașterii sua morții acestor conținuturi sau entități/univers au o unitate dialectică, dimeniune unică sau simulatenitate, etc., ca moment/clipă specifică. Cu minimul, maximul, gradul divizării și multiplicării lor specifice. Care sunt prin convenție, convențional sau definiție, etc., axiomă, limită sau fatalitate ca nelimitat mic, etc., indiferent de varianta lor, situație, natură sau organizare. Doar uman sau științific orice axiomă sau fatalitate poate fi zero, cu sau fără natură, care nu are un minim și maxim al evoluţiei lor pe tot parcursul domeniului, totului, întregului sau destinului conținutului sau entității/univers, corpului sau obiectului/fenomen respectiv, etc. Axioma este un virtual care poate fi inexistenţă, cu sau fără natură. Fatalitatea este natură care nu este și nu poate fi fără dimensiune sau inexistență cu sau fără natură, cu atât mai mult început sau sfârșit, în sens clasic de inexistență cu sau fără natură. În natură totul este neconvențional simultan/dialectic, nu există zero, cu sau fără natură ci doar nelimitat mic, în oricare variantă, de la care pleacă sau revine orice existență ca univers, transformare evoluție, etc., niciodată, nicăieri și niciunde inexistență. Deoarece nelimitatul este o existență, indiferent cât de mare sau mic este iar din inexistență, cu sau fără natură,  nu poate naște existență. Înțelegerea noastră ca semnificație, umană sau științifică, este justificată dacă privim mediile geometrice sau aritmetice din matematică, unde şi când unitatea sau orice număr este o media aritmetică sau geometrică a maximului şi minimului ei întotdeauna,

r =

sau

r =

întotdeauna, indiferent de unitate sau de numărul „r”.  unde și când „r1” și „r3” sunt minimul și maximul fatalității respective ca medie. Ceea ce ne face să credem că umanul și știința doar mediază înțelegerea lor ca semnificație din neputință sau neștiință de a cuprinde sau cunoaște nelimitatul variantelor care definesc nașterea sau moartea, apariția sua dispariţia, etc., ca fatalitate, limită sau margine, etc. Neconvențional se justifică tocmai prin relația sau relațiile creației și modelării oricărei opere care spun că orice operă, conținut sau entitate/univers este simultaneitatea/dialectică neconvențională a axiomelor cu convențiile lor, a totului cu nimicul, a absolutului cu relativul sau a fatalităților cu destinul, etc., în toate variantele lor ca natură, natură/realitate, virtual al unicității, inclusiv umane sau științifice, etc. 

În limitele umanului sau ştiinţei gradele de divizare sau multiplicare sunt umane sau științifice ca raport sau raportate la o constantă sau entitate bine definită care se comportă ca o constantă. Chiar dacă nu există constante sau entităţi bine definite, invariabile, etc., ca natură, natură/realitate sau virtualul unicităţii lor. Deoarece nu putem ajunge la unicitate sau stare discuțiile noastre vor fi în general limitate la situaţie sau natură a ei, comparat, comparativ sau raportat cu repere, situaţii sau sisteme de referință, unde şi când apare opusul sau contrar ca gând sau idee, asemănarea/identificare ca raport, sistem sau doar sistem uman și științific. Ca să ne fie clară înțelegerea ca semnificație, nouă sau oricărui conținut, trebuie să introducem limite, orizonturi, extremități sau margini, etc. pentru oricare domeniu de definiție, domeniu, convenţie sau tot, etc. sau particular al lor, dar și minim și maxim al axiomelor sau fatalităților așa cu face domnul F. Smarandache, ca și mulți alți cercetători cu nu mărul „r” cuprins între un „r+ ε” și „r+ ε”, uman sau ştiinţific. Alt fel putem ajunge la aceleași confuzii ca definițiile clasice, unde şi când limitele numerelor naturale „n” sunt confundate cu zero fără natură ca axiomă sau fatalitate, ori infinitul care este un domeniu de definiţie considerat ca limită, ceea ce nu este cazul. Infinitul nu este un orizont sau margine a lui ci doar un domeniu de definiţie ca tot ceea ce este conţinut sau cuprins în el, absolut, tot sau destin al unui conținut ca entitate/univers. În acest scop, al înțelegerii ca semnificaţie, vom pleca de la un exemplu matematic unde vom defini un grad de divizare ca sistem, uman sau ştiinţific, „0ij”, unitatea matematică, „1ij” şi un infinit „∞ij” matematic neconvențional, care au indicii „ij” pentru orice secvență a lor ca simultaneitate/dialectică a conţinutului sau entității/univers matematice, de aceiaşi natură, dar diferite în limitele aceleiaşi naturi ca devenire sau transformare a lor. Este necesar un alt indice „i” specific diferitelor secvenţe de aceiaşi natură având în vedere că nu există egal sau identic al lor, chiar dacă sunt de aceiaşi natură. Indicele „i” face diferența dintre conținuturi sau entități/univers diferite dar de aceiaşi natură, caprele între ele, verzele, oamenii, atomii, între ei, etc., iar indicele „j” face diferența între conținuturi sau entități/univers cu natură diferită respectiv verze, capre, oameni, atomi sau molecule între ele, diferite ca natură.

