Respectul pentru natura care suntem sau în care existăm

Alt fel spus respectul pentru noi, uman, umanitate și știință sau pentru condițiile noastre de existență ca umanoid sau uman/inuman al nostru. Asta înseamnă să nu ne credem atomi sau molecule, nici doar oameni, uman sau știință dar nici Unicitate sau Dumnezeu. Chiar dacă atomii și moleculele noastre sunt părți sau secvenţe din noi iar noi suntem părți sau secvenţe ale Unicității sau Lui Dumnezeu. În aceiași clipă/moment în care NU există părți sau secvențe de om sau știință ale noastre specifice, în nici un caz. În primul rând nu respectăm principiile naturii noastre umanoide, apoi al inumanului nostru iar în cele din urmă însuși natura noastră umană sau științifică a egalului, inegalului și identicului lor specific. Nu respectăm natura inumanului nostru pentru că promovăm știința împotriva propriei naturi și a naturii în care existăm. Nu respectăm natura noastră umanoidă crezându-ne Unicitate sau Dumnezeu iar natura umană sau științifică nu este respectată deoarece nu respectăm principal Lavoisier, „în natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”. Alt fel spus nu ne respectăm propriile principii sau reguli ca natură, legi sau norme ca iluzii, umane sau științifice, pacea sau războiul, libertatea sau constrângerea, propria evoluție, planetă sau loc de muncă, etc., în general, nu doar principiul naturii  lui Lavoisier. Nu respectăm multiplicarea ca globalizare democratică sau dictatorială, la fel cum nu respectăm divizarea sau diviziunile lor ca popoare, oameni sau națiuni. În acest sens natura nu cunoaște ce sunt toate aceste principii sau legi, nu cunoaște compasiunea, iertarea sau speranța, etc, cu atât mai mult selecția umană sau științifică, limitată, plină de excepții, nedeterminat, absurd sau imposibil, etc. Natura știe și trăiește doar selecția naturală a nelimitatului mare de nelimitat mic ca perfecțiune sau veșnic/etern a devenirii și transfromării.  Omul, umanitatea și ştiinţa au adus odată cu ei „imperfecțiunea”, eroarea sau abaterea, ignoranța și prostia, inconștiența și lăcomia, etc. comparat sau raportat la sistemele lui de referință. Neglijând sau excluzând haosul oricărui sistem dar mai ales principii și reguli ale naturii lui umanoide. Omul, umanitatea și știința vor să trăiască veșnic, nu mai cred în perfecțiunea naturii ca armonie a adevărului cu minciuna, dreptății cu nedreptatea ei, democrației și dictaturii, liberului/arbitru, armonia contrariilor care „nu se anulează reciproc”, etc. Căutând cu disperare perfecțiunea în extremele sau extremismul armoniei respectiv adevăr, minciună, dreptate sau indreptate, (nedreptate în sens clasic), democrației sau dictaturii, liber sau arbitru, negativ sau pozitiv, etc. separat și nu simultan/dialectic și neconvențional, ca normalitate a armoniei și paradoxului naturii. Mai nou dorind globalizarea democrației sau dictaturii, egalității sau inegalității, etc. duse la extremitatea lor, unde și cînd orice extremitate este un extremism iar orice extremism calcă în picioare principiile naturii, ale veșniciei și eternității, ale perfecțiunii devenirii și transformării, etc., inclusiv principul lui Lavoisier în particular. Ce  poate fi mai limpede că omul, umanitatea și știința vor să devină însăși Unicitatea sau Dumnezeu prin căutările lor, neglijând, excluzând sau uitând, cu sau fără interese, căutarea armoniei ca echilibru/dezechilibru, libertate/constrângere sau liber/arbitru,  democrației/dictaturii, globalizării/inglobalizării sau individualizării, etc., în  limitele unei sau convenții sau în afara lor,  ca normalitate a paradoxului și armoniei, chiar și în