Pagină de roman

Paşii noştrii măsoară pentru un timp spaţiul convenţional care ca şi timpul ne aparţine încă. Nu ştiu pentru cît timp dar acum şi aici nici nu mai contează. Energiile mele şi ale ei se întrepătrund într-o rezonanţă neimaginabilă continuă şi plăcută. Alunecăm în iarba verde şi fragedă la umbra unei sălcii pletoase şi mîna îmi alunecă uşor şi tremurîndă către necunoscutul de sub fusta ei şi aşa destul de scurtă ca să ne acopere gesturile, instinctele sau poate doar plăcerea clarului de lună şi instinctelor noastre. Nu sînt convins că doar pipăitul acelui ceva cald şi parcă umed face să dispară paradoxul propriilor noastre existenţe, nici întrebări, nici răspunsuri doar trăiri sub lumina lunii şi cerul înstelat cu puzderia lui de stele şi numai albastru spre întuneric. Un univers de entităţi de alte entităţi şi alte universuri unele pe care le văd le simt ba chiar şi le trăiesc altele necunoscute pentru totdeauna dar care ne fac să trăim nelimitatul lor şi aici şi acolo undeva unde nimeni şi nimic nu pătrunde. Şi iarba care sub verdele eu crud ascunde limita fericirii noastre şi transformă rezonanţele efectelor noastre directe de energii şi fluide ale Universului în Sine care suntem şi în care trăim în reflectări de fericire, idei, sau viitoare amintiri în care paradoxul fericirii noastre rămîne doar o iluzie ca şi moartea. Fluidele şi energiile noastre trec de la unul la altul în lăcomia instinctelor şi sentimentelor noastre ca apoi epuizaţi de lăcomia lor să privim stelele dimineţii care dispar rînd pe rînd mai întîi într-o ceaţă de întuneric apoi definitiv într-o ceaţă de lumină.

Simultaneitate

Termenul de simultaneitate nu mai este cel convenţional de la care am plecat acum mai mult timp în urmă. În dictionar simultaneitatea este,

“SIMULTANEITÁTE s. f. Însușire a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. simultanéité.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink”,

sau,

“SIMULTANEITÁTE s. f. Însușirea a unor acțiuni, fenomene sau a unor evenimente de a fi simultane (1); existența, producerea mai multor acțiuni în același timp; coincidență în timp; sincronism. [Pr.: ne-i-] – Din fr. simultanéité.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink”.

Din start trebuie reţinut că în convenţional nu există simultaneitate, nimic din ceea ce ştim sau ce reflectăm nu este simultaneitate, doar Realitatea în Sine este o simultaneitate permanent şi continua iar noi doar reflectăm această simultaneitate. Din cauza neputinţei noastre, a limitelor care suntem şi în care existăm nu putem reflecta perfect simultaneitatea ei o reflectăm cînd ca interdisciplinaritate sau cînd ca elemente separate. Dovada acestui lucru este tocmai neputinţa mea şi a noastră de a reda simultaneitatea pur şi simplu cum este în Realitatea în Sine fiind obligaţi să utilizăm alăturarea convenţională a elementelor reflectate  direct sau printr-un simbol specific nouă, relativ şi conventional. Eu am stabilit ca semn pentru simultaneitate “/” el reprezentînd pe de o parte separarea convenţională a termenilor dar şi legătura lor continua. Vom arăta în această definiţie ce este de fapt simultaneitatea ca Realitate în Sine şice este ea ca realitate convenţională iluzie/realitate. Ca Realitate în Sine este o imagine diferită sau mai exact partială, limitată, a unei singure Realităţi în Sine de mai multe entităţi/univers în acelaşi timp sau de aceiaşi entitate/univers. Din acest motiv este absurd să spunem interdisciplinaritate între părţile unui întreg. Este ca şi cînd am spune că părţile unui întreg sînt interdisciplinare şi nu simultane adică organelle noastre sunt interdisciplinare şi nu simultane chair dacă în lipsa unuia noi devenim o altă entitate/univers sau chiar inexistenţă. Atîta timp cît existenţa unei Realităţi în Sine este condiţionată de părţile componente părţile componente sînt o simultaneitate cu întregul pe care îl formează. La fel de evident este faptul că părţile întregului nu sunt întregul şi că ele sînt componente limitate ale acestuia. Oamenii sînt uneori limitaţi să creadă că în cazul în care unui om îi lipseşte o mîmă sau doar un deget sau doar un atom sau moleculă el este acelaşi om. Este o limitare el nu mai este acelaşi întreg el este un om cu o parte mai puţin nu mai are toate componentele umane ca entitate bine definită. Din acest motiv niciodată reflectările noastre raportate la o Realitate în Sine nu pot fi simultaneitatea acelei Realităţi în Sine şi nici nu putem spune că idea formată în spiritual nostru este o simultanitate. Ideea din spirit nu este o simultaneitate datorită faptului că toate informaţiile sunt venite în spirit prin simţurile noastre limitate şi mulţi foarte mulţi alţi intermediari pe căi diferite şi evident în nici un caz simultane. Imaginea nou creată în spirit nu este nici ea o simultaneitate ci o asociere de reflectări aparent simultane. Să dăm un exemplu în cinematografie se crează mişcare din succesiunea celor 24 de imagini pe secundă, imaginea creată nu este o simultaneitate şi ne arată că este o mişcare formată din 24 de imagini successive şi nu simultane. În Realittaea în Sine mişcare se produce simultan şi nu succesiv cum este iluzia noastră optică. La fel cinematografia 3D sau 7D sau cine mai ştie ce, ele sînt trucuri comparative de a ne crea iluzia Realităţii în Sine ca simultaneitate. Uneori ideile noastre sînt mai rapide sau mai lente dar niciodată simultaneităţi ale unei Realităţi în Sine nou formate. Priviţi la un calculator acesta crează iluzia unor simultaneităţi prin comparaţii sau asocieri de biţi grupuri de biţi sau rezonanţe ale acestora el nu realizează niciodată simultan o operaţie ci succesiv ajunge la un rezultat. La fel şi cereierul uman poate mai rapid sau mai încet dar niciodată simultan ci succesiv. Din acest motiv oamenii nu au înţeles initial fenomenul simulatneităţii oricărei Realităţi în Sine deşi au intuit această simultaneitate uneori ca interdisciplinaritate adică similar fenomenului convenţional al reflectărilor successive şi nu celui simultan al Realităţii în Sine. Acum să definim simultaneitatea, în neconvenţional ea reprezintă,

