Lupta dintre adevăr și lege pe înțelesul tuturor

Oamenii fac mari greșeli dînd prioritate legii în fața adevărului, moartea este un adevăr nu o lege umană și planetele ca și animalele sau universul solar mor mai devreme sau mai tîrziu și nimeni nu are dreptul nici să impună printr-o formă sau alta (medical sau psihologic sau transplant, sau performațe tehnice, informatice, etc.) unui om să trăiască nici să moară. Din păcate noi impunem criminalilor să trăiască ca și celor care în mod conștient sau subconștient își doresc eutanesierea. Sunt oameni a căror rațiune vrea să trăiască dar corpul în subconștientul lui (universul lui neconvențional) nu și sunt oameni care nu vor să trăiască dar subconștientul lor îi obligă. Noi credem că abolirea pedepsei cu moartea a fost ca și abolirea sclaviei un adevăr pe care natura sau Universul în Sine le determină în transformarae lui continuă, este adevărat doar pînă la un punct și avem dovada istoriei care ne arată că și la ora actuală există scalvie dar cu altă formă dar ca principiu aceiași și acum sunt în lume sclavi din impunere sau de bună voie pentru bani sau alte foloase sau interese să nu uităm asta. Eu denumesc sclavia modernă de multe ori sclavie conștientă sau sclavie de bună voie. Nu pedeapsa cu moartea este eroarea umană față de adevăr ci judecarea celui condamnat de un judecător uman sau oricare altă entitate/univers evident limitată poate sau nu să fie o eroare a omului, acolo trebuie intervenit și nu la adevărul morții, nu trebuie să impunem viața și legile ei ca existență împotriva morții care există în afara legilor noastre ca adevăr. Noi răspundem la terorism cu blîndețea legilor democarțiilor noastre deși știm că Universul în Sine trăiește relativul lui inexistent prin contrariile noastre iar la o forță negativă trebuie o alta de aceiași intensitate dar pozitivă pentru echilibrul universal. Greșită sau mai corect limitată este hotărîrea judecătorului de condamnare la crimă a unui om nevinovat sau parțial vinovat și nu existența pedeapsei cu moartea care este o latură a unui adevăr. Nu putem pedepsi la moarte un nebun pentru crimele lui indiferent care deoarece nu este vina lui că este nebun, pur și simplu așa este, la fel cum nu putem pedepsi un vulcan sau o furtună pentru morții pe care îi lasă în urmă, putenm doar să ne ferim din calea lor sau să îi îndepărtăm de noi dacă putem sau noi să mergem acolo unde să nu ne ajungă vulcanul sau furtuna sau nebunia unui om. Am putea face o insula a nebunilor dacă spitalele nu îi mai cuprind s-r putea ca ei între ei să nu se mai omoare (sau dacă se omoară se omoară doar pînă la o limita a echilibrului lor) la fel cum hoții și impostorii nu se fură între ei decît în anumite limite pentru cunoașterea ierarhiilor. La fel și criminalii între ei. Dumnezeu sau Universul în Sine nu a lăsat doar conștiința ca gardian al luptei pentru existență sunt nelimitate varinate și energii în acest sens, noi nu avem nici dreptul și nici posibilitatea să le limităn sau să le înlocuim sau să le eliminăm, în cazul în care încercăm vom constata că paradoxul rămîne iar noi va trebui să continuăm lupta cu un paradox mult mai mare și mai complicat așa cum războiul nu a fost eliminat ci transformat în terorism din cauza neputinței noastre de a înțelege adevărul și de a-l transforma în lege cu forța. Noi negăm încă valoarea universului nostru și subconștiența lui mergînd pe mîna rațiunii și a conștiinței umane fără să vedem că în mileniul trei oamenii cred la fel de mult în horoscop și în vrtăjitoare sau neștiințe. În Universul în Sine moartea oricărei convenții este o necesitate și nu un moft și abolirea ei indiferent de caz este o aberație sau o lege așezată în fața adevărului, nu moartea este de vină că există sau pedeapsa cu maortea ci criminalii care ucid sau judecătorii care nu știu sau nu pot să judece un adevăr ca dovadă că mergînd pe acolo pe unde nu trebuie sau trăind necorespunzător murim înainte de vreme sau chiar imediat deoarece Universul în Sine ne dă viața în nelimitatele ei variante dar nu exclude moarte în nici o variantă și aduce la normalitate orice depășire a limitelor noastre sau aplicare a legii înaintea adevărului acestuia. A exclude bunul simț sau subconștientul universului fiecăruia dintre noi sau necesitatea morții din patrimoniul pedepsei convneționale este o încălcare a adevărului înlocuit de lege este o impunere a legilor noastre limitate și relative în fața adevărului Universului în Sine și acesta la rîndul lui ne aduce întotdeauna la normalitatea lui și adevărului lui și nu al legilor noastre care urmăresc adevărul întotdeauna doar pînă la o limită. Spre deosebire de noi și lumea noastră Dumnezeu și Universul în Sine sunt și călău și judecător în același timp și din acest motiv oamenii nu pot pe de o parte să gîndească simultaneitatea lor iar pe de altă parte să îi judece pe amîndoi în timp ce ca oameni și umanitate judecăm cînd călăul cînd judecătorul pentru limitele lor sau ale noastre nciodată pe amîndoi în același timp. Din păcate noi judecăm și Universul în Sine sau pe Dumnezeu de atîtea ori fără nici un sens uneori își judecăm pe ei ca judecători supremi alteori ne judecăm destinul sau tot pe ei ca cel care îndeplinește judecata adică acel călău care ne urmărește destinul în permanență. Din fericire sau ca perfecțiune nimeni și nimic nu ajunge la ei ca să îi și pedepsescă altfel i-am fi pedepsi demult sau în fiecare moment al vieții noastre pentru că în fiecare moment (și orice entitate/univers la fel) suntem nemulțumiți fără să înțelegem că nu de ei suntem nemulțumiți ci de noi înșine ca parte a lor. Am fi în stare să le aplicăm pedeapas cu moarte fără să ne gîndim că ne tăiem craca de sub picioare la fel cum pedepsim natura pentru neputințele naostre de atîtae ori sau lipsa noastră de rațiune. Dacă ne gîndim puțin moartea lor ar însemna propria noastră, inexistența noastră, pentru că inexistenșța lor este prorpia noastră inexistenă noi fiind una din reprezentările lor în nelimitat, am reuși să facem legea noastră limitată să devină un nelimitat, o inexistență pentru totdeauna prin inexistența lor și stau și mă îtreb retoric ca întotdeauna unde este rațiunea umană?