Ca exemplu să privim apariția/dispariție a unității ca zero sau infinit al ei, unde şi când orice unitate 1 poate fi definită ca o simultaneitate/dialectică dintre gradul ei de divizare ca secvența cea mai mică şi gradul ei de multiplicare ca secvenţa cea mai mare, chiar dacă ambele nu există decât în mintea și judecata umană sau științifică. Respectiv,

1 = 0/∞,

sau generalizat,

1ij ≡ 0ij/∞ij,

neconvențional ca simultaneitate/dialectică. Din păcate nu există constante şi nici entități bine definite ca astfel de constante sau invariabile în sens clasic, pe o devenire veșnică sau transformare eternă. În cazul matematicii, în sens clasic, vom avea gradul divizare,

kd1 = 01

şi gradul de multiplicare

km1= ∞1,

eliminând astfel, prin indicele specific unității, orice nedeterminare şi evident unde și când apare clară definirea unității ca simultaneitatea/dialectică a gradului divizării al unității cu cel al multiplicării lui. Gradul divizării ca axiomă iar al multiplicării ca domeniu de definiție, tot sau destin, etc. Desigur lipsește unitatea dialectică, „1λ”, unde și când nu mai putem cuprinde sau defini axiomele și domeniul de definiţie dar sperăm că nu viciem înţelegerea ca semnificație. Adică matematic,

1 = 0/∞

ca simultaneitate/dialectică, interdisciplinaritate, dualitate, etc., după caz, 

1 = 0x∞,

în particularul matematic uman sau științific, ca înmulțire sau produs al lor, chiar dacă se știe că operațiile sunt interschimbabile între ele, adunarea cu scăderea, împărţirea cu înmulțirea, etc., în sens clasic dar și neconvenţional. În orice variantă a lor gradul divizării este doar o limita mică, orizont, extremitate și margine mică, etc., de la care pleacă sau revine ca existență virtuală, iluzii și umbre, ale conținutului sau entității/univers ca divizare, început sau sfârșit, apariție sau dispariție, etc.,  de aceiași natură cu unicitatea sau particularul ei, a conținutului sau entității/univers, etc.

Gradul divizării,  ca uman sau știință, este o axiomă, zero, 1 sau de altă natură, după caz, prin convenţie sau convenții și punerea lor de condiții de existență. În aceiași clipă/moment în care gradul multiplicării, infinitul sau de altă natură, unicitate sau dumnezeu, etc., sunt domenii de definiție, umane sau științifice. Infinitul ca limită sau fatalitate nu există decât în mintea și judecata umană sau științifică, având în vedere că nu există conţinut sau entitate/univers infinit sau nelimitat, perfecte sau veșnic/eterne, etc. Doar Unicitatea sau Dumnezeu, după caz, sunt nelimitate, perfecte sau veșnic/eterne, ca devenire sau transformare, dar nu le putem cuprinde sau cunoaște în limitele unui conținut sau entitate/univers cu atât mai mult ca uman sau știință, chiar dacă noi sau orice conținut suntem secvențe sau părți ale lor nelimitate, ca destine sau fatalități. Zero şi infinitul nu sunt cifre, decât prin convențiile noastre şi condițiile puse de noi, ele pot fi limite, orizonturi sau  margini, etc. dar şi domenii de definiţie, convenții, absolut sau destine, după caz,  știind sau cunoscând că orice tot este un nimic, orice secvență un șir, orice axiomă o convenție, orice fatalitate un destin, etc., ca simultaneitate/dialectică, neconvențională de secvenţe, prin convențiilor noastre, ale oricărui conținut sau entitate/univers ca natură și vibrație/rezonanță inclusiv al condițiilor puse de ele. În neputința noastră sau posibilitățile convenției, putem limita acest grad divizare la orice valoare sau non valoare, dar aceea limitare va fi doar unul din nelimitatele cazuri particulare şi nu generalitatea acestuia ca infinit sau nelimitat mic al unei situaţii sau particular al ei. În plus trebuie ținut în remanență cont de limitare și corecțiile necesare limitații ca devenire și transformare. Nici o lege sau normă umană sau științifică, nu este constantă sau nu poate evita corectările necesare limitelor și limitării lor prin convenţiile noastre. Definiția clasică nu are o astfel de definiție de grad divizare iar zero matematic nu poate fi un astfel de grad divizare sau nelimitat mic ca limitat/extralimitat mic, din clipa/moment în care sunt considerate contrarii, „care se anulează reciproc”, cu atât mai mult când sunt considerate semne/simbol fără natură ca inexistenţă. Ca să nu uităm că nu respectă principiile și regulile naturii ci doar legile și normele umane sau științifice. Din aceste motive în sens clasic, apar întotdeauna nedeterminarea excepțiile, entitățile bine definite, constantele și invariabilele, absurdul sau „imposibilul”, etc. Care nu există nicăieri, niciunde, nicicând şi niciodată ca natură, naturii/realitate și virtual al unicităţii lor, chiar dcaă există ca armonie și normalitate a paradoxului, în mintea și judecata umană sau științifică. Cu atât mai mult cu cât zero ca gând sau idee umană sau științifică este de multe ori considerat o inexistență sau neutru cu natură în limita numerelor naturale. Știm și cunoaștem deja, din matematică faptul că  