reflectări diferite (limitate) ale aceleiaşi Realităţi în Sine.

Există o formă matematică a acetei simultaneităţi, astfel dacă luăm contrariile, spre exemplu pozitiv/negativul, care sînt simultaneităţi în orice transformare, relaţia lor de simultaneitate se poate scrie,

|N| = |∑p¡| sau invers |P| = |∑n¡|.

Unde N este negativul oricărei transformări, P este pozitivul ei iar p¡ şi n¡ sunt secvenţele lor elementare neconvenţionale. În neconvenţional suma este de la nelimitat de mic la nelimitat de mare în convenţional este de la limitatul de mic la limitatul de mare. Simultaneitatea ne dă şi paradoxul ca generalitate pentru că deşi |N| este identic cu |P| ele sunt reflectări diferite dar identice ale aceleiaşi Realităţi în Sine. Dacă priviţi o sarcină electrică a unui atom sau altceva se vede clar că echilibrul lor este dat de egalitatea sarcinilor în caz contrar se produc efecte de corectare acestui echilibru. Acest efect de corectare a fost denumit în dicţionarul neconvenţional „conştiinţă”. Simultaneitatea este o convenţie, convenţia prin care se înţelege suprapunerea perfectă a doua sau mai multe elemente, sensuri, proprietăţi, etc., inseparabile în realitate, separabile doar în convenţional. Două sau mai multe transformări sînt simultane cînd sînt diferite pe acelaşi spaţiu/timp în orice punct al transformării, adică ceea ce am spus şi noi în definiţie.  Transformările sunt diferite ca mod de interpretare şi nu ca Realitate în Sine care este una singură. Respectiv reflectarea părţilor pentru formarea unei iluzii/realitate ca întreg şi nu a întregului cum este în Realitatea în Sine. Să luăm ca general părţile şi întregul unui om, este evident că luat ca individ suntem o unitate un întreg, luat ca părţi suntem un univers de aici şi simultaneitatea entitate/univers care exprimă acelaşi lucru în mod diferit evident pe simultaneitatea spaţiu/timp.

            Exemple putem da o mulţime, totul în noi sau în jurul nostru este simultaneitate şi nu interdisiplinaritate cum se credea pînă acum. De la transformare/spaţiu/timp, formă/existenţă/spirit, pînă la tote contrariile pe care le cunoaştem sau nu,  bun/rău, frumos/urît, libertate/constrîngere, etc. La contrarii identitatea lor este calr[ adic[ sunt identice dar de sens contrar am putea spune fără să greşim că libertatea este negativul constrîngerii. Nu doar contrariile sînt simultane, transformarea, spaţiul şi timpul nu sunt contrarii, forma, existenţa şi spiritul la fel, materia şi energia la fel sau materia şi idea pe care filozofia anterioară le-a tratat întotdeauna separat. La fel ştiinţele sau neştiinţele sau ştiinţa şi religia dar acestora oamenii le-au intuit simultaneitatea dar le-au înţeles ca interdisciplinare. Nu putem vorbi de două entităţi/univers diferite atîta timp cît nu există limite absolute între ele sau un neutru perfect al contrariilor.  Sînt convins că diferenţa dintre cele două modalităţi de a defini simultaneitaea este clară, pe de o parte să observăm că definiţia convenţională este limitată pe de altă parte că este doar un caz limitat al definiţiei neconvenţionale. Este limitată doar la simultaneitatea faţă de timp nu şi faţă de spaţiu şi transformare. Apoi trebuie observant că definiţia neconvneţională este nelimitată prin caracterul ei general dar şi ca valabilitate nelimitată în spaţiu/timp. Limitarea suntem noi pentru că nu putem să o verificăm în nelimitatul ei, ea este nelimitată şi dincolo de noi sau orice altă entitate/univers. Ca o concluzie suplimentară trebuie să observăm că simultaneitatea ca termen defineşte o lege la fel de neconvenţională cea a simultaneităţii care spune că

