Orice situaţie (entitate/univers)
sau ca simultaneitate însemnă că este normată faţă de ea însăşi ca reflectare
sau faţă de oricare reflectare a ei faţă de altă situaţie sau stare. Adică
presupunând situaţia „aj” şi normele ei „a0/j” putem scrie realţia filozofică a
simultaneităţii ei cu normele ei specifice faţă de un sistem de referinţă
astfel,
a/j ≡
unde
a/0j ≡ a/j/©/aj
este normă a situaţiei „a/j” faţă de nelimitatul ei „©/aj”.
Să luăm un exemplu care poate fi matematic sau de orice natură adică situaţia
a/j şi proiecţiile ei a/xj, a/yj, a/zj, pe cele trei planuri de coordonate X,
Y, Z. În acest condiţii relaţia de simultaneitate a situaţiei cu reflectările
(proiecţiile) ei devine,
a/j ≡
≡
≡
≡
≠ b/j ≠ c/j ≠ d/j ,
ceea ce însemnă că orice secvenţă, punct sau fatalitate a
situaţiei are corespondent cu secvenţele proprii dar şi cu secvenţele
reflectărilor sale dindiferent de natură, situaţie sau organizare dar niciodată
identice cu reflectările ei ca întreg. Este evident dacă ne gândin că
proiecţiile unui corp sau situaţie pot fi doar un punct sau o linie sau
suprafaţă dar cu corespondenţă a tuturor punctelor situaţiei proiectate cu
fiecare secvenţă sau punct al proiecţiilor sale. Aceste argumete ne permit să
spunem că simultaneitatea este un adevăr sau o reflectare normată a unei
situaţii.
