Cum să facem din filozofia o terapie de grup II

Este evident faptul că filozofia ca orice entitate/univers poate fi terapie individuală sau de grup şi dacă ne amintim şcoala lui Freud avea catedră de filozofie bine situată în sistemul teoriilor subconştientului. După cum veţi fi observat Freud nu spune inconştient ci subconştient şi el simţea diferenţa dintre conştient, subconştient şi inconştient, cu siguranţă el nu auzise de teoriile moderne neconvenţionale ale simultaneităţii sau paradoxului şi nici nu a putut extinde teoriile lui dincolo de problemele sexuale dar a simţit, a intuit, că nu poate trata inconştientul care nu există, el fiind inexistenţa gîndirii cu toate elementele sale, logică, voinţă, conştienţă, conţştiinţă, etc. Psihoterapeuţii de astăzi găsesc tot felul de terapii dar nu înţeleg fenomenul în generalittaea care îl defineşte, logica după care se conduce ei le descoperă ca experienţe şi apoii se întreabă care sunt regulile lor. Încă nu au înţeles că religia, credinţa de orice natură, teistă sau ateistă, sunt terapii ca orice fenomen mateie/energiie din natura noastră sau cea în care existăm, ştiinţifice sau neştiinţifice. Şi astrologia este o terapie individuală şi de grup. Haideţi să facem şi noi terapie de grup din filozofie, o terapie individuală sau de grup conştientă sau subconştientă prin înţelegerea fenomeneloer existenţei noastre indiferent dacă o facem ca magie sau ca raţiune logică ştiinţifică în sens conventional. Eliberaţi-vă de propriile limite şi reţineţi că orice credinţă este o rezonanţă la fel cum este şi empatia o rezonanţă a sentimentelor umane sau mixte umane cu natura lui sau cea din jur.
Pagină de roman
Vară senin şi răcoarea nopţii, stelele strălucesc pe cer, fiecare în felul ei unic, eu stau pe o piatră înconjurat de prieteni, vecini şi cunoştinţe fiecare la rîndul lui avînd improvizat un scaun din ce se găseşte la îndemînă ca greutate ideilor noastre să nu ne doboare la pămînt sau să producă un cutremur ca o teorie a incertitudinii sau a haosului. Fiecare pe rînd sau într-o gălăgie comună prinşi în entuziasmul unei idei ne aducem aminte că existăm dar mai ales ne eliberăm de energiile negative din jurul nostru şi rîdem de glumele noastre ca şi de ideile din jur, de infinitul cerului albastru sau stelele care ne privesc indiferente, sau de mersul pe stradă sau de notele de la şcoală, poate de ideile trăsnite sau de roiul de furnici care trece pe lăngă noi sau fiecare de visele şi amintirile trecute sau viitoare. Nu ştiu dacă aceste amintiri sunt trecutul sau prezentul meu dar cu siguranţă peste timp am să înţeleg că nu poate fi trecut atîta timp cît trecutul este un alt spaţiu/timp decît prezentul pe care îl trăiam. Nu poate fi nici prezent atîta timp cît este doar imaginea ideilor mele şi nu însăşi trăirea existenţei dincolo de idei în instinct, sentimente sau raţiuni care nu există şi totuşi nici viitor nu poate fi atîta timp cît nu a venit spaţiul/timp al viitorului meu. Aş spune că este un prezent dar mi-e frică pentru că deja cînd încerc să spun prezent acesta a trecut demult, de la fenomneul în sine la idee este o mare diferenţă de spaţiu/timp greu de înţeles. O fi prezntul lor şi eu doar privesc dar nu se poate să exişti fără să exişti. Privesc în lungul ideilor mele fără să ştiu nici eu nici ceilalţi că facem filozofie sau mai exact făceam din filozofie o terapie de grup aşa cum la o cafea fetele sau soţiile noastre bîrfesc tot Universul în Sine doar ca să se elibereze de grijile existenţei de fiecare zi, şi noi şi voi şi toţi ceilalţi empatizăm pe diverse subiecte sau activităţi cu sau fără conştienţa noastră la fel cum acele pietre făceau cu noi o dată filozofie şi ne susţineau şi pe noi şi ideile noastre de la logice la aberante de la ştiinţifice la neştiinţifice de la zodiac la astrofizică sau matematică. Ce poate fi empatia dacă nu bucuria de a trăi împreună idei şi fapte sau chiar bîrfe pe marginea şanţului în timp ce natura prin puterea ei magică ne crează mediul înserării sau nopţii pentru a ne elibera de aparentul absolut al realităţii zilei şi a ne adduce mai apropae de clar-obscurul picturii lui da Vinci sau romantismul oricărei înserări de vară. Nu ştiu dacă este terapie de grup dar dincolo de vreme am să aflu că poţi să faci din orice terapie individuală sau de grup dacă eşti în stare să faci să te simţi bine să nu mai simţi povara Realităţii în Sine ba chiar să rîzi şi să uiţi că miîne nu vei mai fi. Să ieşi din paradoxul morţii în şi să intri în paradoxul ideilor tale pîndă dincolo de paradox într-o logică ştiută doar de subconştientul firecăruia dintre noi sau de Universul în Sine cu siguranţă sau de Dumnezeu. Unii oameni nu vor să ştie că mor alţii din contra vor să fie pregătiţi pentru ultima clipă iar între aceste extreme nelimitate variante intermediare, filozfia poate mulţumi pe toată lumea mutînd psihicul uman din planul existenţei în care există în planul ideilor care ne susţin iluziiile. Filozofie nu este ştiinţă exacta nu este nici neştiinţă de fenoemne subconştiente sau necunoscute ea este prin definiţie ştiinţa/neştiinţa comparaţiilor tale sau ale mele sau ale fiecărei entităţi/univers care există cu singura diferenţă că ea admite paradoxul ca soluţie la fel cum toţi trebuie să acceptăm paradoxul morţii înainte de a nu ne pierde raţiunea.