„orice entitate/univers este o simultaneitate limitat/nelimitată de alte entităţi/univers”.

Matematic,

 E/U = / ,

Puteţi observa că legea este aceiaşi ca şi definiţia simultaneităţii dar scrisă sub forma unei legi neconvneţionale şi ca text şi ca relaţie matematică.

When you cherish

When you cherish

Your own hate

Of your meaningless meaning

When you pass into nothingness

Having lived your moment

That cannot exist as destiny

When it is only empty feeling that will stand for

Your relative and obscure reasoning

When you can see with sunk eyes

From beyond your death

It is only then that you will turn into a superior being being

Out of your nihilism.

Husserl şi neconvenţionalul logicii sale

Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 1 of 11
Husserl şi neconvenţionalul logicii sale
Sîntem la Viena anului 1859, se naşte Husserl şi o dată cu el logica pură şi fenomenologia. Trebuie să adaug doar că este vorba de fenomenologia convenţională şi logica pură a convenţilor unei societăţi la un moment dat în nci un caz perfecţiunea logicii în nelimitatul acesteia. Unii care încă nu au auzit de neconvenţional şi de legile T* ( a simultaneităţii, a paradoxului, a infinitului limitat şi multe altele) o să li se pară o glumă aşa cum sculpturile lui Brîncuşi spre America erau simple „jucării”. În paginile următoare vin să argumentez că există şi o altfel de logică o altfel de fenomenologie şi mai ales alte universuri la care nu ajungem decît prin intermediari sau deloc. Nu trebuie să înţelegeţi că eu desfiinţez „logica pură” a lui Husserl sau teoriile lui şi ale altora, eu doar voi demonstra că toate acestea sînt doar cazuri particulare ale unei filozofii noi (reflectări), neconvenţionale, nelimitate. Atît legile T* cît şi introducerea în această nouă filozofie le pot face separat dacă va fi necesar. Trebuie să facem o remarcă încă de la început, Husserl foloseşte un nonsens chiar în titlurile logicii sale “logică pură”. Este un nonsens ţinînd cont că perfecţiunea nu există în convenţionalul omului şi umanităţii şi nu numai, din mai multe considerente. În primul rînd pefecţiunea este dreptul lui Dumnezeu sau Universului în Sine şi nelimitatului lor şi nu limitatului nostru convenţional. Dacă spune “pur” înseamnă că am găsit perfecţiunea, nelimitatul, unui fenomen sau unui parametru şi eu nu pot crede acest lucru. Este desigur un nonsens atunci cînd cineva spune despre un fenomen absurd sau un paradox că este logic. Din păcate totul este doar paradox şi nici această evidenţă nu au observat-o anteriorii mei. Dacă redefinim convenţia şi îi ducem limitele într-o extrapolare fără limite, (şi asta este un paradox) aceasta se va defini astfel,
“orice nelimitat limitat, este o convenţie,”
şi nu aşa cum spune dicţionarul convenţional doar “o înţelegere a părţilor”. Limitatul de orice natură este o convenţie pentru că noi sau o entitate/univers oarecare stabilim în mod unilateral sau colectiv că acea parte din nelimitat este limitată cînd în realitatea de orice natură orice diviziune a nelimitatului este tot nelimitată. Mai mult decît atît, orice convenţie este definită de patru elemente, domeniu de definiţie, limite,
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 2 of 11
elemente de echilibru şi elemente de comparaţie şi toate acestea limitate. Aceste elemente sînt condiţii de existenţă ale oricărei limitari. Şi logica pură şi legile ei sau fenomenologia sînt convenţii, evident limitate şi definite de aceste patru elemente la rîndul lor limitate. Ce se întîmplă însă dincolo de limitele acestea şi ale noastre unde paradoxal nu ajungem niciodată la fel cum nici la Dumnezeu sau la Universul în Sine nu ajungem niciodată. Nu vorbim de dumnezeul sau universul în sine imaginat de noi sau de alţii, tot prin convenţii, ne referim la Dumnezeul nelimitat şi Universul în Sine nelimitat dincolo de dumnezeul nostru sau universul nostru sau al imaginaţiiilor noastre sau al imaginaţiei altora. Şi cuvintele sînt convenţii ca şi noi şi ideile pe care le producem. Este absurd ca noi convenţiile, limitate de altfel, să cuprindem nelimitatul care sîntem sau în care existăm. În secţiunile pe care le prezint în continuare voi arăta că şi logica sau fenomenele ei există şi dincolo de noi şi dincolo de infinitul nostru limitat (imaginat de noi) chiar dacă noi nu vom putea niciodată să verificăm acest lucru. În primul rînd trebuie să acceptăm că nelimitatul există şi vom argumenta acest lucru cu o extrapolare simplă, diviziunile