Universul în
Sine este însuşi Dumnezeu dar nu este doar Dumnezeul teist aşa cum cred unii, el
este Dumnezeul test/ateist al
perfecţiunii, el este absolutul, nelimitatul, neutrul, perfecţiunea
simultaneităţii oricărei contrarii.
Înainte de
cuvînt
Înainte de
cuvinte au fost vibraţii şi rezonanţe cosmice neconvenţionale în nelimitate
variante de la nelimitat de mici la nelimitat de mari. Apoi acestea au devenit
convenţii, sunete sau cuvinte sau doar semene sau litere în spaţiu/timp nelimitat. Am avut intenţia
să fac un dicţionar cu definiţii în neconvenţional, ca multă lume să înţeleagă,
să poată convenţionaliza sau analiza şi în alte moduri opţiunile individuale
sau de grup, (indiferent dacă este savant sau necalificat, conştient sau nebun,
etc.) indiferent dacă este ateu sau nu, indiferent dacă este adeptul unui
sistem sau al unei anarhii, să poată să-şi definească în linii axiomatice,
limitele ca formă, existenţă, sau spirit (al memoriei, gîndirii, sentimentelor,
intuiţiei, instinctelor, sau
simţurilor), elementele lui de echilibru sau comparaţie al acestora, vă
las să constataţi dacă am reuşit. Luaţi orice adevăr doriţi şi veţi
constata că există un neadevăr al lui, că negativul lui este el însuşi în alte
condiţii spaţiu/timp sau
transformare, că este relativ şi limitat, sau luaţi un neadevăr şi veţi constata
acelaşi lucru. Dcacă sîntem atenţi vom găsi în orice negatv un pozitiv şi
invers ca dovadă a existenţei paradoxului în orice fenomen sau realitate. Dovedim
astfel simultaneitatea adevărului şi minciunii, sau al negativului cu pozitivul
(paradox) cît şi faptul că nimic nu se poate exclude dependenţei de
transformare, timp şi spatiu, de individ sau de grup, de convenţional şi
neconvenţional, de faptul că neconvenţionalul este relativul/absolut simultan al oricărei convenţii şi invers, iar
această simultaneitate face parte din universul limitat/nelimitat al Realtăţii în Sine. Mai mult tu însuţi vei găsi
variante ale adevarului oricarei minciuni sau minciuna oricărui adevăr
(relativul lor). Noi nu le putem convenţionaliza simultan chiar dacă spiritul ne
redă aparenţa acestei simultaneităţi (într-o anumită proporţie) este ca şi cînd
am vorbi şi mînca în acelaşi timp. O să-mi spuneţi că şi respirăm şi gîndim în
acelaşi timp, da, dar dacă priviţi mai cu atenţie este un simulacru al gîndiri
sau respiratului simultan, nu ne dăm seama pentru că pe toate le facem ca
reflex ca şi cînd am fi un mort/viu
(endead). Orice simultaneitate duală sau
multiplă (pîna la nelimitatul de mic, sau nelimitatul de mare, formă/existenţă/spirit, bine/rău, frumos/urît, transformare/spaţiu/timp,
sau nelimitatul planetar, etc.), toate îşi caută cu sîrguinţă, limitele,
punctele de echilibru sau comparaţie, tot aşa cum şi omul a căutat cifra zero,
sau cifra unu, ca în final să constate că cifra zero poate fi aşezată oriunde
pe o axa sau infinitate de axe, sau că unu este insuficient pentru comparare,
sau că unu poate fi înlocuit cu doi în binar sau cu anul lumina în astronomie
sau nano în infinitul microscopic. Ca
limite, orice limită este fata morgana, nu există decît dacă o convenţionalizăm
noi, să nu credeţi că vom putea găsi mijlocul unui infinit (chiar infinit mic),
în nici un caz, paradoxul acestei situaţii este că universul (chiar şi
universul nostru are nelimitate centre, nelimitate nelimite, nelimitate axe, nelimitate
cu condiţia să nu le limităm singuri datorită incapacităţii noastre de analiză (sau
lipsa voinţei noastre de a recunoa;te acest lucru). Teoretic infinitul nostru
ca om sau ca univers este o constantă, are limite clare legate de formă/existent/spirit, în realitate
aceste limite sînt convenţiile universului nostru, trebuie să luăm însă în
consideraţie că facem, idiferent dacă vrem sau nu vrem, parte şi din alte
universuri, intuitive, galactice sau neconvenţionale, etc. în acelaşi timp. În
aceste condiţii limitele noastre sînt altele de fiecare dată, iar o dată cu ele
şi elementele noastre de stabilitate, de formă/existent/spirit,
pe lînga faptul că infinitul nostru chiar dacă este ceva constant, este ceva ca
orizontul care există dar nu-l atingem niciodată, este relativ. Orice entitate
are limite exacte, dar aceste limite exacte pot fi constatate de alţii pentru
noi şi doar după ce noi am depăşit limita, ori dacă noi nu ne putem atinge
limita este clar că pentru noi exactitatea ei este doar intuiţie.
