Pagini de roman.Umilinţa

   Este sentimentul dezechilibrului simultaneităţii inferior/superior al oricărei entităţi/univers și ca entitate și ca univers. Cînd cineva este mai deştept şi tu mai prost sau doar crede acest lucru te simţi umilit, cînd eşti sărac şi vezi opulenţa celuilalt eşti umilit, cînd simţi neputinţa în faţa dictaturii de orice natură eşti umilit iar toate instituţiile îşi pierd pe zi ce trece rolul de sprijin al oamenilor din afara ei pentru protejarea celor care o formează sau a instituţiei ca entitate bine definită. Să nu ne minţim să credem că dictatura este doar a statelor cu  formă dictatorială sunt dictaturi în democraţie peste tot plecînd de la generalul dictaturii majorităţii peste minoritate şi de la dictatura grupurilor faţă de indivizii săi sau a celor din afara grupului, știu găști de cartier în democrație care terorizează tot cartierul poate și altele. În acest sens toate instituţiile devin dictatură dacă nu mai respectă rolul iniţial de ajutor al celor din afara lor ele sunt inițial făcute tocmai pentru ceilalți și nu pentru ele. Trebie să înţelegem că instituţiile ridică în jurul lor zidurile convenţiilor uitînd că zidurile înalte acoperă fenomenele interioare de privirile trecătorilor din afară dar şi limitează pe cei din interior să mai vadă trecătorii şi fenomenele ba chiar răsăritul de soare din afara zidurilor fizice sau convenţionale. Toate instituţiile îşi apără salariaţii şi valorile în acelaşi timp în care salariaţii şi valorile lor apără instirtuţia, împotriva cui este mai greu de spus. Evident împotriva celorlalţi umilindu-i în fel şi chip mai mult sau mai puţin fără a lua în calcul că și ei sunt umiliți de alte instituții cu alți oameni. Cînd evoluţia unui popor este incomparabil mai bună cu cea a poporului tău eşti umilit şi umilinţa naşte monştii umilinţei, creează sentimental umilinţei sau al neputinţei tale sau al unui grup ca apoi fiecare sau în grup să se revolte ficare individual sau cu grupul în sine. Terorismul este doar o formă a efectelor umilinţei dar sunt nenumărate forme ale acesteia de la greva foamei care nu mai este de efect pentru instituţii şi convenţiile lor, de la mitinguri de grup la sinucidere sau transformarea individului în torţă pînă la atacul armat din şcolile americane sau instituţiile lor, la terorismul Islamic sau din interiorul oricărui stat democratic sau dictatorial. Aşa s-a născut terorismul ca şi cancerul din noi ca revoltă a individului sau grupurilor împotriva umilinţei proprii sau a celorlalți de orice natură. Terorismul nu este doar al universului exterior sau statelor exteriorae este şi din interiorul universului tău sau al poporului pe care îl umilim prin limitele convenţiilor noastre şi zidurile de orice natură din jurul oricărui grup sau instituţie  și nu putem face nimic nu pentru că nu putem nu putem face nimic pentru că etica instituţiilor sau grupurilor dictatoriale sau democratice nu urmăreşte etica Realităţii în Sine ci etica instiuţiei sau grupului respective, o etică deja egoistă prin definiție. Încapacitatea acestora de a fi conştiente şi de a avea conştiinţa activă în permanenţă face ca ele să intre în somnul conştiinţei care naşte monştrii. Monştrii suntem noi şi orice instituţie sau grup doar că pe unii dintre noi nu-i lasă conştiinţa să facă ce vor instinctele lor, aşteaptă adormirea ei şi vei vedea că apar de peste tot în noi şi grupurile sau instituţiile pe care le formăm monștrii de fiecare dată alții, nu este important dacă adormirea conştiinţei este conştientă sau subconştientă. Ori accepţi paradoxul ori te sinucizi ieşirea din paradox nu există şi nici rezolvarea lui cum se defineşte prin convenţiile noastre ca în ideile lui Camus şi “morţile lui conştiente”. Umilinţa este peste tot în noi de la oamenii străzii la democraţia americană sau dictatura statelor din jur, pe stradă, acasă la servici, în vorbele şi convenţiile noastre, în visele noastre care nu devin niciodată Realitate în Sine ci doar o iluzie a acestor idei. Doar speranţa din cînd în cînd ca în cutia pandorei te ajută uneori să treci peste umilinţa oricărei realităţi din fiecare zi din fiecare clipă care nu există decît ca să trăieşti sentimentele ei mai departe. Îmi dau sema că şi eu ca şi voi am trăit şi încă trăiesc această umilinţă. Am visat toată viaţa să relizez binele meu şi al celorlalţi din jur apoi m-am limitat doar la familie sau doar la realitatea convenţiilor mele cu ceilalţi dar oamenii încalcă orice convenţie depinde doar de limitele pînă unde se ajunge. Fiecare dintre noi este un neînţeles sau un umilit în faţa Realităţii în Sine sau a realităţii fiecăruia şi fiecare dintre noi moare cu sau fără aceste vise calcite în umilință din păcate ca umilința să fie completă ne umilim unii pe alții în permanență. Am fost bătut, închis fără vină sau fără documente într-o democraţie europeană unde o Inaltă Curte supune că nu vede încălcarea drepturilor mele umane, ce dacă eşti închis fără documente legea Înaltei Curți este mai tare decît adevărul indiferent cît de limpezi sunt apele care separă adevărul de păcate. Am fost furat, minţit, trădat şi de oameni ca indivizi şi de instituţiile lor şi mă întreb de ce pe zi ce trece sunt mai furios pe oameni şi instituţiile lor dictatoare şi mai ales pe propria existenţă. Și ce dacă. Cu siguranță fiecare la rîndul lui la fel doar că unii nu sunt conștienți de acest lucru.