oricărei unităţi indiferent dacă este o unitate şi diviziunile sale din matematică sau fizică sau chimie sau oricare altă ştiinţă sau neştiinţă. În matematică împărţirea unei constante la infinit (eu am definit acest infinit, infinit limitat, faţă de nelimitatul care merge dincolo de noi şi existenţa noastră şi a tuturor) este zero. Din păcate noi nu putem determina aceste diviziuni dincolo de o anumită limită acastă limită eu îi spun infinit limitat şi este infinitul oricărei entităţi/univers indiferent cît de mare ar fi. Indiferent cît este de mare infinitul imaginat de noi raportul unei constante cu infinitul imaginat de noi care nu este nelimitatul are o valoare diferită de zero deoarece noi niciodată şi nimeni nu poate cunoaşte nelimitatul ca prin împărţirea cu el să obţină valorea zero a acestui raport. Doar împărţirea constantei cu nelimitatul ne dă la limită, zero, un zero absolut de altfel, nelimitat, inexistent pentru orice entitate/univers şi orice existenţă. Dar cum este posibil să ne dea o valoare zero împărţirea unui număr cu o valoare care nu există? Este ilogic, evident în logica lui Husserl şi a noastră de pînă acum, asta înseamnă că trebuie să acceptăm că nelimitatul există şi deja sîntem într-un paradox. Logica domnului Husserl nu ne mai poate ajuta. Trebuie să înţelegem că nelimitatul există dar nimeni şi nimic nu ajunge la el ca şi la
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 3 of 11
Dumnezeu sau Universul în Sine. Cum se face că totuşi avem o relaţie matematică aparent logică cu valori ilogice neconvenţionale? Este o altfel de logică. Am să vă explic în cîteva cuvinte. Este absurd să înmulţim un număr natural cu unul iraţional şi să ne dea unul natural. Noi nu ştim şi nu vom şti nciodată valorile nelimitatului de mic “0” sau de mare “©” dar vom şti cu certitudine unitatea rezultată din produsul lor sau inversul divizării noastre a unităţii. Adică dacă 1₀/© = 0 inversul acestei realaţii este 0© = 1₀. (Această unitate, 1₀, este o unitate neconvenţională, sîntem fiecare din noi şi orice entitate/univers unică ficare în nelimitat aşa cum arată relaţia matematică, ea nu este o unitatea simplă convneţională). Aceste relaţii şi nici noi nu am exista dacă nu ar exista nelimitatul (nelimitatul de mare şi de mic). Este clar că nelimitatul există chiar dacă noi nu ajungem la el. Ştim însă cu siguranţă ce este valoarea unităţii neconvenţionale 1₀. Acesta nu este unu (1 = 1* definit de mine, o unitate matematică identică şi invariabilă pe simultaneitatea spaţiu/timp) din matematică sau fizică sau chimie ci toate la un loc, adică orice entitate/unvers fizică, chimică, matematică biologică sau de altă natură. În urma produsului nelimitatului de mic şi a nelimiatului de mare rezultă o entitate/univers sau o unitate convenţională în raport de punctul de plecare spaţiu/timp al nelimitatului acestora. Această unitate convenţională sîntem fiecare din noi şi orice formă de organizare sau entitate/univers cum spun eu de acum încolo. În concluzie aşa cum au sesizat şi unele instituţii de cercetare, Universul în Sine, puteţi să-i spuneţi Dumnezeu, crează din nimic entităţi/univers adică secvenţe unitate convenţională în raport de punctul spaţiu/timp de plecare al nelimitatului sau mai popular crează ceva din nimic. Oricare convenţie sau entitate/univers dispare apoi în nelimitatul ei ca univers (transformare/spaţiu/timp) sau ca în inexistenţă nelimitată ca entitate (formă/existenţă/spirit) de sine stătătoare şi bine definită convenţional. Eu spun entitate/univers deoarece aceasta este o simultaneitate care defineşte orice formă de organizare şi totodată reflectă mult mai bine Realitatea în Sine unde orice entitate/univers este reflectarea unei forme de organizare a Realităţii în Sine doar că entittaea este reflectarea ca entitate a entităţii/univers bine definită alta reflectarea ca univers a aceleiaşi entităţi/univers. Şi entitatea şi universul sunt reflectări diferite ale unei singure Realităţi în Sine. După acestă introducere este posibil să
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 4 of 11
nu mai fiţi aşa siguri de logica dumneavostră şi a lui Husserl dar am să adîncesc această nesiguranţă. Husserl ne dă un exemplu de logică spunînd că dacă
A = B şi B = C înseamnă că A = C.