Dumnezeu nu are constienţa existenţei sale,
noi însă da, indiferent de tipul de Dumnezeu, la fel ca şi universul intuitiv
pe care noi îl convenţionalizăm dar care nu se poate autoreflecta. Absolutul nu
are conştienţa existenţei sale, relativul are această conştienţă indiferent de
absolutul pe care îl reprezintă. Orice ştiinţă sau neştiinţă are nevoie de un
dicţionar, dicţionarul fiind
DICȚIONÁR, dicționare,
s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect,
ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o
anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași
limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-]
– Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de cata | Semnalează o greșeală | Permalink
Ce
sînt cuvintele unei limbi altceva decît efectul unei energii, am sputea spune
că energiile care fac cuvintele sînt semne ale cuvîntului iar cuvîntul
dicţionarul acestor semne aşa cum alfabetul este setul de semene ce compun
dicţionarul fiecărui cuvînt. Literele alcătuiesc dicţionarul cuvitelor la fel
cum cuvintele sînt dicţionarul propoziţiilor şi frazelor pe care le compunem.
Toate însă convenţionale.
Îmi
permit o generalizare în sensul că dicţionarul neconvenţional
este
suma axiomelor (convenţii sau neconvenţii) de la care pleacă orice limbaj scris
sau vorbit al unei entităţi/univers.
(putem
alcătui un dicţionar nu doar din cuvinte ci şi din semne de orice gen, sunete,
mirosuri, imagini, amintiri, vise dacă ne amintim de Freud, sau sentimente, intuiţii etc.).
Orice vibraţie cosmică este un limbaj şi orice vibraţie cosmică are dicţionarul
ei doar noi îl căutăm şi uneori îl găsim alteori nu.
Dacă
ne referim doar la limbajul scris sau vorbit putem vorbi doar de litere sau
cuvinte. În orice limbaj dicţionarul reprezintă secvenţa elementară a oricărui
limbaj, indiferent dacă este un limbaj conştient sau nu, pozitiv sau nu. Şi
muzica are un dicţionar ca şi inconştientul lui Freud (dicţionarul viselor).
Orice convenţie este o entitate/univers
şi defineşte o simultaneitate materie/energie,
indiferent dacă este o entitate/univers
de sine sau de efect. Cuvintele, sunetele, semnele, etc. sînt entităţi/univers de efect şi ca orice entitate/univers de efect sînt produsul
unei materii şi sînt transmisibile de la o entitate/univers
la alta în divese proporţii. Entitatea/univers
de sine nu este transmisibilă se transformă şi doar efectele ei sînt
transmisibile. Omul ca un caz particular are şi existenţă de sine şi de efect
dar doar existenţa de efect se transmite, existenţa de sine dispare sau se se
transformă. Existenţei de efect îi trebuie un suport nu neapărat aceiaşi entitate/univers care a produs-o,
cuvintele sînt entităţile/univers de
efect care se transmit mai departe omului sau altei entităţi/univers. Lucrarea trebuie să cuprindă toate convenţiile şi
toate domeniile şi nu ştiu dacă am să şi reuşesc, toate cuvintele convenţionale
(toate au interpretare şi reală şi neconvenţională nu doar convenţională) se
pot redefini şi nu ştiu dacă atinge scopul pe care mi l-am propus, volumul
fiind imens, m-aş pierde în definiţii pierzînd din vedere esenţa filozofiei
mele dacă redefinesc orice cuvînt sau orice convenţie. În curînd oricine va
putea face acest lucru mai bine sau mai rău, dacă are principiile de bază. Eu
punctez cît pot de mult convenţiile care duc mai departe limitele convenţionale
actuale ale definiţiilor şi interpretărilor entităţilor/univers din dictionary şi care de cele mai multe ori
reprezintă categorii filozofice. Cuvintele ca şi literele, de altfel ca orice
convenţie, au mii şi milioane de interpretări, ba chiar nelimitate şi fiecare
literă sau cuvînt are o poveste a ei mai mult sau mai puţin convenţională
pentru noi. Deocamdată mă ocup de poveştile cuvintelor, altă dată mă voi ocupa
şi de poveştile neconvenţionale ale fiecărei litere din alfabet în parte. În esenţă ce înseamnă neconvenţionalul unui
cuvînt?
Înseamnă ruperea limitelor lor convenţionale şi acest lucru îl facem redefinind
cuvintele în aşa fel încît regula să devină atît de generală încît să mergă în
nelimitat sau cel puţin dincolo de existenţa noastră şi a lumii noastre
convenţionale. Desigur vă întrebaţi cum putem face acest lucru, destul de
simplu dacă luăm exemplul relaţiei 0© = 1 unde zero este nelimitatul de mic iar
© este nelimitatul de mare la nici unul din ele nu ajungem noi sau umanitatea, ambele
(0 şi ©) merg dincolo de noi şi de orice existenţă chiar dacă produsul lor ese
o entitate/univers bine definită ca unitate generatoare de alte entităţi/univers. La
fel şi cu dicţionarul nostru şi cuvintele lui dacă putem să le redefinim în
raport de esenţa Universului în Sine respectiv energiile sale neconvenţionale,
vibraţiile şi rezonanţele lor, sau materia pe care o susţin şi cu care sînt simultane,
evident punctînd cazurle lor convenţionale ca variante particulare ale
neconvenţionalului. Asta vom face pe parcursul lucrării comparînd convenţiile
noastre cu neconvenţiile de la care provin respectiv comparînd cuvintele de
dicţionar cu esenţele lor neconvenţionale apoi adăugînd noi formulări
simultane. Sînt convins că acesta este doar începutul dicţionarului el se va
completa permanent cu alte şi alte axiome ca orice dicţionar care se
reactualizează mereu. 