limitele armoniei clasice universale sau doar al absurdului uman sau științific. În acest sens toți oamenii au dreptul la viață în aceiași clipă/moment în care au dreptul la propria lor moarte. Războaiele obligă oamenii să moară, indiferent dacă vor sau nu, democrația prin medicină, societate sau știință îi obligă să trăiască împotriva naturii lor, altfel spus nu lasă oamenii să moară, chiar dacă își doresc, conștient sau nu. Trebuie să se aprobe eutanasierea sau să se sinucidă, chiar dacă unii își doresc acest lucru din toată ființa sau natura lor, motivația nu este importantă, este doar a lor. Știința renegă religia și  invers, globalizare dorește desființarea sărăciei, discriminării sau salviei, dictatura reversul lor, etc. Ca și cînd, unii și alții, ar dori eliminarea negativului matematicii sau negativului spiritual ca demon sau diavol, etc. al religiei, desființând în acest fel armonia și paradoxul, uman sau științific al matematicii ca și al religiei, al naturii lor umanide, etc. și împreună al naturii care suntem sau în care existăm. Acceptăm bolile, abaterile sau defectele naturii dar nu pe cele ale naturii umane sau științifice, ca boală sau defect, ca și când noi nu suntem atomi și molecule, etc. Oamenii, umanitatea și știința vor să se drogheze, să bea sau să fumeze, să nu facă nimic dar să aibă de toate, să cucerească alte lumi sau să facă războaie, etc. Au și le plac viciile lor care sunt doar plăcere sau plăceri duse la extreme sau extremism. În aceiași clipă/moment în care plăcerile sunt extremă sau extremism, în contextul în care orice plăcere este o extremitatea al uneia sau mai multor necesități. Obligându-i într-un fel sau altul să nu facă ceea ce vor, însemnă, de fapt, să nu ne respectăm propria lor natura umană sau științifică, cu atât mai mult dincolo de umanul sau știința lor ca natură, intuiție, instinct, etc.  a lor, dar și a noastră. Respectiv încercând cu eforturi, uneori imense și fără rezultat, să neglijăm sau excludem haosul oricărui sistem sau căutând perfecțiunea în extremele sau extremismul armoniei și nu în armonia însăși ca normalitate. Să nu uităm că orice negativ, abatere, eroare, greșeală sau limitare, absurd sau „imposibil”, etc., este o necesitate c anatură și trebuie respectăm propria noastră natură, cu atât mai mult umană sau științifică, iar prin respectarea ei să respectăm natura însăși de la conținut la Unicitatea și unicităţile ei. Ca opus sau contrar care se cuprind și definesc reciproc fără „să se anuleze”, respectând și principiul naturii lui Lavoisier. În final ca să vedem că există soluții umane sau științifice ale acestor paradoxuri prin transformarea lor în alte sau alt fel de paradoxuri. Să ne aducem aminte că „prima greșeală este o normalitate”, umană sau științifică,  a doua doar prostie sau limitare în acest sens, de la a treia nu ar trebui să mai discutăm. În aceste condiţii este normal să greșim sau să facem o eroare în favoarea unui alcoolic, drogat, obez sau inconștient, etc., tratându-l ca urgență și cu cea mai mare atenție pe banii noștri dar să nu devenim proști, indiferenți sau inconștienți, etc. la doua eroare sau greșeală unde și când trebuie și să îi punem la plată, într-o variantă sau alta. În caz opus sau contra nu văd de ce nu ar repeta și ei și noi prostia, indiferența sau inconştienţa pe parcursul existenţei lor și a noastră. La fel de valabil și pentru globalizarea democrației sau dictaturii dar și în cazul păcii sau războiului, ca și în cazuri de sinucidere sau abateri de orice natură, după caz, ținând cont de eroare, gravitate, etc. comparat, comparativ sau raportat cu repere, situații sau sisteme de referință.