Relaţii valabile doar în convenţional adică acolo unde sînt condiţii de existenţă convenţională. Aceste realaţii există dacă şi numai dacă A este identic cu A, B identic cu B şi C identic cu C. Dacă A, B şi C sînt trei mere aparent identice (merele sînt Realitate în Sine, ca şi literele scrise sau vorbite sau numerele mateamtice în lipsa condiţiei relative de identitate) acestea nu sînt şi nu vor fi niciodată identice, nu pot fi identici nici chiar trei atomi sau acelaş atom în poziţii diferite (acelaşi atom din mine acum nu poate fi acelaşi cu cel de dincolo de existenţa mea). În neconvenţional una din legile sale general valabile şi dincolo de logica noastră spune că nu există identitate ca Realitate în Sine în nelimitat. Adică primul „A” şi al doilea „A” din relaţiile amintite nu pot fi identice ca Realitate în Sine niciodată ele nu ocupă acelaşi spaţiu/timp niciodată dar noi convenim (convenţionalizăm) acest lucru ca valabil, abia apoi relaţiile devin logice dar relative din cauza condiţiilor de existenţă. (condiţiile de existenţă înseamnă limitare, sau sistem de referinţă) Orice entitate/univers este dependentă de universul său care se transformă permanent pe simultaneitatea spaţiu/timp. Este absurd să credem că un atom de la mîna mea este identic cu un atom de la scaunul pe care stau. Niciodată două entităţi/univers nu ocupă acelaşi spaţiu în acelaşi timp. Doar simultaneităţile (ca exemplu contrariile, bine/rău, libertate/constrîngere, etc.) ocupă acelaşi spaţiu şi timp dar sînt diferite. Nici măcar două energii nu pot ocupa acelaşi spaţiu/timp simultan. În contextul în care nu există identitate în Universul în Sine cum poate spune cineva că relaţiile prezentate sînt logice, cel mult ele sînt logice limitat nu ca Realitate în Sine ci ca o realitate a noastră (iluzie/realitate). Ele sînt logice dar numai pentru convenţiile şi convenţionalul nostru, dar relative. Mai mult operaţiile simple adunare, scădere, înmulţire şi împărţire sînt şi ele tributare aceluiaşi fenomen, nu există identitate în Universul în Sine, ca să existe este strict necesar ca unităţile matematice să fie identice, orice cifră în convenţiile noastre este identică cu ea însăşi indiferent de cîte ori o scriem. În Realitatea în Sine
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 5 of 11
nu este adevărat acest lucru, (indiferent de cîte ori am am scrie o literă sau un număr în Realitatea în Sine el nu mai este identic, intervine simultaneitaea transformare/spaţiu/timp. Cifrele sau numerele în matematică sînt multiplu unei unităţi de o anumită natură şi sînt aceleaşi oriunde în matematică. În Realitatea în Sine nu putem spune că 100 de ani este acelaşi lucru cu 100 de metri, sau că 100 de ani acum mult timp în urmă sînt identici cu 100 de ani în viitor sau 100 de metri de pe planeta Marte sînt aceiaşi cu 100 de metri de pe Pămînt. Unii se vor bucura crezînd că am greşit dar ei uită şi faptul că că nu există măsurători identice atîta timp cît mediul în care măsurăm nu este perfect acelaşi sau instrumentul de măsurare sau interpretarea datelor. Semnele de egalitate sau de adunare sau de împărţire sînt doar semne de comparaţie a cifrelor, numerelor sau literelor. Din păcate nu putem compara două numere decît ca raport al acestora. De aceia comparaţia redefinită în neconvenţional este un raport şi nimic altceva. Egalitatea a două numere este un raport, (raportul celor două numere este 1) scăderea de asemenea ca şi înmulţirea sînt şi pot fi scrise ca rapoarte. În matematică veţi găsi cu siguranţă soluţii mai puţin logice chiar ilogice ca exemplu, infinit, nedeterminat sau imposibil, ele nu sînt soluţii dar le acceptăm ca soluţii. Aceste soluţii sînt de fapt paradoxuri ca oricare altul ca orice simbol, ca şi moartea, ea nu este o soluţie şi nici logică convenţional ea este soluţie doar dacă noi acceptăm moartea ca soluţie logică, convenţional. Toate acetea sînt paradoxuri iar noi nu putem decît cel mult să aceptăm paradoxul lor ca soluţie logică. Este absurd ca logica lui Husserl să accepte paradoxul ca soluţie logică mai ales „logică pură” cînd prin definiţie paradoxul uneşte două noţiuni contrarii. Am ajuns într-un impas al logicii convenţionale, acolo unde trebuie să acceptăm ca logic paradoxul care este ilogic prin definiţie. Mai tragem o concluzie intermediară, logica noastră nu este singură ea este însoţită de ilogic în permanenţă ca orice contrarie. Am ajuns acolo unde putem concluziona că tot ce este Univers în Sine sau convenţie sau Realitate în Sine este logic/ilogic simultan şi nu putem spune că acestea sînt fenomene interdisciplinare. Cu siguranţă ele sînt reflectări diferite ale aceluiaşi fenomen sau entitate/univers, una ca pozitiv al logicii alta ca negativ al acestora şi desigur relative ca orice altceva. Şi moartea poate fi privită ca logică dacă facem abstracţie de propria persoană. Universul în Sine sau Dumnezeu au o altfel de logică, a simultaneităţi contrariilor, a