0! = 1

sau,

0x0x0… de infinite ori sau 0x∞  = 1,

se poate scrie ca,

0 = 1: 0!

în aceiași clipă/moment în care matematic

0x∞ = nedeterminat,

ca uman sau ştiinţă în sens clasic. Motiv pentru care noi am adăugat indicii i şi j, eliminând astfel nedeterminarea dar şi pentru a ajunge la înțelegerea ca semnificație generală umană sau ştiinţifică. În acest sens putem scrie generalizarea,

1ij ≡ 0ij/∞ij ,

similar formulei matematice dar care este o relație filozofică ca simultaneitate/dialectică și neconvenţională a situaţiei ca sistem, uman sau ştiinţific. Ca generalitate şi evident fără limite, nedeterminări, entități bine definite, constante sau invariabile, excepții, absurd sau „imposibil”, etc., aceasta este o relație ca natură sau vibrație/rezonanță care depinde de dimensiunea unică a devenirii și transformării clipă/moment. Relație care este un echivalent particular al relației unei unicităţii în general la care putem ajunge simplu prin înlocuirea cifrei  1ij cu unicij (unicitate) sau lumij (ca lume, corp sau obiect/fenomen, etc.) sau orice alt particular al lor. Nu este doar o formulă umană sau științifică ca normă sau lege. Din această relație limitată la uman sau știință ca sistem a unității,

1ij ≡ 0ij/∞ij,

se pot defini relativ ușor zero ca infinit mic dar şi infinitul clasic ca infinit mare, zero ca limită sau axiomă, început sau sfârșit, apariție sau dispariție, etc., infinitul ca domeniu de definiție, tot, întreg sau destin, etc., al unității sau oricare conținut sau entitate/univers. Fără unitatea dialectică, „1λij”, ca simultaneitate la care nu se cunosc axiomele și convențiile ei specifice. În cazul nostru generalizat, ca sistem sau sistemic, zero al unității ca infinit mic, uman sau științific, devine,

0ij = 1kj/∞ij, 

uman sau ştiinţific, teoretic sau practic, al filozofiei noastre neconvenționale dar în semne/simbol clasice. Generalizarea ca natură, natură/realitate și virtual al  unicităţii o putem face introducând semnul/simbol al unicității, „unic.ij”, axioma ca nelimitat mic, nel.mic.ij, sau nimic iar  domeniul ca nelimitat mare, nel.mare.ij, la care putem adăuga unitatea lor dialectică, dimensiunea unică sau simultaneitatea lor, etc. În acest context relația devine,

nel.mic.ij ≅ unicij/nel.mare.ij,

ca generalitatea a gradului divizării al unicităţii sau particularului ei. Respectiv orice grad de divizare al unei unicităţi sau particular al ei este simultaneitatea/dialectică a unicității ca domeniu, tot sau destin, etc., cu gradul multiplicării ei. Spre deosebire de formula matematică și nedeterminatul ei.

Ca multiplicare relația este inversă adică, 

nel.mare.ij ≅ unicij/nel.mic.ij,  

în oricare variantă generală sau particulară a creaţiei sau modelării ei. Această generalizare poate fi limitată la uman sau ştiinţă specificând, într-un fel sau altul, convenția limitării respective. În cazul uman sau ştiinţific cu un „*”, ca iluzie, unde și când relația devine sau se transformă în formulă, lege și normă, după caz, umană sau ștințifică,  

0ij ≅ 1kj/∞ij,   

sau

∞ij ≅ 1kj/0ij,   

după caz. Unde și când simultaneitatea/dialectică, „≅”,  este totalitatea operațiilor umane sau științifice matematice sau religioase, laice sau teiste etc., după caz. Eventual o lege de compoziție sau oricare altă variantă a lor ca simultaneitate/dialectică, asociere, dualitate sau interdisciplinaritate, etc. Ca exemplu relația putând fi scrisă,

0*ij= 1*ij(x/:/+/-)∞*ij ,  

o relație ca lege și iluzie umană sau științifică neconvențională, poate chiar alta descoperită de cercetătorii lumii convenţionale. Menținând specificația limitării la iluzie prin asteriscul respectiv şi simultaneitatea/dialectică a operațiilor matematice ca lege de compoziție. 