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 6 of 11
neutrului perfect, la limita unde Dumnezeu şi Universul există sensurile noastre convenţionale sau ale oricărei entităţi/univers sau ale logicii nu mai există, nu mai pot fi reflectate aceste convenţii acolo. Universul în Sine sau Dumnezeu sînt neutrul perfect al oricărui fenomen sau oricărei contrarii şi a celor din noi şi a celor din afara noastră. Toată acestă introducere pentru a ajunge la logica şi fenomenul neconvenţional şi sursa lor neconvenţională, nelimitată.
Logica şi fenomenele neconvenţionale
Logica şi fenomenele neconvenţionale sînt convenţiile noastre şi ideile noastre despre ele ca Realitate în Sine dar fără limite sau dacă doriţi sînt nelimitatul oricărei logici sau fenomen convenţional dacă le extrapolăm în nelimitatul care sînt ca Realitate în Sine. Tot ceea ce cunoaştem sau doar intuim sînt fenomene şi realităţi convenţionale eu le spun iluzie/realitate sau realităţi convenţionale. Spun acest lucru pentru că toate Realităţile în Sine adică şi noi şi tot ce există nu sînt în relaţie directă cu spiritul nostru care le reflectă. Noi ne uităm la noi ca la un corp străin de atîtea ori, trebuie să înţelegem că noi cei care sîntem şi ideia care se formează în spiritul nostru despre noi sau alte Realităţi în Sine sînt lucruri diferite. Una este Realitatea în Sine şi alta acestă realitate reflectată de spiritul nostru prin intermediari (simţurile noastre) care şi ele la rîndul lor sînt pline de intermediari. (atomi şi molecule, organe, etc.) Toate fenomenele Realităţii în Sine ca şi fenomenele convenţionale sînt entităţi/univers de efect adică efect ale unor entităţi/univers cu existenţă de sine şi pe suportul unor entităţi/univers cu existenţă de sine. Vidul este o existenţă de efect el este efectul plinului care lipseşte. Nu vidul produce vidul ci invers, plinul care lipseşte produce acest vid. Plinul este existenţa de sine perfectă dar nu există nicăieri idependent de golurile sale ci simultan cu golurile pe care le cuprinde. În convenţional numim logică,
“LÓGICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul formelor și legilor fundamentale ale gândirii. 2) Manual în care sunt expuse elementele de bază ale acestei științe. 3) Modalitate de a gândi; fel de a raționa. 4) Rațiune coerentă, consecventă și temeinică. 5) Temei firesc al unei acțiuni. [G.-D. logicii] /<fr. logique, lat. logica
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 7 of 11
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink”
“LÓGICĂ s.f. 1. Știință a demonstrației, a formelor și a legilor gândirii, ale raționării juste. ◊ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logic-matematic; logistică. ◊ Logică a științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justă, raționament temeinic. 3. Cerință firească, temei, rațiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – rațiune]. Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink”
Spre deosebire de aceste definiţii în neconvenţional logica este doar,
“ştiinţa/neştiinţa ordonării comparaţiilor”.
După cum vedeţi cele două modalităţi de interpretare , ce par diferite esenţial, sînt în realitatea doar cazuri particulare. Primele definiţii, cele convenţionale, sînt cazuri particulare ale celei neconvenţionale. Diferenţa este dată de intepretarea sensului de ştiină care în neconvneţional nu mai este separat de neştiinţa ei şi de faptul că gîndirea nu mai este limitată la om şi umanitate şi la raţiune ca “logică a gîndirii”. Eliminînd limitele, extrapolînd dincolo de limitele convneţionale şi mergînd în esenţa gîndirii care în neconvenţional este,
“capacitatea unei entităţi/univers de a face comparaţii”.
Comparaţii logice cărora noi le spunem raţiune sau ilogice cărora noi le spunem iraţiune. Mai trebuie să precizăm că orice comparaţie este de fapt un raport, nu un simplu raport matematic ci un raport complex unde raportul matematic este doar un caz particular ca şi rapoartele de sintaxă sau limbaj sau cele chimice, biologice, etc. Tot ceea ce noi numim gîndire, raţiune, este de fapt un sistem şi o capacitate de a compara. Ca să fie evident acest lucru priviţi un calculator care poate fi mai nou şi unul biologic unde din comparaţiile biţilor şi rezonanţele acestora apar soluţii noi şi indiscutabil mult mai bune ca ale unui om, în multe direcţii. Calculatorul ca şi Universul în Sine nu ştie ce este aceea raţiune ştiu în schimb să facă comparaţii, orice entitate/univers poate să facă comparaţii mai mult sau mai puţin. Noi în schimb putem face comparaţii nu doar directe între Realităţi în Sine ci şi indirecte între ideile pe care le formăm şi mai ales le memorăm. Şi piatra poate memora idei ca şi pomii sau florile doar că ele nu le pot compara între ele în spiritual lor, nu sînt conştiente.
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 8 of 11
Ca să vă edificaţi verificaţi raţiunea şi ideile din propria gîndire şi veţi observa că ideile voastre sînt doar comparaţii cu Realitatea în Sine sau a ideilor între ele, doar rapoarte ale acestora. Dacă şi ordonăm într-un fel sau altul, pozitiv/negativ, aceste comparaţii, aceste rapoarte, vom găsi logică şi raţiune la orice entitate/univers (deja ştim că şi metalele au memorie sau că plantele şi animalele au sentimente, este absurd să negăm logica lor doar pentru că noi nu o cunoaştem) mai mult sau mai puţin de la nimic la absolut. La un moment dat Husserl acceptă idea ca şi J.S.Mill că trebuie să găsim limba perfectă pentru a nu relativiza logica şi a nu ne opri doar la o formă matematică. Acest lucru ne arată că cei doi speră să găsească nu doar o „logică pură” dar şi un “limbaj pur”, perfect, pentru a nu exista confuzii şi relativ în logică. Din păcate totul este relativ şi dumnealor vor să anuleze relativul Universului în Sine ceea ce este absurd. Nu există limbaj perfect pentru entităţile/univers convenţionale şi nici pentru noi. În acest context nu trebuie să alergăm după logica pură sau limbajul pur, noi trebuie să acceptăm relativul acestora la fel cum absolutul acceptă relativul pe care îl cuprinde. Nimeni şi nimic nu poate face să fie logic un paradox, nici măcar Husserl, eu în schimb îl accept, accept şi logica convenţională a logicului sau ilogicului separat dar cu condiţia să înţelegelm că ele sînt simultane ca logic/ilogic pînă acolo unde la limta lor în Universul în Sine şi Dumnezeu aceste convenţii dispar în nelimitat ca neutru perfect sau ca nelimitat de mare sau de mic, acolo unde nu există contrarii dar unde se pot creea contrarii din nimic. Definiţia neconvenţională prezentată nu mai este limitată de nimic, orice entitate/univers poate avea logica ei sau nu, nu se limitează nici o formă de existenţă nici o raţiune sau iraţiune. Definiţia convenţională a logicii este evident un caz particular în care comaparţiile se referă doar la ideile şi raţiunea umană şi raportul acestora cu Realitatea în Sine (reflectările acesteia, comparaţiile sau rapoartele acesteia cu Realitatea în Sine) care este şi în care trăieşte. Din păcate nimeni şi nimic nu este singur în universul său şi nici o unitate indivizibilă. O să vă surprindă dare eu duc atît de departe (în aparenţă) legătura logicii cu filozofia şi ştiinţele sau neştiiţele încît va fi greu ca mai devreme sau mai tîrziu umanitatea să nu accepte noua filozofie.
Logica neconvenţională ca entitate/univers
Deoarece lucrările mele sînt limitate, fiind doar în limba română deocamdată, trebuie să redau relaţia metematică a entităţii/univers pentru a începe justificarea acestei părţi. Entitatea/univers este reflectarea Realităţii în Sine de orice formă este o simultaneitate
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 9 of 11
materie/energie. Nu există energie în lipsa materiei şi nici invers. O să îmi spuneţi că există energie în lipsa materiei dar nu este adevărat orice energie este un produs un fenomen, un efect al materie şi nu invers. În lipsa materiei orice energie dispare iar deocamdată nu am găsit materie fără energie atîta timp cît cea mai mica secvenţă convenţională ”particula lui Dumnezeu”, bosonul Higgs, are energie ca şi aromele oricărui nucleu. (energia electrică sau gravitaţională sau chimică, organică, etc. sînt energii, la fel ca şi atracţia/respingere neconvenţională). Dar să ne oprim aici şi să scriem formula, reflectarea matematică a entităţii/univers de orice natură,
E/U = Σ /Σ ,