 

În urma acestor înțelegeri a semnificațiilor putem constata că fiecare unicitate sau particular al ei, în fiecare clipă/moment are un grad divizare și multiplicare, minim și maxim al clipei/moment respective,  al evoluției ca simultaneitate/dialectică și neconvenţională. grad de multiplicare/extramultiplicare în general sau doar multiplicare/divizare în particular, care poate cuprinde sau defini unicitatea sau particularul ei ca dialectică sau adevăr, revelație sau veridicitate, etc., la o clipă/moment dată. În cazul nostru particular „1*ij” este gradul evoluției ca multiplicare/divizare al unității matematice, umană sau ştiinţifică, echivalent al creaţiei şi modelării unității respective ca gând sau idee, umană sau ştiinţifică, devenită sau transformată în simultaneitate/dialectică neconvenţională prin convențiile și convenționalul nostru ca paardox, armonie și normalitate a lui. Dacă vom putea generaliza înțelegerile la unicităţi sau particular al lor, dincolo de limitele umane sau științifice, vom putea cuprinde sau defini gradul evoluției oricărei unicităţi ca grad  multiplicare/divizare sau particular al ei. Chiar dacă nu putem ajunge la ele sau nu le putem determina datorită neputințelor și limitelor noastre. Odată determinate gradele evoluţiei vom putea determina destinul şi fatalitățile lor, dar să nu exagerăm. Nu suntem Unicitatea sau Dumnezeu și deci putem face acest lucru doar prin convențiile noastre limitate, umane sau științifice, ca virtual de iluzii și umbre despre natură, natură/realitate și virtual al unicităţii lor.    

 

În concluzie,

gradul divizare sau al divizării oricărei situaţii, conţinut sau entitate/univers, etc., este o limită, orizont, extremitate sau margine mici, etc., secvență, parte, axiomă sau fatalitate, etc., ca cea mai mică  parte sau diviziunea până la care poate merge sau ajunge o unicitate, un conținut sau entitate/univers, etc. sau particularul lor. Convențional sau neconvențional, ca natură, natură/realitate și virtual al unicității lor, sau doar virtual, iluzii și umbre ale fatalităţii naturii.

De reținut că există doar nemultiplicare ca multiplicare/extramultiplicare, unde și când dincolo de repere, situații sau sisteme de referință anti.multiplicarea/extramultiplicare sau antimultiplicarea/antiextramultiplicare sunt unul și același lucru comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sua sisteme de referinţă care nu există, chiar dcaă există în limitele oricărui conținut sau entitate/univers.   Ca și divizarea ca opus sau contrar al multiplicării situaţiei care este o extramultiplicare sau antimultiplicare a ei, ca sistem sau doar uman și știință, după caz. Ca o consecință a apariției reperelor, situațiilor ca repere sau sistemelor de referinţă. Să nu confundăm în nici un caz gradul divizării, axioma, limita mică, orizontul mic, extremitatea sau marginea mică, nimicul, nelimitatul mic, etc., cu domeniul lor de definiţie, convenția sau totul, întregul sau destinul lor, etc., care prin convențiile unora sunt axiome sau limite, iar pentru noi doar domenii sau destine, etc.

Unicitatea sau particularului ei adevăr sau revelație etc., ca fatalitate/destin, axiomă/convenţie, etc. sunt  definite de gradele lor de evoluție, kevij, kmij  kdij, ca simultaneitate/dialectică neconvențională a gradului multiplicării/extramultiplicării sau particularului său multiplicare/divizare specific. În aceiaşi clipă/moment în care dialectica acestui grad de evoluție este modul sau modalitatea ca adevăr, revelație și veridicitate, etc.,  prin care se poate ajunge la evoluția respectivă, conţinutul sau entitatea/univers respectivă la o clipă/moment dată, chiar dacă nimeni, nimic, nicăieri și niciunde nu poate ajunge dovadă a perfecțiunii, armonie și normalității paradoxului în fiecare clipă/moment dată a Unicității sau Lui dumnezeu, după caz.   /

 

 

 

 

Orice grad de divizare este o fatalitate la fel cum orice grad de multiplicare este un destin.    /