Unde E este entitatea, U este universul reprezentat de ea „0¡*” este secveţa elementară convenţională iar „0₀¡” este secvenţa elementară neconvenţională. Secvenţa neconvenţională este nelimitat de mică cea convenţională este limitat de mică sau la limita infinitului nostru limitat. Adică „0” este nelimitatul de mic, neconvenţional, 0* este limitatul de mic convenţional, ∞* este limitatul de mare iar © este nelimitatul de mare. După cum observaţi prima sumă este limitată, convenţională, cea de-a doua este nelimitată, neconvenţională şi redă relativul interpretării noastre limitate. Această formulă reprezintă structura unei entităţi/univers, reflectarea matematică a oricărei entităţi/univers indiferent dacă este o entitate de sine sau de efect sau materie sau energie convenţională sau simultaneitate materie/energie. Logica este tributară şi ea acestei reflectări matematice la fel cum este orice entitate/univers. În cazul logicii relaţia devine,
L = Σ /Σ ,
Unde L este entitatea/univers “logică” sau logica unei entităţi/univers iar “l¡*” şi “l₀¡” sînt secvenţele elementare limitate şi nelimitate ale logicilor entităţilor/univers componente. Nu trebuie să ne minţim singuri să credem că logica umană este monolitică şi nu sumă de secvenţe elementare cum ne spune Realitatea în Sine, ar fi o eroarea evidentă, orice monolit este o sumă de elemnte limitate şi nelimitate simultan ca şi noi şi spiritul nostru.Trebuie să mai facem cîteva observaţii,
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 10 of 11
- formula arată că orice entitate/univers este relativă atîta timp cît suma nelimitată nu ne duce la absolut niciodată, nu o putem determina. Este evident că un sistem ai cărui parametrii nu îi cunoaştem ne apare ca haos aşa cum şi cercetătorii fizicii cuantice s-au încurcat ajungînd la concluzia că la limita la care au ajuns au găsit două lumi paralele, una haos şi una sistem. Este adevărat că ei nu ştiau ce spune neconvenţionalul, adică, aceste lumi cuantice nu sînt paralele ci simultane sau dacă doriţi reflectarea unei Realităţi în Sine în două moduri diferite una haos pentru că nu ştim regulile şi alta sistem dar relativ la care aparent ştim regulile.
- această sumă nelimitată ne arată că nimic şi nimeni nu poate evita transformarea dar mai ales că spaţiul şi timpul nu există în lipsa transformării. Transformarea defineşte universul oricărei entităţi unde universul este o simultaneitate transformare/spaţiu/timp. Transformare ce nu poate fi cunoscută niciodată decît limitat, parţial, (se vede în limitele nelimitate ale sumei) ceea ce ne demonstrează că neştiinţele sînt simultane cu ştiinţele sau că şi ele reflectă aceeşi Realitate în Sine dar în felul lor.
- formula ne mai arată că şi logica este relativă, orice logică. În acelaşi timp în care logica nu poate fi separată de spiritul unei entităţi/univers în anasamblul ei ţinînd cont că orice entitate este o simultaneitate formă/existenţă/spirit iar spiritul entităţii o simultaneitate memorie/gîndire/sentiment/simţuri/intuiţie/instinct. Nu intrăm în detalii nu pentru că nu sînt ci pentru că spaţiul ne este limitat, nu putem reada o întreagă filozofie are cărei limite nu există. Limitele acestei filozofii sîntem noi şi limitele noastre ea va continua atît cît există o Realitate în Sine dincolo de noi şi orice intuiţie posibilă.
Dacă prima sumă este unitară cealaltă sumă ne dă universul entităţii pe care putem la rîndul lui să îl convenţionalizăm în entităţi. Niciodată nu putem vedea universul din sapatele entităţii dacă nu îl convenţionalizăm în prealabil. Pe de o parte pentru că este nelimitat pe de altă parte pentru că noi nu putem vedea, simţi, gîndi, etc. simultan. În limbaj filozofic expresia neconvenţională şi matematică a entităţii/univers exprimă legea simultaneităţii care spune că
„orice entitate/univers este o simultaneitate limitat/nelimitată de alte entităţi/univers”.
Din ciclul: realitatea şi reflectarea ei neconvenţională
Page 11 of 11
Nu cred că este cineva care nu înţelege că orice entitate este un univers şi invers, mai mult că orice entitate limitată este un univers nelimitat şi orice univers nelimitat este o entitate limitată ca expresie a legii paradoxului care spune
„orice entitate/univers este un paradox”.
Aş fi curios acum, nu vă întrebaţi unde este „logica pură” şi mai ales nu cumva este mai logic acest sistem care nu neagă relativul ei şi nici simultamneitatea logicii cu psihologicul şi cu altele decît perfecţiunea unei logici care nu există decît ca limitare a unei Realităţi în Sine? este doar o întrebare retorică aşa cum pun eu de atîtea ori.
Asta nu presupune să negăm un caz particular pentru că intuim întregul din care face parte dar la care nu vom ajunge niciodată.
Continuarea,
după eliminarea limitelor propriilor noastre convenţii.
Păroiu Tudor